Auditului conformității gestionării fondurilor publice pe anul 2014 de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor


MTIC urmează să asigure unele ajustări ale cadrului de reglementare instituţională



Yüklə 218,11 Kb.
səhifə3/5
tarix18.08.2018
ölçüsü218,11 Kb.
#73043
1   2   3   4   5

3.2. MTIC urmează să asigure unele ajustări ale cadrului de reglementare instituţională


Structura aparatului central al MTIC, lista întreprinderilor de stat în care Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor exercită funcţia de fondator, lista societăţilor pe acţiuni în care pachetul de acţiuni ale statului este administrat de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au fost aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.389 din17.05.2010. Astfel, conform listelor aprobate, MTIC exercită funcţia de fondator la 7 întreprinderi de stat şi administrează pachetul de acţiuni ale statului în Societatea pe acţiuni „Eliri”.

Potrivit informaţiei Agenţiei Proprietăţii Publice, în temeiul rezultatelor concursului comercial şi deciziei Comisiei de concurs din 04.07.2014, a fost privatizat pachetul de acţiuni ale statului, în număr de 222286 unităţi (63,83%), deţinut de Societatea pe acţiuni „Eliri”. MTIC, neţinînd cont de privatizarea acestei societăți pe acțiuni, n-a înaintat propuneri regulamentare privind modificarea Listei societăţilor pe acţiuni în care pachetul de acţiuni ale statului este administrat de către MTIC. Astfel, S.A. „Eliri” n-a fost exclusă din lista menționată.


Concluzii:

Urmare faptului că MTIC nu a înaintat propuneri pentru excluderea S.A. „Eliri” din Lista societăților de acțiuni în care pachetul de acţiuni ale statului este administrat de către MTIC, aceasta pînă în prezent se menține în lista menționată.


Recomandări conducerii MTIC:

  1. Să înainteze propuneri privind excluderea S.A. „Eliri” din Lista societăţilor pe acţiuni în care pachetul de acţiuni ale statului este administrat de MTIC, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.389 din17.05.2010 .


3.3. Executarea cheltuielilor aferente retribuirii muncii personalului aparatului central al MTIC este conformă

Potrivit Raportului privind executarea bugetului MTIC, din contul cheltuielilor de bază, la 31.12.2014, pentru retribuirea muncii au fost executate cheltuieli de casă în sumă de 3324,5 mii lei (99,9% faţă de limita precizată) şi cheltuieli efective de 3315,5 mii lei, sau cu 12,6 mii lei mai puţin faţă de cele precizate.

Datoriile creditoare în sumă de 195,0 mii lei sînt constituite regulamentar din contul salariilor calculate şi neachitate pentru luna decembrie 2014. În anul 2014, salariul mediu, cu suplimente şi adaosuri, al personalului aparatului central al MTIC a însumat, în medie, circa 6907 lei.

Statele de personal ale aparatului central al MTIC, la 31.12.2014, au fost completate la nivel de 86,7%, faţă de 45 unităţi aprobate, înregistrîndu-se 6 locuri vacante, din care 2 funcţii de conducere, 2 funcţii de demnitate publică şi 2 funcţii de execuţie. Comparativ cu anul precedent, numărul locurilor vacante s-a majorat cu o unitate. Executarea cheltuielilor efective privind retribuirea muncii, în aspectul clasificației economice, este prezentată în Diagrama nr.2.


Structura cheltuielilor efective privind retribuirea muncii pe anul 2014

Diagrama nr.2

Sursă: Raportul privind executarea bugetului MTIC pe anul 2014.

Analiza datelor denotă că ponderea majoră în totalul cheltuielilor pentru retribuirea muncii revine salariului de funcție, fiind urmat de premii şi ajutorul material.

Verificările auditului asupra conformității modului în care se reglementează raporturile de muncă în cadrul MTIC au relevat că, nerespectînd cadrul legal9, ministerul n-a încheiat contractul colectiv de muncă, prevederile obligatorii ale acestuia fiind incluse în Regulamentul intern al unității, aprobat prin ordinul ministrului, și în contractele individuale de muncă.

Verificările selective ale auditului privind cheltuielile pentru retribuirea muncii personalului, prin aplicarea testelor de detaliu asupra unui eșantion constituit din 12 angajați, sau 27% din numărul total de personal angajat în cadrul aparatului central al MTIC, n-au identificat careva abateri și neconformități.

Nerespectarea, în anii precedenți, a cadrului legal aferent raporturilor de muncă între angajator și angajat a generat unele litigii, care au condiționat achitarea suplimentară, în anul 2014, a sumelor de 56,9 mii lei – pentru absența forțată de la serviciu, și de 5,0 mii lei – pentru compensarea prejudiciului moral.
Concluzii:

Deși majoritatea calculelor la remunerarea muncii s-au efectuat regulamentar, în unele cazuri, s-a admis aplicarea incorectă a legislației muncii referitor la reglementarea raporturilor de muncă în cadrul ministerului, ceea ce a cauzat admiterea unor cheltuieli suplimentare.



Recomandări conducerii MTIC:

3. Să aprobe reglementările aferente raporturilor de muncă cu salariații prin încheierea contractului colectiv de muncă și diferențierea acestuia de Regulamentul intern al unității.



    1. Conformitatea achizițiilor și a executării cheltuielilor aferente acestora

Examinările efectuate de audit au relevat unele rezerve care se impun MTIC în organizarea activităților de control intern şi de monitorizare la planificarea şi desfăşurarea procedurilor de achiziție a bunurilor și serviciilor.

Pentru procurarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor în anul 2014, aparatului central al MTIC i-au fost aprobate mijloace la componenta de bază în sumă totală de 3679,7 mii lei, inclusiv la art.113 „Plata mărfurilor şi serviciilor” – 3457,3 mii lei; art.114 „Servicii de transport aerian şi servicii de cazare” – 222,4 mii lei. Cheltuielile efective au constituit suma totală de 3346,1 mii lei.

În Planul de achiziţii pentru anul 2014 s-au identificat necesități de bunuri, lucrări și servicii pentru întreg anul bugetar în sumă de 854,4 mii lei, fiind stabilite 7 proceduri de achiziții, care urmau a fi realizate prin desfășurarea a trei concursuri prin cererea ofertelor de preţuri, în sumă de 453,0 mii lei, şi 4 proceduri - dintr-o singură sursă, în sumă de 401,4 mii lei.

De facto, în anul 2014, aparatul central al MTIC a efectuat achiziţii în valoare totală de 3203,6 mii lei, cu organizarea a 2 licitaţii publice, o procedură de achiziţii prin cererea ofertelor de prețuri, 5 proceduri de achiziţii dintr-o singură sursă şi 11 achiziții publice de valoare mică, fiind încheiate în total 20 de contracte.



Verificările auditului asupra conformității executării cheltuielilor în cadrul achizițiilor publice au inclus toate procedurile, acestea relevînd efectuarea lor regulamentară de către aparatul central al MTIC. Totodată, auditul a relevat prezența unor rezerve în cadrul procesului de achiziţii publice, care nu au ca impact cauzarea de prejudicii, după cum urmează:

  • Planificarea incompletă a valorii estimative a unor contracte de achiziţii publice10. Astfel, conform planului de achiziţii, valoarea serviciilor comunale pentru întreţinerea MTIC s-a estimat în sumă de 293,0 mii lei, dar de facto achiziţia a fost contractată în sumă de 389,6 mii lei. Totodată, auditul a constatat neestimarea valorii unor achiziţii conform anunţului de intenţie şi planului anual, ca urmare nefiind respectate prevederile legale11 la achiziționarea serviciilor de consultanţă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate în sumă de 2467,8 mii lei.

  • Nestabilirea expresă, prin ordin, după cum prevede cadrul normativ,12 a atribuţiilor grupului de lucru şi funcţiilor fiecărui membru în parte, necesare pentru a fi exercitate în cadrul procedurilor de achiziţii publice.

  • Neelaborarea şi nepublicarea, conform cadrului normativ13, în Buletinul achiziţiilor publice, pe pagina oficială a Agenţiei Achiziţii Publice și în reţeaua Internet a MTIC a anunţului de intenţie, care urma să cuprindă totalitatea contractelor de achiziţii publice preconizate pentru a fi atribuite pînă la sfîrşitul anului bugetar.

  • La efectuarea unor achiziţii nu s-a ţinut cont de prevederile art.69 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, care interzice divizarea achiziţiei prin încheierea de contracte separate în scopul aplicării unei alte proceduri de achiziţie decît procedura care ar fi fost utilizată în conformitate cu prezenta lege. Astfel, ministerul a încheiat 5 contracte de valoare mică, la momentul apariţiei necesităţilor de achiziţionare a biletelor de avion sau a serviciilor de cazare, cu 3 agenţi economici diferiţi, în sumă totală de 80,6 mii lei, deşi Planul anual prevedea achiziţia respectivă, în sumă de 100,0 mii lei, prin procedura cererii ofertelor de preţuri.

Analogic, conform Planului anual de achiziţii, ministerul urma să achiziţioneze servicii de organizare a Conferinţei Internaţionale „ICT Summit 2014”, în sumă de 100,0 mii lei, prin cererea ofertelor de preţuri, dar de facto, nerespectînd planul de achiziţii şi prevederile cadrului normativ14, a încheiat cu 5 agenţi economici contracte de valoare mică în sumă totală de 108,8 mii lei.

  • Contrar prevederilor Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice dintr-o singură sursă15, grupul de lucru n-a întocmit procesul-verbal privind achiziţia dintr-o singură sursă, cu expunerea argumentelor corespunzătoare, precum şi darea de seamă privind desfăşurarea procedurii de achiziţie dintr-o singură sursă.

  • Nerespectînd prevederile legale16, ministerul, în calitate de autoritate contractantă, nu a întocmit şi nu a prezentat semestrial Agenţiei Achiziţii Publice, pînă la data de 15 a lunii următoare semestrului de gestiune, o dare de seamă privind contractele de achiziţie publică de valoare mică, semnate şi înregistrate în perioada de referinţă.

  • Dosarele aferente procedurilor de achiziţii nu sînt întocmite după încheierea contractelor de achiziţii publice, în conformitate cu cadrul normativ existent. Astfel, contrar actelor normative17, dosarele achiziţiilor publice prezentate auditului nu reprezintă totalitatea documentelor utilizate de către autoritatea contractantă pe parcursul desfăşurării procedurilor de achiziţie publică. În aceste dosare a fost atestată lipsa invitaţiei de participare iniţială/corectată , a procesului-verbal privind deschiderea/evaluarea ofertelor, precum şi a altor documente, unele regăsindu-se în diferite mape. Aceste aspecte generează un risc asupra integrităţii documentelor şi nu exclud posibilitatea sustragerii sau înlocuirii documentelor aferente licitației publice desfăşurate.

  • Contrar prevederilor legale18, anunțurile de atribuire a contractelor de achiziţii nu sînt publicate în BAP, şi nici vizualizate pe web site-ul MTIC.

  • La desfăşurarea achizițiilor publice folosind licitaţia electronică nu s-a ţinut cont de cadrul normativ19, potrivit căruia ministerul avea obligaţia de a anunţa decizia de utilizare a licitaţiei electronice în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire. Totodată, n-a fost întocmit procesul-verbal al grupului de lucru privind posibilitatea aplicării procedurii de licitaţie electronică în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, care devine parte a dosarului achiziției publice.

Notă: Se ia act că pe parcursul auditului MTIC a perfectat dosarele privind achizițiile publice, a prezentat Agenției Achiziții Publice darea de seamă privind contractele de achiziție publică de valoare mică.
Concluzii:

Auditul relevă neasigurarea în deplină măsură a managementului instituțional, precum și neimplementarea unor elemente operaţionale aferente controlului intern asupra procesului de achiziţii. În aspectul conformității procedurilor de achiziţii publice, s-au relevat nereguli ce ţin de activitatea grupului de lucru pentru achiziţii, organizarea etapei de planificare, ţinerea registrelor şi întocmirea dosarelor de achiziţii, astfel majorîndu-se riscul denaturării întregului proces de achiziţii.


Recomandări conducerii MTIC:

  1. Să consolideze activitatea grupului de lucru privind achizițiile publice, în vederea conformării proceselor de planificare, desfășurare și monitorizare în domeniul achizițiilor publice, cu elucidarea deficiențelor constatate.


3.5. Conformitatea cheltuielilor pentru servicii de transport este afectată de unele nereguli

În anul 2014, cheltuielile de casă şi cele efective ale MTIC pentru serviciile de transport au constituit 32,0 mii lei. Conform cadrului legal20, MTIC, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale, urma să utilizeze mijloacele în limitele alocaţiilor aprobate pentru întreţinerea sa.

Examinările auditului au relevat că, real, ministerul a executat cheltuielile respective prin intermediul Î.S. „CRIS „Registru”. Astfel, ministerul dispune de o unitate de transport, procurată la sfîrşitul anului 2013, iar în anul 2014 MTIC a încheiat cu Î.S. „CRIS „Registru” un contract privind achiziţionarea serviciilor de valoare mică, potrivit căruia întreprinderea îşi asumă responsabilitatea de a achita cheltuielile pentru întreţinerea acestui automobil. Conform contractului, ministerul a achitat întreprinderii 30,0 mii lei. Auditul a constatat că preţul contractual a fost estimat reieşind din distanţa parcursă. Astfel, cheltuielile privind întreţinerea conducătorului auto au fost suportate de către Î.S. „CRIS „Registru” și au constituit 110,9 mii lei. Pentru suportarea în continuare a cheltuielilor totale de către Î.S. „CRIS” Registru”, ministerul a încheiat la 06.11.2014 un contract de comodat, conform căruia automobilul este transmis întreprinderii menționate, deşi de facto continuă să fie utilizat de către minister. Mai mult decît atît, tot din contul Î.S. ,,CRIS „Registru”, pe parcursul anului 2014, au fost întreţinute încă 3 automobile, suma cheltuielilor suportate constituind 209,5 mii lei.

În această situaţie, ministerul, în calitate de fondator, n-a respectat prevederile legale21, care nu-i acordă drepturile să intervină în activitatea întreprinderii după încheierea contractului cu administratorul. Responsabilii de la MTIC motivează situația respectivă cu insuficienţa mijloacelor alocate pentru întreţinerea unităților de transport.


Concluzii:

Și pe parcursul anului 2014 s-a menținut situația de suportare de către Î.S. „CRIS „Registru” a cheltuielilor aferente întreținerii unităților de transport care deservesc personalul MTIC, deși acestea s-au micșorat față de perioadele precedente.

Astfel, MTIC, la executarea cheltuielilor pentru întreținerea transportului nu s-a limitat la nivelul mijloacelor alocate în acest scop de la bugetul de stat, majoritatea cheltuielilor fiind suportate de către întreprinderile în care ministerul exercită funcția de fondator, fapt motivat de către minister ca fiind rezultatul nealocării mijloacelor financiare, precum și a transportului de serviciu, conform cadrului normativ.
Recomandări conducerii MTIC:
5. Să fundamenteze și să înainteze propuneri referitoare la stabilirea numărului unităților de transport necesare pentru executarea obiectivelor ce i se impun, iar la elaborarea bugetului, în comun cu Ministerul Finanțelor, să prevadă necesarul de mijloace financiare pentru întreținerea lor.

6. Să excludă practica de a interveni în activitatea operațională a întreprinderilor de stat prin utilizarea mijloacelor de transport, cu suportarea cheltuielilor respective.
3.6. Planificarea și efectuarea cheltuielilor pentru preschimbarea pașapoartelor de tip sovietic denotă neconformități

În scopul executării prevederilor Legii nr.273-XIII din 09.11.199422, prin Hotărîrea Guvernului nr.776 din 04.10.201323, a fost aprobat Planul de acţiuni privind preschimbarea paşapoartelor de tip sovietic. Potrivit planului respectiv, termenul de realizare a acţiunilor de preschimbare a paşapoartelor de tip sovietic a fost stabilit pînă la 01.09.2014. Conform pct.4 din Hotărîrea Guvernului nr.776 din 04.10.2013, MTIC urma să monitorizeze şi să evalueze rezultatele implementării planului respectiv şi să prezinte Guvernului, pînă la data de 1 octombrie, un raport în acest sens. Acest termen a fost stabilit și prin ordinul MTIC24. Conform Hotărîrii Guvernului nr.210 din 24.03.201425, cheltuielile suportate la implementarea Planului de acțiuni sînt acoperite din bugetul de stat.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2014, în scopurile menţionate, au fost aprobate mijloace în sumă de 20,0 mil.lei, ca cheltuieli curente pentru servicii de stat cu destinaţie generală.

Verificările efectuate de audit au relevat că MTIC, după termenul-limită stabilit, a preschimbat 12337 pașapoarte de tip sovietic și a acordat servicii prin intermediul oficiilor mobile la 2312 persoane, pe parcursul lunilor octombrie-decembrie 2014, în aceste circumstanțe fiind utilizate 2017,7 mii lei.

Soldul mijloacelor alocate și nevalorificate pentru preschimbarea pașapoartelor de tip sovietic la 01.01.2015 constituia 505,4 mii lei, iar potrivit informației Î.S.„CRIS „Registru”, pînă la această dată, numărul persoanelor care mai dețin pașapoarte de tip sovietic constituia 14396, din numărul de 171779 de persoane la 01.01.2014.

Verificările auditului au relevat că termenul de preschimbare a pașapoartelor de tip sovietic a fost extins de către Î.S.„CRIS „Registru” și pentru anul 2015, deși în aceste scopuri MTIC nu i-au fost prevăzute alocații. Pînă la 01.05.2015, Î.S.„CRIS „Registru” a preschimbat 1545 de pașapoarte, suportînd cheltuieli în sumă de 203,9 mii lei.

MTIC n-a prezentat Guvernului, în termenul stabilit de actele normative26, raportul privind evaluarea, monitorizarea şi implementarea Planului de acţiuni, acesta fiind prezentat în perioada efectuării auditului, la 30.10.2014.

Prin prisma funcţionalității proceselor decizionale/instituţionale aferente monitorizării și controlului, auditul a constatat că, deși, potrivit pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.210 din 24.03.2014, acoperirea financiară a costurilor efective ale serviciilor menționate se efectuează lunar de către MTIC, în baza rapoartelor şi calculelor prezentate de Î.S.„CRIS „Registru”, auditul nu a identificat acțiuni de verificare din partea MTIC a acestui proces și, respectiv, a costurilor și termenelor de executare.

În contextul menționat, MTIC, fiind executorul hotărîrii, dar şi potrivit destinației mijloacelor, urma să contracteze prestarea serviciilor dintr-o singură sursă. Iniţial mijloacele bugetare au fost planificate la articolul 113.45 „Mărfuri şi articole neatribuite altor alineate”, însă, potrivit motivației MTIC, după refuzul Agenţiei Achiziţii Publice de a înregistra contractul privind achiziţia serviciilor dintr-o singură sursă, prin scrisoarea nr.01/0446 din 21.03.2014, s-au solicitat modificări la planul de finanţare şi atribuirea acestor mijloace la articolul 131.09 „Alte transferuri şi produse”, astfel grupînd la un articol cheltuielile prevăzute pentru eliberarea actelor de identitate cetățenilor din stînga Nistrului cu cheltuielile prevăzute pentru preschimbarea pașapoartelor de tip sovietic. Totodată, MTIC, ca responsabil de utilizarea mijloacelor, n-a aprobat costul actelor eliberate, lăsînd aceasta la discreția Î.S. ,,CRIS „Registru”.


Concluzii:

În circumstanțele de nerespectare a termenului de preschimbare a pașapoartelor de tip sovietic, MTIC a utilizat în acest scop 2017,7 mii lei după termenul-limită stabilit. Pînă la momentul actual, soldul mijloacelor alocate și neutilizate în sumă de 505,4 mii lei a rămas la dispoziția MTIC, nefiind restituite bugetului de stat.

Cele menționate au fost cauzate de neînaintarea propunerilor necesare privind modificarea termenului de utilizare a mijloacelor planificate.
Recomandări conducerii MTIC:

7. Să fortifice elementele sistemului de control intern asupra planificării și utilizării mijloacelor financiare alocate la articolele de destinație.
8. Să stabilească, în comun cu Ministerul Finanțelor, modalitatea restituirii sau a utilizării soldului de mijloace alocate, dar neutilizate, pentru preschimbarea pașapoartelor de tip sovietic, precum și o posibilă reducere a termenului de finalizare a procesului de preschimbare a pașapoartelor de tip sovietic.





3.7. Conformitatea cheltuielilor la implementarea planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize a fost asigurată cu mici abateri

Conform Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2014-2016, MTIC urma să dezvolte capacitățile programului de software pentru recunoașterea feței (FRS) în Registrul de Stat al Populației, să pregătească elaborarea documentelor noi de identificare (ID) în conformitate cu standardele UE și să implementeze utilizarea directoriului cheilor publice(PKD).



În aceste scopuri, prin Legea bugetului de stat pe anul 201427, au fost aprobate mijloace financiare în sumă de 2644,7 mii lei, fiind planificate spre utilizare, conform Planului general de finanțare al MTIC, pentru lunile iulie-septembrie 2014.

Deși mijloacele au fost planificate și alocate pentru utilizare în termenul menționat, acestea s-au contractat în luna octombrie și executat în luna decembrie.

Achiziția studiului de fezabilitate conform invitației de participare la licitație se prevedea într-un singur lot de servicii, dar de facto achiziția a fost divizată în 2 loturi. Totodată, la contractarea serviciilor de fezabilitate, specificația tehnică a fost elaborată în formă generală identică pentru toate cele 3 acțiuni, deși serviciile de consultanță pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind implementarea/ dezvoltarea software de recunoaștere facială (FRS) în cadrul Registrului de Stat al Populației au fost contractate în sumă de 49,0 mii euro (fără TVA), echivalentul a 935,5 mii lei, iar serviciile de consultanță pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind necesitatea îmbunătățirii ID-urilor noi în conformitate cu standardele UE și utilizarea directoriului cheilor publice(PKD) au fost recepționate în sumă de 79,9 mii euro (fără TVA), sau echivalentul a 1522,0 mii lei.

La finalizarea auditului, MTIC nu dispunea de rezultatele evaluării din partea organismelor internaționale a rezultatelor studiului de fezabilitate efectuat.


Concluzii:

La planificarea alocațiilor și la contractarea serviciilor de implementare a planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, MTIC n-a justificat cheltuielile separat pentru fiecare componentă a studiului de fezabilitate, fapt ce ar putea cauza unele riscuri la utilizarea mijloacelor alocate, cu afectarea conformității.




3.8. Conformitatea gestionării situaţiilor patrimoniale necesită remediere

Potrivit datelor raportate, la 01.01.2015, MTIC nu dispunea de clădiri şi terenuri. Pe parcursul anului 2014, ministerul a gestionat imobilul din or. Vatra (clădirea administrativă –745,7m2, garajul – 253,1m2, terenul – 08956 ha) şi imobilul din or. Ciadîr-Lunga (clădirea – 123,4m2, terenul – 0,0259 ha).

Verificările auditului au relevat că aparatul central al MTIC, nerespectînd cadrul legal28, nu a asigurat reflectarea cantitativă şi valorică în evidenţa contabilă a terenurilor menționate. Totodată, auditul atestă că MTIC n-a respectat prevederile actelor normative29 şi la transmiterea acestor terenuri Î.S. „CRIS „Registru” şi, respectiv, Î.S. „Pentru Exploatarea Clădirilor”. Astfel, odată cu transmiterea clădirilor, n-au fost transmise terenurile aferente acestora, fapt determinat de neevaluarea și neincluderea lor în facturile de expediţie, ceea ce a cauzat neînregistrarea în evidenţa contabilă a întreprinderilor beneficiare și a generat riscul neasigurării integrității situațiilor patrimoniale.

Verificările auditului au relevat divergenţe între datele contabile şi datele privind imobilele din Lista aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005. MTIC, în calitatea să de fondator, n-a respectat prevederile legale30, netransmițînd administratorilor întreprinderilor de stat bunurile, în baza contractului încheiat.

Notă: Se ia act că, în perioada derulării misiunii de audit, MTIC a înaintat propuneri de modificare a Anexei nr.20 la Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005.

Consiliile de administrație, constituite de către MTIC, în calitate de fondator, nu au respectat prevederile legale31, nefiind întreprinse măsurile necesare pentru asigurarea înregistrării tuturor imobilelor în evidența contabilă și la OCT, ceea ce poate cauza riscul asupra integrității şi folosirii bunurilor întreprinderilor.

Conform Hotărîrii Guvernului nr.915 din 19.12.199432, funcțiile, regimul şi condițiile de muncă pentru fiecare specialist confirmat (ales) în componența Consiliului de administrație al întreprinderii de stat le determină managerul întreprinderii, de comun acord cu președintele Consiliului de administrație, şi se legalizează printr-un ordin pe întreprindere. Verificările auditului au relevat că această normă nu este respectată în cadrul întreprinderilor de stat, datorită faptului că norma respectivă nu se încadrează în prevederile Legii nr.146-XIII din 16.06.199433, ținîndu-se cont de faptul că administratorul doar conduce activitatea întreprinderii şi asigură funcţionarea ei eficientă, nu face parte din Consiliul de administrație, dar asigură executarea deciziilor acestuia.

Concluzii:

Managementul financiar şi sistemul de control intern existente în cadrul aparatului central al MTIC au determinat neconformitatea gestionării situațiilor patrimoniale, inclusiv aferente întreprinderilor de stat în care ministerul exercită funcția de fondator, în aceste condiții admițîndu-se neînregistrarea integrală în evidența contabilă și la organele cadastrale a drepturilor patrimoniale, divergențe între datele reflectate în evidența contabilă , datele din Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005 și situația reală, precum și comercializarea ineficientă a unor imobile.


Recomandări conducerii MTIC:

9. Să întreprindă măsuri concrete în vederea înregistrării drepturilor patrimoniale, evaluării cadastrale, ajustării numărului imobilelor și costului bunurilor reflectate în evidența contabilă, cu înlăturarea divergențelor.

10. Să documenteze transmiterea bunurilor proprietate de stat administratorilor întreprinderilor de stat, cu anexarea la contractele încheiate a listei privind componența bunurilor transmise.


Yüklə 218,11 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin