Antrenament în creştinism 1

Caracteristici ale bisericii

Ne gîndim adesea în legătură cu cuvîntul „biserică" la o sală mare cu un vorbitor,

sau la o organizaţie cu o centrală şi cu o ierarhie de slujitori oficiali. Biblia, dimpo-
trivă, ne învaţă cu totul alte noţiuni despre biserică.

1. 
   UNITATE (Efeseni 4:3-6). Biserica e una şi n-ar trebui să existe nici un fel de
   despărţire sau de dezbinare. Ar trebui făcute orice eforturi pentru a păstra unitatea
   Duhului (Efeseni 4:3). Ar trebui evitat orice ar putea dezbina comunitatea credincio-
   şilor (l.Corinteni 1:10; 11:18; 12:25; 2.Corinteni 12:20). Aceasta se referă mai ales
   la învăţători falşi (2.Petru 2:1). Oamenii care produc dezbinări trebuie mai întîi mus-
   traţi, apoi evitaţi (Tit 3:10).
   
2. 
   DIVERSITATE (Efeseni 4:17; l.Corinteni 12:11). Fiecare mădular trebuie să
   colaboreze la „întreg", chiar dacă în mod diferit Diversele sarcini ale mădularelor bi-
   sericii subliniază asemănarea bisericii cu corpul omenesc (l.Corinteni 12:11): Cînd
   Sfînta Scriptură vorbeşte despre dorinţa sau năzuinţa după anumite daruri, atunci
   aceasta se referă la biserica locală ca întreg, prin faptul că ea pune o valoare deose-
   bită pe anumite daruri în mijlocul ei (1 .Corinteni 12:31; 14:1), şi nu pe ambiţiile per-
   sonale ale unuia singur. E important că fiecare mădular are un dar şi o funcţie care i
   s-a dat în Trupul lui Cristos (l.Corinteni 12:27). Fiecare mădular este important.
   Fiecare ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi folosi darurile. Fiecare ar trebui să fie
   respectat. Nu toţi au aceleaşi daruri.
   
3. 
   INTERDEPENDENŢĂ (Efeseni 4:11-12; l.Corinteni 12:21-24). Noi toţi avem
   nevoie unul de altul şi n-ar trebui să lucrăm singuri, fără ceilalţi. Scopul darurilor
   celor mai importante stă în a-i edifica pe ceilalţi credincioşi ca să se alăture lucrării.
   Ei n-ar trebui să rămînă doar spectatori, individualişti sau mădulare paralizate. Toţi
   credincioşii sunt chemaţi să lucreze împreună în bisericile locale.
   
4. 
   ÎNCHINARE (1.Petru 2:4-5). Sarcina cea mai importantă pe care o avem este
   aceea de a-L lăuda pe Dumnezeul nostru şi a ne închina Lui (loan 4:23). Această
   sarcină reiese mai ales din faptul că biserica e numită şi Templu sau Locuinţa lui
   Dumnezeu (l.Corinteni 3:9,16-17; l.Timotei 3:15; Efeseni 2:22). în Vechiul Testa-
   ment, poporul lui Dumnezeu s-a închinat într-un cort special făcut pentru aceasta,
   „cortul întîlnirii" (tabernacol), iar apoi mai tîrziu în templul din Ierusalim. După
   această perioadă, Dumnezeu a încetat să locuiască într-un templu făcut de mîini
   (Fapte 7:48), o importantă deosebire între poporul Israel şi Biserica lui Cristos. Casa
   

39

lui Dumnezeu este acum o casă spirituală, clădită din pietre vii, adică din credincioşi

locuiţi de Duhul. Sacrificiile noastre nu mai sunt sacrificii de animale. Ele constau
din oameni predaţi, daruri materiale şi glorificare personală. Toţi credincioşii în Cris-
tos sunt preoţi, nu numai „clerul", derivat din cuvîntul latinesc pentru „preot" (1.Pe-
tru 2:5,9). Sarcina de bază a Bisericii lui Dumnezeu este închinarea, constînd în glo-
rificarea lui Dumnezeu, şi nu numai din auzirea unei predici sau din repetatul împre-
ună de propoziţii dintr-o carte.

5. 
   LEGĂTURA DE IUBIRE (Efeseni 5:23-27; 2.Corinteni 11:2). Aceasta este
   subliniată mai ales prin asemănarea Bisericii cu mireasa. întreg poporul lui Dumne-
   zeu de la Cincizecime încoace este asemănat cu o femeie frumoasă care e logodită
   cu un Mire glorios, Domnul Isus Cristos. El îşi iubeşte mireasa cu o iubire nemărgi-
   nită şi ar vrea ca ea să-I fie adusă în puritate. Spre deosebire de aceasta, poporul
   Israel e văzut ca o femeie izgonită (Isaia 50:1). Biserica trebuie să vadă că ea are cu
   Domnul Isus o comuniune apropiată şi plină de iubire, şi că joacă un rol central în
   hotărîrile Lui prezente şi viitoare. El are în gînd numai lucruri bune pentru Mireasa
   Lui. Biserica trebuie să-şi aibă totdeauna ochii îndreptaţi asupra Mirelui.
   
6. 
   ALTE CARACTERISTICI mai pot fi amintite. De exemplu creştere, nu stag-
   nare şi decadenţă (Fapte 6:1-7; 12:24; 19:20). Aici este viaţă, nu moarte. Aici e sfin-
   ţenie, nu corupţie şi depravare (l.Corinteni 3:17; 1.Petru 1:15-16). Aici e claritate şi
   puritate în învăţătură, nu apostazie (lepădare de credinţă). Predicarea iubirii, vieţii şi
   luminii, prin care îl arătăm pe Cristos, trebuie să fie făcută corect de o biserică locală
   cu adevărat biblică.