Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 34

În prima seară, în timp ce mergeam spre restaurant de-a lungul bulevardului 25 octombrie, Anna a făcut un comentariu despre cei câţiva corbi...sau poate ciori care se învârteau deasupra capetelor noastre. Se însera, şi ei urmau să îşi petreacă noaptea pe crengile copacilor din faţa blocurilor şi restaurantului.

Anna: “Ce viaţă bună au păsările astea. Îşi petrec toată ziua la groapa de gunoi a oraşului, apoi vin aici să înnopteze.”
Câteva păsări care stăteau pe pământ semănau cu pasărea pe care o văzusem înainte să mă întâlnesc cu Ana P. I-am spus asta Annei.
Anna: “Cred că P. înseamnă porumbel.”

E: “Ce ironie…sau ce coincidenţă.”

Mai târziu, când m-am întâlnit cu Ana la London, am râs povestind despre asta într-o cafenea din Leicester Square.
Ana: “Mai este şi un fruct de pădure”.

E: “Îmi plac fructele de pădure”.

Pe când ne apropiam de un restaurant în Tiraspol, a trecut pe lângă noi o maşină de poliţie. Asta m-a pus pe gânduri.
E: “Care e de fapt rolul miliţiei? De ce se ocupă ei de înregistrarea străinilor?”

Anna: “Păi…ei sunt forţele de poliţie ”.

E: “Poliţie! O, Doamne! Când am intrat în clădirea lor n-aveam nici cea mai vagă idee.”

Anna a zâmbit iar eu am simţit dintr-o dată răcoarea acelei seri de mijloc de aprilie.

E: “Dumnezeule… ce idei îmi trec prin minte! Ştii că termenul “miliţie” denumeşte…mmm, cum sa-ţi explic...grupuri de oameni organizaţi ca un fel de forţă paramilitară …”

Cu cât încercam mai mult să-mi ordonez gândurile în mod raţional, cu atât mă simţeam mai prost.

A: “E doar un alt termen pentru “poliţie”, care a rămas din vremea comuniştilor.”

Annei i se părea amuzantă situaţia.

Dar ceva în mine refuza să accepte pe deplin explicaţia Annei. Doream să ştiu mai multe despre această miliţie. Discutând cu Anna despre rolul ei, am aflat câteva detalii interesante. Într-un anumit sens, această forţă de poliţie acţionează mai degrabă ca un fel de “miliţie”, conform definiţiei pe care o dăm noi acestui termen în Marea Britanie.
Acum câteva cuvinte despre impresiile lui Leif Pettersen despre Transnitria. Pe mine m-a impresionat stilul său plin de prospeţime şi mi-a plăcut tare mult ultima ediţie a ghidului Lonely Planet scrisă de el. Leif aparţine noii generaţii de americani luminaţi, generaţia preşedintelui Clinton. Voi descrie mai târziu întâlnirea pe care am avut-o cu Leif la Marisha şi Zina acasă şi ce a scris el.
Pentru moment, nu dezvălui decât faptul că Leif şi-a făcut o impresie mai bună despre Bender (Tighina) decât despre Tiraspol. Oraşul i s-a părut mai prietenos, mai asemănător cu oraşele moldoveneşti. În cartea sa, Tighina se transformă dintr-un “oraş trist, categoric neprietenos” într-unul care “a suferit o miraculoasă transformare în ultimii ani”. Leif descrie apoi în detaliu această schimbare. Asta-i foarte bine, pentru că ediţia anterioară era chiar nedreaptă. Eu unul n-am sesizat nici o diferenţă între cele două oraşe…n-aş putea spune că unul e mai prietenos decât celălalt. Dar nici eu, şi nici el nu făcuserăm decât vizite scurte în Transnistria, de 2 - 3 zile.
În acea seară, plimbându-mă cu Anna şi Marisha pe bulevardul 25 octombrie, le-am întrebat despre serviciile oferite de stat. Am întrebat dacă toţi copiii beneficiau de educaţie. “Da”, a spus Anna cu entuziasm, adăugând că miliţia face în fiecare an verificări la locuinţele oamenilor pentru a se asigura că toţi copiii merg la şcoală.
Republica Moldova ocupă un loc fruntaş în clasamentul ce măsoară realizările fetelor în comparaţie cu cele ale băieţilor. Privit din afară, acest lucru ar putea fi o dovadă a egalităţii de şanse în sânul societăţii. Cu toate acestea, foarte mulţi băieţi şi tineri nu merg la şcoală. Acolo, statul nu-i obligă să meargă la şcoală. Ştiu o şcoală în Chişinău unde părinţii trebuie să-l mituiască pe director ca să-şi vadă copiii admişi. Ca părinte, dacă trebuie să alegi între a ţine la şcoală o fiică isteaţă şi dornică de învăţătură sau un băiat care nu se prea omoară cu învăţătura, a cui educaţie ai considera-o prioritară?
Anna şi Marisha erau o companie excelentă. Am ieşit împreună la restaurant în Tiraspol în trei rânduri şi am savurat de fiecare dată o masă excelentă şi deloc costisitoare.

Găseam că atmosfera din jurul meu era deosebit de veselă, de plăcută. O parte din mine simţea că poate trăi aici foarte bine timp de câteva luni pe an. Poate cu niscaiva prieteni şi cu cunoştinţe suficiente de rusă. Ceea ce mă îngrijora cel mai tare era faptul că nu cunoşteam limba.

Aşadar, care ar fi limitările de libertate pentru o persoană care s-ar muta dintr-o ţară liberă în Transnistria? Poate că persoana în cauză face parte din sutele de milioane de oameni cărora le e teamă să iasă din casă seara. Poate că îi e teamă să iasă chiar şi ziua. Poate că locuieşte într-un cartier periculos dintr-un oraş din SUA, într-un cartier dificil din Marea Britanie sau într-o periferie plină de imigranţi a Parisului. Probabil că nu vor să se implice în chestiuni politice. Cred că în loc să facă politică, cei mai mulţi oameni ar prefera să cultive flori. Dacă până şi emisiunile de ştiri din ţara aceea (Transnistria) sunt cenzurate, ei bine…există o alternativă: presa internaţională. Cu toate acestea, orice străin are nevoie de prieteni buni din partea locului. Acest lucru justifică (sau mai bine zis scuză?) parţial decizia autorităţilor de a solicita vizitatorilor o invitaţie din partea unui localnic dacă vizita durează mai mult de câteva ore. Şi asta din cauză că această societate este mai integrată, şi sistemul ei de funcţionare de asemenea. Cealaltă faţă a monedei e faptul că vizitatorii (turiştii) sunt mai protejaţi. Poate unii occidentali care ţin foarte mult la latura privată a existenţei nu ar trebui să viziteze Transnistria pe termen lung. În occident, se iau măsuri la ora actuală pentru a încuraja integrarea imigranţilor. “Încurajare” este în anumite ţări şi în anumite situaţii o minimizare a realităţii. În Olanda, societatea civilă extrem de tolerantă a fost şocată profund de uciderea unui olandez care a prezentat cazuri de abuz asupra femeilor în societatea musulmană. Ei bine, în prezent, toţi potenţialii imigranţi în Olanda trebuie să răspundă la o serie de întrebări cu privire la un material video în care e înfăţişată o femeie care face plajă topless la mare. Unui musulman, imaginile pot să i se pară teribil de jignitoare. Într-un interviu la televiziune, ministrul olandez responsabil pentru această măsură a specificat foarte clar că pur şi simplu aşa e societatea în Olanda: liberală. Mesajul olandez este: “Dacă nu-ţi place, nu veni aici”.
Am întrebat-o pe Anna care e rolul forţelor de poliţie (miliţie) în contextul comportamentelor antisociale. În occident, comportamentele antisociale reprezintă o problemă din ce în ce mai mare. E totodată unul din principalele motive pentru care foarte mulţi oameni (în special pensionarii) se tem să iasă din casă după lăsarea întunericului. Anna mi-a explicat foarte limpede că miliţia soluţionează disputele dintre cetăţeni şi cazurile de comportament antisocial. Fără îndoială, o mare parte a populaţiei Marii Britanii ar primi cu mare bucurie vestea aplicării unor metode similare şi acolo. Prea adesea am impresia că avem pur şi simplu prea multe legi pentru apărarea drepturilor omului, cele mai multe venind de la Bruxelles (de la Uniunea Europeană). Şi tocmai infractorii se folosesc cel mai mult de ele. Presa de dreapta din Marea Britanie a ajuns la un consens în acest sens şi influenţa sa predomină în rândul mass-media.
Într-o altă după-amiază, Anna m-a dus să văd o şcoală de arte plastice care tocmai fusese construită de puţină vreme. Avea un design foarte atractiv şi era construită într-un stil foarte modern. M-am apucat să fac poze acestei clădiri, şi în focul creaţiei, nu am observat o Lada care venea spre mine, agresiv…a trebuit să mă dau repede la o parte. Maşina s-a oprit în faţa unei clădiri gri, urâte, cu multe etaje.
A: “Acesta e sediul securităţii.”
Aşadar, în legătură cu chestiunile politice de pe aici, Marisha îmi prezentase ca alternativă posibilitatea de a mă întâlni cu liderul organizaţiei sociale “Interacţiunea”, doamna Oxana Alistratova. Asta ca răspuns la interesul meu afirmat în mod clar în primul rând vizavi de “comunismul pur” – privit în comparaţie cu bolşevismul, şi în al doilea rând în ceea ce priveşte traficul de persoane. Există în Transnistria un sat în care sunt îngrijite victimele traficului de persoane. Activităţile grupului “Interacţiunea” sunt neobişnuite, dacă le judecăm pornind de la standardele occidentale – asta dacă nu eşti un intelectual de stânga (mai puţin de 1% din populaţia de la noi!) Dacă eşti de stânga, atunci activităţile şi măsurile luate de această organizaţie ţi se vor părea fără îndoială mai uşor de înţeles. Organizaţia se ocupă de tot felul de “ateliere sociale”. Ce e interesant e faptul că ei pun în contact oameni din Moldova cu cei din Transnistria, inclusiv din organizaţii de stat din Transnistria. Acesta e doar unul din multele indicii care sugerează că tot conflictul dintre Chişinău şi Tiraspol există doar la anumite niveluri. Ei, şi acum vine partea urâtă a poveştii. Un jurnalist occidental a întrebat-o pe doamna Alistratova care este părerea ei vizavi de unirea Transnistriei cu Moldova. După cum zice Marisha, doamna a exprimat opinia oficială a organizaţiei. Dar apoi, desigur, jurnalistul a dorit să afle şi care este părerea ei personală, şi în mod evident, aceasta a fost şi publicată. Doamna Alistratova era pentru unirea celor două state.
Prin urmare, securitatea a luat-o la întrebări pe doamna Alistratova, interogând-o timp de mai multe zile la sediul său. Apoi, timp de câteva săptămâni, ea a primit vizite acasă, vizite care nu erau deloc amabile. Dat fiind că doamna avea copil mic, aceste vizite nu au fost extrem de potrivite şi nu i-au căzut prea bine. Dar cu toate astea, se pare că nimeni nu i-a făcut niciodată probleme cu adevărat. La mult timp după ce jurnalistul şi-a încasat cecul pentru reportajul respectiv, m-am întrebat…oare publicarea acelui comentariu nu a afectat în mod negativ soarta oamenilor care beneficiau de serviciile acelei organizaţii sociale? E important ca legătura între cele două ţări să fie păstrată la toate nivelurile.