Asistenţă tehnică pentru Unitatea de Management a Proiectului – apl 2 din cadrul Ministerului Sănătăţii din România, în vederea dezvoltării unei Strategii pentru asistenţa medicală primară din zonele slab deservite şi a Planului de Acţiune
Yüklə 1,69 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bugetul pentru asistenţa medicală primară ar trebui să crească semnificativ în timp, în termeni absoluţi.
- Capitolul 3: Propuneri privind măsurile de stimulare a cabinetelor de medicina de familie din mediul rural
- Capitolul 4: Recomandări privind modificarea cadrului legal în asistenţa medicală primară
- Consolidarea rolului medicului de familie în menţinerea accesului controlat la servicii medicale (gate-keeping)
- Reducerea numărului de persoane neasigurate, printr-o campanie de înregistrare
- Creşterea rolului şi competenţelor asociaţiilor profesionale
- Eficientizarea relaţiilor dintre asistenţii medicali comunitari şi cabinetele de medicină de familie
- Facilitarea transferului dreptului de proprietate asupra spaţiilor către medicii de familie şi stimularea implicării autorităţilor publice locale din zonele slab deservite
- Admisibilitatea punctelor farmaceutice pentru medicii de familie în zonele în care nu există farmacii.
Regulile de plată a furnizorilor În mod tradiţional, în asistenţa medicală ambulatorie, plăţile bazate pe tarif pe serviciu erau predominante în sistemele de asigurări sociale de sănătate, în timp ce salariile constituiau abordarea de plata comună în sistemele finanţate din impozite. În zilele noastre, predomină sistemele combinate. Aceste sisteme „încearcă să depăşească stimulentele pozitive şi negative ale fiecarui mecanism de plată în parte, pentru a încuraja furnizorii să-şi alinieze comportamentul la obiectivele cumpărătorului” (Gottret & Schieber 2006, p.307). Paleta internaţională a metodelor de plată a medicilor este încă supusă la modificări continue. Germania, de exemplu, dispune de un sistem în care asociaţiile regionale ale medicilor primesc un „buget” bazat pe un tip de sistem de capitatie, care este apoi alocat medicilor pe baza unei metode de plată prin tarif pe serviciu care are ca fundament un sistem de puncte variabile (Blümel & Henschke 2010). Pe de altă parte, medicii generalişti britanici din Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) finanţat din taxe, sunt remuneraţi direct de aşa-numitele fonduri de îngrijiri medicale primare (PCTs), printr-o metodă combinată de salariu, plata pe capitatie şi tarif pe serviciu. Elemente de plată-pentru-performanţă au fost introduse mai recent. De la introducerea, în 2004, a aşa-numitului Cadru de Calitate şi Rezultate (QOF; www.ic.nhs.uk/qof), medicii generalişti au beneficiat de creşteri ale veniturilor existente, în funcţie de performanţa în ceea ce priveşte indicatorii de calitate privind zece afecţiuni cronice, organizarea furnizarilor îngrijirilor şi istoricul pacienţilor (NHS, 2011). În acest caz, plata prin tarif pe serviciu ar putea veni ca plată suplimentară pentru serviciile care, de obicei, sunt furnizate în mod deficitar, de exemplu, imunizările copiilor sau screening-ul pentru cancer. Există multe avantaje la un sistem de capitaţie pentru rambursarea serviciilor de asistenţă medicală primară. Argumentul se întemeiază pe caracteristicile îngrijirilor medicale primare ca îngrijiri comprehensive, şi ale furnizorului ca punct de prim contact în sistemul de sănătate investit cu un rol de gatekeeper. Organizat ca un sistem de plată ulterioară, furnizorul suportă riscul utilizării excesive, respectiv beneficiază de pe urma utilizării deficitare a serviciilor. În principiu, furnizorul trebuie să aibă un interes să funcţioneze eficient şi să prevină îmbolnăvirile. Capitaţia poate, de asemenea, creşte eficienţa, deoarece ea încurajează medicii să concureze pentru pacienţi, în funcţie de calitatea îngrijirilor pe care le oferă, astfel încât, prin atragerea pacienţilor veniturile medicilor cresc.19 Costurile de administrare a unui sistem de capitaţie sunt rezonabile. În cadrul sistemului, parametrii unici, cum ar fi grupurile de vârstă şi valoarea punctelor respective sau ponderea acestora, sunt uşor de modificat. Cu toate acestea, un sistem de capitaţie incumbă o anumită motivare care poate duce la diminuarea furnizării de servicii medicale, precum şi la selectarea pacienţilor mai convenabili şi la modificări de cost, de exemplu, prin trimiterea pacienţilor către asistenţa medicală secundara.20 Prin urmare, anumite sisteme de monitorizare sau de evaluare colegială trebuie instituite în aceste cazuri. Mai mult decât atât, informarea pacientului şi dreptul acestuia la alegere trebuie să fie consolidate în vederea susţinerii autonomiei pacientului. O metodă dinamică de ajustare a riscului privind plăţile este esenţială pentru un sistem eficient de capitaţie în asistenţa medicală primară. Tariful pe serviciu, ca principiu de rambursare nu stimulează furnizarea deficitară a serviciilor. Există mai degrabă un risc de furnizare excesiva si, ca o consecinţă, creşterea costurilor. Mai mult decât atât, un sistem autentic de tarif pe serviciu este asociat cu costuri administrative ridicate. Totuşi, anumite mecanisme de tarif pe serviciu sunt bine justificate. Acesta este în special cazul în care furnizarea deficitară poate reprezenta un risc, de exemplu, în contextul prevenţiei. De asemenea, plata prin tarif pe serviciu oferă un potenţial mai mare pentru ajustare în beneficiul eficienţei. De exemplu, un sistem de plată prin tarif pe serviciu poate fi echipat cu plafoane la nivel global, împreună cu preţurile care ar putea fi ajustate (ex-post) de aderarea la un buget, e.g. cazul Germaniei aşa cum a fost schitat mai sus. Rambursarea pe bază de capitaţie şi cea pe bază de tarif pe serviciu pot fi combinate astfel încat să crească eficienţa generală. Plătind medicilor generalişti o sumă fixă lunară per pacient înscris (ajustată în funcţie de vârstă şi sex), suplimentată cu tarifele pentru serviciile medicale anume specificate, reprezintă un model destul de comun (Robinson, 2001). Există numeroase modalităţi diferite prin care criteriile de performanţă pot fi introduse într-un mecanism de plată a furnizorilor, i.e. prin Contractul-cadru. O componentă de plată-pentru-performanţă ar putea contribui în mod semnificativ la eficienţa şi echitatea cadrului de rambursare şi ar trebui să fie introdusă ca un model de plată complementară, ca stimulente financiare care îi recompensează pe medici pentru atingerea anumitor obiective. Aceste obiective pot fi legate de rezultatul intervenţiei medicului sau al tratamentului, ori de procesul sau de structura serviciilor furnizate de către medic.
Direcţia de urmat pentru rambursarea furnizorilor din asistenţa medicală primară (rurală) din România ar trebui să se fundamenteze în jurul următoarelor principii:
Concluzia generală este că un mecanism de plată hibrid sau combinat, care există deja în România, reprezintă un răspuns rational la problemele existente în asistenţa medicală primară (din mediul rural). În comparaţie cu actualul cadru, există posibilităţi de îmbunătăţire. Diferenţele actuale privind ponderea punctelor în funcţie de grupe de vârstă nu sunt justificabile pe baza unor principii rationale (orientate către eficienţă). Aceste diferenţe ar trebui să reflecte diferenţele reale ale nevoilor relative de servicii (în termeni de cost) ale copiilor, adulţilor-femei şi barbaţi, şi ale vârstnicilor. Plăţile pe bază de tarif pe serviciu pentru servicii strategic selectate, ar trebui să fie complementare modelului bazat pe capitaţie. Plăţile prin tarif pe serviciu nu ar trebui să acopere furnizarea serviciilor din cadrul pachetului de bază din medicina de familie. Aceste plăti ar trebui să fie în plus „condiţionate” de principiile plăţii-pentru-performanţă. Furnizarea de servicii rambursate prin tarif ar trebui să respecte un cod etic oficial la care medicii ar trebui să adere. Acest lucru ar putea dilua sau elimina motivarea medicilor de a furniza tratamente ineficiente, dubioase sau costisitoare doar pentru a-şi spori veniturile. Sistemele pentru stimularea asistenţei medicale primare în zonele care par neatractive pentru personalul medical trebuie să fie perfecţionate. Stimulentele monetare trebuie să fie inteligente. Sistemul general de plată a furnizorilor pentru serviciile medicale primare din România necesită dezvoltarea unei metode sofisticate de rambursare echitabilă a furnizorilor din mediul urban şi rural. Acest sistem trebuie să fie receptiv faţă de marjele posibilităţilor de „manipulare a sistemului”, e.g. prin selectarea pacienţilor mai profitabili sau valorificarea opţiunilor de trimitere. În mod deosebit, componenta per capita ar trebui să fie concepută pe cât se poate de receptivă faţă de caracteristicile regionale şi nevoile de sănătate.21 Un sistem de monitorizare coerent , bazat pe analiza unor date de rutină, este esenţial pentru o reformă de succes a sistemului de plată a furnizorilor în asistenţa medicală primară. Pentru început, o atenţie deosebită ar trebui să fie acordată consultaţiilor şi procedurilor care se află la graniţa dintre îngrijirile medicale primare şi cele de specialitate („candidaţii la bilete de trimitere”). Strategia de dezvoltare a asistenţei medicale primare în România 2012 – 2020 pune accent pe importanţa ghidurilor clinice în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor de medicină de familie. Protocoalele, orientările clinice şi alte ghiduri vor juca, de asemenea, un rol-cheie în dezvoltarea unui sistem eficient de rambursare a furnizorilor în asistenţa medicală primară. Acestea reprezintă, în egală măsură, instrumente relevante în asigurarea eficienţei sistemului de rambursare de-a lungul timpului. În concluzie, recomandările-cheie din partea echipei OPM au fost următoarele:
Ministerul Sănătăţii a comunicat în mod clar că „actuala proportie de 50:50 pentru plata per capita şi prin tarif pe serviciu face parte din angajamentul Guvernului României în relaţia cu organizaţiile financiare internaţionale”. Aceasta proporţie a fost analizată de consultanţii Băncii Mondiale şi a fost propusă cu sublinierea faptului că aceasta „oferă oportunitatea de a dezvolta mai multe mijloace de îmbunătăţire care depind de pacient şi de politica de sănătate”. M.S. consideră că, prin creşterea bugetului total alocat asistenţei medicale primare, suma care este plătită pe bază de capitaţie va creşte în mod corespunzător, pentru a răspunde aşteptărilor medicilor de familie. În cazul în care bugetul s-ar dubla, cu menţinerea raportului 50:50, suma plătită pe baza de capitaţie va fi egală cu suma totală care este plătită în prezent atât pentru capitaţie cât şi prin tarif pe serviciu. M.S. a argumentat, de asemenea, că „creşterea ponderii plătii per capita nu oferă nici un stimulent pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate de către medicii de familie”, si, prin urmare, intenţionează să introducă elemente de plată-pentru-performanţă în cadrul sistemul de plată în asistenţa medicală primară. Dorind să abordeze preocupările M.S., dar, în acelaşi timp, având încredere în eficienţa tehnică a recomandării stipulate anterior, OPM a modificat formularea respectivelor recomandări, după cum urmează:
Capitolul 3: Propuneri privind măsurile de stimulare a cabinetelor de medicina de familie din mediul rural Obiectivul specific 5.4 al Strategiei de dezvoltare a asistenţei medicale primare este „Introducerea şi monitorizarea stimulentelor financiare şi non-financiare pentru cabinetele din mediul rural ”. Acest obiectiv debutează cu o perioadă de analiză de către parţile implicate în medicina de familie din mediul rural din România (martie – decembrie 2012), pentru care oferim câteva sugestii. Un inventar al solicitărilor reale ale medicilor de familie din mediul rural din România şi un sumar al experienţelor internaţionale în acest domeniu au fost prezentate în Raportul de Evaluare a Nevoilor. Stimulentele financiare există deja, sub forma unei creşteri a plăţii per capita între 10% şi 100%, în funcţie de tipul şi numărul factorilor de dificultate. Atunci cand ponderea capitaţiei în plata medicilor de familie a fost redusă de la 80% la 50%, acest lucru a generat în mod automat o reducere a acestor stimulente financiare, astfel încât acestea au devenit mai puţin eficiente în promovarea practicilor medicale în mediul rural. Astfel cum este descris în Raportul de Evaluare a Nevoilor, medicii de familie din mediul rural ar dori să vadă o creştere a acestui stimulent financiar, în conexiune, dacă este posibil, cu o creştere a proporţiei capitaţiei în veniturile totale, sau prin altă modalitate, fără să existe aceasta legatură. Alte stimulente financiare pe care medicii de familie din rural ar dori să le vadă sunt reducerile sau scutirile de impozite şi prime de asigurare, precum şi sprijin financiar pentru transport. Având în vedere situaţia bugetară extrem de dificilă pentru Ministerul Sănătăţii, CNAS şi autorităţile publice locale, toate solicitările de fonduri suplimentare vor fi greu de realizat pe termen scurt. Acest lucru este valabil şi pentru o altă solicitare, cea privind dotarea cu echipamente plătite din fonduri guvernamentale. De aceea, ar putea fi mult mai eficient să ne concentrăm mai întâi asupra stimulentelor care sunt utile pentru medicii de familie şi asistenţii medicali de familie, dar care nu au consecinţe bugetare majore. Cel mai important dintre aceste stimulente îl reprezintă transferul dreptului de proprietate asupra cladirilor către medicii de familie, care este parte a Strategiei de dezvoltare a asistenţei medicale primare, formulat ca obiectivul specific 4.6. Aceasta reprezintă, de asemenea, prima solicitare a medicilor de familie din mediul rural intervievaţi pentru elaborarea Raportului de Evaluare a Nevoilor. Alte stimulente pentru practicile din mediul rural pot fi găsite în cadrul altor obiective specifice ale Strategiei de dezvoltare a asistenţei medicale primare: Obiectivul specific 2.2 Majorarea veniturilor cabinetelor de medicină de familie care diminuează rata biletelor de trimitere va fi mai ales în beneficiul cabinetelor din mediul rural, deoarece gradul de trimitere este de obicei mai redus în astfel de zone. Obiectivul specific 2.3 Eliminarea plafonului privind numărul de pacienţi care se califică pentru plata per capita va fi în beneficiul practicilor medicale din rural. Obiectivul specific 2.6 O reducere a numărului de cetăţeni neasiguraţi va fi în special în beneficiul practicilor din mediul rural, deoarece neasigurarea este deosebit de problematică în zonele rurale. Obiectivul specific 3.3 Cursurile gratuite de Educaţie Medicală Continuă pentru medicii din mediul rural nu se pot realiza fără costuri, dar aceste costuri sunt limitate, iar pe de altă parte, educaţia medicală continuă promovează, de asemenea, calitatea îngrijirilor medicale. Obiectiv specific 4.3 Extinderea remunerării pentru asigurarea continuităţii 24x7 la cabinetele medicale cu un singur medic, respectiv cu doi medici, care nu se califică drept centre de permanenţă, sau alte forme de asigurare a serviciului de gardă, dar care garantează disponibilitatea asistenţei medicale 24x7, va duce la creşterea veniturilor cabinetelor medicale. Astfel de cabinete pot fi sprijinite, de asemenea, prin furnizarea în mod regulat de medici înlocuitori. Obiectivul specific 5.1 Autorităţile publice locale pot sprijini practicile medicale rurale prin diverse mijloace (transferul dreptului de proprietate asupra spaţiilor, sprijin financiar, transport). Obiectiv specific 5.3 Posibilitatea de a furniza produse farmaceutice pacienţilor din zonele fără farmacie va îmbunătăţi atât statutul, cât şi veniturile medicilor de familie din mediul rural. Obiectiv specific 5.5 Cabinetele medicale din mediul rural care se califică drept cabinete de formare îşi vor îmbunătăţi calitatea serviciilor, satisfacţia muncii şi – într-o oarecare măsură – veniturile, prin contribuţiile mici din partea facultăţilor de medicină la care sunt afiliate sau din partea altor instituţii. Stimulentele cele mai promiţătoare pentru medicina de familie din mediul rural sunt, prin urmare a) un bonus financiar îmbunătăţit, legat, de preferinţă, de o plată per capita majorată; b) transferul proprietăţii asupra spaţiilor către medicii de familie din rural; şi c) alte stimulente menţionate în Strategie (în special, şi cu efecte aproape imediate, obiectivele specifice 2.3, 3.3 şi 4.3). Anul 2012 ar trebui să fie folosit pentru a discuta şi negocia sistemul de stimulente cu Ministerul Sănătăţii, CNAS şi asociaţiile profesionale. Este important să se monitorizeze şi să se evalueze periodic toate măsurile care sunt destinate ca stimulente pentru a promova medicina de familie în mediul rural. Capitolul 4: Recomandări privind modificarea cadrului legal în asistenţa medicală primară În ciuda realizărilor din asistenţa medicală primară din România (printre altele, reformele juridice), există încă provocări în ceea ce priveşte cadrul juridic. În scopul dezvoltării şi diversificării gamei de servicii în medicina de familie, precum şi pentru a stabili un sistem de plată corespunzător pentru aceste servicii, au fost elaborate următoarele propuneri de modificare a cadrului juridic. Recomandările sunt formulate cu privire la obiectivele prezentei Strategii de dezvoltare a asistenţei medicale primare, inclusiv cele referitoare la asigurarea unei planificări adecvate a resurselor umane, îmbunătăţirea calităţii, a capacităţii organizaţionale şi a accesibilităţii medicinei de familie, precum şi la asigurarea metodelor de plată sustenabile, eficiente şi promotoare de performanţă pentru cabinetele de medicină de familie.
Potrivit legii, serviciile medicale din asistenţa medicală secundară (servicii rambursate de CNAS, stabilite în pachetul de bază) trebuie să fie furnizate numai pe baza biletului de trimitere. În practica însă, acest lucru nu se întamplă întotdeauna. Este, prin urmare, de recomandat ca CNAS să efectueze controale la nivelul furnizorilor de servicii medicale şi să instituie sancţiuni în cazul neconformării la regulile impuse de lege. În prezent, sancţiunea descrisă în dispoziţiile legale stipulează nerambursarea serviciilor medicale furnizate fără a avea la bază un bilet de trimitere. Această sancţiune ar trebui să fie pusă în aplicare. Alte măsuri pot fi, de asemenea, luate în considerare, cum ar fi, introducerea unei sancţiuni financiare pentru furnizorii din asistenţa medicală secundară care furnizează servicii fără bilet de trimitere din partea unui medic de familie; sau măsuri administrative, precum refuzarea accesului pacienţilor la servicii medicale fără trimitere din partea unui medic de familie, în cazurile care nu reprezintă urgenţe medicale.
Sunt necesare măsuri legale ferme pentru a pune în aplicare obligaţia de a avea o asigurare socială de sănătate. O îndatorire explicită privind incheierea unui contract de asigurare trebuie să fie inclusă în Legea Sănătăţii (Legea nr. 95/2006), împreună cu o ameninţare de sancţionare; e.g. „Neîncheierea unui contract de asigurare de sănătate se sancţionează de către asigurător, care este apoi îndreptăţit să solicite toate contribuţiile neplătite.”
Este evident că realizările asociaţiilor profesionale în negocierea contractului-cadru cu CNAS sunt limitate. În conformitate cu art. 217 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 95/2006, contractul-cadru şi normele metodologice de aplicare a acestuia sunt elaborate de CNAS „pe baza consultării Colegiului Medicilor din România ... , precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical.” Observaţii practice însă sugerează faptul că, pe durata negocierii contractului-cadru, CNAS acceptă foarte puţine dintre propunerile formulate de către asociaţiile profesionale. Se propune ca o dispoziţie similară art. 217 alin. (2) ar putea fi introdusă în Legea nr. 95 cu privire la determinarea bugetului aferent fiecarei categorii de îngrijiri medicale, pe baza consultărilor cu asociaţiile profesionale. Poziţia juridică a organizaţiilor profesionale poate fi consolidată prin implicarea asociaţiilor relevante (ANR, SNMF etc.) în procesul de elaborare a legislaţiei (e.g. impunerea obligaţiei de a transmite propuneri normative).
În scopul consolidării relaţiilor dintre asistenţii medicali comunitari şi cabinetele de medicina de familie, este necesar să se modifice şi completeze art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 56/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008, după cum urmează: „În exercitarea atribuţiilor lor, asistenţii medicali comunitari colaborează cu medicii de familie şi asistenţii medicali de familie din zonele arondate, pe baza unei proceduri convenite.”
Sprijinirea asistenţei medicale primare în zonele rurale ar trebui să fie reglementată în lege. Este necesar ca dispoziţiile legale respective să fie formulate ca îndatoriri clare şi obligaţii, de exemplu, o determinare clară cu privire la distribuirea costurilor aferente unor măsuri de stimulare adecvate, între bugetul de stat şi bugetul autorităţilor locale, este necesară. Pare plauzibil să punem sub semnul îndoielii transferul poverii financiare privind susţinerea asistenţei medicale primare, către autorităţile publice locale. În orice caz, un astfel de transfer trebuie să se bazeze pe considerente pragmatice care să ţină seama de capacităţile financiare ale autorităţilor publice locale. Un instrument legal concret ar trebui să fie stabilit pentru a compensa pierderile financiare ale medicilor de familie din zonele rurale, având în vedere că sursa veniturilor unui cabinet de medicină de familie din rural se reduce, de obicei, la plăţile aferente serviciilor de bază, lipsind astfel veniturile generate în urma furnizării îngrijirilor medicale specializate şi adiţionale. Această pierdere trebuie compensată, în scopul evitării intrării în insolvenţă a cabinetelor medicale existente şi viitoare. Este, de asemenea, de recomandat să se stabilească un instrument juridic pentru acoperirea asigurării de răspundere civilă pentru medicii din mediul rural de către un fond de stat. Aceste două măsuri ar constitui o posibilă măsură de stimulare a personalului medical din asistenţa medicală primară de a lucra în localităţile izolate. O propunere specifică în sprijinul facilitării transferului dreptului de proprietate asupra spaţiilor către medicii de familie ar putea fi stabilirea unei perioade de vânzare în cadrul căreia autorităţile locale ar fi obligate să vânda spaţiile medicale medicilor de familie. Acest lucru va necesita modificarea şi completarea reglementărilor legale în cauză, după cum urmează: „Autorităţile locale vor vinde spaţiile în termen de 3 sau 6 luni de la data la care medicul-cumpărător şi-a exprimat intenţia de a cumpăra.” Obiectivul privind stimularea implicării autorităţilor locale în asistenţa medicală primară în zonele slab deservite ar trebui, de asemenea, să fie reflectat în legislaţie. O potenţiala formulare ar putea implica înlocuirea termenului „atribuţii”, cu termenul „obligaţii”, în cadrul articolului 36 din Legea nr. 215/2001, cel puţin în ceea ce priveşte asigurarea accesului la servicii medicale; împreună cu introducerea unei sancţiuni în cazul nerespectării acestor obligaţii (de exemplu, amendă).
Modificări legislative sunt necesare şi în domeniul furnizării medicamentelor. Este necesar să se modifice sau să se abroge parţial prevederi ale art. 383 şi 788 din Legea Sănătăţii (Legea nr. 95/2006), şi ale art. 2 din Legea farmaciei (nr. 266/2008), care interzic medicilor de familie să furnizeze medicamente. Este astfel fezabil să se stipuleze posibilitatea ca medicii (în special, dar nu numai) din zonele izolate, să deţină stocuri limitate de medicamente pentru îngrijiri medicale primare. O listă cuprinzând astfel de medicamente poate fi determinată prin intermediul legislaţiei secundare corespunzătoare. Mai precis, propunem următoarele etape de urmat: Pasul 1: Elaborarea unui nou paragraf (ca o excepţie de la regula generală statuată în art. 2 alin.(4) din Legea farmaciei - Legea nr. 266/2008, după cum urmează: „Prin excepţie de la prevederile alin. 4, medicii de familie din zonele izolate în care nu există farmacii pot deţine stocuri limitate de medicamente pentru îngrijiri medicale primare.”) Articolele 383 şi 788 din Legea nr. 95/2006 vor fi modificate în consecinţă, prin inserarea expresiei „..., cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.” Pasul 2: Reglementarea unei obligaţii, prin formularea de articole noi în Legea nr. 95/2006 şi în Contractul-cadru, după cum urmează: „Medicii de familie din zonele izolate în care nu există farmacii au obligaţia de a deţine stocuri limitate de medicamente pentru îngrijiri medicale primare.” (Dacă ar fi să utilizăm sintagma „au dreptul să...” în locul sintagmei „au obligaţia să...”, medicii nu ar fi interesaţi în furnizarea acestor medicamente, din cauza inmulţirii muncii administrative, a raportărilor, a birocraţiei etc.) Pasul 3: Lista cuprinzând medicamentele, metodele de gestionare şi, foarte important, preţurile maximale reglementate de lege pentru a evita potenţiale abuzuri din partea medicilor, trebuie să fie stipulate în acte normative specifice (inclusiv noi articole în Legea nr.95 şi în Contractul-cadru). Este, de asemenea, necesar să se stabilească o listă a localităţilor fără acces la farmacii, precum şi o listă a medicilor autorizaţi în acest sens. Yüklə 1,69 Mb. Dostları ilə paylaş:
|