Baroul timiș a luat act de incidentul în care, în mod abuziv, un lucrător al ipj timiș a procedat, la intrarea în sediul ipj timiș, la percheziționarea corporală a unui avocat



Yüklə 20,43 Kb.
tarix11.01.2019
ölçüsü20,43 Kb.
#94704

BAROUL TIMIȘ a luat act de incidentul în care, în mod abuziv, un lucrător al IPJ Timiș a procedat, la intrarea în sediul IPJ Timiș, la percheziționarea corporală a unui AVOCAT membru al Baroului Timiș, acesta din urmă aflându-se în exercitarea atribuțiilor profesionale, în temeiul unui contract de asistență juridică legal încheiat cu clientul său. Facem precizarea că percheziționarea corporală s-a realizat în scopul identificării de telefoane mobile, deși anterior AVOCATUL se legitimase și fusese înregistrat în Registrul de intrare persoane aflat la ofițerul de serviciu de la poarta IPJ Timiș, plasând benevol telefonul mobil aflat asupra sa în căsuța special amenajată în acest scop.

Potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicatăpercheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.

În urma reclamării comportamentului abuziv al lucrătorului IPJ Timiș, am primit răspunsul anexat prezentului comunicat, din care rezultă următoarele:



  1. accesul în unitățile M.A.I. este reglementat prin Ordinul M.A.I. nr. S/108/27.05.2011, document clasificat, aflat sub incidența Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002;

  2. în ceea ce privește accesul persoanelor în unitățile M.A.I., având asupra lor mijloace de înregistrare audio-video, sau de comunicare la distanță, acestora nu le revine obligația de a le depune în locurile special amenajate sau de a le preda la punctele de control acces, însă refuzul predării sau depunerii, atrage interzicerea accesului.

Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate nu conține nicio interdicție în legătură cu accesul AVOCAȚILOR având asupra lor telefonul mobil, în unitățile M.A.I..

H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România nu interzice accesul AVOCATULUI având asupra sa telefonul mobil, în unitățile M.A.I..

Potrivit dispozițiilor art. 105 din Anexa acestui act normativ, este interzis accesul cu aparate de fotografiat, filmat, înregistrat audio-video, de copiat din baze de date informatice sau de comunicare la distanţă, în locurile în care se află informaţii secrete de stat.

Potrivit art. 333 alin. 1 din Anexa acestui act normativ, este interzisă utilizarea mediilor de stocare amovibile, a software-ului şi a hardware-ului, aflate în proprietate privată, pentru stocarea, procesarea şi transmiterea informaţiilor secrete de stat.

Potrivit art. 334 din Anexa acestui act normativ, este interzisă introducerea mediilor de stocare amovibile, a software-ului şi hardware-ului, aflate în proprietate privată, în zonele în care se stochează, se procesează sau se transmit informaţii clasificate, fără aprobarea conducătorului unităţii.

Telefonul mobil nu poate și nu trebuie să fie asimilat acestor dispozitive tehnice enumerate de legiuitor, funcția sa de bază nefăcând parte dintre cele prohibite de lege.

În exercitarea profesiei sale, AVOCATUL este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. AVOCATUL promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului. AVOCATUL are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii. În exercitarea dreptului de apărare AVOCATUL are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi într-un termen rezonabil. În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta AVOCATUL este protejat de lege. AVOCATUL înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă. Contactul dintre AVOCAT şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului. În exercitarea profesiei, AVOCAȚII sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege.



AVOCATUL aflat în exercitarea atribuțiilor sale profesionale nu poate fi lipsit în mod abuziv și nelegal de telefonul mobil, mijloc de comunicare cu clienții, cu reprezentanții organelor profesiei, instanțelor de judecată etc.

AVOCATUL aflat în exercitarea atribuțiilor sale profesionale nu poate fi prezumat a fi de rea credință, doar în situațiile în care se dovedește încălcarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002 sau H.G. nr. 585/2002, acesta urmând să răspundă conform prevederilor legale.

BAROUL TIMIȘ înțelege să își exprime în mod neechivoc rezerva față de orice comportament abuziv și nelegal care aduce atingere AVOCATULUI și PROFESIEI DE AVOCAT.

Ridicarea telefonului mobil aflat asupra AVOCATULUI aflat în exercitarea atribuțiilor profesionale, precum și interzicerea accesului AVOCATULUI în unitățile M.A.I. sau altele similare, dacă acesta are asupra sa telefonul mobil, reprezintă o încălcare a drepturilor AVOCATULUI enumerate mai sus, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al persoanelor fizice ori juridice în cauză, reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie și o nesocotire a calității AVOCATULUI de partener indispensabil al justiţiei, ocrotit de lege.



DECAN,

Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ
Yüklə 20,43 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin