Antrenament în creştinism 1

Lecţia 6

Viaţa în biserică

Ne mişcă adînc cînd descoperim în Sfînta Scriptură că atotputernicul Dumnezeu

Se îngrijeşte de fiecare persoana în parte şi iubeşte orice om din creaţia Sa nemăr-
ginită. Psalmistul îşi exprimă în Psalmul 139:13-17 bucuria că încă înainte de naşte-
rea lui era cunoscut personal şi lăuntric de Dumnezeu. Această grijă iubitoare L-a
făcut pe Dumnezeu să-L dea pe singurul Său Fiu, ca oricine să poată fi salvat de la
pierzare (loan 3:16). Fiecare în parte trebuie să-L primească pe Domnul Isus Cristos
(loan 1:12). Naşterea din nou este un eveniment unic ca şi naşterea fizică (loan 3:5).
Iar creşterea şi dezvoltarea depind de relaţia personală cu Dumnezeu. Aceste gîn-
duri ne-ar putea duce la presupunerea că fiecare credincios are de dus în ochii lui
Dumnezeu, doar pentru sine, o viaţă cu totul individuală. Dar această presupunere
este foarte departe de chipul pe care-1 găsim în Sfînta Scriptură.

A fi un copil al lui Dumnezeu înseamnă a fi un mădular în familia Lui (l.Ioan

3:1; Efeseni 3:15). Noi suntem împreună „poporul lui Dumnezeu" (1.Petru 2:9-10;
Apocalipsa 21:3). în ochii lui Dumnezeu suntem o colonie a cerului pe pămînt, în
timp ce suntem cetăţeni ai altei împărăţii (Filipeni 3:20). în Sfînta Scriptură, cei
ce-L urmează pe Cristos sunt priviţi predominant la plural, ca de exemplu în urmă-
toarele expresii: „credincioşi" (Fapte 5:14), „discipoli" (Fapte 9:1); „sfinţi" (Efeseni
1:1); „fraţi" (Iacov 1:1). (Este de notat că în Sfînta Scriptură nu suntem niciodată
consideraţi ca „laici" în sensul poporului simplu, obişnuit, în opoziţie cu „clerul",
„preoţimea"). *

Cele mai multe epistole din Noul Testament sunt adresate unor grupuri de credin-

cioşi. Suntem văzuţi în ele ca trăind în comuniune unii cu alţii şi cu Cristos (Efeseni
2:5-6,21-22). Noi trebuie să funcţionăm împreună, nu ca părţi separate (l.Corinteni
12:12-27). Pe vremea apostolilor, Domnul adăuga în fiecare zi la comunitatea cre-
dincioşilor pe cei ce erau salvaţi (Fapte 2:47). Această comunitate era numită ekkle-
sia, biserică sau adunare. Era o unitate funcţională practică de credincioşi dintr-o
localitate. Planul şi scopul lui Dumnezeu pentru fiecare credincios individual este
de a fi o parte dintr-o asemenea comunitate.