Bc “EuroCreditBank”, acorda o atentie deosebita gestionarii prudente a riscurilor asociate activitatilor băncii

Informație privind descrierea strategiei gestionarii riscurilor în bancă pentru dezvăluirea acestea pe pagina WEB a băncii

BC “EuroCreditBank” S.A. ca oricare altă instituţie financiară este expusă la o serie de riscuri atât financiare, cât şi nefinanciare, cauzate de factori interni şi/sau externi. Riscurile sunt identificate şi definite în raport cu obiectivele ale căror realizare poate fi afectată de materializarea lor.

Banca, acorda o atentie deosebita gestionarii prudente a riscurilor asociate activitatilor băncii. Pentru asigurarea unei gestiuni efective a riscurilor bancare şi pentru obţinerea informaţiei suficient obiective privind starea şi mărimea riscurilor  BC “EuroCreditBank a stabilit un sistem anumit de parametri pentru gestionarea acestor riscuri, existenţa unui sistem eficient de administrare a riscurilor generează efecte pozitive atât pentru bancă, cât şi pentru clientela sa.

Funcția de administrare a riscurilor este exercitată de către Direcția Administrare Riscuri care constă în întreprinderea toturor măsurilor necesare pentru conformarea permanentă cu cu toate criteriile calitative, conștientizarea și sesizarea riscurilor la nivel de Conducere a băncii. Direcţiei Administrare Riscuri prin raportul său oferă o privire de ansamblu asupra managementului riscurilor aferente activităţilor BC ”EuroCreditBank” S.A.

Procesul de gestiune a riscurilor în cadrul băncii este efectuată în conformitate cu politicile interne ale băncii și cu actele normative în vigoare.

In scopul monitorizării și minimizării expunerii la riscuri, în Bancă lunar se efectuază calculul şi controlul respectării limitelor şi normativelor stabilite, în corespundere cu cerinţele aprobate de BNM, de Consiliul Băncii si de CDAP. Rapoartele cu privire la respectarea limitelor și a actelor normative se examinează şi se discută lunar la şedinţele CDAP. Suplimentar, trimestrial se efectuază testarea la stres a riscurilor de baza, rezultatele căreia, de asemenea, se examinează la şedinţele CDAP și la Consiliul de Administrație a Băncii.

Descrierea succintă a riscurilor de bază:

1. 
   Riscului de țară – exprimă probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaţionale, pierderi generate de unele evenimente macroeconomice şi / sau politice din ţara analizată.
   

Evenimentele care, de regulă, influenţează riscul de ţară sunt de natură:

- politică;- socială;- economică.

Nivelul de risc al ţării este amplificat de dependenţa de importuri de materii prime, dependenţa energetică majoră de alte state (importuri masive de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependenţa de ajutoare din străinătate, dependenţa de veniturile celor care lucrează în străinătate, de existenţa unor tensiuni regionale latente sau de dependenţa de exportul unui număr limitat de mărfuri (exemplul fostelor colonii specializate în monoproducţia unor bunuri indigene). Analiza riscului de ţară trebuie să aibă în vedere vulnerabilităţi care amplifică efectul evoluţiei nefavorabile a conjuncturii mondiale asupra economiei ţării gazdă.

2. 
   Riscul creditar - riscul apariţiei pierderilor în rezultatul neonorării în termen sau în întregime a obligaţiunilor financiare de către debitor conform condiţiilor contractului. În scopul evaluării riscului creditar şi determinării limitelor expunerii la riscului creditar al băncii în conformitate cu actele normative în vigoare.
   

În procesul de acordare a creditelor, o deosebită atenţie trebuie acordată gestiunii riscului de credite, care trebuie orientat spre minimizarea acestuia. În acest sens, este necesar a lua în considerare atît riscul agregat (al întregului portofoliu de credite), cît şi riscul individual (pe fiecare tip de credit din portofoliu), astfel, încât aceste riscuri să fie corelate, ceea ce ar permite administrarea corectă a portofoliului de credite.

Este important faptul ca riscul individual de creditare să fie evaluat în momentul acordării creditului, deoarece cu cît mai adecvat va fi evaluat riscul, cu atît mai puţin probabilă va fi realizarea lui. În această privinţă, este necesară evaluarea corectă a credibilităţii clienţilor bancari atît din punct de vedere al raportării financiare, cît şi din punct de vedere al posibilităţii de acoperire a valorii creditului prin garanţii. Aici, este cazul să aplicăm cele mai eficiente şi mai performante metode de diagnosticare a clienţilor bancari, de evaluare a riscului de faliment şi a riscului de creditare, de estimare a valorii garanţiilor.

În ceea ce priveşte riscul de credit, acesta trebuie evaluat prin comparaţie cu beneficiile pe care banca se aşteaptă să le obţină din acordarea creditelor, cea mai importantă funcţie a managementului bancar fiind cea de control şi analiză a calităţii portofoliului de credite, întrucât slaba calitate a creditelor constituie una din principalele cauze ale falimentului bancar.

Banca trebuie să dispună de sisteme eficiente de revizuire şi raportare care să informeze conducerea superioară a băncilor despre modul în care sunt implementate politicile de creditare, calitatea şi caracteristicile portofoliului de credite ale băncii, reflectând poziţia de piaţă şi cererea pentru o bancă, strategia sa de afaceri şi de risc şi capacitatea sa de a acorda credite.

Mărimea riscului de credit reprezintă suma care poate fi pierdută în cazul nerambursării sau restanţierii creditului. Pierderea maximală posibilă se limitează doar la volumul creditului nerambursat Restanţierele nu aduc pierderi directe, însă indirecte, determinate de cheltuielile la dobânzi plătite creditorilor băncii (deponenţii) sau de pierderea dobânzilor (avantajul alternativ) de la plasarea repetată în activitatea băncii a sumelor rambursate în termen. Expunerea la riscuri este valabilă pe toată perioada creditării. Riscul apare de la momentul eliberării creditului şi este prezent până la rambursarea finală a acestuia.

În baza nivelului fiecărui risc în parte, se stabileşte nivelul generalizator al riscului în tranzacţia de credit respectivă, în baza căruia, în comun cu categoria creditului, se determină faza de risc a tranzacţiei. De aceea este foarte importantă priceperea de a estima şi a determina faza riscului în care se află tranzacţia de credit. În final, determinarea fazei de risc a tranzacţiei de credit este necesară pentru luarea deciziilor şi a măsurilor adecvate la efectuarea controlului asupra stării creditului şi activităţii debitorului. În susţinerea acestei ipoteze, economistul rus P. Haiberg a remarcat că „cauzele principale ale insolvabilităţii băncilor în ţările cu economie în tranziţie, constau în calitatea joasă a activelor şi eliberarea de credite noi, care nu se rambursează la timp”.

Potrivit reglementărilor prudenţiale interne ale băncilor comerciale din Republica Moldova, suma totală a împrumuturilor acordate debitorilor nu poate depăşi mai mult de cinci în capitalul normativ total, iar suma datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, inclusiv la grupurile persoanelor acţionând în comun, nu trebuie să depăşească 50% din portofoliul total al creditelor băncii.

Portofoliul optim de credite trebuie să corespundă intereselor băncii privind profitabilitatea şi riscul. Prin urmare, acesta trebuie gestionat astfel, încât să fie găsită cea mai bună corelaţie între risc şi profitul scontat, astfel, încât banca să evite pierderile rezultate din creditele problematice.

Analiza riscului de creditare este realizată în scopul evaluării bonităţii clientului, a posibilităţii sale reale de rambursare a creditului la scadenţă. Aceasta presupune organizarea analizei clientului pe baza unor principii care să asigure luarea în considerare a tuturor aspectelor financiare sau nefinanciare care au impact asupra clientului, a activităţii sale, a profitului său, a capacităţii sale de rambursare. Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei şase C ai creditorului – Caracterul, Capacitatea, Cash-ul, Colateralul, Condiţiile şi Controlul. Pentru a acorda creditul banca trebuie să fie satisfăcută de toate aceste aspecte care privesc fiecare principiu în parte.

2. 
   Riscul ratei dobinzii – riscul pierderilor la care este supusă o bancă în urma modificării ratelor dobânzii.
   

• 
  Suma activului poate fi mai mare ca suma pasivului atras în cazul aşteptărilor majorării ratei dobânzii;
  
• 
  Suma pasivului atras poate fi mai mare ca suma activului finanţat în cazul aşteptărilor diminuării ratei dobânzii.
  

Riscul ratei dobânzii este generat de fluctuaţiile nivelului ratei dobânzii , atât la activele, cât şi la pasivele aflate în portofoliul băncii.

Formele riscului de rată a dobînzii:

- pierderi de venituri din dobânzi ca uramare a scăderii dobânzilor active

- creşteri de cheltuieli cu dobânzile ca urmare a creşterii dobânzilor pasive

-deteriorarea situatiei patrimoniale a băncii ca urmare a variaţiilor ratei dobânzii

Monitorizarea riscului de dobândă presupune măsurarea riscului ratei dobânzii. Riscul ratei dobânzii se măsoară fie prin raportul între activele şi pasivele sensibile la dobândă, fie prin diferenţa dintre acestea.

2. 
   Riscul lichidităţii - riscul pierderilor în urma incapacităţii Băncii de a asigura îndeplinirea obligaţiunilor sale în termenul stipulat şi în volum total. În scopul evaluării riscului lichidităţii şi determinării limitelor expunerii la riscul lichidităţii.
   

Riscul de lichiditate = probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi ca urmare a devierii proporţiei dintre angajamentele pe termen mediu şi lung şi cele pe termen scurt, şi a necorelării cu structura pasivelor.

Pentru a gestiona riscul de lichiditate este necesară măsurarea acestuia cu ajutoul unor indicatori de lichiditate

Principiul I (lichiditatea pe termen lung) nu trebuie sa fie mai mare decît 1.

Principiul II (lichiditatea curenta) nu trebuie sa fie mai mic de 20%.

Compararea activelor cu posibilitatile de lichiditate imediată, cu depozitele care pot reprezenta o dimensiune posibilă a solicitărilor creditorilor. Relaţia de calcul este următoarea:

R_L - riscul lichidității; N- total numerar; D_vb- mijloace datorate de bănci la vedere; D_v - depozite la vedere.

Reieşind din decalajul de scadență cumulativă se poate de menționat faptul că în cazul ridicării de către deponenți a depunerilor sale, banca va dispune de suficiente mijloace bănești pentru a-și onora obligațiunile sale.

2. 
   Riscul valutar prezintă riscul pierderilor din evoluţia nefavorabilă a cursurilor valutare când se stabileşte necorespunderea mărimii activelor în valuta străină cu mărimea pasivelor în valuta străină şi riscul scăderii bruşte a cursului uneia din valute faţă de celelalte valute.
   

Pe parcursul activităţii operaţionale Banca urmăreşte in timp real, operaţiunile de schimb valutar şi poziţiile valutare generate, asigurând operativ corecţiile necesare pentru încadrarea in limitele de risc asumate.

2. 
   Riscului operaţional - riscul apariţiei pierderilor în urma necorespunderii procedurilor şi regulilor aprobate cu operaţiunile exercitate sau încălcarea lor, incompetenţei sau greşelilor lucrătorilor Băncii, şi de asemenea, în rezultatul influenţei factorilor externi nefavorabili de natură economică, generatori de pierderi a activelor sau a imaginii Băncii.
   

La baza riscului operaţional specificat băncilor, există următoarele tipuri de evenimente:

1. 
   Greșelile personalului (din necompetență sau neatenție);
   
2. 
   Punerea în pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de terorism sau jaf, incendii, cutremure);
   

c) Frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor

informatice);

d) Întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (de exemplu: defecţiuni ale

componentelor hardware şi software, probleme legate de telecomunicaţii, implementarea şi întreţinerea defectuoasă a sistemului “electronic”);

e) Practici defectuoase legate de clientelă etc, (de exemplu: utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor);

f) Frauda internă (de exemplu: raportarea greșită a poziţiilor, furtul, încheierea de către salariaţi de tranzacţii în cont propriu).

h) Riscul spălării banilor şi finanţării terorismului.

i) Riscul în domeniul cardurilor bancare.

j) Riscul în domeniul TI.

În procesul evaluării riscului operaţional putem identifica următoarele etape de gestiune:

Tipul de risc	Riscul de control
	Riscul de proces
	Riscul de personal
Identificarea factorilor de risc	Detalii incorecte de tranzacţionare
	Mesaje primite greşit
	Tehnologie învechită
	Fraudă/conspiraţie
	Gradul de îmbolnăvire a personalului/cifra de afaceri
	Etica
	Cultura
Evaluarea expunerii la gradul de risc	Volumul tranzacţiilor
	Utilizarea capacităţii informaţionale
	Nivelul confirmărilor ratate
	Lucruri nereconciliate
	Decontări eşuate
	Gradul de învechire a sarcinilor
Calculul riscului	Metoda VAR pentru riscul operaţional: produsul valorilor şi a probabilităţii
	Generarea distribuţiei pierderilor pentru un interval de încredere specificat, măsurarea pierderii neaşteptate
Calcularea profitului şi pierderii şi explicarea surselor	Volatilitatea câştigurilor reziduale după înlăturarea efectului riscului de piaţă, de credit şi acelui strategic de afacere
Compararea riscului cu rentabilitatea	Calculul efectului riscului operaţional asupra profitabilităţii băncii