Rodica Zafiu – Gramaticalizare şi pragmaticalizare

GRAMATICALIZARE ŞI PRAGMATICALIZARE

RODICA ZAFIU

Facultatea de Litere

Universitatea din Bucureşti

1. Lucrările din această secţiune fac parte dintr-un proiect de cercetare cu tema Funcţionare discursivă şi gramaticalizare în limba română veche¹. Proiectul propune o abordare a limbii române vechi din perspectiva teoriilor şi a interpretarilor din ultimele decenii privind gramaticalizarea (transformarea elementelor lexicale în categorii funcţionale) şi pragmaticalizarea (constituirea mărcilor pragmatice). Cele două fenomene implică adesea şi situaţii de lexicalizare (formarea unor noi unităţi lexicale); procesele de lexicalizare sunt însă mult mai largi şi mai numeroase (acoperind împrumutul, formarea cuvintelor, fixarea frazeologică) şi nu interesează în mod direct cercetarea noastră. Şi dinspre pragmaticalizare se deschid teme de cercetare mai largi, dintre care unele sunt tratate în cadrul proiectului, pur şi simplu datorită noutăţii abordării lor în perspectivă diacronică: constituirea formulelor de politeţe, a structurilor discursive clişeizate, expresia convenţionalizată a unor acte de limbaj etc.

Am pornit de la constatarea că anumite fenomene morfo-sintactice şi discursive nu au fost studiate sistematic în lingvistica istorică românească, pentru că nu intrau în sfera de interes a cercetărilor tradiţionale. Studiile recente asupra modalizării, focalizării, anaforicelor, a conectorilor pragmatici etc. se bazează pe româna actuală, fără a putea confrunta sincronia cu date istorice clare. Cercetarea se desfăşoară în trei mari direcţii, urmărind: a) categoriile semantico-gramaticale (cuantificare, aproximare, genericitate şi specificare, modalizare, evaluare, temporalitate şi aspectualitate); b) procesele discursiv-pragmatice (topicalizare şi focalizare; acte de limbaj); c) mijloacele lingvistice cu funcţie gramaticală şi pragmatică: conectori conjuncţionali, conectori pragmatici, prepoziţii, particule focalizatoare, deictice şi anaforice. Este evident că un astfel de program de cercetare, maximal, se poate realiza doar într-un timp îndelungat. Într-o primă fază, au fost abordate doar unele aspecte, punctuale, ale fenomenelor enumerate.

Pentru investigare, în această fază a proiectului, a fost aleasă o perioadă din istoria limbii române pentru care textele sunt mai numeroase, iar diferenţele faţă de limba actuală rămân destul de mari: secolele al XVII-lea – al XVIII-lea. Desigur, cele mai importante schimbări de sistem prin gramaticalizare (formarea auxiliarelor, a articolelor etc.) se petrecuseră deja, într-o perioadă asupra căreia, din păcate, nu se pot face decât supoziţii şi reconstrucţii teoretice, pentru că textele lipsesc. Dacă pentru transformările fonetice şi lexicale pot fi de folos atestările izolate, pentru fenomenele de pragmaticalizare prezenţa textelor originale este indispensabilă. Suntem convinşi, de altfel, că şi asupra fenomenelor mai cunoscute (folosirea timpurilor verbale, constituirea unor conectori) cercetările pe baza unui corpus lărgit pot aduce informaţii şi interpretări noi. Cercetările de istorie a limbii şi dicţionarele istorice s-au bazat întotdeauna pe studii de corpus; în prezent, constituirea unor corpusuri electronice de texte româneşti vechi, aşa cum este cel creat pentru Dicţionarul limbii române², permite deschiderea unei noi paradigme în cunoaşterea limbii române vechi. Oricum, chiar dacă investigaţia se focalizează pe secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, fenomenele studiate sunt cuprinse într-un model explicativ al continuităţii lor, înainte şi după această perioadă.

Modelele sintactice şi pragmatice utilizate în cadrul proiectului nu sunt limitative şi perfect unitare: coexistă orientări cognitiviste, funcţionaliste sau generativiste, abordări care urmează mai curând o bibliografie anglosaxonă sau una franceză. Esenţială ni s-a părut sesizarea şi aducerea în discuţie a unor fenomene ignorate până acum.

2. Lingvistica istorică şi-a recăpătat, în ultimele decenii, prestigiul tradiţional, printr-o modernizare radicală a limbajului şi a problematicii, prin abordarea schimbării lingvistice într-o perspectivă cognitivă, tipologică şi comparativă³.

Studiul sistematic al fenomenelor de gramaticalizare s-a dezvoltat intens după 1990; sinteza publicată de Hopper & Traugott (1993) reprezintă un reper în impunerea paradigmei teoretice de orientare cognitivistă, în care se urmăreşte componenta semantică şi interactivă a fenomenelor gramaticale. Prin multe dintre studiile sale, Elisabeth Traugott a dezvoltat teoria subiectivizării – care presupune evoluţia sensurilor referenţiale ale cuvintelor înspre valori semantice orientate către locutor: epistemice şi pragmatice. Foarte stimulativ a fost şi studiul Evei Sweetser (1990), care a urmărit trecerea de la interpretarea referenţiala la cea epistemică şi pragmatică, printr-o evoluţie metaforică uşor identificabilă în gramaticalizarea conectorilor şi a modalizatorilor. Modelul său tridimensional a fost preluat de multe cercetări ulterioare. În ultimii ani, s-au publicat numeroase monografii şi volume colective pe aceasta temă (Traugott & Heine 1991, Giacalone Ramat & Hopper 1998, Heine & Kuteva 2002 etc.). Cercetările cele mai recente urmăresc să stabilească raportul dintre gramaticalizare şi lexicalizare (Brinton & Traugott 2005), regularitatea schimbărilor semantice (Traugott & Dasher 2002), rolul contactului lingvistic în producerea gramaticalizării (Heine & Kuteva 2003, 2005), caracterul ireversibil al gramaticalizării (Haspelmath 1999, 2004) etc. În pragmatica istorică, o disciplină cu adevărat nouă (Jucker 1995, Brinton 1996, Jucker, Fritz & Lebsanft 1999)⁴, s-au publicat deja numeroase studii despre evoluţia mijloacelor lingvistice ale politeţii, a termenilor de adresare, a formulelor de conflict verbal, a mărcilor pragmatice etc., în texte şi documente de limbă veche (engleză, germană, franceză, cehă etc.). Pentru cercetarea diacronică actuală este indispensabil studiul de corpus (Lindquist & Mair 2004). În spaţiul francofon, a apărut recent sinteza lui Marchello-Nizia (2006) şi un număr special al revistei Langue Française (156, decembrie 2007), coordonat de Sophie Prévost şi Benjamin Fagard.

Pentru limba română, sunt foarte importante studiile gramaticale din ultimii ani ale Mariei Manoliu Manea, ale Mariei Iliescu, ale Lilianei Tasmowski etc.; în două contribuţii recente, Iliescu (2006) urmăreşte expresia apartenenţei (posesiei) în româna veche (comparativ cu franceza veche), iar Tasmowski & Coene (2006) rediscută chestiunea gramaticalizării condiţionalului românesc, în context balcanic. Pragmatica românească are deja o tradiţie de aplicare pe texte literare din secolul al XIX-lea (Ruxăndoiu 1991), dar s-a lucrat deocamdată foarte puţin pe texte din secolele anterioare.
3. Proiectul are şi o componentă teoretică, în măsura în care aplicarea la fenomenele particulare din română poate aduce argumente în dezbaterile actuale despre fenomenele de gramaticalizare (unidirecţionalitatea sau reversibilitatea schimbării, recurenţa proceselor). A fost necesară, de la început, clarificarea raporturilor între fenomene adesea invocate în acelaşi context: gramaticalizare, lexicalizare, pragmaticalizare.

Nu definirea univocă a acestor termeni e totuşi scopul principal al cercetării, ci descrierea şi mai ales explicarea fenomenelor de schimbare lingvistică din română. Explicarea nu este posibilă fără ipoteze teoretice şi fără raportarea la fenomene similare din alte limbi. Lipsa de atestări şi informaţii despre evoluţia românei într-o perioadă destul de lungă (astfel încât chiar elemente funcţionale de bază - conjuncţii, particule adverbiale, auxiliare - au adesea o origine necunoscută sau controversată şi o evoluţie neelucidată) poate fi compensată prin abordarea problemelor dintr-o perspectivă tipologică, cu ajutorul modelelor teoretice verificate. Fixarea unor repere teoretice şi rediscutarea cazurilor-cheie va permite în viitor elaborarea de studii aplicative asupra multor chestiuni particulare de istorie a limbii române.

Studiile de istorie a limbii (neglijate într-o anumită măsură la noi, în parte şi sub influenţa prelungită a structuralismului) se confruntă în acest moment cu probleme care nu intrau în câmpul de interes al lingvisticii mai vechi: trebuie să explice cum au evoluat mijloacele prin care se realizează o serie de fenomene semantice şi pragmatice universale: cuantificarea, aproximarea, genericitatea şi specificarea, modalizarea, evaluarea, topicalizarea şi focalizarea, continuitatea anaforică, realizarea actelor de limbaj, conectarea pragmatică etc. Studiile actuale de sinteză asupra limbii române sunt blocate de neelucidarea multor necunoscute istorice: nu putem identifica corect tendinţele, dinamica imediată, în absenţa cunoaşterii evoluţiilor anterioare. Proiectul îşi propune să ofere un număr de puncte de pornire pentru o abordare nouă a istoriei limbii române vechi. Cercetările tradiţionale, desfăşurate în paradigma începutului de secol XX, au privilegiat anumite teme şi arii de studiu (schimbările fonetice, variaţia morfologică), neglijând zone care doar în ultimele decenii au intrat în atenţia lingvisticii. Reinterpretarea faptelor deja cunoscute şi mai ales surprinderea unor fenomene noi (răspunsuri la întrebări precum: când şi de ce s-a impus construcţia substantivului postprepoziţional fără articol; cum se explică valorile conclusive şi adversative ale aceluiaşi conector; ce rol discursiv-focalizant au particulele adverbiale în limba veche; ce valori aveau formele continue dispărute între timp ? etc.) contribuie la dezvoltarea teoriei generale, dar şi – într-o perspectivă mai îndepărtată – la punerea bazelor pentru o nouă istorie a limbii române. Fenomenele pragmatice (conectori argumentativi, mărci discursive, forme de adresare etc.) oferă un câmp extrem de bogat pentru investigaţii viitoare. Doar printr-o abordare teoretică sincronizată şi înnoitoare datele cercetării româneşti pot intra în circulaţia ştiinţifică internaţională.

Limba din secolul al XVI-lea (pe care o avem în vedere ca reper şi punct de pornire, cu ajutorul corpusului) este mai greu de studiat din această perspectivă, din cauza numărului mic de texte originale şi a dimensiunilor lor reduse; cea din secolul al XIX-lea este prea apropiată de limba actuală pentru a oferi date semnificative despre schimbare.

Abordarea predominant gramaticală examinează construcţiile cauzative; construcţiile partitive; construcţiile reflexive; evoluţia semantică a cuantificatorilor; gramaticalizarea verbelor modale, valorile perifrazelor verbale etc. Abordarea discursiv-pragmatică se particularizează în subteme precum: mijloacele de exprimare a adresării în limba română veche (urmărindu-se, pe de o parte, evoluţia formelor de adresare, iar pe de altă parte, dobândirea valorilor pragmatice ale acestor forme); constituirea formelor de politeţe lingvistică, evoluţia conectorilor pragmatici, tratată diferenţiat în funcţie de registru şi variantă funcţională a limbii, focalizarea prin topică şi particule specializate, mărci prezentative, particule interogative, utilizarea deixis-ului textual, regulile specifice de constituire a lanţurilor anaforice în textele vechi etc.
4. O parte dintre contribuţiile la proiect au fost prezentate în cadrul mesei rotunde cu tema Funcţionare discursivă şi gramaticalizare în limba română veche (în acest volum sub titlul Gramaticalizare), o altă parte în secţiunea Istoria limbii române, dialectologie, etimologie. Mă voi referi, în continuare, nu numai la articolele din aceste secţiuni, ci la temele mai largi de cercetare ale fiecăruia dintre participanţi.

Mai multe dintre subtemele individuale au obiective preponderent gramaticale, urmărind procesele de gramaticalizare ale unor prepoziţii, forme verbale nepersonale, verbe modale, articol, clitice.

Larisa Avram fixează coordonatele generale pentru tema mai amplă a verbelor modale din limba română veche. În prima etapă de investigare – identificarea problemelor relevante –, autoarea a stabilit că analiza verbelor modale din perspectivă diacronică presupune înţelegerea relaţiei dintre proprietăţile sintactice şi semantice ale clasei, precum şi a relaţiei dintre proprietăţile lor sintactice şi morfologice. Larisa Avram încearcă să stabilească în ce măsură verbele modale reprezintă în română o clasă aparte, cu un set de proprietăţi morfologice şi sintactice care o disting de alte clase de verbe – şi dacă se poate vorbi în cazul modalelor de un proces de gramaticalizare. În fine, autoarea îşi propune să stabilească dacă acest proces de gramaticalizare este similar pentru toate verbele clasei şi dacă poate fi corelat cu alte schimbări parametrice. În cadrul mesei rotunde, a fost prezentată evoluţia prototipică (dar destul de târzie) a verbului a trebui, de la valorile deontice la cele epistemice.

Alexandra Cornilescu se ocupă (în studiul prezentat în cadrul mesei rotunde) de structura lui „decât” şi de sintaxa propoziţiei comparative, demonstrând că decât reprezintă un caz de gramaticalizare prin reanaliză. Alte contribuţii ale sale la proiect vizează gramaticalizarea mărcii pe a obiectului direct şi structura grupului determinat în limba română veche.

Blanca Croitor urmăreşte, în corpusul de limbă veche, acordul în caz în cadrul grupului nominal. Pentru prima etapă a cercetării (ale cărei rezultate sunt prezentate în acest volum), ea investighează fenomenul de repetare a articolului în grupul nominal, încercând să stabilească dacă avem a face cu un fenomen de acord sau cu o simplă copiere/repetare a articolului ca marcă a cazului. Dispariţia fenomenului de repetare a articolului este pusă în legătură cu marcarea cazuală unică sau pierderea acordului în caz. Autoarea discută de asemenea relaţia dintre pierderea marcării cazuale, pe de o parte, şi topica în GN şi mijloacele de realizare a coeziunii în cadrul acestuia, pe de altă parte.

Adina Dragomirescu tratează tema parametrului tipologic al concordanţei negaţiei, mai exact modificarea sa în evoluţia limbii române, investigând, într-o primă etapă, pe baza corpusului de secol XVII, utilizarea pronumelor şi a adverbelor negative.

Gabriela Pană Dindelegan a urmărit, în prima etapă a cercetării, transformarea, în cazul supinului românesc, a prepoziţiei lexicale de într-una funcţională, mai precis în marcă morfologică a formei verbale de supin. Cercetarea sa a stabilit argumentele care susţin existenţa procesului de gramaticalizare în acest caz, a trasat limitele transformării (gramaticalizare parţială) şi a realizat o comparaţie cu gramaticalizarea prepoziţiei a la infinitiv. În acest volum, examinarea comparativă a prepoziţiilor funcţionale de şi la conduce la concluzii teoretice mai generale asupra stadiilor şi gradelor de gramaticalizare.

Camelia Stan a prezentat problemele generale privitoare la abordarea diacronică a grupului nominal românesc. În cadrul proiectului, autoarea se ocupă şi de tema mai generală a cuantificării în grupul nominal, urmărind, printre altele, în limba veche, utilizările cuantificatorilor un, o / nişte: diferenţe distribuţionale, proprietăţi semantice, grad de gramaticalizare.

Camelia Uşurelu a urmărit gramaticalizarea operatorilor cauzativi în limba veche, alcătuind, în prima etapă a cercetării, un inventar ilustrat cu date de frecvenţă din corpusul din secolele al XVII-lea-al XVIII-lea. În prezentarea din acest volum, autoarea indică principalele construcţii cauzative din perioada cercetată şi analizează diferenţele dintre diferiţii operatori, din punctul de vedere al gradului lor de gramaticalizare. Camelia Uşurelu se ocupă, în cadrul proiectului, şi de cliticele pronominale.

Celelalte lucrări sunt orientate preponderent spre funcţionarea discursivă, spre aspectele pragmatice ale schimbării lingvistice. Claudia Ene se ocupă, în cadrul subtemei Evoluţia conectorilor pragmatici, tratată diferenţiat în funcţie de registru şi variantă funcţională a limbii, de tipologia conectorilor discursivi în câteva categorii de texte vechi (filozofice, lucrări de dogmă şi polemică dogmatică, texte omiletice şi de predică). În comunicarea cuprină în acest volum, în secţiunea Istoria limbii române, dialectologie, etimologie, autoarea se ocupă de conectorii discursivi care apar în secvenţele explicative din Divanul lui Dimitrie Cantemir..

Mihaela Constantinescu, Oana Uţă Bărbulescu şi Gabriela Stoica – în Observaţii asupra dispoziţiilor testamentare din secolul al XVII-lea – analizează documentele testamentare din perspectiva funcţionării discursive. Echipa urmăreşte relevarea structurii specifice acestui tip de text, în contextul cultural şi istoric al epocii, cu accent pe evidenţierea implicării emiţătorului în discurs, studiind deixisul personal (Oana Uţă Bărbulescu), acte de vorbire (Mihaela Constantinescu), mărcile subiectivităţii, componenta afectivă, lexicală şi contextuală (Gabriela Stoica). În primul an al proiectului autoarele s-au ocupat numai de secolul al XVII-lea, dar pentru anul viitor intenţionează să extindă analiza şi asupra secolului al XVIII-lea, în care se creează un tipar oficial testamentar.
5. Alte contribuţii în curs au fost evocate doar sintetic în cadrul mesei rotunde. Isabela Nedelcu tratează tema Gramaticalizarea prepoziţiilor partitive în grupul verbal, în care urmăreşte în corpusul de limbă veche construcţiile cu elipsa GN (determinant cantitativ + nume) care indică partea, considerând ca argument al gramaticalizării posibilitatea de asociere a prepoziţiei de cu o altă prepoziţie. Andreea Radu se ocupă de tema Tipologia cliticelor reflexive în texte vechi originale româneşti; pornind de la împărţirea în clitice sintactice, respectiv nonsintactice, analizează cliticele nonsintactice, urmărind înglobarea acestora în structuri verbale reflexive şi reflexiv-pasive. Andreea Dinică a cercetat cazurile câtorva adverbe care provin din alte părţi de vorbire, urmărind în detaliu procesul de gramaticalizare al formei de gerunziu curând. De asemenea, a investigat modul în care se exprimă în limba veche ideea de restricţie şi constituirea treptată a concurenţei între adverbele numai / doar / decât. Raluca Brăescu se ocupă de Mărcile gradării în secolele XVII-XVIll, investigând într-o primă etapă fazele procesului de gramaticalizare al marcatorului de intensitate foarte, în comparaţie cu concurentele sale din limba veche. Adina Dragomirescu cercetează şi problema auxiliarului de perfect compus, încercând să stabilească dacă în etapa pe care se focalizează investigaţia existau structuri interpretabile ca (negramaticalizate) construcţii cu a fi. Carmen Mârzea-Vasile studiază gramaticalizarea focalizatorului chiar. În domeniul preponderent pragmatic, Andra Vasilescu urmăreşte tema Expresia emoţiei în limba română veche. Cercetarea sa evidenţiază modul în care este exprimată şi conceptualizată emoţia în cultura română veche, surprinzând corelaţiile dintre expresia lingvistică (intensitatea exprimată prin mijloace ale gradării; modalităţi de exteriorizare; streotipuri emoţionale; elemente lexicale, construcţii frecvente, structuri sintactice fixe, clişee) şi mentalităţile, atitudinile şi practicile culturale ale vorbitorilor. Interpretarea datelor rezultate din analiza de corpus se face dintr-o dublă perspectivă, lingvistică şi antropologică, cantitativă şi calitativă. Oana Chelaru Murăruş urmăreşte Formulele de adresare în corespondenţa din secolele XVlI-XVlll; a realizat până în momentul de faţă o tipologie a corespondenţei, inventariind, pe baza corpusului electronic lărgit, formulele din scrisori private din secolul al XVII-lea. Ariadna Ştefănescu investighează, pe baza unei tipologii textuale, Formulele de încheiere din textele vechi; în prima etapă, a inventariat formule din corespondenţa şi din prefeţele din secolul al XVII-lea.

În ceea ce mă priveşte, am investigat într-o primă fază Evoluţia conectorilor adversativi din română, urmărind în primul rând felul în care conectorul dar trece de la valoarea de particulă interogativă la funcţii aparent contradictorii (adversativ - concluziv); evoluţia pare să contrazică ipoteza că "pragmaticalizarea" ar urma gramaticalizării. O temă separată priveşte evoluţia intensificatorilor pronominali (însuşi) şi a tendinţei lor de adverbializare (sancţionată de normele ulterioare).

Între temele lansate de proiect se numără şi reanaliza particulei –şi, foarte frecvente în româna veche, cu origini controversate şi probabil duble (reflexiv/adverb), ca şi a construcţiilor continue (progresive) cu gerunziul şi specializarea unora dintre ele pentru valori modale epistemice (viitorul epistemic sau prezumtivul).

Note

1 Proiectul este finanţat printr-un grant CNCSIS 2007, cod 1629.

2 Cercetarea benefiniază de corpusurile deja constituite, care sunt puse la dispoziţia echipei: BTVR - Banca de texte vechi româneşti (coordonator: Alexandru Mareş; operatori: Dragoş Lixandru, Elisabeta Negoiţă, Teodora Negoiţă, Florin Surugiu); Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” - Academia Română; CMCE - Contribuţii la memoria culturală electronică prin crearea şi investigarea unui corpus de texte literare din secolul XVI, proiect INFOSOC finanţat de MEC (coordonator: Ana Maria Barbu). Corpusul iniţial a fost verificat, selectat şi îmbogăţit în funcţie de interesele proiectului. Tot prin colaborarea cu Institutul de Lingvistică am putut folosi ­programul de identificat concordanţe conceput de colegii noştri special pentru limba română şi în special pentru textele vechi.

3 O lucrare de sinteză asupra noilor direcţii în cercetările de lingvistică diacronică este tratatul lui Janda & Joseph (2004).

4 A se vedea şi bibliografia alcătuită de Jucker: http://www.es.unizh.ch/ahjucker/HistPrag.htm.

BIBLIOGRAFIE
Biber, D., 2004:  Historical patterns for the grammatical marking of stance: A cross-register comparison, în Journal of Historical Pragmatics, 5:1, 81–106

Brinton, L. J., 1996: Pragmatic Markers in English: Grammaticalization and Discourse Functions, Berlin, Mouton de Gruyter.

Brinton, L. J., Elizabeth Closs Traugott, 2005: Lexicalization and Language Change, Cambridge, Cambrudge University Press.
Bybee, Joan, Revere Perkins, William Pagliuca, 1994: The evolution of grammar: Tense, aspect, and modality in the languages of the world, Chicago, University of Chicago Press.

Eckardt, Regine, 2006: Meaning Change in Grammaticalization. An Enquiry into Semantic Reanalysis, Oxford, Oxford University Press.

Faarlund, Jan Terje, 1990: Syntactic change: Toward a theory of historical syntax, Berlin, New York, Mouton de Gruyter.

Giacalone Ramat, Anna, Paul J. Hopper (eds.), 1998: The Limits of Grammaticalization, Amsterdam, John Benjamins, 227-270.

Harris, Alice C., Lyle Campbell, 1995: Historical syntax in cross-linguistic perspective, Cambridge University Press.

Haspelmath, Martin, 1989: "From purposive to infinitive — a universal path of grammaticization", în Folia Linguistica Historica, 10, 1-2, 287-310.

Haspelmath, Martin, 1999: "Why is grammaticalization irreversible?", în Linguistics, 37, 6, 1043-1068.

Haspelmath, Martin, 2004: "On directionality in language change with particular reference to grammaticalization", în O. Fischer, M. Norde and H. Perridon (eds), Up and down the cline: The nature of grammaticalization, Amsterdam, Benjamins, 17-44.

Heine, B., U. Claudi, F. Huennemeyer, 1991: Grammaticalization: a conceptual framework, Chicago, Univ. of Chicago Press.

Heine, Bernd, Tania Kuteva, 2002: World Lexicon of Grammaticalization, Cambridge, CambridgeUniversity Press

Heine, Bernd, Tanja Kuteva, 2003: “On contact-induced grammaticalization”, în Studies in Language 27: 529-572.

Heine, Bernd, Tanja Kuteva, 2005: Language contact and grammatical change, Cambridge, Cambridge University Press.

Hopper, Paul J., Elizabeth Traugott, 1993: Grammaticalization, Cambridge, Cambridge University Press.

Iliescu, Maria, 2006: La grammaticalisation de l’expression du déterminant d’appartenance en ancien français et en roumain, în Revue Roumaine de Linguistique, 2.

Ionescu Ruxăndoiu, L. 1991: Naraţiune şi dialog în proza românească. Elemente de pragmatică a textului literar, Bucureşti, Editura Academiei.

Janda, Richard D., Brian D. Joseph (eds), 2004: The Handbook of Historical Linguistics, Oxford, Blackwell.

Joseph, Brian D. 1983: The synchrony and diachrony of the Balkan infinitive: A study in areal, general, and historical linguistics, Cambridge, New York, C.U.P.

Jucker, A. H. (ed.), 1995: Historical Pragmatics. Pragmatic Developments in the History of English, Amsterdam, Benjamins.

Jucker, A. H., Gerd Fritz, Franz Lebsanft (eds.), 1999: Historical Dialogue Analysis, Amsterdam, Benjamins.

Kuteva, Tanja, 2004: Auxiliation: An enquiry into the nature of grammaticalization, Oxford, Oxford University Press.

Lindquist, Hans, Christian Mair (eds), 2004: Corpus Approaches to Grammaticalization in English, Växjö University / Freiburg, Albert-Ludwigs-Universität.

Manoliu-Manea, Maria, 1993: Gramatică, pragmasemantică şi discurs, Bucureşti, Litera.

Marchello-Nizia, Christine, 2006: Grammaticalisation et changement linguistique, Bruxelles, De Boeck.

Pagliuca, William (ed.), 1994: Perspectives on Grammaticalization, Amsterdam, John Benjamins.

Sweetser, Eve, 1990: From Etymology to Pragmatics: Metaphorical and Cultural Aspects of Semantic Structure, Cambridge, Cambridge University Press.

Prévost, Sophie, Fagard, Benjamin (eds.), 2007: Grammaticalisation et lexicalisation: la formation d’expressions complexes, număr special Langue Française, 156.

Tasmowski, Liliane, 1993: Entre anaphore et deixis: l'emploi des pronoms dans La chronique de Moldavie de Grigore Ureche, in Actes du Congrès international de linguistique et philologie romanes: tome 1, section 1, 20 (1993), pp. 751-763

Tasmowski, Liliane, Martine Coene, 2006: On the Balkan-Slavic origins of the Romanian conditional, în RRL 2, (sub tipar)

Traugott, Elizabeth Closs, Bernd Heine (eds), 1991: Approaches to grammaticalization, Amsterdam, John Benjamins.

Traugott, Elizabeth, Richard Dasher, 2002: Regularity in Semantic Change, Cambridge, Cambridge University Press.