Bolnavii cobai ai medicamentelor
Masurarea sarcinilor bioelectrice I
Yüklə 493,3 Kb.
|
Masurarea sarcinilor bioelectrice IA dobândi vindecarea este mai presus decât orice în ştiinţa medicală; din mai multe căi, ducând către această ţintă, va trebui să o alegem pe cea mai puţin vătămătoare şi “Primum non nocere!” Sănătatea nu se poate obţine cu orice preţ şi la voia hazardului, ci, numai dacă vom respecta anumite legi imuabile existente în natură. Boala apare datorită unui complex de cauze cum ar fi: un mod greşit de a gândi, de a comunica cu ceilalţi, de a acţiona, o alimentaţie greşită, un mod de viaţă dezechilibrat şi haotic, etc. Orice tentativă terapeutică ce nu include acţiunea concertată, pe toate aceste nivele, poate realiza numai o vindecare parţială sau doar o ameliorare. În funcţie de modul în care alegem să acţionăm şi de obiceiurile pe care le cultivăm, depinde destinul nostru pe care, de fapt, ni-l construim noi înşine, de noi depinzând în final starea de rău sau de bine pe care o trăim. Cu atenţie, luciditate, răbdare, perseverenţă şi voinţă, vom putea înlocui, în mod gradat, obiceiurile rele, moştenite sau cultivate în decursul vieţii, cu cele bune. Trebuie să fim convinşi de faptul că, orice energie investită într-o asemenea direcţie nu va rămâne fără răspuns şi, că, mai devreme sau mai târziu, ea se va concretiza în izbândă. Pentru realizarea acestui deziderat privind sănătatea, în primul rând ar trebui să se nască, între pacient şi terapeut, o încredere mutuală care, trebuie să recunoaştem, dacă suntem sinceri cu noi înşine, că, în ultimul timp, s-a deteriorat vizibil. Datorită realităţii “bolii lungi şi a morţii sigure”, oamenii în general şi bolnavii în special şi-au pierdut răbdarea şi încrederea în cei care ar trebui să aibă menirea a le reda speranţa de sănătate. Se pare că ideal ar fi ca, terapeutul să aibă un mod de comportament adecvat, îmbinând profesionalismul şi deontologia cu umanitarismul. Pacienţilor nu le place distanţa, răceala, felul de a fi ermetic şi important, mima “ocupatului” permanent, cum nu le place nici accesibilitatea exagerată, cumsecădenia ostentativă, largheţea verbală şi comportamentală, compromisul, secretomania, banalizarea bolii şi a tratamentului, promisiunile facile, de obicei neîndeplinite, folosirea lor ca şi cobai ai medicamentelor ( “dacă nu îţi folosesc revino pentru a-ţi schimba tratamentul”!), şi nu în ultimul rând, diagnosticele prezumtive, date în mod aleatoriu. Să ne aducem aminte că, în general, ştiinţa medicală actuală se bazează pe transcrierea tratamentului medicamentos sau chirurgical în funcţie de diagnosticul stabilit. Cei din şcoala lui Caridus (contemporan cu Hipocrate) se mulţumeau să diagnosticheze, în mod superficial, bolile, fără să fie interesaţi de evoluţia acestora şi nici de cauzele care le-au generat, producând astfel patologii iatrogene. Un alt punct negru în procesul diagnozei îl constituie axarea mai mult pe procesul simptomatologic decât pe cel cauzal. Boala, după cum am aflat pe parcursul studierii acestei lucrări , este un fenomen complex, care nu poate fi definit printr-un simptom, ci prin mai multe simptome şi în final prin fiziopatologie cauzală , energetică şi informaţională. Să ne amintim că, aşa cum spunea Paracelsus, “terenul este totul, microbul nu este nimic”, vindecarea bolii nu depinde de agentul patogen ci de calitatea energetică şi hidrică a organismului. În cursul bolii, calităţile organismului se schimbă, intesitatea câmpului energetic poate scădea sau mări, el căpătând noi proprietăţi. Aşa se explică de ce, în faţa unui agent patogen unele organisme fac boala, altele nu, sau dacă se îmbolnăvesc, nu toate organismele fac boala la fel; durata, forma de manifestare, localizarea, depind foarte mult de particularităţile organismului, asupra căruia acţionează agentul patogen. În momentul când se produce o penetrare a agentului patogen, într-o zonă bine delimitată a corpului, toate celelalte organe intră în alertă maximă încercând să-şi ajute confratele organic prin crizele de curăţire a zonei afectate. O asemenea reactivitate organică globală se produce, după cum bine ştim , deoarece, întreaga fiinţă umană derivă dintr-o celulă iniţială, unică, celulă din a cărei multiplicare şi dezvoltare diferenţiată s-a realizat corpul omului, atât de complex în alcătuirea şi funcţiile sale. Complexitatea şi interrelaţia dintre organele corpului omenesc ne impresionează când îi facem studiul analitic prin reflexodiagnostic, dar această complexitate este mult mai impresionantă când considerăm organismul ca fiind esenţial, unică în diversitatea fizionomică. De exemplu, organele, sistemele şi aparatele corpului omenesc au o delimitare anatomică precisă : aşezare, formă, dimensiuni, întindere, raporturi. Cred că aceste limite anatomice au făcut ca domeniul medicinei să se împartă pe secţiuni organice (ORL, Interne, Cardiologie, Urologie, etc). Totuşi, acestor limite organice nu le corespund şi limite energofiziologice şi informaţionale. De aici uneori greşeala diagnosticului dat pe simptomatologie organică şi nu pe cauzalitatea fiziopatologică. Tragem un semnal de alarmă pentru toţi terapeuţii că, atunci când ne găsim în faţa unei anamneze, unitatea corpului nu constă doar din mediul intern (umoral—al circulaţiei sanguine) şi din sistemul nervos (coordonarea nervoasă), cât mai ales din coordonatele energosomatice şi energogenetice sau informaţionale. Având toate aceste considerente, lucrarea de faţă îşi doreşte să fie o punte de reechilibrare a relaţiei dintre pacient şi terapeut. Astfel, pacientul nu va fi privat de ajutorul medical competent, respectiv de toate binefacerile medicinei moderne. Aceasta combinată fiind cu celelalte terapii complementare (în special cu Masajul Analitic Plantar), mai ales dacă medicul a judecat cu discernământ -- şi nu în mod aprioric -- tot ce este pentru sau contra, legat de fiecare investigaţie diagnostică (având şi ajutorul analizei codului energogenetic şi informaţional, care îi va defini organul patologic cauzal al fiecărui pacient anamnezat cât şi nomenclatorul cu medicamente măsurate energetic în funcţie de cele cinci grupe de pacienţi) şi a decis, în mod obiectiv, tot ce este necesar pentru vindecarea sau ameliorarea suferinţei, având în vedere şi efectele secundare nocive ale medicamentelor. Lucrarea despre teoria măsurării energetice îşi propune să abordeze laturile esenţiale ale cunoaşterii energeticii materiei. Desigur, nu prioritatea ideii este cea care ne interesează aici. Ceea ce ne interesează cel mai mult, nu este afirmaţia ci demonstraţia practică, nu enunţul ci susţinerea ideii. Dincolo de prezentarea ştiinţifică a teoriei măsurării energetice, hotărâtoare pentru motivarea acestei lucrări a fost experienţa concretă de peste 18 ani, de când am reuşit să inventăm şi să aducem la existenţă aparatul electronic de măsură geneticoenergetic şi informaţional, cu care am făcut, până în prezent, mii de măsurători energetice, în domeniul diagnozei având precizie maximă. Departe de mine gândul să fi scris această lucrare cu dorinţa de a da lecţii ci, pentru a atenţiona lunea medicală alopată—chimioterapeutică şi naturalistă, cât şi bolnavii doritori de sănătate că, există un aparat de diagnosticare al geneticii cauzalităţilor patologice, şi un nomenclator de medicamente, plante medicinale, ape termale, de asemenea tratamente aduse din alte ţări, prin comercializare de la om la om, etc, măsurate energetic. Valoarea energetică a fiecărui tratament trebuie să fie mai mare decât a pacientului pentru a-i ajuta, altfel, îi va dăuna—ştiut fiind faptul că , suntem sisteme deschise care interferăm cu mediul vital pe cele trei căi: materie, energie şi informaţie. Astfel, vom avea o Cale de eliminare a bolilor Iatrogene şi a nu-l mai folosi pe pacient drept cobaiul tratamentelor chimice sau naturaliste sau de orice fel ar fi ele. Pentru a ajuta medicina, de a găsi, cel puţin, o “Cale” de rezolvare a bolilor iatrogene şi a nu-l mai folosi pe pacient drept cobaiul medicamentelor, a fost necesară realizarea acestui aparat electronic, care avea să-mi confirme faptul că toată materia conţine un câmp informaţional şi enegetic diferenţiat pe sisteme şi structuri biotice. Toate acestea având câte o bancă de date, deosebit de bogată în informaţii, care se puteau discrimina prin măsurare. Măsurarea energetică avea să ne confirme existenţa legii fizice cum că toate corpurile, ale căror temperatură se situează deasupra lui zero absolut, emit radiaţii electromagnetice cu frecvenţă şi lungime de undă care le sunt proprii. Organismul uman, ca întreg, ca şi plantele cât şi celelalte vieţuitoare, emite radiaţii electromagnetice, în jurul fiecărui sistem viu existând un câmp electric propriu care-l înconjoară ca o anvelopă. Am observat în cadrul măsurătorilor genetico-—informaţionale, făcute pe zeci de mii de pacienţi, începând din anul 1984 până în prezent, că fiecare organism, având o structură energetică şi informaţională particulară, va avea şi un câmp energetic specific cu parametrii proprii, care-l vor distinge de celelalte fiinţe, ca şi amprentele. Întrucât funcţionarea tuturor organismelor vii presupune un consum de energie şi un schimb de informaţie, ea va fi influenţată de toţi factorii energetici şi informaţionali cu care interacţionează; mai mult decât atât, în majoritatea afecţiunilor, excluzându-se cele produse de accidente, petrecându-se , mai întâi, o confruntare de câmpuri energetice, o interferenţă a lor; primele modificări patologice apărând la acest nivel. În aceste cazuri, pornind de la faptul că funcţionalul precede lezionalul, va trebui să acţionăm întodeauna, mai întâi pentru refacerea funcţională, pentru refacerea energiei vitale a organismului, care va contribui, în acelaşi timp, la rezolvarea leziunii organice şi nicidecum invers (după cum s-a obişnuit în terapeutică) încercând să rezolvăm lezionalul în detrimentul sistemului energetic astfel, putând crea posibilitatea producerii unor noi leziuni organice—dând naştere patologiilor iatrogene. Vom constata că acest câmp energetico-informaţional al fiecărei persoane este legat de asimetria structurală a macromoleculelor proteice. Această asimetrie structurală va genera o asimetrie electrică şi magnetică, constituind reactivitatea energetică a structurilor vii. Edificiul structural al tuturor fiinţelor cuprinde 2420 de aminoacizi, diversitatea de forme nefiind dată decât de succesiunea diferită a acestor aminoacizi în structura proteinelor, diferenţă dictată de codul genetic înscris, la toate vieţuitoarele, în AND-ul din nucleul celular. Cu ajutorul aparatului am putut constata că omul se naşte impregnat toată viaţa lui cu un cod energo—genetic—informaţional care se transmite, de obicei, din partea unuia dintre părinţi, în cadrul actului procreării. Acest cod informaţional defineşte organul mai slab funcţional, sau patologic cauzal, din organism care, la un moment dat, poate bulversa toată economia fiziologică a organismului. Ca şi degetele care, deşi sunt pe aceeaşi mână, nu sunt egale, tot aşa nici codul energo-genetic-informaţional, al unui lot de pacienţi trataţi fiind pentru aceeaşi patologie cu acelaşi tratament alopat—chimioterapeutic sau naturalist sau de orice natură ar fi acesta, nu este acelaşi, deoarece nu vor reacţiona la fel, unii dintre ei, prin folosirea tratamentului, îmbolnăvindu-se şi mai grav. De aici nedumerirea medicului, de aici, în vocabularul medical, “eterna variabilă şi necunoscută”, de aici patologia iatrogenă. Aparatul a reuşit să decodifice banca de date a fiecărui individ, grupându-i în cinci grupe din punct de vedere al sarcinii bioelectrice.
|