Anna karenina
Yüklə 3,26 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- NikolaevBa vorr
- " • - ■ • ■ X I X ■ ■ ■ ■ ■ • ■ • • • ;
- Extraordinar !
5 — Arma Karenina, voi. forma murdară, cu ţigara in gură, care făcea pe portarul, cit şi scara de tuci, cu zăbrele, mohorită şi neprietenoasă, chelnerul prea dezgheţat, imbrăcat cu un frac soios, sala comună — cu un buchet de flori de ceară colbăite care im- *■' podobeau masa — murdăria, praful şi neorinduiala de
li ca dintr-o gară, a acestui hotel — totul trezi in sufletul soţilor Levin, mai ales după viaţa lor de tineri căsătoriţi, un sentiment apăsător, sporit din pricina contrastului dintre aspectul acestui han nou şi scopul pentru care veniseră acolo.
Ca de obicei, după intrebarea despre preţul camerei pe care ar dori-o pasagerii, se văzu că nu era liberă nici o cameră bună. Una era ocupată de un inspector de la calea ferată, alta — de un avocat din Moscova, a treia — de prinţesa Astafieva, sosită de la ţară. Rămăsese o singură odaie, murdară, urmind ca pină seara, după cum li se făgăduise, să li se elibereze una, alături. Supărat pe soţia sa — fiindcă se impliniseră prevederile lui şi că, de-abia sosit, cind i se tăia răsuflarea de emoţie gindindu-se la starea sănătăţii lui Nikolai, trebuia să aibă grijă de ea, in loc să alerge numaidecat la fratele său — el işi conduse soţia in camera rezervată. — Du-te, du-te ! il rugă Kitty, aruncindu-i o privire sfioasă, vinovată. Levin ieşi in tăcere pe uşă şi se pomeni faţă in faţă cu Măria Nikolaevna, care aflase de sosirea lui şi nu indrăznise să intre la el. Era tot aşa cum o văzuse la Moscova. Aceeaşi rochie de lină, acelaşi git şi aceleaşi braţe goale, aeeeaşi faţă, blajină, obtuză, cam bugedă, stricată de
■ — Ei, ce e ? Cum se mai simte ? Cum e ? - — Foarte rău ! Nu se mai ridică din pat. Tot timpul )> "Vă aşteaptă pe dumneavoastră. Sinteţi... cu doamna ? La inceput, Levin nu inţelese pricina fisticelii Măriei iNikblaevna, dar ea il lămuri numaidecit. '' — Eu plec, am să mă duc la bucătărie, ii spuse Măria Nikolaevna. Are să-i pară bine. A auzit. O cunoaşte şi işi aduce aminte de dumneaei incă din străinătate. Konstantiri Dmitrici inţelese că Măria NikolaevBa vorr *bea despre soţia sa, şi nu ştia ce să-i răspundă. — Să mergem, să mergem ! zise el. Abia făcu un pas, şi uşa camerei sale se deschise, iar lKitty scoase capul afară. Levin roşi de ruşine. Ii era necaa "pe soţia sa, care ii crease o situaţie delicată, punindu-1 şi pe dinsul in incurcătură. Dar Măria Nikolaevna roşi incă mai tare. Se zgribuli toată şi se imbujora pină la lacrimi. Apucind cu amindouă mainile capetele şalului, ea incepu să le răsucească intre degetele sale roşii, rieştiind ce să spună şi ce să facă. in prima clipă, Levin observă o expresie de curiozitate lacomă in căutătura pe care Kitty o aruncă femeii aceleia ingrozitoare, neinţeleasă de dinsa. Dar asta nu ţinu deeit o clipă.
—Ce e ? Cum ii mai este ? se adresă Kitty intii băr batului său, apoi Măriei Nikolaevna. —Nu se poate vorbi pe sală ! zise Levin şi intoarse capul cu ciudă spre un domn care tocmai atunci trecea pe coridor in mers legănat, după treburi. —Atunci intraţi inăuntru, spuse Kitty Măriei Niko* laevna, care işi revenise. Observind insă spaima de pe chipul soţului, ea adăugă : Sau duceţi-vă şi trimiteţi după mine.
■, Kitty intră iarăşi in camera ei şi Levin se duse la fratele său. Konstantin Dmitrici nu se aşteptase deloc la ceea ce avea să vadă şi să simtă. işi inchipuise că işi va găsi fratele in aceeaşi stare de autoamăgire, pe care — după cum auzise — o au adeseori tuberculoşii, şi care-1 uimise atit de mult cu prilejul venirii lui, toamna trecută. Se aşteptase să vadă şi mai vădit simptomele fizice ale morţii apropiate, o sfirşeală mai pronunţată, o slăbiciune incă mai mare — dar, in sfirşit, o stare care să aibă oarecare asemănare cu cea de atunci. Credea că va avea acelaşi sentiment de milă pentru pierderea fratelui său iubit şi simţimintul de groază in faţa morţii pe care-1 avusese şi atunci, insă intr-o măsură mult mai mare. Se pregătise pentru asta, dar văzu cu totul altceva. Intr-o cămăruţă murdară, cu urme de scuipat pe panourile zugrăvite in culori ale pereţilor subţiri, prin care Străbăteau glasurile din odăile vecine, intr-o atmosferă imbicsită şi rău mirositoare, pe un pat tras puţin de la uiţ trif≫ ≪cSfkatit ci* # pătură. O mină era
un fes sufcjfce şi lung, deopotrivă la jumătatea lui. Capul, culcat pe . Levin văzu părul rar, asudat la intinsă, parcă străvezie. *ăa,8ifces; trup inspăimantător să fie aţ te gindi Levin. Se dădu insă mat Văzu faţa şi orice indoială i se risipi. In ciuda de pe faţă, Levin n-avu decit să se vii, care se ridicară spre dinsul einif ^^ r.............................. uşoara mişcare a gurii, sub nişte mus-' /lipicioase, ea să inţeleagă groaznicul adevăr : trupul 5*i≫l6agl≪e său viu. ochi sticloşi priviră cu asprime şi dojana pe fra≫ intKBBf*.' &tin a≪castă privire, se stabiliră intre ei turile tM jfrmd e. ht&ăn simţi deodată o imputare iri irea indreptată asupai-i şi mustrări de conştiinţă din pricina propriei ≪te ferWri. Qiddf Lew&l li Hiă mma, Nikolai suidtoe. Era un zimbet uşor, KbJa'pejKMiptBilfcl ; a^rt cu tot zimfaatal, expresia aspri a ochifer săi nu se schimbă. —m Wu *e aşteptai să mă vezi ≫şa, ii spuse anevoie nu, răspunse Levin, ineurcindu-se. De ce nu ≪n-ai ≪BUnţat mai inainte, adică in timpul pregătirilor mele ţie atflttft ? Am cerut informaţii pretutindeni. să vorbească, numai să nu tacă. Nu ştia ce să ; atat raai mult, cu cit Nikolai nu răspundea nimic, ii la dineul fără săşi plece ochii, străduin-patrurdă inţelesul fiecărui cuvint. Levin ≪§■ ≪wţia sa sosise impreună cu dinsul. Nikolai işi baeţiria. Adăugă insă că se teme să n-o sperie cu lx&. Se făcu tăcere. Deodată Nikolai incepu să se Jttiptt in pat şi să spună ceva. Levin se aştepta la ceva de-0g￡l≪t de important după expresia feţei sale, dar Nikolai ii vorbi numai despre starea sănătăţii lui. il invinovăţea doctor şi regreta că nu era acolo un medic celebru din ioscova. Levin inţelese că fratele său mai avea speranţe. Fotailndu-se de cea dinţii clipă de tăcere, Levin se ri-i, vrfod să se elibereze măcar pentru citeva minute de
— Bine. intre timp dau ordin să se facă aici curat. E murdar şi cred că miroase urit. Masa, fă curat ! rosti cu greutate bolnavul. Dar după ce isprăveşti, să ieşi afară, adăugă Nikolai, privindu-şi intrebător fratele. Levin nu răspunse nimic. Ieşi pe coridor şi se opri. Spusese eă-şi va aduce soţia ; dar acum, dindu-şi seama de sentimentul ce-1 stăpinea, se hotări să incerce, dimpotrivă, a o convinge să nu se ducă la bolnav. -≪De ce să se chinuie, ca şi mine ?≫• se gindi el. —Ei ? Ce e ? Cum se simte ? il intrebă Kitty speriată. —Ah, e ingrozitor ! De ce ai venit ? Kitty tăcu citeva clipe, privindu-şi soţul cu sfială şi cu cosapătiniire. Se apropie apoi de el şi-1 cuprinse cu amindoufcjniinile de cot.
incepu ea. Du-mă, te rog, la el... du-mă numai şi pleacă. inţelege că mi-e mult mai greu să te văd pe tine şi să nu-1 văd pe dinsul. Acolo aş fi folositoare, pjate şi ţie şi lui. Lasă-mă, te rog. să fac aşa ! il imploră pe soţ, ca şi cum fericirea vieţii sale ar fi atirnat de asta. Levin trebui să consimtă şi, uitind eu totul de Măria Nikoiaevna, se duse cu Kitty la Nikolai. Cu paşi uşori, aruncind mereu priviri soţului său şi arătind prin toată infăţişarea ei că e plină de curaj şi de compătimire, Kitty intră in camera bolnavului. Se intoarse fără grabă şi inchise incet uşa. Se apropie repede, fără zgomot, de patul bolnavului, in aşa fel, incit acesta să nu fie nevoit să-şi intoarcă privirea ca s-o vadă. Luă indată scheletul miinii lui uriaşe in mina ei tinără şi proaspătă, i-o strinse şi incepu să-i vorbească incet, cu o vioiciune caldă, plină de compătimire, dar nu supărătoare — caracteristică numai
femeil or.
—N eam
mai intilnit la Soden, dar nu ne cunoşteaiii, zise Kitty. Nu ţi-ai inchipuit că am să-ţi fiu soră. —Nu m-ai fi recunoscut ? intrebă Nikolai cu zimbetul ≪are-i inseninase faţa la intrarea ei. -— Ba te-aş fi reetaioseut. Ce bine ai făcut că ne-fti anunţat ! Nu era zi ijşfc dumneata şi să nu fi fost JBveiiniştit, _ . . . f| ţi bolnavului nu ţinu mult, Kitty nu-şi isprăvi bine vorba, că pe faţa lui Nikolai se şi intipări din nou expresia aceea aspră de dojana şi de invidie a muribundului faţă de cei in viaţă. — Mă tem că nu te simţi destul de bine aici, adăugă Kitty, ferindu-se de privirea lui stăruitoare şi rotindu-şi ochii prin cameră. Trebuie să cerem patronului o altă cameră, spuse către soţul ei, ca să fim mai aproape de dinsul. XVIH
Le vin nu-1 putea privi liniştit pe fratele său. Nu putea fi natural şi calm in prezenţa lui. De cite ori intra la bolnav, ochii şi atenţia parcă i se inceţoşau fără voie. Nu vedea şi nu distingea amănuntele stării fratelui său. Simţea un miros respingător, vedea murdăria, dezordinea, atmosfera chinuitoare... Auzea gemetele şi-şi dădea seama că nu-i putea veni in ajutor. Nici nu-i trecea prin minte să cumpănească toate amănuntele stării pacientului şi să-şi dea seama cum zăcea acolo, sub pătură, trupul acela, ce poziţie aveau fluierele uscate ale picioarelor indoite, dosul şi spatele... dacă nu puteau fi aşezate cumva mai bine, şi dacă nu era el in stare să facă ceva ca bolnavul să se simtă mai puţin rău, dacă nu chiar mai bine. Cind incepu să se gindească la aceste amănunte, ii trecti un fior prin şira spinării. Era adinc incredinţat că nu sfe putea face nimic, nici pentru prelungirea vieţii fratelui, nici pentru uşurarea suferinţelor sale. Bolnavul inţelegea perfect gindul lui Levin şi aceasta il enerva — ceea ce il indurera şi mai mult pe Levin. Cind se afla in odaia pacientului, el suferea, dar şi mai rău se simţea cind nu se afla acolo. De aceea ieşea mereu sub diferite pretexte şi intra din nou, neavind puterea să rămină Singur. Kitty insă gindea, simţea şi acţiona cu totul altfel. Văzindu- 1 pe bolnav, i se făcu milă de dinsul. in sufletul ei de femeie, mila nu trezi deloc sentimentul de groază şi dezgust pe care il trezea in sufletul bărbatului său, ci nevoia de a activa, de a afla toate amănuntele stării bolnavului şi TO ' de a-i d≫ ajutor. Cum n-avea nici cea mai mică indoială că trebuia ăă-i vină in ajutor, ea se incredea deplin in pu-r tinţa-i de a-1 ajuta, şi se apucă numaidecit de lucru. Ace-ţ leaşi amănunte, care-1 ingrozeau pe soţul său numai gindindu- se la ele, ii atraseră indată atenţia. Trimise după doctor, trimise la farmacie. Puse pe fata venită cu dinsa şi pe Măria Nikolaevna să măture, să şteargă praful şi să spele. Ea singură ştergea şi spăla ceva, aşeza ceva sub plapumă. Diferite lucruri erau aduse sau scoase din odaia bolnavului, după ordinele sale. Ea insăşi se duse de citeva ori in camera ei, fără să dea atenţie unor. domni care treceau pe coridor. Scotea şi aducea cearşafuri,! feţe de pernă, prosoape, cămăşi... r Chelnerul care servea pe ingineri in sala comună, che< mat de ea, veni de citeva ori cu o mutră supărată ; dar ni≫ putu refuza ordinele ei, deoarece Kitty le dădea cu atit* stăruinţă prietenoasă, incit nu era chip să facă altfel. j Levin nu incuviinţa toate astea. Nu-i venea să creadăţ Că de aici ar fi putut ieşi vreun folos pentru bolnav. Se te4 mea mai cu seamă să nu-1 supere. Dar el, deşi părea indi-i ferent la toate acestea, nu se supăra. Se ruşina numaia Părea că se interesează in genere de ceea ce făcea Kittjl pentru dinsul. După ce se intoarse de la doctor, unde-1 trimisese Kitty,; Levin deschise uşa şi-1 văzu pe bolnav tocmai in clipa cind^ după ordinul lui Kitty, i se schimbau albiturile. r* Scheletul lung şi alb al spatelui cu omoplaţi enormi| ieşiţi in afară, cu coaste şi cu vertebre deşirate, era dezf golit. Măria Nikolaevna şi feciorul se incurcaseră intr-o minecă a cămăşii ; nu puteau să-i tragă cămaşa pe braţul lung, care spinzura. Kitty inchise repede uşa in urma lui Levin, fără sa se Uite in partea aceea. Bolnavul gemu. Atunci ea se indreptă repede spre el. —Hai, mai repede, il rugă Kitty. —Nu te apropia, rosti supărat bolnavul, tni-o pun singur... —Ce spui ? intrebă Măria Nikolaevna. Kitty insă auzi şi inţelese că-i era ruşine să stea dezgolit in faţa ei.
≪a- ≫&, ≪B mă uit, zise ea, fndreptrndu-i braţul. lătifelli&Bolmmma, treci de partea cealaltă şi indreaptă acolo, wflHJftft Kifity. Ia vezi. te rog, spuse Kitty bărbatului său. ituB a- xtikslttfi, in -sacoşa cea mică, ştii, in buzunarul lateral. Adu-mi-o, te rug. Piuă atunci, isprăvim curăţenia, lateieaBdu~3≪' şi toţŞj|feifc|≪iru-i sc**≪*ta*€u desăvirşire. Mirosul greu era o ai>MRfr #*> afcwt amestecat cu parfum, pe care ţUgateioft lawete ţi umflindu-şi obrajii ru- >11 Ettţtedel≫ pe ţeav≫ pulterizatorului. Nu se vedea ■ MMt UB fir ≪Eft praf; aote pat era intins un covor. ţ tBsmam ea apă- ţi ≪treiwfele se aflau in rinduială. Tot(#eok> €irau aşezate şi rafiete trebuitoare, ca şi broderie g l i - alai) Kitty. Pe-aitt mi, lingă patul bolnavului, l, ilişte flWrfttri, o luminare. Bolnavul, pifftfilUt, -i'.'ctea cwitat pe un cearşaf curat, pe K ≪ui, ţ≫1sr-o cămaşă albă, cu guler proas- nefkwsc de subţire. Nu-şi lua ochii de cu O expresie de nădejde renăscuta≫ i' $e doctor la club şi-1 adusese : nu se nime-f cufSEnt ai lui Nikolai, de care acesta er≫ Notil medic scoase stetoscopul, ascultă pe bolnav, dftr tină ￡n ca^St, proscrise o doctorie şi lămuri mai intii, foarte •măniflHff$ ≪um să ia pacientul medicamentele şi ce regii≫! fă urmeze, li recomandă ouă crude sau fierte puţin de tot≫ fi aptrjţgoNMsa, amestecată cu lapte nefiert, la o anumită ♦anrtri '
p'≪ffiecă medicul, bolnavul spuse ceva fratelui iău, lieMb. HW ≪uzi decit cuvintele din urmă : ≫Katia ta...≫ După cum o privise bolnavul pe Kitty, Levin inţelese: Că Nilisiai o lăudase. Acesta o chemă pe Katia, cum ii fpunea ≪1: — Mă simt mult mai bine, zise Nikolai. Cu dumneata tti-as fi insănătoşit de mult. Ce bine mi-e acum ! Nikolai ii luă mina şi o duse la buze. Temindu-se insă că poate nu i-ar face plăcere acest lucru, se răzgindi, dădu drumul miinii şi o mingiie numai. Kitty ii luă mina cu •mindouă miinile sale şi i-o strinse. — Aeum, intoaroe^-mă pe partea stingă şi duceţi-vă Ia culcare, şopti Nikolai. II Nimeni mi anta cele spme-'ae ei. tffifeţtiil Kitty fl inţelese. II inţelegea, fiindcă urmărea neiHfefetat cu gindul lUcruriie de care avea nevoie bolnavul. — Pe partea cealaltă, spuse Kitty soţului său. Doarme totdeauna pe partea aceea. intoarce~l tu. Nu-i plăcut peniTVt el să cheme slugile. Eu nu pot. Dar dumneata nu poţi ? fcse ea Măriei Nikolaevna. —ftfi-e teamă, răspunse Măria Nikolaevna. Lui Levin ii era groază să cuprindă cu braţele trupul infiorător şi să pună misia, pe sub pătura≫ pe locurile care nu vroia să ştie. Totuşi, sub infIwefflf≫ soţiei sate, işi liră aerul cel mai hotărit pe care il cvkttştea Kitty, tinse miinile şi incercă să-1 ridice ; dar, ctf'tMrtă puterea I, II uimi greutatea ciudată a acestor membre fără vlagă. In timp ee Levin il intorcea pe fratele său care-1 eu-rinsese de git cu un braţ lung şi slab, Kitty intoarse TT≫a repedfe şi fără zgomot, o bătu şi indreptă capul bol-ului şi părul său rar, care i se lipise iarăşi de frunte. Nikolai reţinu in miini mina fratelui său. Levin simţi §A i'l vroia să facă ceva cu mina lui, pe care i-o trăgea [iBtr-o parte. Gu inima strinsă, Konstantin Dmitrici se lăsă i In voia fratelui. Da, Nikolai ii duse mina la gură şi i-o llrută. Cutpemurat de hohote de plins, Levin ieşi din ţdftie, fără să poală scoate un euvint.
i „Ai ascuns celor inţelepţi ceea ce al descoperit copiilor [fi color săradi'cu duhul", gindea Levin, stirad de vorbă cu . [loţla sa in seara aceea. Se giralea la citatul acesta din Evanghelie, nu fiindcă •o jiocotea inţelept. Nu se credea inţelept, dar nu putea să flU ştie că era mai deştept decit soţia sa şi decit Agafia 1/lihaUovna, şi că atunci cind se gindea la moarte, medita jU toate puterile sufletului său. Mai ştia că multe minţi luminate de bărbaţi se gindiseră la aceeaşi problemă (Levin ' (≪< t'ltise ideiie in cărţi) fără să ştie nici a suta parte din ceea PC cunoşteau soţia sa şi Agafia Mihailovna. Oricit de deosefclte ar fi fost aceste două femei, Agafia Mihailovna şi jU (cum ii tăiem Nikclai şi cu≫ ii Jăceu o deo*ebită pia- '' cere ţi lui Levin s-o numească acum), in această privinţă amindouă erau la fel. Nu incăpea nici o indoială că şi unii şi alta ştiau ce e viaţa şi ce e moartea. Deşi n-ar fi putut răspunde nimic la intrebările puse de Levin, şi nici măcar nu le-ar fi inţeles, ele nu se indoiau de insemnătatea acestui fenomen, pe care-1 priveau cu aceiaşi ochi, impărtăşind aceeaşi părere cu atitea milioane de oameni. O dovada că ele ştiau perfect ce e moartea era faptul că, fără să şc văie o clipă, se pricepeau cum să se poarte cu muribunzii ; nu se temeau de dinşii, pe cind Levin şi alţii, deşi putea spune multe despre moarte, desigur n-o cunoşteau, de oarece se temeau de ea şi habar n-aveau ce trebuie s,.i faci cind moare un om. Dacă ar fi fost singur cu frateL său Nikolai, Levin s-ar fi uitat cu groază la dinsul şi a' fi aşteptat deznodămintul cu o groază incă şi mai mare-, nefiind in stare să facă altceva. Mai mult, Konstantin Dmitrici nu ştia ce să spună, cum să privească şi cum să meargă. A vorbi despre ceea ce nu-1 privea pe bolnav, ar fi fost o jignire. Nu se putea. Să vorbească despre moarte sau despre lucruri triste, iarăşi era imposibil. Dar nu putea nici să tacă. „Dacă l-aş privi, el ar crede că-1 iscodesc şi că mi-e frică de dinsul. Dacă nu l-aş privi, şi-ar inchipui că mă gindesc la altceva. Dacă aş călca in virful picioarelor, ar fi nemulţumit. Să păşesc pe toată talpa, nu-mi vine." Kitty insă, de bună eeamă, nu se gindea la ea insăşi, şi nici n-avea timp. Se gindea la dinsul, fiindcă ştia ce trebuie să facă, şi totul ieşea bine. Vorbea şi despre ea, despre nunta ei, zimbea, ii compătimea, il mingiia, ii povestea cazuri de insănătoşire şi totul ieşea bine. Ştia, prin urmare. O dovadă că jactivitatea ci şi a Agafiei Mihailovna nu era instinctivă, animalică, iraţională consta in faptul că, pe lingă ingrijirea fizică şi Uşurarea suferinţei, ele se ingrijeau pentru muribund de ceva mai important decit grija fizică, ceva care n-avea nici o legătură cu condiţiile fizice. Vorbind despre un bătrin care murise, Agafia Mihailovna spusese : „Da, slavă Domnului, l-au grijit... i-au făcut sfintu maslu... Dă, Doamne, ca fiecare să moară aşa." La fel şi Katia. Pe lingă toate grijile sale in legătură cu rufele, cu băutura şi cu rănile bolnavului de prea mult stat in pat, 74 7 ≪ft izbutise chiar din intiia zi să-1 convingă pe muribund dl se impărtăşească şi să primească maslul. : După ce se intoarse de la bolnav ca să se odihnească BOuplea in camera lor, Levin rămase cu capul in jos, ne-| dind ce să facă. Nu se gindea la masă, la dormit sau la ce trebuia să facă, nici nu putea vorbi măcar cu soţia ii era ruşine. In schimb, Kitty era mai activă şi chiar li vioaie decit de obicei. Porunci să li se servească masa, ipachetă fiingură bagajele, ajută la aşternut paturile şi uită să le presare cu praf persan. Avea insufleţirea şi rimea minţii care se ivesc la bărbaţi inaintea incăieră-inainte de luptă, in clipele hotăritoare, primejdioase |n viaţă, cind bărbatul are prilejul să arate ce poate, să idească că trecutul său n-a fost decit o pregătire pen-i acel moment. Făcu totul cu spor şi cu indeminare. Lucrurile fură la locul lor incă inainte de miezul nopţii, curat, in 4ne, aşa incit camera de hotel incepu să semene a casă om, asemănătoare cu propriile lor odăi : paturile erau BUte, periile, pieptenii şi oglinjoarele — aşezare in rinială, şerveţelele —- intinse. Levin credea că in astfel de momente e un lucru nein-duit să măninci, să dormi şi chiar să vorbeşti. Simţea că icare mişcare a lui era o necuviinţă. Kitty insă işi alegea fttrluţele, dar făcea totul aşa, incit nu părea nimic jignitor II asta. ^ Totuşi, ei nu putură minca nimic. Nu putură adormi Multă vreme şi dealtfel se culcară foarte tirziu. . — Sint foarte mulţumită că l-am convins să primească flttslul, zise Kitty şi, stind in halat inaintea oglinzii sale, <|t voiaj, işi pieptăna părul moale şi aromat. Niciodată il≪#m fost de faţă la taina asta. Nu ştiu, dar mama mi-a tjpua că e vorba de rugăciuni de tămăduire. —Crezi oare că s-ar putea insănătoşi ? o intrebă; l^iVln, privindu-i cărarea ingustă de la ceafa căpşorului ei liitund — cărare care se ascundea de indată ce Kitty tre-, •Hă pieptenele prin păr. —Am intrebat pe doctor. Mi-a spus că nu poate trăi t|lii mult de trei zile. Dar ce pot ei să ştie ? in orice caz,? fml pare foarte bine că l-am convins, ii răspunse Kitty,, liivindu-şi pieziş soţul, din pricina părului. Se poate inorice, adăugă ea cu o anumită expresie aproape ş S ; Care i ≪e oglindea pe faţă ori de eite ori vorbea daspre religie. "^^Upă discuţia lor despre religie, incă din timpul logodnei, liici Levin, nici Kitty nu mai atinseseră această chestiune. Totuşi ea indeplinea toate rinduieliie religiei : se ducea la biserică, se ruga, şi totdeauna cu aceeaşi increc' ţare liniştită că aşa se cădea. In ciuda asigurărilor Levin că se inşela, Kitty credea foarte serios că soţu Wa un creştin tot atit de bun ca şi ea, dacă nu şi mai b HftT că tot ce spunea el in această privinţă constituia i dintre ridicolele lui ieşiri de bărbat — ca de pildă glur:; felie despre broderia engleză, cind spunea că oamenii iftaun la cap ţes găurile, pe cind ea le tăia intr-adins.. & mai departe.
— Da. Uite, femeia asta, Măria Nikolaevna, nu ştia toate acestea, zise Levin, şi... trebuie să recunosc, i bine, foarte bine că ai venit. Eşti atit de curată, inc; ;" Ii luă mina, dar nu i-o sărută (i se părea o necuvin.≫ K(IWi sărute raina acum, cind moartea era in preajmă). I-o iSi nufliii''' cu un aer vinovat, privindu-i ochii ini- ar fi fost atit de greu singur, spuse ea ; şi, ridi- €fcfidu-şi sus de tot miinile care-i acopereau obrajii im-J fitirpuraţi de plăcere, işi incolăci cozile pe ceafă şi le prinse in spelci. Nu, urmă Kitty. Ea nu se pricepe... Eu, din fericire, am invăţat multe la Soden. —Erau şi acolo bolnavi ca el ? —Ba incă şi mai rău. —HŞjţftjzitor e că mereu imi apare in minte aşa curn ≪ra in ISpierefe... Nici nu-ţi inchipui ce băiat incintător' fusese. i% atafeti insă nu-1 inţelegeam. —Tfe'.-dceH te cred. Simt că am fi fost prieteni cu dinsul, adaoşe ea şi, inspăimintindu-se de cele spuse, işi intoarse capul'■spre soţul ei ; ochii i se umplură de lacrimi. —D&, &HI fi fost, incuviinţă trist Levin. El e tocmai1 unul dintre 'oamenii aceia despre care se spune că nu sint
făcuţi pentru lumea asta. •— Totuşi, mai avem multe zile in faţa noastră. Trebuie să ne culcăm, urmă Kitty, uitindu-se la ceasornicul ei micuţ. MOARTEA A doua zi, bolnavul se impărtăşi şi primi maslul. In-l tainei, Nikolai Levin se rugă cu evlavie. Ochii I mari, indreptaţi spre icoana pusă pe o masă de joc aco-ită cu un şervet colorat, exprimau o rugă şi o nădejde itlt de pătimaşă, incit Levin se ingrozi privindu-1, pentru ştia. că aeeastă rugă şi nădejde pătimaşă ii vor face şi 1 grea despărţirea de viaţa pe care o iubea atita. işi oştea fratele şi-i ştia felul de a gindi. Ştia că acesta U ajunsese necredincios fiindcă ii venise mai uşor să tră-ă fără credinţă, ci fiindcă explicaţiile ştiinţifice mo-ne ale fenomenelor lumii ii scoseseră pe incetul cre-ţ din suflet. De aceea Levin ştia că revenirea de acum lui Nikolai nu era logică, gindită, ci vremelnică, inte-,tă, născută din nebuneasca nădejde a vindecării. Mai ti≫ că
miracttleaseie cazuri de vindecare de care auzise. Ştia tonte aceste* li durea şi-1 chinuia privirea aceea rugătoare, plină ftt:ind semnul crucii pe fruntea cu pielea intinsă, ca şi
Umerii osop şi pieptul gol, ce horcăia şi nu mai putea cuprinde in ei viaţa pe care o implora bolnavul. In timpul
tftlnei, Levin se rugă şi el, indeplinind ceea ce el, om nefllt ≫dincios, făcuse de o mie de ori. Spuse către Duranetmu
: ≪Dacă- exişti, fă ca omul acesta să se tămăduiască ■— doar s-a intimplat asta de multe ori — şi ne vei salva |
k> nmindoi≫. După ungerea cu sfintul maslu, bolnavul se simţi mult
ftuti bine. O oră intreagă nu tuşi deloc. Zimbea şi săruta mina lui Kitip, mulţumindu-i cu lacrimi in ochi. Spunea
fA ut1 simte bine, că nu-1 doare nimic, că are poftă de Hilneare şi e in putere. Cind i se aduse supa, se ridică sin^
gur, apoi ceru incă o pirjoală. Cu toată starea lui deznădăjduită şi deşi se vedea bine, privindu-1, că nu se mai
Eut≪'a insănătoşi, totuşi Levin şi Kitty petrecură un cea≫ wufloţit de o sfioasă ferkire §i de teama de a şş
inşela.
'•**• ii e mai bine ? Da, mult mai bine. Extraordinar ! |