Auditul mobilității urbane durabile în municipiul Suceava pe baza consultării Grupului de Lucru printr-un chestionar de analiză a procesului și domeniilor de planificare a mobilității urbane
Chestionar și Grup de Lucru (GL)
Pentru o bună înțelegere a problemelor mobilității urbane în municipiul Suceava s-a realizat și auditul acestora prin aplicarea unui chestionar adresat unui Grup Lucru local compus din reprezentanți ai departamentelor și instutițiilor implicate (ONG-uri, instituții publice și private, societate civilă, etc.) și interesate de problema mobilității. Schema și chestionarul care au sprijinit procesul de auditare prin consultarea Grupului de Lucru au fost dezvoltate anterior în cadrul proiectului european ADVANCE (www.eu-advance.eu). Chestionarul de tip ADVANCE propune sistematizarea procesului de planificare a mobilităţii urbane prin:
-
Evaluarea politicilor și programelor şi/sau a planului de mobilitate urbană durabilă a oraşului (dacă acesta există dintr-o etapă anterioară) ;
-
Descrierea punctelor slabe şi a punctelor tari din cadrul diferitelor elemente/aspecte ale planificării;
-
Identificarea și prioritizarea proiectelor, acţiunilor, măsurilor menite să amelioreze mobilitatea, desemnând în același timp și actorii/instituțiile implicate în implementarea ulterioară a acestora.
-
Realizarea unui plan de acţiune/Plan Strategic de Mobilitate Urbană care va sta la baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă sau la îmbunătățirea celui deja existent.
Auditul realizat prin consultarea Grupului de Lucru are ca scop pe de o parte îmbunătaţirea calităţii planificării mobilităţii în oraş și, pe de alta, vizează să analizeze și să îmbunătăţească întregul proces de dezvoltare a unui plan de mobilitate (de la implicarea cetăţenilor şi a părţilor interesate, la asumarea de către autoritatea locală a unei viziuni clare, până la colaborarea între diferite departamente/instituții – transport și trafic, planificare urbană, mediu, inspectoratul de poliție, inspectoratul școlar, etc). Aceste elemente ale “procesului” de planificare sunt analizate în cadul chestionarului în foaia numită „Domeniile Misiunii” .
În același timp, chestionarul propune și auditarea domeniilor care compun efectiv un planul de mobilitate urbană (de ex. domeniul transportului public, al gestiunii spatiilor de parcare, al mersului pe jos și cu bicicleta, etc.), prin evaluarea proiectelor, măsurilor şi acţiunilor întreprinse de oraș în aceste domenii, în cadrul foii chestionarului numită „Domeniile Acţiunii”.
Conţinutul chestionarului
Chestionarul este un document Excel care constă din următoarele foi de lucru:
Cum să mă foloseşti: explicaţii şi îndrumare în completarea chestionarului (se adresează membrilor grupului de lucru);
Respondent: pagină în care se completează datele de contact ale respondenţilor;
Domeniile Misiunii: foaia de lucru pentru evaluarea Domeniilor Misiunii;
Domenii de Acţiune: foaia de lucru pentru evaluarea Domeniilor de Acţiune;
Scor: Sumarul scorurilor finale atât pentru Domeniile de Misiune cât şi pentru Domeniile de Acțiune;
Figura - Chestionarul ADVANCE - foile de lucru pentru Domeniile Misiunii și Domeniile de Acțiune (www.eu-advance.eu)
Diagrama MF şi Diagrama A1-A8: grafice / diagrame care sunt generate automat pentru a expune rezultatele evaluării.
Membrii grupului de lucru completează chestionarul individual. Toate răspunsurile individuale sunt colectate, centralizate şi analizate de către auditor/consultant. Acesta face un rezumat al răspunsurilor, listează comentariile individuale şi pregăteşte documentul final și întâlnirea de consens și cea de prioritizare, mai ales pentru a discuta diferenţele de opinie între membrii grupului de lucru atât în ceea ce privește evaluarea problemelor, cât și pentru identificarea soluțiilor și măsurilor optime rezolvarea acestora.
Foile „Domeniile Misiunii” şi „Domeniile Acţiunii” sunt elementele fundamentale ale chestionarului. Ele sunt colectate şi clasificate într-o listă structurată de puncte.
Domeniile Misiunii cuprind:
1 – Precondiţie
2 – Viziune şi Strategie
3 – Organizare
4 – Implementare
5 – Monitorizare şi evaluare
Domeniile Acțiunii cuprind:
1 – Gestionarea parcărilor
2 – Proiectarea străzilor, imaginea spațiului stradal şi calmarea traficului
3 – Mersul pe jos
4 – Mersul pe bicicletă
5 – Transportul în comun
6 – Măsuri adresate autoturismelor
7 – Managementul mobilităţii
8 – Gestionarea transportului de marfă
Evaluarea Domeniilor Misiunii și Acțiunii
Chestionarul propus spre completare este un instrument interactiv: în cadrul său fiecare respondent completând doar foile Respondent, Domeniile Misiunii și Domenile Acțunii, celelalte foi: Scor și Diagrama MF și Digrama A1-A8 completându-se automat în funcție de calificativele date de fiecare respondent; astfel evaluarea şi a vizualizarea rezultatelor fiind interactivă.
Domeniile Misiunii și Domeniile de Acţiune se evalueză pe o scară de la 1 la 4. Nivelul 4 indică cel mai înalt nivel de performanţă (planificare și implementare) şi nivelul 1 cel mai scăzut (conform Figura 14)
Nivel de performanță
|
Nivel 1
|
Am realizat aceste lucruri în mod sporadic și ad hoc.
Deținem informații reduse.
Performanță foarte scăzută.
Principiul după care acționăm: luăm poziție dacă este necesar, atât cât este necesar și doar dacă este necesar.
|
Nivel 2
|
Implementăm aceste măsuri și/sau le-am implementat de câteva ori sau într-un număr redus de locații.
Avem unele informații despre anumite domenii.
Un anumit nivel de performanță.
|
Nivel 3
|
Am implementat acest gen de măsuri în mod regulat într-un număr de locații.
Deținem informații bune.
Performanță destul de ridicată.
Sunt inițiative structurate, dar mai este loc de îmbunătățiri.
|
Nivel 4
|
Am implementat acest gen de măsuri și le-am revizuit în mod regulat într-un mod sistematic.
Lucrăm într-un mod sistematic și inovativ.
Performanță ridicată.
Suntem excelenți în acest domeniu.
|
Figura – Nivelul de performanță sau implementare
Metodologia de calcul şi rezultatele
Membrii Grupului de Lucru completează chestionarul individual. Toate răspunsurile individuale sunt colectate, centralizate şi analizate de către auditor/consultant. Acesta face un rezumat al răspunsurilor, listează comentariile individuale şi pregăteşte următoarele întâlniri, cea de consens și cea de prioritizare. În general, dacă apar diferenţe de opinie foarte mari în evaluarea unui domeniu, membrii Grupului de Lucru ar trebui să ajungă la un consens, calculându-se fie un scor mediu, fie fiind adoptat nivelul de performanță agreat de majoritate.
Dostları ilə paylaş: |