Asociaţia Front Coaliţia pentru Egalitate de Gen revista presei

“Sexul în şcoală: Sus chiloţii!” – de Ramona Loznianu

Gândul, 14 mai 2014

de Ramona LOZNIANU

Ceea ce a făcut directoarea de la şcoala Călineşti-Oaş din Satu Mare nu se numeşte nici educaţie, nici prevenţie. Se numeşte călcarea în picioare a intimităţii şi umilirea unor copii. Iar dacă s-ar fi adeverit scenariul în care doi elevi de şcoală generală ar fi făcut sex în toaletă, doamna directoare nu ar fi făcut altceva decât să constate un fapt deja consumat tocmai din cauza lipsei educaţiei şi a eforturilor de a preveni astfel de situaţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, aproape 100 de eleve din clasele V-VIII, de la şcoala Călineşti-Oaş din Satu Mare, au fost scoase în curtea şcolii şi controlate dacă au lenjerie intimă. O femeie de serviciu găsise o pereche de chiloţi în toaletă şi foarte repede s-a ajuns la concluzia că acolo se „consumase” un act sexual. Pornită să le facă “educaţie” şi să afle adevărul, directorul adjunct, Adriana Ciul, a făcut careu şi le-a pus pe fete să-i arate elasticul de la chiloţi, cu aceeaşi uşurinţă cu care, pe vremuri, învăţătoarea ne controla la fiecare început de săptămână dacă aveam unghiile tăiate şi batistuţa curată în buzunar.

Nici profesorii şi nici măcar părinţii nu au considerat gestul ca fiind unul deplasat. „A făcut foarte bine. Dacă îmi vine acasă cu alte probleme, e bine?”, a fost replica unei mame deloc contrariate că fiica ei fusese “controlată la piele”. Din fericire, nu făcuse nimeni sex în şcoală. „Vinovata” a fost identificată în rândul elevelor de clasa a V-a şi obligată să mărturisească în faţa a 100 de colege că făcuse pe ea. Vedeţi ceva umilitor în chestia asta?!

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă, într-adevăr, în şcoală s-ar fi consumat un act sexual? Fetiţa ar fi fost nevoită să recunoască, probabil tot în faţa colegelor - pentru că mă îndoiesc că doamna directoare ar fi invitat-o la o discuţie privată -, ar fi urmat apoi identificarea băiatului, anunţarea părinţilor, a inspectoratului, mediatizarea şi apoi, de ochii lumii, promisiunea consilierii de către un psiholog. Răul ar fi fost însă deja făcut, iar adevărul pe care doamna directoare l-ar fi găsit în curtea şcolii nu ar mai fi servit aproape la nimic.

Nu condamn faptul că directoarea a investigat situaţia apărută, ci felul în care a făcut-o şi mai ales maniera în care şi-a justificat comportamentul: "Am luat-o ca pe o educaţie, nu să le jignesc". Ceea ce a făcut în curtea şcolii nu se numeşte însă nici educaţie, nici prevenţie. Se numeşte călcarea în picioare a intimităţii şi umilirea unor copii. Iar dacă s-ar fi adeverit scenariul în care doi elevi de şcoală generală ar fi făcut sex în toaletă, doamna directoare nu ar fi făcut altceva decât să constate un fapt deja consumat tocmai din cauza lipsei educaţiei şi a eforturilor de a preveni astfel de situaţii.

Adevărul pe care trebuie să-l găsească şi să-l accepte profesorii, dar mai ales părinţii este că sexualitatea şi relaţiile sexuale trebuie să iasă din zona subiectelor tabu, în condiţiile în care psihologii vorbesc despre o precocitate sexuală la copiii de astăzi, la care se adaugă numeroşii stimuli sexuali pe care cei mici nu îi pot evita.

Aceasta este singura metodă eficientă pentru a preveni consecinţele începerii vieţii sexuale la vârste fragede. A vorbi despre sex cu copiii nu înseamnă să-i încurajezi să facă acest lucru. Studiile arată că adolescenţii care discută cu părinţii şi sunt informaţi pe marginea acestui subiect, îşi încep viaţa sexuală mai târziu decât cei care nu fac acest lucru. Pe de altă parte, în ţări precum Suedia, Finlanda sau Franţa, unde educaţia sexuală este disciplină obligatorie de ani buni, s-a constatat că numărul sarcinilor în rândul adolescentelor a scăzut odată luată această măsură.

Părinţii din România nu îşi pot permite încă să lase educaţia sexuală în seama şcolii. Este o disciplină opţională pe care o aleg 10-12% dintre elevi, iar profesorii care o predau sunt de cele mai multe ori nespecializaţi. Aşadar, discuţiile despre diferenţele dintre băieţi şi fete, despre cum vin copiii pe lume, despre erecţie sau homosexualitate trebuie purtate acasă, o datorie extrem de dificilă în condiţiile în care cu copiii deveniţi astăzi părinţi nu a vorbit nimeni din familie sau de la şcoală despre aceste subiecte. Scrierile de specialitate pot fi de ajutor în acest context , dar cred că principiul după care ar trebui să ne ghidăm este cel al adevărului. Un adevăr nuanţat şi dozat în funcţie de vârstă şi experienţe personale spus de persoanele în care copilul are cea mai mare încredere: mama şi tata.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/sexul-in-scoala-sus-chilotii-12623777

Reuters: Povestea unei românce din Londra – o îngrijitoare cu două masterate

Yahoo News, 13 mai 2014

De Ioana Raluca Ghioarcă,

Agenţia internaţională de ştiri Reuters a publicat astăzi un amplu articol despre românii care îşi construiesc o viaţă nouă în Marea Britanie, despre circumstanţele care îi determină să meargă acolo şi despre condiţiile în care trăiesc. Autorii sugerează că cei mai mulţi fac munca de jos, dar sunt mulţumiţi şi le este mai bine decât acasă. În această situaţie se află şi Adriana Berindei, o româncă din Abrud, cu două masterate care lucrează ca femeie de serviciu în Londra.

Adriana s-a hotărât să plece în Marea Britanie după ce a încercat, fără succes, timp de 16 ani să obţină un post de titular la şcoala din localitate, unde lucra ca suplinitor. „Şi-a agăţat în cui cele două diplome de licenţă şi pe cele de masterat, în ştiinţe politice şi istorie modernă, şi s-a mutat în Regat, unde şi-a găsit de lucru ca baby-sitter şi apoi ca femeie de serviciu”, notează agenţia de presă londoneză. Deşi locuieşte împreună cu prietenul său într-o casă aglomerată, alături de alţi imigranţi, şi iniţial nu a vrut să le spună părinţilor ce lucrează, femeia în vârstă de 39 de ani spune că se simte liniştită în Londra. Pe viitor, îşi doreşte să îşi poată deschide o mică afacere şi să îşi cumpere o casă.

Imigrarea a devenit un subiect arzător în Europa, în general, şi în Marea Britanie, în special, în contexul campaniei pentru alegerile europarlamentare, iar în Regat candidaţii care militează pentru închiderea graniţelor sunt cel mai bine cotaţi, potrivit presei locale. În încercarea de a oferi o imagine mai clară asupra fenomenului imigrării în Marea Britanie, Reuters a pătruns în viaţa imigrantului român tipic.

În 2012, 3,5 milioane de români lucrau în străinătate, înainte de apariţia valului de reacţii negative vizavi de imigranţi. „Departe de circul mediatic care i-a întâmpinat pe români la începutul acestui an în Marea Britanie, mulţi dintre ei şi-au construit aici vieţi noi”, scriu jurnaliştii agenţiei internaţionale de ştiri. Majoritatea locuiesc în Londra, în special în cartierul Brent, împânzit de afişe cu locuri de muncă. Deşi în capitala engleză există un număr destul de mare de români medici sau profesionişti din domeniul financiar, majoritatea celor de origine română lucrează în constucţii, ca baby sitter sau în domeniul curăţeniei, notează publicaţia engleză.

Pentru a înţelege mai bine ce îi determină pe români să plece, jurnaliştii au vizitat oraşul natal al Adrianei Berindei. Abrudul este în prezent un oraş pe jumătate pustiu. Din 1990 până azi populaţia localităţii s-a înjumătăţit şi cotinuă să scadă, locuitorii care lucrează câştigă în medie 260 de dolari pe lună, însă locurile de muncă sunt puţine. Părinţii Adrianei s-au împăcat cu decizia ei de a pleca în Marea Britanie şi spun că fiecare familie de pe strada lor are pe cineva plecat în străinătate.

https://ro.stiri.yahoo.com/reuters--povestea-unei-rom%C3%A2nce-din-londra-%E2%80%93-o-%C3%AEngrijitoare-cu-dou%C4%83-masterate-145358653.html