Uniunea Europeană: istorie, instituţii, politici

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 266.08 Kb.
səhifə1/5
tarix06.01.2019
ölçüsü266.08 Kb.
  1   2   3   4   5




RELAŢIILE POLITICE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ
Dr. V.GHEORGHIU, IPP
În relaţiile internaţionale evoluţiile relaţiilor politice, economice, militare şi de altă natură între părţile implicate sunt de obicei precedate şi ulterior susţinute de dialogul politic. Fiind lansat de obicei după stabilirea relaţiilor diplomatice dintre state (sau dintre unul sau mai multe state şi o structură internaţională de cooperare cu statut de subiect al dreptului internaţional), dialogul politic creează premisele pentru colaborarea dintre părţile implicate în acest proces.

Evaluarea dialogului politic trebuie să pornească de la analiza conţinutului acestui dialog, sau a limitelor lui. Astfel în cazul Republicii Moldova conţinutul dialogului a suferit diverse modificări, dar limitele au rămas aceleaşi: dialogul nu s-a purtat pe marginea procesului de aderare a Moldovei în UE, spre deosebire de ţările cu care UE a încheiat acorduri de asociere.


1. Evoluţia dialogului politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană
Dialogul politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost iniţiat odată cu stabilirea relaţiilor directe între cele două părţi, după destrămarea fostei URSS. Republica Moldova a început relaţiile cu UE după 27 august 1991, în calitate de succesor al URSS, ca şi alte foste republici sovietice. Perioada anilor 1991-1994 poate fi considerată drept primă fază – de iniţiere – a dialogului politic între Republica Moldova şi UE.

Destrămarea URSS a pus Uniunea Europeană (Comunitatea Europeană pe atunci) în faţa necesităţii de a adopta o poziţie faţă de noile state independente, foste republici sovietice. În consecinţă, Consiliul European de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, a adoptat „Declaraţia privind evoluţiile din Uniunea Sovietică”, momentele prinicipale ale căreia au fost formulate mai detaliat la 16 decembrie 1991, în documentul „Principiile directorii stabilite de Comunitatea Europeană pentru recunoaşterea noilor state în Europa de Est şi Uniunea Europeană”.

În conformitate cu prevederile documentului, la 1 ianuarie 1992, Comisia Europeană a prezentat Consiliului o analiză amplă a relaţiilor Comunităţii cu noile state din CSI. Pentru a aduce la zi cadrul legislativ al relaţiilor, Comisia Europeană a propus ca Acordul de Cooperare şi Comerţ dintre Comunitatea Europeană şi fosta URSS să fie înlocuit cu acorduri separate de parteneriat şi cooperare cu statele ex-sovietice. Comisia a menţionat de asemenea că printre succesoarele URSS se numără atît ţări cu trăsături comune statelor asiatice în dezvoltare, cît şi state europene care şi-au exprimat clar dorinţa de asociere la Comunitatea Europeană.

Acest moment reprezintă, de fapt, prima recunoaştere de către Comunitatea Europeană a opţiunii europene a Moldovei, chiar dacă această recunoaştere este indirectă şi ulterior uitată de factorii de decizie europeni pentru un deceniu. Însă deşi negocierile noilor acorduri de cooperare au început cu mai multe ţări ale CSI, negocierile n-au fost lansate şi cu Moldova. La 1 noiembrie 1993 şi, repetat, la 28 ianuarie 1994, Preşedintele Moldovei Mircea Snegur a adresat preşedinţilor Consiliului şi Comisiei Europene scrisori, în care constată cu regret că Moldova este unica ţară din spaţiul Europei Centrale şi de Est, cu care UE încă nu şi-a definit relaţiile.

Probabil insistenţa autorităţilor moldovene de atunci a făcut ca Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) să fie negociat şi semnat într-un termen destul de scurt – la 28 noiembrie 1994, la numai 10 luni de la ultimul mesaj al preşedintelui Snegur. Din motiv că procesul de intrare în vigoare a acordului era de lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat şi la 1 mai 1996 a intrat în vigoare Acordul interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fapt care a permis o dinamizare a schimburilor comerciale.

Semnarea APC transformă Republica Moldova în partener direct al Uniunii Europene. Mai mulţi analişti consideră că încheierea acordului a fost foarte importantă, fiindcă acest document avea semnificaţii care nu se conţineau în Acordul de Cooperare economico-comercială cu URSS. În primul rând, evenimentul se înscrie în eforturile Moldovei de a-şi consolida statalitatea şi independenţa încă fragile la acel timp. Prin APC, poziţiile Moldovei pe arena internaţională s-au întărit, prin această acţiune Moldova cerând să-i fie acordată o mai mare pondere statutului său de actor al vieţii internaţionale şi o mai mare credibilitate imaginii sale de stat-adept al valorilor democratice. Acceptând să semneze APC cu Moldova, Uniunea Europeană a acordat, de fapt, o notă pozitivă eforturilor tânărului stat moldovenesc în domeniul democratizării.

În al doilea rând, APC nu a reprezentat doar un simplu acord ce stabilea cu privire la evoluţia relaţiilor lor bilaterale a părţilor semnatare. Acest acord trebuie considerat, mai curând, un angajament încheiat între cele două părţi în numele afirmării valorilor democratice. Astfel, prin intermediul acestuia, UE s-a angajat să susţină eforturile Republicii Moldova orientate către consolidarea democraţiei şi finalizarea tranziţiei la economia de piaţă. La rândul său, Moldova s-a angajat să respecte valorile democratice, principiile dreptului internaţional, ale dreptului omului şi ale economiei de piaţă, toate fiind declarate elemente esenţiale ale APC. Nerespectarea acestor prevederi urma să fie considerată încălcare substanţială, pasibilă de suspendarea imediată a drepturilor şi obligaţiunilor incluse în APC.

Evoluţia ulterioară a relaţiilor dintre UE şi statele-părţi la acordurile de parteneriat şi cooperare a demonstrat o neglijare tacită a prevederilor APC de către ambele părţi, UE şi statul semnatar. Din păcate, nici Moldova nu a reprezentat o excepţie în acest sens.

Cu toate acestea, deosebit de important rămâne faptul că APC a imprimat o dimensiune politică cooperării noastre cu UE, reuşind, astfel, să depăşească obiectivele pur economice ale Acordului privind cooperarea economico-comercială semnat cu fosta URSS. Pentru a da substanţă cooperării în domeniul politic, părţile se angajează să promoveze un dialog politic, menit să consolideze apropierea între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, să sprijine schimbările politice şi economice din Moldova, să contribuie la o mai mare convergenţă a poziţiilor în probleme internaţionale de interes reciproc, să încurajeze cooperarea lor în probleme ce ţin de respectarea principiilor democratice şi consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa.

Pentru prima oară, APC a instituţionalizat relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeană. Spre deosebire de Acordul privind Cooperarea economico-comercială, care prevedea crearea doar a unui Comitet mixt cu competenţe limitate doar la domeniul economic, APC stipulează crearea unei scheme instituţionale ierarhizate în trei trepte, şi anume: Consiliul de Cooperare, la nivel de miniştri, Comitetul de Cooperare, la nivel de înalţi funcţionari, şi Comitetul Parlamentar de Cooperare, la nivel de membri ai Parlamentului European şi celui moldovenesc. Responsabilităţile lor nu s-au limitat doar la cele de ordin economic. Sarcinile primordiale ale acestor instituţii sunt monitorizarea implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare în domeniile politic, economic, juridic, financiar, social şi cultural, precum şi promovarea dialogului politic.

Prin includerea dialogului politic în APC, cadrul contractual al cooperării cu UE a fost extins şi asupra problemelor din sfera politicii interne şi externe. Dialogul politic, fiind unul din elemente esenţiale ale APC, a fost considerat, la etapa respectivă, expresie a interesului UE de a angaja Moldova în asumarea unei responsabilităţii pentru păstrarea stabilităţii şi securităţii în Europa, precum şi al interesului Republicii Moldova de a-şi asigura sprijinul UE în consolidarea statalităţii.

APC a intrat în vigoare la 1 iulie 1998, la 4 ani după semnarea documentului. Probabil, de la bun început, UE n-a fost interesată de cooperarea prea intensă cu ţările aflate sub incidenţa acordurilor de parteneriat şi cooperare. Această concluzie poate fi întrevăzută în articolul 4 al Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi Comunităţile Europene, care stipulează că APC poate fi revizuit (mai ales în ceea ce priveşte crearea zonei de liber schimb între părţi), dar această revizuire „…trebuie realizată printr-un acord al părţilor…” şi părţile „…trebuie să se consulte în 1998…” pentru a decide dacă există circumstanţe pentru lansarea negocierilor de creare a zonei de liber schimb. Dar, nici în prezent, la aproape un deceniu după intrarea în vigoare a APC, nici una din părţi n-a iniţiat o revizuire a APC, deşi condiţiile formale în acest sens au fost îndeplinite în 2001 (pe de o parte, la 8 mai 2001 Republica Moldova a devenit membru al OMC, iar pe de altă parte, la 1 iulie 2001 s-au împlinit trei ani de la intrarea în vigoare a APC). Un alt moment deosebit de important, de care trebuie ţinut cont, este faptul, că în textul APC nu se conţine, în mod explicit, nici o menţiune cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean, iar această temă este una dintre cele mai importante în domeniul dialogului politic.

În pofida acestei atitudini, Moldova înregistrează primele succese pe calea sa spre UE. La sfârşitul anului 1994 şi în prima jumătate a anului 1995, Moldova apare într-o lumină favorabilă pe arena internaţională, ajungând chiar să fie un exemplu al reformelor democratice. Anume în această perioadă, mai concret la 13 iulie 1995, Moldova devine prima ţară din CSI admisă în Consiliul Europei.

În aceeaşi periodă, începe o nouă fază a dialogului politic dintre Republica Moldova şi UE. Deşi APC încă nu intrase în vigoare, autorităţile moldoveneşti, conştiente că acest acord permite doar cooperarea, şi nu integrarea în UE, încearcă să convingă conducerea UE să treacă la faza următoare în relaţiile cu Moldova. La 13 decembrie 1996, preşedintele Petru Lucinschi, în mesajul către dl Jacques Santer, preşedinte al Comisiei Europene, formulează pentru prima dată dorinţa Moldovei de a deveni, către anul 2000, membru asociat al UE. Dl Santer nu reacţionează nici într-un fel şi la sfîrşitul lui octombrie 1997 preşedintele Lucinschi expediază dlui Santer o nouă scrisoare, în care reiterează dorinţa Moldovei de a obţine statutul de membru asociat şi solicită lansarea negocierilor de încheiere a acordului de asociere. Două luni mai tîrziu, preşedintele Lucinschi a expediat scrisori cu conţinut similar tuturor şefilor statelor membre ale UE, dar, ca şi adresările către dl Santer, fie că au rămas fără răspuns, fie că răspunsul a fost negativ.

Între timp, la 1 iulie 1998, APC a intrat în vigoare. Această dată poate fi considerată începutul unei noi etape în promovarea dialogului politic, fiindcă a apărut baza juridică pentru o cooperare mai strînsă între UE şi Republica Moldova, inclusiv în ceea ce ţine de dialogul politic dintre Republica Moldova şi UE. Cu toate acestea, perioada respectivă şi cele precedente pot fi numite mai curînd perioade ale “monologului politic”, poziţia părţii moldoveneşti (cu excepţia solicitărilor de a iniţia negocierile unui acord de asociere) în relaţiile cu UE fiind mai mult reactivă, decît proactivă.

Dialogul politic a cunoscut o nouă dezvoltare odată cu lansarea de către UE a Politicii Europene de Vecinătate (PEV), cînd Moldova a negociat şi apoi a semnat Planul de Acţiuni Republica Moldova – UE. Acest document, deşi are drept bază juridică Acordul de Partenereiat şi Cooperare, a extins considerabil domeniile de cooperare dintre Republica Moldova şi UE, sporind şi importanţa dialogului politic dintre cele două părţi.

În pofida evoluţiilor pozitive ce marcheză relaţiile dintre Republica Moldova şi UE, inclusiv în domeniul dialogului politic, există totuşi o incertitudine, care se face simţită periodic, mai ales în luările de poziţii ale înalţilor funcţionari de la Bruxelles, iar pînă recent, şi în lipsa de acţiuni concrete ale autorităţilor de la Chişinău. Cu alte cuvinte, nu este clar cît de activ va fi dialogul politic în cadrul PEV, care, după cum se cunoaşte, nu deschide perspectiva aderării Republicii Moldova la UE. Un asemenea precedent a avut loc în cadrul procesului de la Barcelona, care a instituit cooperarea dintre UE şi vecinii săi mediteranieni, de asemenea fără perpsectivă de aderare, calificat astăzi drept un eşec al politicii UE. Nu înzadar ţările respective, în pofida unui grad mult mai înalt de instituţionalizare a relaţiilor cu UE, au fost incluse în PEV. Un indice al crizei relaţiilor sau, cel puţin, al lipsei de interes din partea ţărilor vizate faţă de politica UE a fost faptul, că la summit-ul Procesului de la Barcelona, din 2006, a participat doar un singur şef de stat din cei zece care ar trebui să ia parte.

Revenind la relaţiile politice ale Republicii Moldova s-ar părea că ele sunt dominate de două tendinţe contradictorii. Prima este dorinţa UE de a avea relaţii cît mai bune cu vecinii, inclusiv cu Republica Moldova, ceea ce creează condiţii mai favorabile decît în trecut, pentru intensificarea acestor relaţii. A doua tendinţă, dimpotrivă, este de a nu „întrece măsura”, stabilind relaţii prea bune, când insistenţa părţii moldoveneşti, îndeosebi în vederea încheierii un acord de asociere, poate deveni jenantă pentru Bruxelles.

În cele ce urmează va fi analizată evoluţia relaţiilor politice dintre Republica Moldova şi UE.
2. Cadrul legislativ al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană
În sensul strict al cuvîntului, cadrul juridic al relaţiilor dintre Moldova şi UE este constituit doar prin Acordul de Parteneriat şi Cooperare. Totodată, APC se află şi la baza Planului de Acţiuni Republica Moldova – UE, document de program căruia i se acordă o importanţă deosebită în Republica Moldova. În plus, relaţiile moldo-comunitare, mai ales cele politice, sunt şi sub incidenţa altor factori, printre care deciziile adoptate de comun acord în cadrul şedinţelor Consiliului şi Comitetului Parlamentar de Cooperare, precum şi a unor decizii unilaterale (de exemplu, decizia UE de a acorda Moldovei preferinţe comerciale autonome, sau decizia Moldovei de a aboli vizele pentru cetăţenii UE).

Din acest motiv, în cele ce urmează ne vom referi nu numai la documente juridice, în sensul strict al cuvîntului, dar şi la alte documente şi luări de poziţii ale reprezentanţilor Republicii Moldova şi UE. În ceea ce ţine de UE, vom lua în considerare doar atitudinile oficialilor de la Bruxelles, deşi dialogul politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost promovat şi pe cale bilaterală, prin dialogul dintre oficialităţile Moldovei şi liderii statelor-membre ale UE.


2.1. Acordul de Parteneriat şi Cooperare
După cum a mai fost menţionat, cadrul legislativ al dialogului politic dintre Republica Moldova şi UE este asigurat de APC (denumirea deplină: Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Comunităţile Europene şi Statele lor membre, de o parte, şi Republica Moldova, de altă parte).

Acordul de Parteneriat şi Cooperare conţine acordul propriu-zis, 5 anexe, un protocol cu privire la asistenţa reciprocă în domeniul vamal între autorităţile administrative, declaraţii comune cu privire la articolele 4, 17, 18, 19, 30, 31(b), 42, 49, 99 ale Acordului şi o declaraţie unilaterală a Guvernului francez cu privire la ţările şi teritoriile sale de peste mări. La 15 mai 1997, Acordul a fost adaptat prin semnăturile Austriei, Finlandei şi Suediei, iar la 30 aprilie 2004, APC a fost extins asupra a 10 noi state membre ale UE, care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004. Protocolul respectiv a intrat în vigoare la 26 octombrie 2004, după aprobarea lui de către Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Moldova.

După cum s-a menţionat şi în partea introductivă, până la intrarea în vigoare a APC relaţiile dintre Republica Moldova şi UE (pe atunci Comunităţile Europene) au fost promovate în baza Acordului interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat la 2 octombrie 1995 şi intrat în vigoare la 1 mai 1996. Dat fiind faptul că acest acord a avut ca efect intrarea imediată în vigoare a unor dispoziţii ale APC, printre care art. 2 al titlului I „Principii generale”, putem considera că Acordul interimar a avut o incidenţă şi asupra dialogului politic. Conform articolului menţionat, politicile părţilor trebuie să respecte trei principii: principiul democratic, principiul dreptului internaţional şi principiul drepturilor omului, aşa cum sunt ele definite în Actul final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o nouă Europă, precum şi principiile economiei de piaţă, aşa cum au fost ele enunţate în documentele Conferinţei CSCE de la Bonn.

Prevederile APC privind promovarea dialogului politic sunt plasate în art.1, Titlul I şi mai ales Titlul II. Conform art. 6-9 ale Acordului, între Părţi se instituie un dialog politic regulat, ce va însoţi şi va consolida apropierea dintre Comunitate şi Republica Moldova, va sprijini schimbările politice şi economice din Moldova şi va contribui la instituirea unei noi forme de cooperare. Dialogul politic trebuie să antreneze o intensificare a relaţiilor politice, să conducă la o mai mare convergenţă a poziţiilor pe problemele internaţionale de interes reciproc, să încurajeze cooperarea dintre părţi, în probleme privind consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa, în respectarea principiilor democraţiei, în respectarea şi promovarea drepturilor omului, în particular a drepturilor minorităţilor. În caz de necesitate, urmau să aibă loc consultări referitor la problemele menţionate.

Dialogul politic se desfăşoară în cadrul instituţiilor responsabile de implementarea APC. Părţile pot stabili şi alte proceduri şi mecanisme pentru dialogul politic, cum ar fi reuniuni regulate ale înalţilor funcţionari, utilizarea canalelor diplomatice, inclusiv în cadrul ONU, OSCE etc., schimbul de informaţii în probleme de interes comun şi orice alte mijloace care să contribuie la consolidarea şi dezvoltarea dialogului politic. O modalitate aparte a dialogului politic este cea parlamentară.
2.1.1. Instituţiile APC
Consiliul de Cooperare, Comitetul de Cooperare şi Comitetul Parlamentar de Cooperare sunt instituţiile, responsabile de implementarea APC şi promovarea dialogului politic.

Consiliul de Cooperare, instituit prin articolul 82, include membri ai Guvernului Republicii Moldova, membri ai Consiliului Uniunii Europene şi membri ai Comisiei Europene (articolul 83). Preşedinţia lui este asigurată, pe rând, de Republica Moldova şi de către Uniunea Europeană.

Consiliul se întruneşte în fiecare an şi examinează, în scopul realizării obiectivelor APC, problemele importante, care apar în cadrul Acordului, precum şi probleme bilaterale sau internaţionale de interes comun.

Consiliul are puterea să emită de comun acord recomandări. Consiliul adoptă un regulament interior, care defineşte, în mod special, modalităţile de funcţionare şi misiunea Comitetului de Cooperare.

Comitetul de Cooperare este instituit în baza articolului 84 şi este compus din reprezentanţi ai Guvernului Republicii Moldova, ai Consiliului Uniunii Europene şi ai Comisiei Europene. Membrii Comitetului pot fi doar înalţi funcţionari.

La doar câteva luni de la intrarea în vigoare a APC, Comitetul de Cooperare a decis distribuirea ariilor de activitate şi respectiv instituirea a 5 subcomitete:



  • Subcomitetul nr. 1, “Comerţ şi investiţii”;

  • Subcomitetul nr. 2, “Probleme economice şi financiare”;

  • Subcomitetul nr. 3, “Vama, cooperarea transfrontalieră, combaterea crimei organizate”;

  • Subcomitetul nr. 4, “Transporturi, telecomunicaţii, energie, mediu, educaţie şi instruire, ştiinţă şi tehnologie, cultură”;

  • Subcomitetul nr. 5, “Grupul de contact ECSC” (comerţul cu oţel şi cărbune).

După patru ani de implementare a APC, conform deciziei Consiliului de Cooperare, domeniile de cooperare au fost restînse, următoarele fiind declarate drept cele mai importante:

  • promovarea comerţului şi a relaţiilor economice;

  • cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

  • cooperarea vamală şi transfrontalieră;

  • armonizarea legislaţiei;

  • implementarea studiului de fezabilitate cu privire la instituirea zonei de liber schimb.

Preşedinţia Comitetului de Cooperare este asigurată, consecutiv, de Republica Moldova şi de Uniunea Europeană. Comitetul pregăteşte şi asigură continuitatea între şedinţele Consiliului, exercită, prin delegare, toate sau o parte din competenţele consiliului, conform dispoziţiilor regulamentului interior pe care îl adoptă. Comitetul poate constitui organe auxiliare pentru a-l asista la îndeplinirea misiunilor ce-i revin (articolul 85).

Comitetul Parlamentar de Cooperare a fost instituit prin articolul 87 şi este compus din membri ai Parlamentului European şi ai Parlamentului Republicii Moldova. Preşedinţia Comitetului este asigurată iarăşi consecutiv, de Republica Moldova şi de Uniunea Europeană (articolul 88). Comitetul îşi determină periodicitatea şedinţelor şi adoptă regulamentul intern; el poate cere orice informaţii utile Consiliului de Cooperare. Comitetul este informat despre recomandările emise de Consiliu şi poate să emită şi el recomandări Consiliului.



De la intrarea în vigoare a APC au avut loc 8 şedinţe ale Consiliului de Cooperare şi, respectiv, 8 şedinţe ale Comitetului Parlamentar de Cooperare Republica Moldova-UE.
2.1.2. Consiliile de Cooperare
Primul Consiliu de Cooperare (14 iulie 1998). A fost adoptat programul comun de lucru în cadrul APC pentru perioada anilor 1998-99 şi au fost discutate regulile de procedură pentru activitatea instituţiilor comune de cooperare stabilite în cadrul APC.

Al doilea Consiliu de Cooperare (25 ianuarie 2000). A fost discutată realizarea programului comun de lucru, s-a recomandat extinderea validităţii programului.

Al treilea Consiliu de Cooperare (15 mai 2001). Părţile au convenit asupra importanţei cooperării în combaterea traficului de fiinţe, contrabandei cu alcool şi droguri.

Al patrulea Consiliu de Cooperare (16 aprilie 2002). Moldovei i-a fost oferită oportunitatea de a asigura UE despre promovarea în continuare a reformelor economice şi a politicii externe pro-europene. A fost menţionată importanţa stabilităţii interne a Moldovei, care este membră a Consiliului Europei. S-a subliniat importanţa climatului investiţional. UE a declarat că este gata să asiste Moldova şi Ucraina în controlul comun al frontierei.

Al cincilea Consiliu de Cooperare (18 martie 2003). A fost evidenţiată importanţa Moldovei în cadrul Politicii Europei de Vecinătate, iar Moldova a fost invitată să participe la Conferinţa Europeană de la Atena din 17.04.2003. A fost exprimată îngrijorarea UE în legătură cu situaţia economică şi socială din ţară.

Al şaselea Consiliu de Cooperare (27 februarie 2004). Consiliul a menţionat importanţa extinderii APC asupra celor 10 noi viitori membri ai UE, a cooperării în domeniul vamal şi grăniceresc, importanţa armonizării legislative, însoţită de reforma cadrului instituţional şi de alocarea mijloacelor financiare necesare. S-a discutat problema transnistreană în contextl PEV. UE a încurajat Moldova să combată fenomenul spălării banilor, să amelioreze climatul investiţional.

Al şaptelea Consiliu de Cooperare (22 februarie 2005). A fost adoptată recomandarea de a implementa Planul de Acţiuni Republica Moldova – UE.

Al optulea Consiliu de Cooperare (11 aprilie 2006). La primul Consiliu de după adoptarea Planului de Acţiuni s-a menţionat că Moldova trebuie să dubleze eforturile de promovare a reformelor democratice, mai ales în domeniul mass-media şi al justiţiei. A fost apreciată pozitiv activitatea Misiunii UE de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene.
2.1.3. Comitetele Parlamentare de Cooperare
Primul Comitet Parlamentar de Cooperare (7 octombrie 1998). Comisarul European pentru relaţii externe a atenţionat că pentru UE este importantă stabilitatea, inclusiv în Moldova.

Al doilea Comitet Parlamentar de Cooperare (11-13 octombrie 1999). Comitetul salută deschiderea biroului tehnic al UE, dar lansează apelul de a deschide o Delegaţie; recomandă Consiliului de Cooperare să pună în discuţie problema admiterii Moldovei în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, cheamă Moldova şi părţile implicate să găsească o soluţie politică pentru conflictul transistrean.

Al treilea Comitet Parlamentar de Cooperare (18-19 septembrie 2000). Comitetul a menţionat că, dacă Moldova doreşte să intensifice relaţiile cu UE, nu există altă cale decît modernizarea sistemului legislativ şi consolidarea democraţiei.

Al patrulea Comitet Parlamentar de Cooperare (17-18 septembrie 2001). Comitetul a apreciat aderarea Moldovei la OMC şi la Pactul de Stabilitate, ceea ce constituie o premisă importantă pentru conturarea pe viitor a unei viziuni privind calea spre integrare. A fost apreciată drept absolut necesară crearea punctelor vamale mixte.

Al cincilea ComitetParlamentar de Cooperare (25-26 septembrie 2002). La reuniune a fost confirmată poziţia că accederea la UE este prioritatea de bază a politicii externe a ţării.

Al şaselea Comitet Parlamentar de Cooperare (11-12 iunie 2003). La şedinţă au fost analizate relaţiile dintre Republica Moldova şi UE în contextul politicii UE faţă de noii săi vecini. S-a menţionat că este necesară deschiderea unei Delegaţii a UE la Chişinău. Republica Moldova a fost recunoscută ca stat sud-est european care ar putea fi admis în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est. Aspiraţiile de integrare a Moldovei în UE trebuiesc luate în considerare. Conflictul transnistrean rămîne una din cele mai grave probleme ale Moldovei. Republica Moldova (şi Ukraina) vor avea posibilitatea să adere la UE, dar nu foarte curînd.

Al şaptelea Comitet Parlamentar de Cooperare (30 noiembrie 2004). S-a menţionat necesitatea urgentă de a deschide o misiune diplomatică a UE la Chişinău.

Al optulea Comitet Parlamentar de Cooperare (6-7 octombrie 2005). A fost confimat faptul că Moldova este o ţară europeană cu legături profunde cu statele membre ale UE. A fost salutată deschiderea Delegaţiei UE şi desemnarea Reprezentantului Special al UE pentru Moldova, precum şi lansarea viitoarei misiuni de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene. Comitetul cheamă Moldova să continue reformele şi să îmbunătăţească structurile administraţiei publice, este îngrijorat de perpetuarea corupţiei şi traficului de fiinţe umane, cheamă la consolidarea independenţei justiţiei.

Aşadar, dialogul politic, deşi a fost lansat în 1998, după intrarea în vigoare a APC, s-a intensificat cu adevărat doar odată cu apropierea frontierelor NATO şi UE de Moldova şi apariţia PEV. Ca şi în cazul altor ţări, dialogul politic a fost mai viu între formaţiunile parlamentare, indiferent de coloratura lor, şi mult mai moderat între reprezentanţii structurilor executive.


2.2. Documentele Politicii Europene de Vecinătate
Cele mai importante documente ce ţin de PEV sunt comunicările Comisiei Europene, planurile de acţiuni, rapoartele de ţară şi Strategia PEV.

Aceste documente nu sunt de natură juridică în sensul strict al cuvântului. Delegaţia Comisiei Europene, de exemplu, a prezentat Planul de Acţiuni în prima sa versiune ca un document tehnic. După discuţii şi negocieri, ambele părţi au ajuns la poziţia comună de a conferi Planului de Acţiuni statutul unui document politic. Unii specialişti consideră că acest document este, pentru Republica Moldova, un document juridic, fiind semnat de către Prim-ministrul ţării şi având implicaţii financiare.

Importanţa Planului de Acţiuni mai este legată şi de faptul că pentru primele 7 ţări, inclusiv Republica Moldova, au fost iniţial elaborate Planurile de Acţiuni, iar mai apoi – şi rapoartele de ţară şi Strategia PEV (plasate pe pagina WEB a UE la 12 mai 2004). Faptul explică şi ordinea în care sunt prezentate aceste documente în prezentul volum.
2.2.1. Comunicările Comisiei Europene
Comunicările Comisiei Europene reprezintă, deseori, repere în lansarea unor noi politici. Aceste documente, mai ales atunci când sunt adresate Consiliului UE (uneori şi Parlamentului European), servesc ca bază pentru adoptarea unor decizii politice şi de ordin financiar. Vom prezenta în continuare conţinutul unor comunicări care au tangenţă cu promovarea dialogului politic între UE şi Republica Moldova.

Comunicarea “Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus pentru relaţiile cu vecinii UE de la est şi sud” (11 martie 2003).

Acest document propune ţărilor vecine cu UE, inclusiv Moldovei, colaborarea în următoarele domenii:



  • extinderea pieţei interne şi a structurilor de reglementare;

  • relaţii preferenţiale comerciale şi deschiderea pieţei;

  • perspective pentru migraţie legală şi circulaţia persoanelor;

  • cooperarea mai intensă în prevenirea şi combaterea riscurilor la adresa securităţii;

  • implicarea politică mai activă a UE în prevenirea conflictelor şi aplanarea crizelor;

  • sporirea eforturilor în vederea promovării drepturilor omului şi a cooperării culturale, precum şi consolidarea înţelegerii reciproce;

  • integrarea în reţelele de transport, energetice şi de telecomunicaţii, precum şi în sectorul european de cercetări;

  • noi instrumente de promovare şi protecţie a investiţiilor;

  • susţinerea în integrarea în sistemul mondial de comerţ;

  • intensificarea asistenţei, ajustată mai bine la necesităţi;

  • noi surse de finanţare.

Comunicarea “Deschizînd calea pentru noul instrument destinat Politicii de bună vecinătate” (1 iulie 2003).

Această comunicare este dedicată instrumentului financiar care va avea drept scop suportul viitoarei cooperări transfrontaliere în următoarele domenii:



  • promovarea dezvoltării economice şi sociale în zonele de frontieră;

  • cooperarea în vederea înlăturării riscurilor comune, în domeniile mediului înconjurător, sănătăţii publice şi luptei împotriva crimei organizate;

  • asigurarea unor frontiere eficiente şi securizate;

  • promovarea acţiunilor locale “de la om la om”.

Prin această Comunicare a fost abandonat modul iniţial, mai larg, de abordare (din Comunicarea de la 11 martie 2003) a relaţiilor comunitare cu vecinii UE. Nu se mai vorbeşte despre cooperarea în domeniul migraţiei legale şi a circulaţiei persoanelor, preconizându-se ca banii UE să fie investiţi în securizarea frontierelor, fapt care la o primă etapă poate aduce la restricţii în circulaţia persoanelor. În noua Comunicare, accentul a fost pus pe colaborarea în regiunile adiacente frontierei (în acest sens este important că toată Moldova este considerată regiune de frontieră).

Noul instrument de vecinătate trebuia să substituie instrumentul precedent – TACIS - dar fiindcă TACIS era planificat până în 2006, Comisia a decis că noul instrument va fi aplicat abia după expirarea termenului de valabilitate a programului TACIS. În schimb, pentru perioada 2004-2006 a fost propus un alt instrument financiar temporar – Programul de Vecinătate, prin care trebuia finanţată cooperarea transfrontalieră dintre statele-membre şi cele vecine cu UE, dar şi dintre statele-candidate la aderare şi cele nemembre, care au frontieră comună cu viitoarele state membre.



Reglementarea Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la prevederile generale de creare a Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (elaborată şi prezentată de Comisie, 29 septembrie 2004).

Documentul formulează principiile implementării regulamentului de referinţă:



  • asistenţa UE trebuie să fie complementară acţiunilor naţionale pentru a asigura sinergie şi a consolida impactul;

  • asistenţa trebuie să fie stabilită în cadrul unui parteneriat dintre Comisie şi beneficiari, iar programarea asistenţei trebuie efectuată cu implicarea autorităţilor centrale, regionale, locale şi a societăţii civile, a partenerilor economici şi sociali;

  • asistenţa trebuie cofinanţată, pentru a asigura responsabilitatea partenerului local pentru rezultatele obţinute.

Principiile formulate implică promovarea dialogului politic, la faza luării deciziei de aplicare a Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat.

Cu privire la propunerile Comisiei referitoare la Planurile de Acţiuni din Cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV) (9 decembrie 2004).

Documentul propune atenţiei Consiliului primele 7 Planuri de Acţiuni şi sugerează ca aceste Planuri să fie transmise pentru aprobare consiliilor respective de cooperare.

S-a menţionat în mod special, că Ucraina se numără printre partenerii cu care au fost negociate planurile de acţiuni. Comisia a prezentat Consiliului Planul de Acţiuni pentru Ucraina drept o dovadă a angajării depline a Comisiei în relaţiile cu această ţară. S-a menţionat şi decizia de a include în PEV ţările Caucazului de Sud, precum şi faptul că PEV este deschisă Bielarusiei şi tuturor statelor mediteraneene, inclusiv Libiei, cu condiţia ca aceste state să îndeplinească condiţiile necesare pentru a fi incluse.

Cu privire la implementarea şi promovarea Politicii Europene de Vecinătate (22 noiembrie 2005).

În document este descrisă succint PEV. Se menţionează că succesul va depinde în primul rând de eforturile Comisiei Europene în toate domeniile, nu numai în cel al relaţiilor externe. Progresul constă în faptul că au fost adoptate şapte planuri de acţiuni, implementarea cărora a şi început. Se menţionează, de exemplu, faptul că Guvernul Moldovei a adoptat Planul de Acţiuni şi îl consideră cel mai important document al său.

Documentul conţine formularea sarcinilor pentru anii 2006-2007, concluzii şi anexe. În anexe sunt formulate, printre altele, priorităţile dialogului politic pentru Moldova: reforma legislaţiei electorale, consolidarea independenţei justiţiei, asigurarea libertăţii expresiei, combaterea corupţiei, soluţionarea conflictului transnistrean şi asigurarea controlului frontierei. Anexele includ şi obligaţiile Comisiei Europene de a coopera eficient cu Moldova în aceste domenii.
2.2.2. Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană
Perioada negocierii Planului de Acţiuni Republica Moldova – UE (PARMUE) a constituit o nouă etapă în dialogul politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Faza activă a negocierilor a durat 6 luni, cele mai aprinse discuţii vizînd viitorul dialog politic.

Astfel, în primele documente ale Comisiei Europene cu privire la structura şi conţinutul viitoarelor planuri de acţiuni se menţiona că dialogul politic dintre UE şi ţările incluse în PEV trebuie intensificat şi extins considerabil, luînd în considerare rolul crescînd al Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC) şi Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) ale UE. Altfel spus, dialogul politic trebuie să aibă drept obiective promovarea reformelor politice (supremaţia legii, drepturile omului etc.), soluţionarea problemelor regionale şi internaţionale, managementul crizelor, iniţiativele şi cooperarea regională şi cooperarea în cadrul PESC şi PESA.

Prima variantă a PARMUE pentru Republica Moldova a prevăzut următoarele obiective ale dialogului politic.
Capitolul 2.1. Dialogul politic şi reformele



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə