Biblia, rugăciunea și postul

Biblia, rugăciunea şi postul

de Pr. Raphael Armour

La ultima întâlnire am discutat despre Sfintele Taine. Dar ele nu sunt singurele modalităţi prin care Dumnezeu vine la noi. Astăzi vom vorbi despre câteva mijloace prin care descoperim voinţa lui Dumnezeu pentru noi, căci nu e de prea mult folos să ai puterea şi râvna de a-L urma pe Hristos, dacă nu ştii încotro merge! Trebuie să vedem viaţa noastră ca pe un întreg, astfel că ceea ce discutăm de această dată nu este o alternativă la cele discutate data trecută.

Suport vizual nr. 1: Hrana pentru viaţa noastră în Hristos

Câteva din mijloacele consacrate şi încercate de a ne hrăni Viaţa în Hristos sunt:

• Citirea şi studiul Scripturilor – Biblia

• Comunicarea frecventă cu Dumnezeu – Rugăciunea

• Lepădarea de sine – Postul

Există o anecdotă despre filozoful Thomas Carlyle, care a trăit în secolul al XIX-lea. Într-o duminică, s-a întors acasă de la biserică văitându-se mamei sale că predica ţinuse prea mult.

Suport vizual nr. 2: Mama lui Carlyle

„Dacă ar fi să ţin o predică”, i-a zis mamei sale, „aş zice: Oameni buni, ştiţi ce ne-a spus Iisus. Ei bine, mergeţi şi faceţi întocmai!” „Ah, da, Thomas!”, i-a răspuns mama, „Fii bun şi spune-le cum!”

Probabil aşa simţim şi noi despre subiectul de astăzi: da, ar trebui să postim; da, ar trebui să ne rugăm; da, ar trebui să citim Biblia. Dar cum?

Să privim pe rând aceste chestiuni. În timpul pe care-l avem nu putem epuiza subiectul, dar intenţia este de a vă împărtăşi câteva indicii ce vă pot ajuta.

Biblia

Suport vizual nr. 3: Conţinuturile Scripturii

Unii s-ar putea să nu ne înţeleagă „jargonul”. Folosim termeni ca Vechiul Testament (însemnând cărţile scrise înainte de vremea lui Iisus – de fapt, Scripturile evreieşti) şi Noul Testament (adică cele patru relatări ale Evangheliei, Cartea Faptelor Apostolilor, Epistolele Sfântului Pavel şi ale altor Apostoli, respectiv Apocalipsa). Nădăjduiesc că veţi înţelege măcar atâta din jargonul nostru, dacă nu cumva aceste lucruri vă sunt deja familiare. Bănuiesc că nu toată lumea îşi dă seama în ce măsură anume Scripturile fac parte din Slujbele noastre ortodoxe.

Suport vizual nr. 4: Biblia în Sfintele Slujbe
La Vecernie şi Utrenie, Psaltirea (Cartea Psalmilor) se citește integral în fiecare săptămână - şi de trei ori pe săptămână în timpul Postului Mare. Trei citiri – de obicei din Vechiul Testament – se folosesc la Vecernie la marile Praznice ale Bisericii. Imnuri din Noul Testament – Cântarea lui Zaharia (Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel), Cântarea Maicii Domnului (Măreşte sufletul meu pe Domnul) şi Cântarea lui Simeon (Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne) – se citesc la Utrenie şi Vecernie, o Evanghelie a Învierii se citeşte la Utrenia fiecărei Duminici, Rugăciunea Tatăl nostru se citeşte cel puţin odată la fiecare slujbă, iar întreg Noul Testament, cu excepţia Apocalipsei, se citeşte zi de zi la Liturghie, de-a lungul unui an.

Pe lângă acestea, Slujbele noastre sunt presărate cu fragmente din Scriptură sau cu aluzii la pasaje scripturistice. S-a calculat că numai Dumnezeiasca Liturghie conţine 98 de citate din Vechiul Testament şi 114 din Noul Testament.

Aţi stat la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în Postul Mare? L-aţi înţeles? Ei bine, este o meditaţie uriaşă asupra unor oameni şi întâmplări din Biblie, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament.
La fel, dacă mergi la Spovedanie, preotul va citi rugăciuni care se referă la David, Manase, Petru, la desfrânata care a plâns la picioarele lui Hristos, la vameş şi la fiul risipitor. Dacă preotul vine să vă sfinţească locuinţa, în rugăciunea sa îl pomeneşte pe Zaheu (vă amintiţi că el aduna impozite şi era mic de statură, aşa încât s-a suit într-un dud, ca să-L poată vedea pe Iisus când trecea pe acolo). Aşadar, Biblia n-ar trebui să fie o carte necunoscută ortodocşilor. Pur şi simplu nu ne dăm seama că a fost dintotdeauna acolo şi joacă un rol important în viaţa noastră în Biserică.
Creştinii ortodocşi se pricep să sărute Evanghelia şi să o poarte în procesiuni, dar – din experienţa discuţiilor mele cu oamenii – prea puţini dintre noi alocăm destul timp citirii ei.
„Foarte bine”, vei zice, „dar suntem un pic sceptici când vine vorba să citim Biblia acasă”. Unii cred că asta ar fi ceva ce fac numai protestanţii, alţii spun că e dificil de înţeles. Într-adevăr, protestanţii citesc Biblia – probabil aşa se explică de ce o cunosc mai bine decât majoritatea ortodocşilor – şi da, anumite părţi ale Bibliei pot fi dificil de înţeles. Dar niciunul din aceste motive nu este o scuză pentru a nu o citi.
„Dar la ce mai trebuie să citesc Biblia”, vei întreba poate, „dacă atât de mult din ea se citeşte oricum la Slujbe?” Ei bine, nu întotdeauna ne vine uşor să asimilăm ceea ce auzim fără să şi citim. Prin citirea Scripturilor putem ajunge să înţelegem şi să apreciem mai mult dragostea lui Dumnezeu şi lucrurile minunate pe care le-a făcut pentru noi. Este una din căile prin care Dumnezeu ne vorbește.
Suport vizual nr. 5: Icoana Sf. Ioan Teologul
Evanghelia, vestea cea bună, ne vorbește despre Iisus Hristos – despre învăţăturile, viaţa, moartea şi învierea Lui.
Epistolele sau Scrisorile ne învaţă despre:
• Doctrină – ce şi de ce credem.

• Istorie – ce au relatat martorii care L-au întâlnit personal pe Iisus când a trăit pe pământ.

• Conduită – cum trebuie să ne trăim viaţa în Hristos.

• Încurajare – susţinerea tinerelor Biserici creştine în credinţa şi viaţa lor, respectiv

• Îndreptare – întoarcerea bisericilor locale de la rătăcirile în materie de credinţă şi morală care se strecurau uneori în aceste comunităţi şi păstrarea lor pe calea cea bună.
Toate acestea sunt valabile şi pentru noi astăzi.
Înainte de a merge mai departe, aş vrea să pun o întrebare:
Suport vizual nr. 6: Întrebarea
Din ceea ce aţi putut reţine din prezentarea de până acum, care ar fi evenimentul culminant din istoria omenirii din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe?
[Răspunsurile solicitate probabil vor fi…]
Răspuns: Moartea şi învierea lui Iisus Hristos
Dacă aşa stau lucrurile – dacă într-adevăr acesta este ce am numit „punctul culminant al istoriei”, atunci totul trebuie văzut în lumina morţii şi învierii lui Iisus Hristos. Evangheliştii încercau să înţeleagă sensul morţii şi învierii lui Hristos, iar autorii Epistolelor, scrisori adresate Bisericilor proaspăt întemeiate sau unor persoane particulare, încearcă să explice realitatea lui Iisus Hristos şi viaţa noastră într-Însul în lumina învierii. Dar, în acelaşi sens, viziunea – Tradiţia Bisericii Ortodoxe – e că tot ce s-a întâmplat înainte de venirea lui Iisus Hristos călăuzeşte spre El. Astfel, când citim cărţile Bibliei scrise înaintea acestui „eveniment” (pe care le numim, convenabil, Vechiul Testament) - şi vedem acest lucru în însuşi Noul Testament – o facem în „umbra” Crucii. Probabil, aici avem de a face cu un aspect în care ne deosebim mult de alţi creștini. Ei obişnuiesc să citească Vechiul Testament pentru conţinutul său istoric sau pentru edificare morală; deşi ortodocşii nu desconsideră neapărat aceste abordări, noi suntem mai interesaţi să descoperim indicii către Iisus Hristos.
Dar de ce să ne batem capul cu Vechiul Testament, puteţi întreba, dacă a fost scris înainte de naşterea lui Iisus Hristos? Oare nu le e destinat doar evreilor? Ei bine, reţineţi ce tocmai am spus despre Vechiul Testament care arată spre Domnul Iisus Hristos.
Suport vizual nr. 7: Icoana Sfântului Luca, Evanghelist şi autor al Faptelor Apostolilor.
Putem recunoaşte această abordare în relatarea Sfântului Luca despre seara de după învierea Domnului. În Luca 24, 13-15, citim despre doi dintre ucenicii lui Iisus care mergeau de la Ierusalim la Emaus. „Pe când vorbeau şi se întrebau între e, şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască” (Lc. 24, 15-16). Pe drum, cei doi ucenici discută despre trădarea şi răstignirea lui Iisus – cum speranţele lor se năruiseră – , deşi unii din prietenii lor fuseseră la mormânt şi îl găsiseră gol. Apoi Sfântul Luca redă următoarele cuvinte: „Şi El (Iisus) a zis către ei: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus prorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?” Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El” (Lc. 24, 25-27).
Astfel, Iisus însuşi i-a învăţat pe ucenici din Vechiul Testament. Dar abordarea Lui nu era una „fundamentalistă”: „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El”. Va să zică, interpretează Scripturile evreieşti în lumina morţii şi învierii Sale.
Sfântul Pavel scrie de asemenea:
„Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească; Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos.” (I Corinteni 10, 1-4)
Sfântul Pavel era un evreu educat, un fariseu, şi cunoștea Scripturile evreieşti. În pasajul acesta îl vedem interpretând Vechiul Testament în lumina vieţii pe care ne-a împărtăşit-o Hristos.
Mulţi ortodocşi nu se simt în largul lor când vine vorba de a citi Biblia, fiindcă se tem să nu înţeleagă greşit anumite lucruri şi astfel să cadă în erezie. Dacă participaţi frecvent la slujbe – mai ales la Vecernie şi Utrenie, precum şi la Liturghie, duminica şi de sărbători – veţi auzi multe cântări care sunt, de fapt, tâlcuiri ale Scripturii. Ele ne oferă o modalitate excelentă de a înţelege Biblia. Vino regulat la biserică şi ascultă!

Dar tot rămâne o problemă. Veţi putea zice: „Cum să mă apuc să citesc Biblia? E destul de complicată, totuşi.” Într-adevăr, anumite părţi pot fi destul de dificil de înţeles, dar…

Suport vizual nr. 8: Mama lui Carlyle
De unde să încep?
Dacă ar fi să înveţi să cânţi la pian, vei dori să începi cu ceva mai simplu decât ultimele sonate ale lui Beethoven. Tot aşa trebuie să începem şi cu Scriptura.
Suport vizual nr. 9: Cum aş putea să mă apuc să citesc Biblia?
În fiecare zi la Liturghie se citeşte un pasaj dintr-unul din Apostoli şi o pericopă din Evanghelie. Acest lucru ne arată că Biserica Ortodoxă consideră că citirea Scripturilor ar trebui să fie atât regulată, cât şi metodică. Poate am putea începe citind aceste pasaje acasă. O putem face încet şi cu luare aminte, lăsând cuvintele să pătrundă adânc în minţile şi inimile noastre.
Suport vizual nr. 10: Citat din Sfântul Tihon
„Ori de câte ori citeşti Evanghelia”, scria Sfântul Tihon din Zadonsk, „Hristos însuşi îţi vorbește. Şi, în timp ce citeşti, te rogi şi îi vorbeşti la rândul tău”ⁱ. În felul acesta, rămânem „conectaţi” la viaţa întregii Biserici, zi de zi, căci aceleaşi Scripturi se citesc şi la biserică şi la noi acasă. Astfel viaţa noastră casnică e legată mai strâns de viaţa Bisericii. Putem citi pericopele zilnice în particular sau cu toată familia.
[Putem găsi Apostolul şi Evanghelia zilei în diferite calendare şi lecţionare publicate, sau chiar pe internet. De pildă, le găsim la sfârşitul Noului Testament cu Psalmii editat de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR.]
Apoi există comentarii la diferitele cărţi ale Bibliei scrise de Părinţii Bisericii sau de alţi teologi ortodocşi, ca să ne ajute să le înţelegem mai bine. Preasfinţitul Kallistos spunea:
Nu citim Biblia ca inşi izolaţi, interpretând-o doar în lumina propriei noastre înţelegeri sau în termenii teoriilor contemporane de critică a surselor, formelor şi redactării. O citim ca membrii ai Bisericii, în comuniune cu alţii care au citit-o de-a lungul veacurilor. Criteriul ultim pentru a interpreta Scripturile este cugetul Bisericii. Asta presupune să avem mereu în vedere cum înţelesul Scripturii este explicat şi aplicat în Sfânta Tradiţie: adică, cum au înţeles Biblia Părinţii şi Sfinţii şi cum este ea folosită în cultul liturgic.ⁱⁱ
Rămânând „în comuniune cu alţii de-a lungul veacurilor”, cum s-a exprimat P.S. Kallistos, încercăm să ne trăim viaţa cu aceeaşi înţelegere ca şi înaintaşii noştri:
Suport vizual nr. 11: Cum să ne trăim viaţa înţelegând Biblia

• 
  Ascultându-L pe Dumnezeu care ne vorbeşte
  
• 
  Lăsându-ne provocaţi de cuvintele lui Hristos şi de învăţăturile Apostolilor
  
• 
  Străduindu-ne să ne rânduim vieţile după voia lui Dumnezeu
  
• 
  Învăţând cum trebuie să ne purtăm
  
• 
  Hrănindu-ne viaţa în Hristos
  

Aceste lucruri le facem atât acasă, cât şi atunci când ne adunăm la biserică, fiindcă viaţa noastră este una şi aceeaşi.

Rugăciunea
Să trecem acum la al doilea subiect de astăzi.
Un scriitor creştin timpuriu, Evagrie Ponticul, a descris rugăciunea ca fiind „convorbirea minţii cu Dumnezeu”. Iar Sfântul Isaac Sirul scria: „Aşa cum nimic nu se poate asemăna cu Dumnezeu, la fel nu există nicio slujire sau lucrare care să semene cu vorbirea cu Dumnezeu în linişte/tăcere”.
Ambele citate folosesc cuvântul „convorbire”, care la rândul lui exprimă o componentă esenţială a rugăciunii: intimitatea.
Teologul rus, Vasilii Rozanov (1856-1919), a scris: „Nu există viaţă fără rugăciune. Fără rugăciune totul e groază şi nebunie. Sufletul Ortodoxiei este darul rugăciunii”ⁱⁱⁱ.
Iisus Însuşi, în învăţătura Sa, zice: „Când vă rugaţi…” Aşadar, nu e vorba de ceva opţional! Când ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”, El le-a dăruit cea mai celebră rugăciune, pe care o numim „Rugăciunea Domnească” sau „Tatăl nostru”. Ea ne învaţă lucruri esenţiale despre rugăciune:
• Tatăl nostru care eşti în ceruri
Rugăciunea e o relaţie cu Dumnezeu, care este persoană – Tatăl Iubitor de oameni. Dacă ne gândim cum întrebuinţăm de obicei cuvântul „iubit(or)”, ne dăm seama că are conotaţii incredibil de intime!
• Sfinţească-se numele Tău
Ne rugăm ca Numele lui Dumnezeu să fie Sfânt pentru noi şi pentru ceilalţi oameni. Urmează că şi El este Sfânt. Şi, fiindcă prin Botez am devenit fii ai Lui întru Hristos, şi noi ne împărtăşim într-o anumită măsură de sfinţenia aceea.
• Vie împărăţia Ta
Tânjim după o şi mai apropiată participare la viaţa lui Dumnezeu. Este strigătul tâlharului răstignit alături de Iisus: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” (Lc. 23, 42). Ne rugăm, de asemenea, ca toate cele din cer şi de pe pământ să fie aduse mai deplin sub stăpânirea lui Dumnezeu.
• Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ
Ne rugăm ca să se facă voia lui Dumnezeu – ca cerul să se pogoare pe pământ.
• Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască lucrurile de care avem nevoie pentru a ne păstra viaţa – nu neapărat lucruri pe care ni le-am dori. S-ar putea să avem nevoie de o mașină – dar nu e musai să fie un BMW! Amintiţi-vă că Iisus a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia (lui Dumnezeu) şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33). Dar în limba greacă cererea mai are un înţeles: cerem „pâinea cea spre fiinţă”, adică hrana pentru viaţa veşnică, care este El Însuşi.
• Şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri^iv
Nu-i cerem lui Dumnezeu să ne ierte doar pentru că şi noi iertăm pe alţii, ci în aceeaşi măsură în care o facem. Sunt câteva cuvinte grele pe care Iisus le-a rostit exact despre acest subiect: „Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Mt. 6, 14-15; vezi şi Mc. 11, 25 şi o afirmaţie la fel de dură la Mt. 18, 35).
• Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău
Avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu şi de izbăvire în fiecare clipă a vieţii noastre.
Dar cum să ne rugăm?
Suport vizual nr. 12: Mama lui Carlyle
Ne întoarcem iarăşi la mama lui Carlyle: „Nu vrei să le spui şi cum?”
Sfântul Isaac Sirul, pe care l-am pomenit adineauri, este o călăuză bună şi ne învaţă multe lucruri folositoare:
Suport vizual nr. 13: Sfaturile Sfântului Isaac Sirul
• Să ne rugăm cu luare aminte – ca să putem avea o întâlnire autentică cu Dumnezeu.

• Să ne rugăm cu smerenie – căci rugăciunea smerită ajunge direct la urechea lui Dumnezeu.

• Să ne rugăm cu lacrimi şi cu străpungere – cu bucurie şi mulţumire, dar şi cu pocăinţă adevărată şi curăţie.

• Să ne rugăm cu răbdare şi înflăcărare – „lepădarea de sine” înseamnă a stărui cu îndrăzneală în rugăciune.

• Să ne rugăm din adâncul inimii – chiar dacă ne rugăm „cu cuvintele altora”, ele ar trebui rostite ca şi cum ar fi ale noastre: Sfântul Isaac recomandă acest lucru mai ales în cazul Psalmilor.

• Să ne rugăm cu credinţă şi cu încredere absolută în Dumnezeu – căci El ne cunoaşte cel mai bine viaţa.

Suport vizual nr. 14: Calea asceţilor
De voieşti să-ţi mântuieşti sufletul şi să dobândeşti viaţa veşnică, scoală-te din lâncezeală, fă-ţi semnul Crucii şi zi: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Credinţa nu vine prin cugetare, ci prin făptuire. Nu din vorbe şi speculaţie aflăm ce este Dumnezeu, ci din experienţă. Dacă vrem aer curat, trebuie să deschidem o fereastră; dacă vrem să ne bronzăm, trebuie să ieşim la lumina soarelui. La fel şi cu dobândirea credinţei: nu obţinem niciodată nimic doar stând confortabil şi aşteptând, ne zic Sfinţii Părinţi. Să-l luăm ca model pe fiul risipitor: „Şi, sculându-se, a venit…” (Lc. 15, 20)^v
Metoda consacrată de rugăciune constă în a lua o carte şi a citi rugăciunile încet şi cu mintea concentrată. Dar să nu încercăm să alergăm înainte de a învăţa să mergem! Pe urmele Părinţilor – şi a notelor tipărite în mai toate cărţile de rugăciune – Mitropolitul Antonie Bloom ne-a învăţat că e mai bine să zicem câteva rugăciuni cu atenţie şi simţire decât să străbatem în grabă 20 de pagini de rugăciuni. Nu există premii pentru cine termină primul, nici nu avem de scos un „timp mai bun”. Sfântul Pavel scrie că trebuie să fim ca atleţii care se antrenează pentru o cursă. La fel, nu e cazul să ne aşteptăm să putem alerga la maraton, dacă putem ajunge cel mult până la magazinul de la colţ, sau să cântăm ultimele sonate ale lui Beethoven, când nu ne descurcăm nici cu un simplu colind – dacă nu suntem obişnuiţi cu rugăciunea, să nu ne aşteptăm să ne iasă bine prea repede. Maratonul, ultimele sonate de Beethoven şi rugăciunea au în comun un lucru: toate necesită exerciţiu şi disciplină. Felul în care ne trăim viaţa are un impact real asupra „performanţei” noastre.
Rugăciunea lui Iisus
O formă de rugăciune – cunoscută ca „rugăciunea inimii” sau „rugăciunea lui Iisus” – s-a dezvoltat de-a lungul multor veacuri.
Suport vizual nr. 15: Rugăciunea lui Iisus
E una din cele mai simple forme de rugăciune: „Hristoase'>Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, sau unii adaugă: „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Este o rugăciune foarte simplă, dar totodată de o mare profunzime. Această rugăciune sintetizează toată credinţa noastră.
• Doamne Iisuse Hristoase – Hristosul „întreg” – om şi Dumnezeu – Hristos Care S-a făcut om pentru noi şi Căruia ne rugăm.
• Doamne – toate Îi aparţin şi au fost create prin El.
• Iisuse – Numele pe care îngerul i-a spus lui Iosif că trebuie să-l dea pruncului purtat în pântecele Mariei: „Vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Mt. 1, 21). Numele Iisus înseamnă „cel ce mântuiește”.
• Hristoase – Unsul, Mesia; uns de/şi cu Duhul Sfânt, ales de Dumnezeu pentru a-I conduce poporul.
• Fiul lui Dumnezeu – El este Fiul Care Se împărtăşeşte de toată Dumnezeirea Tatălui. Astfel vedem că această rugăciune este ferm ancorată în Sfânta Treime.
• Miluieşte-mă – ne recunoaştem dependenţa de Iisus Hristos pentru a dobândi milă, nu în sens juridic, aşa cum un judecător ar arăta clemenţă într-o sală de judecată, ci în sensul de dragoste ce izvorăşte dintr-o relaţie personală.
• Tăcerea În cele din urmă, toate cuvintele, fie ele din cărţi, fie ale noastre, sunt inadecvate. Când ne obişnuim să pătrundem în prezenţa lui Dumnezeu, vom constata că tăcerea este un răspuns la fel de autentic ca şi cuvintele. Atunci, ca între doi prieteni apropiaţi, este destul să fim împreună, cuvintele fiind de prisos.
Aşadar, ca un posibil răspuns pentru Doamna Carlyle, aş oferi acest sfat - şi este doar o sugestie, nu o reţetă bătută în cuie, fiindcă nu există o singură cale „corectă” pentru toţi:
• Stai înaintea icoanelor tale. Fii cât mai calm cu putinţă. Fă semnul Crucii şi zi: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
• Ia o carte de rugăciuni şi citeşte câteva rugăciuni de seară şi de dimineaţă în fiecare zi.
• Unele rugăciuni s-ar putea să-ţi fie deja cunoscute de la Slujbe.
• Nu te grăbi. Lasă rugăciunile să-ţi pătrundă adânc în inimă, aşa încât, după o vreme, să devină parte din tine.
• Citeşte pasajele din Scriptură rânduite pentru acea zi odată cu rugăciunile tale – poate dimineaţa Evanghelia, iar Apostolul seara – iarăşi, citeşte încet, poate repetându-le de două-trei ori şi lasă cuvintele să-ţi pătrundă în inimă.
• Când te rogi, citeşte şi unul sau doi Psalmi (sau un fragment dintr-un Psalm mai lung în fiecare zi). Începe de la Psalmul 1, citindu-i la rând, iar când ai ajuns la Psalmul 150, ia-o din nou de la capăt.
• Adu-ţi aminte înaintea lui Dumnezeu de familia ta, de Episcopul tău, de preotul din parohia ta, de membrii consiliului parohial şi eparhial, de prietenii tăi, de colegii de la serviciu, de cei ce ţi-au cerut să te rogi pentru ei, de rudele şi prietenii care ţi-au murit.
• Roagă-te pentru duşmanii tăi. Poate ţi se pare dificil, dar e un lucru pe care Hristos ne-a învăţat să-l facem.
• Roagă-te pentru tine însuţi.
• Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale şi, seara, gândeşte-te la ce ai făcut în cursul zilei şi recunoaşte-ţi păcatele.
• Roagă-te cu rugăciunea lui Iisus (poate de 25 de ori).
• Stai în tăcere.
Când vine vremea să te pregăteşti pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, poate vei simţi nevoia să adaugi la rugăciunile tale de fiecare zi câteva din Rugăciunile pregătitoare cu trei-patru zile înainte de a te apropia de Sfântul Potir, mai degrabă decât să le zici toate odată sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. La fel, poate vei citi Rugăciunile de mulţumire pentru Împărtăşanie de-a lungul a două sau trei zile după ce ai primit Sfintele Daruri.
Acesta e un sfat – s-ar putea să nu ţi se potrivească. Fiecare suntem diferiţi. Parţial, şi din această pricină fiecare avem nevoie de un Părinte duhovnicesc – sau, de ce nu, de o Maică? – cineva care se va îngriji de noi, cu care putem fi sinceri până la capăt când discutăm despre viaţa noastră, care ne va încuraja pe Cale şi nu ne va lăsa să ne abatem când ne pierdem echilibrul – în rugăciunea şi înţelegerea Scripturii, precum şi în alte aspecte ale vieţii noastre.
Dacă începi să te rogi pentru prima dată, poţi să te împrăştii şi să-ţi vină greu să te concentrezi. Preasfinţitul Kallistos citează un scriitor indian care descrie gândurile noastre ca pe nişte maimuţe care sar de pe o creangă pe alta în copaci. Asta nu te face din cale afară de păcătos, aşa că nu te descuraja – aşa este la început.
Uneori mi se cere să mă adresez grupurilor de creştini neortodocşi şi de obicei le vorbesc despre momentul intrării în biserică: vii înăuntru, îţi faci semnul Crucii, săruţi icoanele şi stai în linişte încercând să-ţi aduni mintea. Ce gând evlavios îţi trece prin cap? „Am oprit aragazul?” E minunat să vezi cum răsuflă uşuraţi oamenii când află că şi alţii păţesc la fel.
Aşadar există distracţii şi ispite care ne împiedică să ne rugăm, dar aceasta nu înseamnă că nu mai facem nimic. Trebuie să ne împotrivim lor; să ne luptăm din toate puterile. Aceasta este calea Sfinţilor - şi Sfântul Pavel ne spune că noi toţi suntem chemaţi să fim sfinţi.
Suport vizual nr. 17: Maria Magdalena de Donatello
Postul
La fel cum Iisus le-a zis ucenicilor Săi „când vă rugaţi” (şi nu „dacă vă rugaţi”), le-a zis şi „când postiţi” (nu „dacă postiţi”). Aşadar, nici rugăciunea, nici postul nu sunt facultative!

În multe religii se practică postul. Musulmanii, de pildă, au perioada Ramadanului, când nu mănâncă nimic în timpul zilei. E destul de ciudat că în Bisericile occidentale postul a fost aproape abandonat în ultimii 150 de ani. În Anglia, la un moment dat, Parlamentul proclama Zile Naţionale de Post în vreme de război, ciumă sau calamităţi naturale. Toată lumea postea şi se ruga în biserici o zi întreagă. Astăzi avem Loteria Naţională...

Viaţa noastră în Biserica Ortodoxă este marcată de posturi. Cele mai multe zile de miercuri şi vineri sunt zile de post, precum şi cele 40 de zile dinaintea Naşterii Domnului şi cele 50 de zile dinaintea Paştilor – zile în care cărţile de tipic prevăd un regim vegetarian strict – fără carne, produse lactate, peşte, vin sau ulei de măsline (cu unele dezlegări în anumite zile).
Suport vizual nr. 18: Mama lui Carlyle
Dacă mama lui Thomas Carlyle (v-o mai amintiţi?) vrea să ştie cum se posteşte, n-are decât să citească pasajele potrivite din cărţile de tipic. De aici, însă, va afla doar amănunte exterioare despre post. Nu trebuie să ne lăsăm absorbiţi cu totul doar de acestea: Postul nu e totuna cu o cură de slăbire!
Nici nu e vorba doar de a urma nişte prescripţii. În cartea sa intitulată Victorieni celebri, Lytton Strachey a scris despre Cardinalul Wiseman:
Suport vizual nr. 19: Cardinalul Wiseman
„Îi plăcea să mănânce bine. Unii dintre discipolii lui Newman erau uimiţi şi întristaţi că, în timpul Postului, servea patru feluri de peşte la o masă. „Îmi pare rău că trebuie să o spun”, observa unul din ei după aceea, „dar salata de homar e o parte însemnată din Cardinal!”
Suport vizual nr. 20: Cardinalul Wiseman cu salată de homar
Poate întrebarea potrivită nu este „cum?”, ci „de ce să postim?” Iată câteva răspunsuri care, la rândul lor, vor genera întrebări:
Suport vizual nr. 21: Răspunsuri despre post
• Postul ne poate ajuta să ne controlăm. Trăiesc eu cum aşa ar trebui în fiecare zi? Nu cumva mă abţin de la hrană dar îi devorez pe fraţii şi surorile mele în loc?
• Postul ne poate ajuta să ne facem mai mult timp pentru rugăciune şi pentru alţii în loc să ni-l petrecem în bucătărie. Îmi folosesc timpul în modul cel mai înţelept şi constructiv?

• Postul ne ajută să trăim mai simplu. Am nevoie de toate lucrurile pe care le am sau simt nevoia să mi le cumpăr? Ce impact au cheltuielile mele asupra mediului înconjurător? Am şi eu o „parte de salată de homar” în mine?

• Postul ne permite să dăm mai mult săracilor, căci Părinţii ne spun clar că banii pe care îi economisim mâncând mai puţin nu trebuie să intre în buzunarul nostru, ci trebuie daţi. Dau eu bani în mod frecvent, realist şi jertfitor pentru lucrarea lui Dumnezeu?
Nu ar trebui să limităm postul la mâncare. Îmi amintesc că Părintele Alexander Schmemann povestea că, în copilărie, primul lucru pe care îl făcea mama sa când familia se întorcea de la Vecernia Iertării era să încuie pianul - şi îl lăsa aşa până la Paşti. Pr. John Jillions, predecesorul meu la Cambridge, spre oroarea copiilor săi, încuie televizorul pe toată durata Postului Mare. Am eu nevoie de atâta divertisment? Televizorul mă distrage de la rugăciune şi mă desparte de familie sau de prieteni?
Niciunul din lucrurile pe care le-am menţionat – mâncarea, obiectele expuse în magazine, banii, pianul, televizorul, nici chiar „salata de homar” – nu este rău. Însă totul – timpul şi resursele noastre – trebuie folosit responsabil şi spre slava lui Dumnezeu.
Aşadar, postul nostru nu este ceva negativ; este o poartă pe care putem intra, ba chiar face câţiva paşi, în Împărăţie. În Duminica Iertării – ultima zi înainte de începutul Postului, când facem pomenirea izgonirii lui Adam din Rai – cântăm cuvintele acestea la Vecernie:
[Adam] şedea gol la porţile Raiului tânguindu-se. Deci să ne sârguim toţi să primim vremea postului, să ne supunem poruncilor Evangheliei, ca printr-însele făcându-ne plăcuţi lui Hristos, să dobândim iarăşi sălăşluirea Raiului.

Poate că asta ar fi totul pe scurt: postim ca să ne supunem Evangheliei, pentru a fi bineplăcuţi lui Hristos şi pentru a ne redobândi patria cerească. Nu trebuie să aşteptăm Postul Mare ca să începem. Fiecare zi de post o putem trăi ca pe un „Mare Post în miniatură”.

Am vorbit mai devreme despre nevoia ca un părinte duhovnicesc să ne ajute să ne găsim măsura potrivită în privinţa rugăciunii şi a citirii Scripturilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru post. Putem fi ispitiţi fie să nu postim deloc, fie să „ne dăm peste cap” cu totul, ori chiar să ne însuşim tertipul „salatei de homar”. Avem nevoie de echilibru. Dieta unui monah din Constantinopolul secolului al VIII-lea s-ar putea să nu fie potrivită pentru un muncitor în construcţii sau pentru cineva care lucrează într-un mediu stresant, într-un birou sau spital din Londra secolului XXI, şi cu atât mai puţin pentru un om bolnav.

Mai devreme am cugetat la cuvintele Sfântului Pavel „toţi suntem chemaţi să fim sfinţi” (Rom. 1, 7). Sfinţirea noastră nu ne va veni învelită în celofan. Sfântul Pavel ne îndeamnă de asemenea „să ne lucrăm mântuirea cu frică şi cutremur” (Filip. 2, 12); nu să încercăm să ne mântuim singuri prin fapte bune, ci să lucrăm în viaţa noastră de zi cu zi ceea ce Dumnezeu „a lucrat în noi” prin Harul şi Dragostea Lui. Este chemarea noastră – asta înseamnă „a ne trăi credinţa”. Probabil că şi D-na Carlyle ar fi de acord.

Suport vizual nr. 23: Mama lui Carlyle – „Mulţumesc!”

Raphael Armour

© THE WAY: Institute for Orthodox Christian Studies 2004, 2010

i Citat în P.S. Kallistos Ware, The Orthodox Way, ediţie revăzută, Saint Vladimir’s Seminary Press, Crestwood, New York, 2002, p. 111.

ii Ibidem, p. 110.

iii Ibidem, p. 105.

iv Dintre cele două versiuni destul de diferite ale rugăciunii Tatăl nostru pe care le găsim în Evanghelii (ambele sunt probabil traduceri din aramaică în greacă), cea folosită în mod frecvent în slujbele Bisericii este cea de la Mt. 6, 9-13. O traducere mai exactă ar fi: „şi ne lasă nouă datoriile noastre precum şi noi lăsăm datornicilor noştri”. Versiunea din Lc. 11, 2-4 e mai puțin metaforică, cerându-i lui Dumnezeu să ne „ierte nouă păcatele noastre, că şi noi iertăm tuturor celor ce ne sunt datori nouă”.

v Tito Collinader, Calea asceţilor, trad. rom. de Măriuca Alexandrescu, Humanitas, București, 2003, p. 1.