Antologie



Yüklə 1.6 Mb.
səhifə35/36
tarix30.12.2018
ölçüsü1.6 Mb.
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

— Nu, nu te urăsc, zise ea. Cred că eşti drăguţ.

— Ah! Îi spuse el cu sălbăticie, aş fi preferat să-mi spui asta în loc să-mi spui că mă iubeşti! Înseamnă mult mai mult… Ne vedem după prânz atunci. Am destule lucruri la care să mă gândesc până atunci, îi sărută mâinile cu umilinţă şi plecă.

— Nu cred că-l pot suferi pe tânărul acela, a spus Clifford la prânz.

— De ce? Întrebă Connie.

— E atât de ţopârlan pe sub spoiala lui… Abia aşteptând să facă pe grozavul faţă de noi.

— Cred că lumea a fost foarte răutăcioasă cu el, zise Connie.

— Te mai şi întrebi de ce? Şi te gândeşti că îşi pune la bătaie orele lui de strălucire făcând lucruri din bunătatea inimii?

— Cred că are un soi de generozitate?

— Faţă de cine?

— Nu-mi dau seama prea bine.

— Normal că nu-ţi dai seama. Confunzi, mi-e teamă, lipsa de scrupule cu generozitatea.:

Connie făcu o pauză. Aşa era? Era doar posibil. Totuşi, lipsa de scrupule a lui Michaelis avea o oarecare fascinaţie pentru ea. El mergea până la capăt acolo unde Clifford abia târâia câţiva paşi timizi, în felul lui el cucerise lumea, lucru pe care Clifford ar fi vrut să îl facă. Căi şi mijloace?… Erau acelea ale lui Michaelis mai josnice decât cele ale lui Clifford? Era felul în care bietul proscris îşi făcuse drum cu coatele şi se avântase înainte şi pe uşi lăturalnice mai rău decât felul în care Clifford îşi făcuse singur reclamă ca să-şi dea importanţă? Zeiţa-căţea a succesului era urmărită de mii de dulăi cu sufletele la gură şi cu limbile scoase. Cel care a pus mâna pe ea primul a fost câinele cel mai adevărat dintre toţi, dacă e să te iei după succes!

Aşa că Michaelis avea de ce să-şi ţină coada săltată.

Lucrul cel mai bizar era că el n-o făcea. S-a întors la ora ceaiului cu un buchet mare de violete şi de crini şi cu aceeaşi expresie de câine înstrăinat.

Connie se întrebase uneori dacă nu cumva era un soi de mască cu care să dezarmeze adversarii, pentru că era prea fixă. Era el într-adevăr un câine trist?

Şinele lui oarecum stins de câine trist persistă toată seara, deşi în atitudinea asta Clifford îi putea simţi insolenţa interioară. Connie n-o simţea, probabil pentru că nu era îndreptată împotriva femeilor, ci doar împotriva bărbaţilor şi a presupunerilor şi supoziţiilor acestora. Acea indestructibilă şi adâncă obrăznicie dinlăuntrul acestui individ slăbănog era ceea ce făcea ca bărbaţii să-l deteste atât de mult pe Michaelis.

Însăşi prezenţa lui era un afront pentru un om de societate, oricât s-ar fi străduit să o acopere cât putea mai bine.

Connie era îndrăgostită de el, dar reuşise să îşi vadă de broderia ei şi să-i lase pe bărbaţi să vorbească fără să se dea de gol. Cât despre Michaelis, el se comporta perfect, exact acelaşi tânăr melancolic, atent, retras din ajun, la milioane de grade distanţă faţă de gazdele sale, dar jucându-le laconic jocul atât cât trebuia fără să le iasă vreo clipă în întâmpinare. Connie se gândi că o fi uitat cele petrecute în dimineaţa aceea. El nu uitase. Dar ştia unde se găseşte… În acelaşi vechi loc pe dinafară, acolo unde le era locul proscrişilor înnăscuţi. El nu lua ca pe ceva personal actul de a face dragoste. Ştia că asta nu l-ar transforma dintr-un câine fără stăpân căruia toată lumea îi detestă zgarda aurită, într-un câine cu o poziţie confortabilă în societate.

Ultimul adevăr era faptul că, până în sufletului său, el era un proscris şi un antisocial şi accepta acest fapt în interiorul lui indiferent de cât de Bond Street era pe dinafară. Izolarea lui era o necesitate pentru el, aşa cum şi aparenţa de conformitate şi de asemănare cu lumea deşteaptă era tot o necesitate.

Dar o dragoste de ocazie, drept confort şi alinare, era de asemenea un lucru bun şi nu era nerecunoscător. Dimpotrivă, era plin de o recunoştinţă arzătoare şi aspră pentru puţină bunătate normală, spontană: aproape până la lacrimi, îndărătul chipului său palid, imobil şi deziluzionat, sufletul lui de copil plângea de recunoştinţă faţă de femeia aceasta şi ardea de nerăbdare să ajungă la ea din nou, la fel cum sufletul lui de proscris era conştient că în realitate o să fie departe de ea.

Găsi o oportunitate, atunci când aprindeau lumânările de pe coridor, să-i spună:

— Aş putea să vin?

— O să vin eu la tine, a zis ea.

— Ah, bine!

A aşteptat-o multă vreme… Dar a venit.

Era un amant de genul acelora care tremură de excitare, a cărui criză veni în curând şi apoi luă sfârşit. Era ceva ciudat ca de copil lipsit de apărare în privinţa trupului său gol: la fel ca goliciunea copiilor. Toată apărarea lui stătea în inteligenţa şi în viclenia lui, chiar în instinctele lui viclene, iar atunci când acestea erau lăsate deoparte părea de două ori mai gol decât un copil, din carne neterminată, gingaşă şi care se zbătea oarecum neajutorată.

Trezise în femeie un soi sălbatic de compasiune şi de dorinţă şi o sălbatică, nerăbdătoare poftă fizică. Dorinţa fizică nu reuşea să i-o satisfacă; lui îi venea şi termina atât de repede, iar apoi se chircea în jos pe sânii ei şi îşi recăpăta într-un fel obrăznicia aceea a lui, în timp ce ea stătea întinsă, uluită, dezamăgită, pierdută.

Dar apoi învăţă să-l ţină, să îl păstreze în ea atunci când criza lui lua sfârşit. Iar colo era generos şi ciudat de viril, rămânea ferm în ea, oferindu-i în timp ce ea era activă… Sălbatic şi pasional de activă, ajungând la propria ei criză. Şi în vreme ce el simţea frenezia cu care ea îşi atingea propria ei satisfacţie orgasmică datorită pasivităţii lui întărite şi erecte, avea un sentiment straniu de mândrie şi de satisfacţie.

— Ah, cât e de bine! Şopti ea cu glas tremurător şi rămase nemişcată, încleştată de el. Iar el rămase întins în propria lui izolare, însă oarecum plin de mândrie.:

A rămas doar trei zile, iar pentru Clifford a fost exact la fel ca în prima seară, pentru Connie la fel. N-a existat nici o tulburare pentru imaginea de bărbat pe care o afişa.

I-a scris lui Connie cu aceeaşi notă de melancolie plângă-reaţă ca întotdeauna, uneori cu inteligenţă şi cu o tentă de afecţiune bizară, fără sexualitate. Un soi de afecţiune deznădăjduită, asta părea să simtă pentru ea, iar îndepărtarea aceea esenţială rămăsese neschimbată. El era profund deznădăjduit şi îşi dorea să rămână deznădăjduit. Mai degrabă ura speranţa. „UNEIMMENSEESPERANCEA TRAVERSE LA TERRE”, citise el pe undeva, iar comentariul lui era: „şi afurisenia asta îneacă tot ceea ce ar merita să ai”.

Connie nu l-a înţeles cu adevărat niciodată, dar, în felul ei, l-a iubit. Şi tot timpul simţea reflexia deznădejdii lui în ea. Ea chiar nu putea, n-avea cum să iubească în deznădejde. Iar el, fiind deznădăjduit, n-avea cum să iubească deloc.

Aşa că au continuat pentru o vreme, şi-au scris şi s-au întâlnit ocazional în Londra. Ea încă îşi mai dorea fiorul acela fizic, sexual pe care îl putea obţine cu el cu propria ei activitate după ce micul lui orgasm lua sfârşit. Iar el încă mai dorea să i-l ofere. Ceea ce era destul cât să îi ţină conectaţi.

Şi destul încât să-i ofere un soi subtil de siguranţă de sine, ceva plin de orbire şi cu puţină aroganţă. Era o încredere în ea aproape mecanică ce stătea în puterile ei şi care se manifesta cu o mare veselie.

Era cât se poate de veselă la Wragby. Şi îşi folosea toată veselia şi satisfacţia care îi fusese stârnită să-l stimuleze pe Clifford, astfel încât, în perioada aceea, a scris ceea ce a avut el mai bun şi era aproape fericit în felul lui ciudat şi plin de orbire.

El chiar culegea fructele satisfacţiei senzuale pe care ea o aduna din pasivitatea masculină erectă în ea a lui Michaelis. Dar, desigur, el n-a ştiut niciodată, iar dacă ar fi aflat, n-ar fi fost mulţumit pentru asta!

Totuşi atunci când acele zile de mare şi veselă bucurie ale ei au luat sfârşit şi s-au dus cu totul, iar ea a devenit deprimată şi iritată, cât şi le-a mai dorit Clifford să revină! Poate că dacă ar fi ştiut, chiar şi-ar fi dorit să îi aducă împreună din nou pe ea şi pe Michaelis.

R.

CONFESIUNEA SEXUALĂ.



UNUI ANONIM RUS DIN SUD.

ÎNTREVEDERI „IGIENICE” CU NADIA

(fragment)

(Traducere de MIHAELA NODRAN)

Această autobiografie sexuală nesemnată a fost tratată iniţial ca material de studiu asupra sexualităţii de unul dintre sexologii de secol XIX, Havelock Ellis. Ellis a primit manuscrisul expediat de un ucrainean a cărui identitate a rămas trecută sub tăcere şi a publicat textul integral fntr-o anexă a volumului VI din Studii de psihologie sexuală, apărut la Editura Mercure de France. Confesiunile au fost însoţite de câteva informaţii sumare despre identitatea autorului: textul, scris în franceză, în 1912, îi aparţinea unui rus instruit dintr-o familie înstărită, născut în 1870. Nu se cunoaşte intenţia autorului, dar până în momentul In care textul a căzut sub ochiul criticului american Edmund Wilson, nu atrăsese atenţia decât psihanaliştilor şi clinicienilor. Wilson, critic cu autoritate la The New York Times şi The New Republic şi teoreticianul care a format scriitori de talia lui Theodor Dreisder şi John Dos Passos, a sesizat imediat valoarea literară a unui text citit până atunci printr-o grilă medicală. El a fost cel care i l-a arătat prietenului său Vladimir Nabokov, interesat de scenarii cu minore eroti-zate, şi care a recomandat cartea cu următorul comentariu: „Textul este extraordinar de amuzant. Deşi copil, eroul a beneficiat de fantasticul noroc de a da de fete excepţionale în rapiditatea şi generozitatea reacţiilor”.

Chiar dacă Nabokov poate fi suspectat de ironii şi farse la fiecare paragraf, şi In special atunci când se întâmplă să fie în acord, se pare că lectura decoltatei autobiografii i-ar fi canalizat interesul pentru subiectul pe care l-a dezvoltat mai târziu în Lolita.

Cu titlul original Confession sexuelle d'un anonyme russe, autobiografia erotică dezvăluie parcursul chinuit prin care un băiat dintr-o familie respectabilă ajunge să-şi descopere sexualitatea. Glumele murdare ale băieţilor mai mari, ruşinea şi umilinţa, dar şi episoadele compensatorii, la care ajunge pe măsură ce prinde gustul desfrâului, compun povestea unui om care, ajuns la 40 de ani, se trezeşte în pragul unui colaps nervos şi îşi dă seama că, pe lângă plăcere, excesul i-a adus mai mult frustrare şi umilinţe.

Legătura cea mai lungă şi cea mai interesantă a fost cea pe care am avut-o între şaisprezece şi şaptesprezece ani cu o tânără mai mare decât mine cu doar câteva luni. Era elevă de gimnaziu, în ultimul an, dar era deja logodită cu un student care se afla la acea vreme în închisoare.



În calitate de afiliat al partidului terorist socialist-revoluţio-nar, acesta îşi aştepta procesul de luni de zile, fiind arestat preventiv. Acuzaţiile împotriva sa nu erau foarte grave, şi la fel ca în Rusia, în procesele politice, dezbaterile sunt adesea o simplă formalitate, o comedie, căci inculpatul e condamnat dinainte de către autorităţile superioare, membrii tribunalului militar nefiind decât nişte instrumente pasive; se ştia dinainte că respectivul tânăr va fi condamnat la între opt şi zece ani de exil în Siberia fără muncă silnică (na posselenie). Tânăra fată era hotărâtă să-l urmeze şi să se căsătorească cu el. Şi ea avea nişte idei teroriste, la care încerca să mă convertească. O vizitam adesea, prefăcându-mă interesat de acele idei care mă lăsau rece, însă atras în realitate de ea din punct de vedere erotic. Nu i-am mărturisit sentimentele mele, în primul rând deoarece eram timid, şi apoi deoarece era logodită, însă ea însăşi a fost cea care sparse gheaţa într-o manieră destul de originală.

La acea vreme exista o carte, tradusă din engleză, care se bucura de mare popularitate în rândul tinerilor din şcolile ruseşti. Voi menţiona, în trecere, că a rămas la fel de populară şi în zilele noastre, căci intelectualii ruşi sunt foarte constanţi în ceea ce priveşte preferinţele lor livreşti (continuă să citească opera lui Buckle ca şi când ar fi apărut ieri) şi sunt în stare să se intereseze în acelaşi timp de cele mai opuse opinii, cum ar fi ale lui Marx şi Nietzsche, Bebel şi Weininger, Tolstoi şi Bernard Shaw, nu din cauza marii lor bogăţii spirituale, ci datorită lipsei de claritate a ideilor, a caracterului haotic al mentalităţii ruse şi, de asemenea, din cauza unei mari idolatrii faţă de toate celebrităţile şi autorităţile intelectuale: aşa cum persoanele religioase găsesc întotdeauna mijlocul de a concilia cele mai contradictorii texte sfinte, ruşii sfârşesc întotdeauna prin a atribui aceleaşi opinii (opiniile lor) unor personalităţi celebre ale căror păreri diferă foarte mult şi îl interpretează pe Nietzsche, de exemplu, în sensul comunismului revoluţionar şi al so-cial-democraţiei! Dar să lăsăm toate acestea. Cartea despre care vorbesc era intituiată, cred: Elemente ale ştiinţei sociale. Sărăcie, prostituţie, celibat. Autorul anonim se credea doctor în medicină, în Rusia se credea că acesta era fiul celebrului Robert Owen. Această lucrare conţinea noţiuni despre fenomenele sexuale şi le recomanda tinerilor de ambele sexe să înceapă relaţiile carnale de îndată, practicând neo-malthusianismul pentru a evita sarcina. Existau reţete neo-malthusiene practice: folosirea buretelui, etc. Această carte era interzisă în Rusia, însă, publicată în limba rusă în străinătate, circula peste tot clandestin şi era citită de majoritatea elevilor şi elevelor, uneori de la vârsta de treisprezece sau paisprezece ani, care aplicau adesea sfaturile citite. Citisem această carte, pe care am zărit-o pe masa Nadiei (aşa o vom numi pe logodnica „nihilistului”), cu mult timp în urmă. Această domnişoară locuia la o mătuşă, însă ocupa o cameră independentă unde nu îi lăsa să intre decât pe prietenii săi: nici mătuşa şi nici părinţii săi nu intrau niciodată aici. Evident, pleca şi se întorcea la orice oră dorea. Multe eleve rusoaice se bucurau de aceeaşi libertate în familiile lor. Nadia mă întrebă dacă citisem această carte. I-am răspuns afirmativ, însă am adăugat că trecuse mult timp de atunci şi că o voi reciti cu plăcere. Mi-o împrumută. Când i-am înapoiat-o, aceasta începu o conversaţie despre ideile pe care le conţinea, îmi spuse că abstinenţa sexuală era condamnată de raţiune şi de ştiinţă, apoi mă informă că avusese raporturi sexuale cu logodnicul său înainte ca acesta să fie arestat, cu aplicarea mijloacelor preventive împotriva contracepţiei, şi că acum suferea de abstinenţă forţată, avea vise erotice cu poluţii nocturne, care o oboseau mult. „Ştiţi, adăugă aceasta, chiar şi acum, când vorbesc cu dumneavoastră despre aceste lucruri, sunt excitată.” Şi, după ce şi-a vârât mâna sub jupon, o scoase arătându-mi că degetele îi erau umede. „Probabil că şi dumneavoastră, continuă aceasta, suferiţi de pe urma vieţii dumneavoastră nesănătoase.” (Credea că trăiesc în abstinenţă). Întrebându-mă dacă mă masturbez şi primind răspunsul meu negativ, îmi spuse că abstinenţa mea îmi putea face mult rău, făcându-mă chiar să înnebunesc. „De aceea, spuse ea, aveţi această expresie bolnăvicioasă, acest aer nesănătos.” în cele din urmă îmi propuse să întreţin raporturi sexuale cu ea, lucru care ar fi trebuit să aibă, în opinia Nadiei, un efect benefic asupra propriei sănătăţi şi asupra sănătăţii mele. „Rămân, spunea tânăra fată, fidelă logodnicului meu, din punct de vedere moral, nu îl părăsesc şi îl voi urma în Siberia, însă, în această perioadă de aşteptare, igiena îmi cere să-mi satisfac nevoile fizice şi viitorului meu soţ îi convine ca femeia sa să se comporte în acest fel. În ceea ce vă priveşte, vă veţi recăpăta sănătatea şi nu veţi fi nevoit să frecventaţi prostituate.” Am acceptat, desigur, aceste propuneri: nici nu se putea mai bine, chiar dacă pentru alte motive decât cele referitoare la igienă.

Nadia mă rugă să trag perdelele de la ferestre şi să mă întorc pentru un timp cu spatele la ea. Când mă lăsă să mă întorc era în pat, şi îşi introdusese în vaginul său, după indicaţiile autorului englez, un burete; m-am dezbrăcat şi eu, m-am întins pe pat lângă Nadia şi astfel au început partidele noastre „igienice”.



Nadia avea o înfăţişare destul de plăcută: părul blond-cenu-şiu, ochii gri, expresivi, trăsături destul de regulate, cu excepţia buzelor prea groase. Era bine proporţională, de talie mijlocie, cu nişte fese şi coapse plinuţe. Sânii săi erau, dimpotrivă, mici, părţile sexuale drăguţe şi proaspete, de o pilozitate moderată, vaginul strâmt. Nu avusesem niciodată raporturi sexuale cu o femeie atât de senzuală ca Nadia, care îmi oferea atâta plăcere fizică. Avea orgasm repede, cu uşurinţă, un fel de orgasm prelungit, spasmul venerian reînnoindu-se la intervale scurte, ma-nifestându-se cu mare intensitate, în timpul actului se manifesta în toate felurile, suspina, gemea, bombănea, scotea exclamaţii incoerente şi ţipete, picioarele sale se încleştau şi se încordau cataleptic, vulva i se contracta cu violenţă şi chiar, în paroxismul plăcerii, într-o manieră dureroasă pentru penisul meu; faţa sa lua atunci o expresie de agonie, şi era de o lividitate înspăimântătoare. Uneori paroxismul voluptăţii se sfârşea printr-un atac nervos isteric care, la început, mă speria, dar care trecea repede: râdea isteric, plângea, se încleşta, etc. Secreţiile voluptoase ale Nadiei erau foarte abundente, se scurgeau chiar pe cearceaful de pe pat, lăsând pete vizibile; excitaţia clitorisului, a labiilor mari şi a altor părţi sexuale era perceptibilă la atingere, la fel şi căldura sporită a vulvei congestionată, ale cărei ţesuturi se dilatau, devenind şi mai roşii, întreaga parte inferioară a abdomenului avea mişcări convulsive. Nadia nu era o expertă în ceea ce priveşte erotismul; nu cunoştea decât actul normal, în poziţia obişnuită. Profitând de experienţa şi de lecturile mele, am învăţat-o tot felul de proceduri rafinate. I-am arătat more columbarum şi curmilingus, care îi plăcu mult şi care sfârşi prin a fi preferat actului sexual. O excitam prin tot felul de mângâieri ale sânilor, clitorisului, anusului, vaginului. Am încercat toate poziţiile sexuale pe care vi le puteţi imagina: actul sexual pe la spate sau moreferino, […] al grecilor, actul sexual din picioare, în fine, toate figurce Veneris pe care le inventam sau pe care le cunoşteam din cărţi sau din imagini obscene. Am întreţinut raporturi sexuale pe toate piesele de mobilier (scaune, canapele, chiar şi pe o masă, aşa cum citisem în Pot-Bouille), şi pe jos, pe un covor şi nişte perne. O dată, Nadia s-a aplecat cu partea superioară a corpului pe fereastră, în stradă, lăsând cealaltă parte a corpului după draperiile trase, în timp ce eu o penetram pe la spate, moreferarum. Când ne întâlneam, citeam mai întâi vreo operă lascivă, poveştile lui Boccacio, de exemplu, sau operele naturaliste franceze; de îndată ce eram suficient de excitaţi, ne dezbrăcăm pentru a face dragoste. Inspirat din cărţi, am avut ideea de a practica asupra Nadiei coititâ inter mammas et l'irrumatio; în timp ce îi excitam organele sexuale cu gura şi limba, aceasta îmi lua penisul în gură şi presto fellatio. Aflând de la mine că femeile îşi introduceau diverse obiecte în vagin, mă rugă să o masturbez introducându-i în vagin lumânări, chei, creioane, batoane de ceară pentru sigilat, etc. I-am spus că gâdilatul orificiului uterin trebuie să fie îndeosebi agreat de către femei (aşa citisem) şi, în consecinţă, mă lăsă să-i excit uterul cu ajutorul a diverse obiecte ascuţite, de exemplu cu ajutorul acelor de păr. Nu ştia absolut nimic despre pederastie; i-am explicat cum are loc actul sexual între bărbaţi. Când i-am zis că există bărbaţi care au orgasm când li se introduce un penis în anus, fu atât de interesată încât mă întrebă dacă nu puteam să practic paedicatio cu ea. M-am supus dorinţei sale, însă nu am putut decât cu greu să consum actul, după câteva tentative fără succes. Această formă de împerechere îi plăcu Nadiei, chiar dacă actul fu dureros la început. Apoi, am început să practicăm paedicatio destul de des. Nadia spunea că nici nu se compară cu penetrarea vaginală, dar că schimbarea este plăcută, în ceea ce priveşte relaţiile homosexuale, îmi povestise că i se întâmplă cândva să doarmă nu în acelaşi pat, însă în aceeaşi cameră, cu o domnişoară, fiica unui negustor bogat din Moscova, şi că această domnişoară se strecurase în patul său, îi atinsese organele sexuale şi vru să se aşeze pe ea, ca pentru a face dragoste; Nadia, neînţelegând nimic şi indignată, o alungă din patul său, în ciuda rugăminţilor tinerei din Moscova care-i spunea că în oraşul său toate tinerele din clasa sa socială făceau ceea ce refuza Nadia. În ciuda acestor explicaţii, Nadia crezu că tânăra din Moscova era nebună şi eu am fost primul care i-am explicat că relaţiile homosexuale erau, într-adevăr, destul de frecvente în anumite medii sociale. Din câte am aflat, câţiva ani mai târziu chiar şi Nadia s-a dedat acestor practici.

Dacă am învăţat-o pe tovarăşa mea de pat diverse practici erotice, acest lucru nu s-a datorat doar desfrânării, ci şi faptului că se întâmpla adesea să o satisfac masturbând-o în diferite moduri, nemaiavând forţa suficientă de a o satisface prin actul sexual. Nadia avea un apetit sexual foarte mare, care-mi depăşea forţele. Ne împerecheam de câteva ori pe noapte; uneori mă trezea în timpul nopţii sau când se iveau zorii pentru a face din nou dragoste. Când mă simţeam epuizat, o satisfăceam cu ajutorul a diferite metode, îndeosebi cunnilingus, care-i plăcea în mod deosebit. Toate aceste excese nu i-au făcut, cred, nici un rău sănătăţii sale, însă au şubrezit-o pe a mea. Ceea ce mă îngrijora cel mai mult era slăbirea memoriei; poate că mi se părea doar, datorită faptului că lecturile mă interesau din ce în ce mai puţin şi că nu mai eram capabil să-mi concentrez atenţia asupra obiectelor studiate.

Întrevederile mele cu Nadia erau frecvente; îmi petreceam majoritatea nopţilor în patul său şi nu mă întorceam la mine decât dimineaţa, uneori doar pentru a lua cărţile care-mi trebuiau la şcoală. Tatăl meu îşi dădu seama că duceam o viaţă haotică, însă rămânea fidel principiilor sale care îi interziceau să se amestece în comportamentul tinerilor; mai mult, la acea vreme era excesiv de preocupat de propriile sale afaceri, care mergeau prost.

Îmi amintesc cum, culcat lângă Nadia în timpul nopţii, auzeam uneori, prin perete, un zgomot ca un sughiţ, cu intonaţii isterice şi chiar urlete. Nadia îmi explică (aflase de la servitori) că aceste atacuri de sughiţ cu adevărat monstruoase se auzeau de la vecina sa, o tânără poloneză, de fiecare dată când întreţinea raporturi sexuale cu soţul său. Aceste atacuri durau mai bine de o jumătate de oră. Din fericire pentru noi, tânără poloneză părăsi în curând locuinţa sa. Am spus deja că Nadia scotea uneori strigăte isterice după actul sexual (sau o partidă de cunnilingus), îndeosebi dacă era voluptuos; însă asta nu se întâmpla decât din când în când.

Legătura mea cu Nadia a durat zece luni. După procesul şi condamnarea logodnicului său, aceasta se mărită cu el şi-l urmă în Siberia. A fost condamnat la opt ani de exil însă, cu ajutorul unor comutări succesive de pedeapsă, nu rămase în Siberia decât trei ani şi jumătate, petrecându-şi restul zilelor în libertate într-un oraş destul de plăcut. Apoi se întoarse în Rusia, însă fără Nadia, care-l părăsise după doar câteva luni de căsătorie şi se întorsese deja de ceva timp la Kiev, cu un amant. Apoi a avut multe relaţii care nu au avut, de altfel, nici o legătură cu politica.

Mă ataşasem destul de mult de Nadia, însă datorită unei pasiuni pur fizice. Mărturie stă faptul că, atunci când a trebuit să mă părăsească, am fost foarte supărat deoarece pierdeam sursa unor mari plăceri, însă nu am fost deloc gelos când s-a căsătorit, în ceea ce priveşte sentimentele sale faţă de mine, îmi spunea doar că-i eram „simpatic”. După plecarea sa, am avut relaţii de tot soiul, adică pur senzuale şi fără „motiv serios”.

BORIS VIAN (1920-l959) IUBIREA ESTE OARBĂ

(Traducere de DIANA CRUPENSCHI)

Boris Vian a scris literatură, a cântat jazz, a compus pentru artişti celebri, a fost prieten cu Duke Ellington şi Miles Davis, a tradus cărţile lui Raymond Chandler în franceză, a fost actor şi inventator, inginer şi pamfletar. S-a bucurat de binefacerile traiului în sânul unei familii înstărite din Viile d'Avray, una dintre suburbiile selecte ale Parisului, unde nu i s-a refuzat nici o plăcere. Formaţia de inginer nu l-a împiedicat să scrie literatură de raftul întâi: zece romane, nenumărate povestiri, piese de teatru de mici dimensiuni şi articole despre jazz, care i-a prilejuit satisfacţii comparabile cu plăcerea scrisului. Excentric şi insolent, Vian nu avea alte opţiuni decât dezacordul cu obtuzitatea mediei. Un asemenea temperament nu putea să asigure nici cărţilor o primire confortabilă din partea criticilor. Refuzat de editori, ocolit de succes, atacat de critici, dar nepărăsit de ambiţii, Vian manevra saxofonul în clubul din Rue Dauphine, Tabu, şi elabora cu farsorii din anturaj jargonul patafizicii. Şi-a impus la un moment dat să facă un tur de forţă de zece zile fără pauză şi să dea în sfârşit lovitura. Aşa a apărut Voi scuipa pe mormintele voastre (1946), semnat cu pseudonimul Vernon Sullivan, care l-a făcut celebru şi hulit. A trebuit să mai plătească şi o amendă de 100.000 de franci pentru fiecare exemplar vândut. Această carte, deşi nu e nici cea mai cunoscută şi nici cea mai izbutită, a avut o înrâurire fatală asupra autorului, în dimineaţa zilei de 23 iunie 1959, Boris Vian intrase foarte supărat şi pus pe scandal în cinematograful Marbeuf, ca să-şi vadă ecranizarea romanului care a pus Parisul pe jar. Tocmai se certase cu producătorul, nemulţumit de distribuţie şi de adaptare şi, în momentul în care a început să-l apostrofeze în mijlocul unei săli pline, a fost doborât de un atac de cord. A murit în drum spre spital. Romanele care consolidează şi azi cultul Boris Vian sunt Spuma zilelor (1947), Toamnă la Pekin (1947) sau Iarba roşie (1950), toate publicate de Editura Univers.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə