Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 69 (șaizeci și nouă) iulie 2017

VICTOR BÂRSAN: Cum a fost Mineriada din iunie 1990 (fragmente)

www.LaPunkt.ro

Dialog exclusiv La Punkt între Cristian Pătrășconiu și Victor BÎRSAN.

 Vă propun ceva ca un fel de joc, dar cu (asumate) valențe pedagogice. Să spunem că eu, cel care întreabă, am 16 sau 18 sau 20 de ani. Nu știu  nimic, mai nimic despre mineriade. Am fost un elev mediocru, neatent, neinteresat de istorie. La un moment dat, am avut un moment de trezire. Și vreau să aflu mai mult. În 3-5 minute, în 7-10 fraze, ce mi-ați spune, esențial, despre mineriade? Mai ales despre mineriada din iunie?

Mineriadele constituie, din fericire, un fenomen cu totul singular. Ele sunt forme ale „comunismului de război”, ale „dictaturii proletariatului” – dictatură considerată de Lenin drept o etapă absolut necesară în dobândirea puterii de către „clasa muncitoare”. Etapă în care duşmanul trebuia terorizat, înfricoşat, neutralizat, chiar lichidat fizic. Ce este straniu, în cazul mineriadelor, este că reţeta „comunismului de război” a fost aplicată de Iliescu în timp de pace, ba chiar după ce a câştigat controlul total al puterii, adică după alegerile din 20 mai 1990.

În fapt, Iliescu a avut controlul total al puterii şi înainte de alegeri, ceea ce i-a permis organizarea meticuloasă a mineriadelor. Atunci când, spre stupoarea bucureştenilor, minerii au apărut în capitală pe 28 ianuarie 1990, nimeni nu a conştientizat – dacă îmi amintesc corect – faptul că aducerea lor a necesitat o colaborare complexă între ministerul minelor, ministerul transporturilor, securitatea ceauşistă – ale cărei structuri erau intacte – şi poliţie.

În plus, în pregătirea mineriadei din iunie, Iliescu a beneficiat de controlul statului în difuzarea presei (presa de opoziţie, de exemplu „România liberă”, nu a ajuns deloc în Valea Jiului; embargoul s-a prelungit şi în anii următori), de manipularea prin radio şi televiziune, prin dezinformarea populaţiei – în speţa, a minerilor – cu ajutorul reţelei de securişti, turnători sau informatori. A beneficiat de folosirea discreţionară a bugetului de stat pentru acordarea de avantaje uriaşe – evident, nemeritate – minerilor.

Mineriadele au fost – şi sunt în continuare – prezentate de Iliescu drept o reacţie spontană a minerilor la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. Teza este aberantă, întrucât manifestaţia se încheiase pe 23 mai, iar violenţele din 13 iunie fuseseră provocări sângeroase ale lui Iliescu, care a încercat să simuleze o tragicomică „lovitură de stat”. Iar ideea că zeci de mii de mineri, al căror nivel de cultură şi înţelegere rezultă clar din inteviurile pe care le-au dat ulterior, au ieşit de capul lor din galerii şi, din conştiinţă civică, s-au urcat în garnituri de trenuri care, în mod miraculos, îi aşteptau în gara Petroşani, este atât de stupidă, încât mă scuteşte de orice comentarii.

Menţionez că există două filme excelente, unul al lui Lucian Pintilie, altul al lui Stere Gulea, dedicate Pieţei Universităţii, ambele pe ‘you tube’, care spun cam tot ce ar trebui ştiut de către ipoteticul tânăr, interesat de adevărul mineriadelor, care vorbeşte în întrebarea Dvs.

În continuare: nu știu mai nimic despre aceste mineriade. Întrebare: cine erau băieții răi de atunci și de ce erau ei așa?

 „Băieţii răi”, din perspectiva „Pieţei Universităţii” (voi folosi acest termen ca sinonim al „opoziţiei democratice”), erau post-comuniştii, adică Iliescu, Roman şi ceilalţi lideri care confiscaseră revoluţia; de asemenea, cu grade de vinovăţie mai reduse, toţi susţinătorii regimului Iliescu, adică ai Frontului Salvării Naţioinale (FSN) – pe scurt, „feseniştii”. Termenul era sinonim cu „duşmani ai democraţiei”. Dar sintagma ‘băieţi răi’ nu exista în epocă.

Din perspectiva puterii, a „feseniştilor”, „băieţii răi” erau contestatarii, „pieţarii”, cum erau denumiţi în imundele publicaţii pro-Iliescu, „Dimineaţa”, „Azi”, „Adevărul”, „România Mare”. Contestatarii erau descrişi după schemele propagandei anilor ’50: „elemente duşmănoase”, trădători care îşi vând ţara, emisari ai intereselor străine, „golani”, după expresia lui Iliescu, plătiţi de agenturi imperialiste. Incapacitatea regimului Iliescu de a depăşi asemenea scheme propagandistice este o faţetă a incapacităţii comunismului de a se reforma.Dar băieții buni – și, la fel, de ce erau ei așa?

 „Băieţii buni”, din perspectiva fesenistă, erau „masele largi populare”, cei care muncesc în fabrici, în loc să-şi piardă timpul prin pieţe; cei care răspund chemării de „a apăra democraţia”. Cei mai buni dintre cei buni erau, evident, minerii.

Termenul de „băieţi buni” conţine o nuanţă de complicitate care era total străină spiritului Pieţei, de aceea n-aş putea spune că acoperă (din perspectiva Pieţei) vreo categorie anume. Piaţa saluta orice persoană cu opţiuni democratice, indiferent de trecutul acesteia.

Pentru un abecedar al mineriadei din iunie: care era miza acelor mișcări?

 Miza era stabilizarea regimului Iliescu şi înfricoşarea opoziţiei, de la opoziţia politică la presa independentă, de la lideri de opinie la simpli cetăţeni.

La fel, tot pentru un ABC: de ce a fost nevoie de atîta violență? Răspunsul imediat de bun simț presupun că este – nu era nevoie DELOC de violență. Și totuși: de ce a fost atîta violență?

 După părerea mea, explicaţia e legată de comportarea patologică a lui Iliescu. Iliescu suferă de complexul slugii care şi-a omorât stăpânul, de ceea ce aş numi „complexul Macbeth”. Criminalul este obsedat de faptul că ar putea împărtăşi soarta victimei, şi face excese de violenţă pentru a se apăra de duşmani care există doar în conştiinţa lui vinovată.

Toată înscenarea violenţelor din 13 iunie, provocate exclusiv de puterea instalată, la ordinul şi sub conducerea directă a lui Iliescu, dau măsura iresponsabilităţii criminale a acestuia. Inventarea „steagului verde legionar”, care ar fi fost arborat la Universitate (şi pe care nici una dintre miile de persoane aflate acolo nu l-a văzut), declaraţia că acest steag imaginar dovedeşte declanşarea unei rebeliuni legionare şi ordinul lui Iliescu de a se interveni în forţă (cu muniţie de război) împotriva manifestanţilor reprezintă fapte abominabile, care aşteaptă încă sentinţa justiţiei.

Merită amintit, în acest context, că liderii comunişti ai României, anume Dej, Ceauşescu şi Iliescu, au fost cu toţii stalinişti. Altfel spus, comunismul românesc nu a fost reformat niciodată, el a păstrat caracterul criminal al anilor ’50. Mineriadele au fost cântecul de lebădă al comunismului românesc.

A existat, dpdv uman, vreo justificare pentru ceea ce a fost atunci? Fie și cea mai firavă justificare?

 Nu, evident, absolut nici una.

Cei care au lovit atunci erau puternici sau erau slabi și temători?

 Erau puternici şi înfricoşaţi, înfricoşaţi de spectrul propriilor crime, sau de posibilitatea de a-şi perde privilegiile.

Sec, statistic: ce a fost atunci? Cine cui s-a opus?

Cine s-a opus: s-au opus câţiva lideri comunişti, în special Iliescu şi Roman, sprijiniţi de securitate şi de lumpenproletariat. Cui s-au opus: normalităţii.

Împreună cu cei bătuţi pe străzi  şi cu cei reţinuţi la secţiile de poliţie, numărul victimelor ar putea fi de ordinul miilor.

Dar gradul de afectare a victimelor a fost foarte diferit. Marian Munteanu, Bogdan Munteanu (fratele său) şi Dragoş Pâslaru s-au aflat în comă timp de câteva zile. În cazul lui Dragoş Pâslaru, această experienţa tragică l-a făcut să îmbrace, peste câţiva ani, rasa monahală.

Un caz cumplit îl constituie cel al unei tinere căreia, în urma loviturii, i-a fost scos ochiul din orbită. Cum poate acumula un agresor atâta bestialitate? Cum poate fi pedepsită o asemenea faptă?

Știm, de fapt, tot ce a fost atunci, la mineriada din iunie?

Cred că răspunsul este afirmativ: avem toate informaţiile semnificative.

Ceea ce nu-i împiedică pe profesioniştii minciunii – Iliescu, Roman, Răzvan Theodorescu – să persevereze în explicaţii aberante, de genul „lovitură de stat” şi „sosire spontană a minerilor”. A fost lansat pe piaţă, pentru amatorii de mister, şi un factor extern: „mâna ruşilor”. Dar mineriada din iunie a fost, din păcate, „un produs 100% românesc”.

Cine au fost cei care au dorit blocarea adevărurilor despre mineriade?

Lista e lungă, numele sunt grele. În primul rând, Iliescu, care ar fi trebuit să fie condamnat la închisoare pe viaţă. Apoi Petre Roman, locotenentul său de atunci, debarcat la următoarea mineriadă – cea mai misterioasă dintre toate (probabil, rezultatul unui pact secret dintre Iliescu şi Cozma, girat de SRI). Apoi foştii şi actualii securişti. Apoi partea din procuratură aservită lui Iliescu – în continuare foarte puternică, după cum vedem. În acest context, trebuie să elogiem sacrificiul eroic al lui Teodor Mărieş care, printr-o grevă a foamei neverosimil de lungă, a obţinut decizia CEDO de rejudecare a dosarului Mineriadei. Al cărei efect e deocamdată nul, audierea lui Iliescu a fost un regal al ruşinii.

În fine, ministerul de interne, care a fost solidar cu Miron Cozma în timpul penultimei mineriade, sabotând deschis jandarmii şi susţinând minerii care porniseră spre Bucureşti. Lista este, bineînţeles, incompletă.

Reformulată tematică întrebării anterioare: ne amintim prea multe despre mineriade sau uităm nepermis de mult?

Nu cred că uităm, cred mai curând că este un subiect dureros, despre care nu vorbim cu plăcere.

Avem voie să uităm ce a fost atunci?

Nu, bineînţeles că nu. Dar ne-uitarea trebuie să producă efecte palpabile, pedepsire vinovaţilor, în primul rând a lui Iliescu, recunoaşterea greşelilor, preţuirea eroilor. Dar nimeni nu-şi aminteşte de Ion Mănucu, nici măcar la Craiova. Or, la noi ne-uitarea produce în principal parastase şi discuţii sterile.


Pamfletul lunii: Marea Șobolaniadă de Grigore Cartianu , 

16 iunie 2017 ziarul România Liberă

 

 

• 
  
  

PSD traversează o criză de natură psihiatrică. Deciziile tembele se succed halucinant, absurdul e total. De câteva zile, Dragnea și ai lui par să-și fi pierdut mințile. Locuitori bezmetici ai unei case de nebuni.

Cum o fi să câștigi alegerile cu 46%, să guvernezi pe creștere economică de 5% și să bagi țara în criză? Cât de iresponsabil poți fi? Cât de mult urăști poporul pe care-l reprezinți?

Luna trecută, Guvernul Grindeanu era giugiuc, acum e catastrofal. Dar vinovatul e unul singur: premierul rebel. Dragnea e Albă-ca-Zăpada de Cumbuco, iar ceilalți miniștri sunt numai buni de reșapat într-un nou guvern. Ce mai contează că unii au pierdut evaluarea cu 20-0 sau cu 38-1? În fond, evaluarea a fost făcută de doi oameni ai cimitirelor: Darius Vâlcov, cel care ascundea șpaga prin cavouri, și Liviu Dragnea, cel care scoate morții din criptă și îi duce la secția de votare.

Apropo de evaluare, memorabilă a fost o remarcă a lui Vâlcov: „La Ministerul de Interne sunt multe măsuri neîndeplinite, dar să trecem mai departe“. Să trecem, că se supără doamna Carmen de la Teleorman și e de rău.

Și pentru ca balamucul să fie total, iată-l pe Ponta în tandem cu Grindeanu în guvernul-cucilor-și-al-fantomelor! În plină criză, mitomanului i-a fost oferită funcția de secretar general în Palatul Victoria, iar guguștiucul a mușcat momeala.

Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD. Scurt, fără apărare, fără comentarii. Cam așa proceda un alt mustăcios al veacului trecut: Iosif Visarionovici Stalin. Atunci, excluderea venea la pachet cu glonțul. Acum e mai greu, dar nu se știe ce vremuri vor mai veni…

PSD e partidul execuțiilor sumare la nivel înalt: Geoană a fost exclus, Zgonea exclus, Grindeanu exclus, Vanghelie „ejaculat“. De fapt, senzația e că toți au fost „ejaculați“. La fel procedau și strămoșii genetici ai PSD: Foriș luat la rangă, Pătrășcanu executat, Ceaușescu împușcat, Ana Pauker „ejaculată“, Drăghici „ejaculat“…

Avantajul e că, într-o asemenea bulă nebunească, publicul află adevăruri revoltătoare despre ambele tabere. Inclusiv electoratul PSD, neobișnuit să i se spună, de către televiziunile favorite, că Grindeanu e rău, Dragnea e ticălos și Ponta e mincinos. Și toate viceversele posibile.

Miercuri noaptea, Grindeanu a ieșit la rampă cu câteva afirmații șocante pentru alegătorii PSD:

• Guvernul a fost condus de un premier-marionetă („Toată echipa guvernamentală a fost nominalizată și făcută de domnul Dragnea. N-aș mai accepta așa ceva“).

• Dragnea e un dictator („De ce trebuie să pui presiune pe propriii tăi miniștri, puși de tine acolo? Nu am găsit un răspuns, decât unul singur, poate: dorința unui singur om de a avea toată puterea“).

• Talciocul funcțiilor în stat („În toată această perioadă, inclusiv în această seară în câteva rânduri, mi s-a propus șefia mai multor instituții ale statului doar ca să-mi dau demisia... sau chiar să fac parte din viitorul guvern ca vicepremier sau ministru“).

Deci omul e catastrofă ca prim-ministru, dar îl punem să conducă alte instituții-cheie, gen șefia SIE, a Curții de Conturi, a ASF. Așa împarte PSD funcțiile de demnitate publică!

Și mai ascuțită a fost o altă săgeată trimisă de Grindeanu: relațiile suspecte ale grupului Dragnea-Vâlcov cu rușii. „La politică externă, printre nerealizări e trecută dezvoltarea relațiilor cu Rusia. Îmi asum. Știam că România e în UE, iar UE a impus sancțiuni economice Rusiei. Poate că domnul Vâlcov și ceilalți știu altceva. Și de-asta trebuie să plec, probabil“.

Manifestanții #Rezist au obținut și ei, cu întârziere, o oarece satisfacție, într-un dialog al lui Grindeanu cu ziariștii.

Reporter: Ați mai aproba acum Ordonanța 13?

Grindeanu: Ordonanța 14, sigur!

Reporter: Vă e rușine de momentul cu știuca sau cu prima ședință de guvern?

Grindeanu: Sunt anumite lucruri pe care nu le-aș mai face.

Românii au învățat, de-a lungul timpului, că partidul-stat oferă stabilitate chiar și când traversează crize. Mai cad capete de activiști, dar partidul merge înainte. Acum, însă, trăiesc șoc după șoc. După numai cinci luni de la preluarea puterii, PSD lasă țara fără guvern.

Dar nici să-l schimbe nu prea e în stare. Se adună aici două neputințe: PSD nu e capabil nici să guverneze, nici să-și dea jos guvernul. PSD e partidul care în aceste zile defilează în fundul gol pe stradă. E prima oară când un partid ne-o spune pe șleau: ha, ha, ha, ce guvern de rahat v-am dat!

Dar de unde a plecat acest iureș năucitor? Criza din PSD nu are legătură cu programul de guvernare, ci cu frica de pușcărie. Dragnea a pus gând rău Guvernului Grindeanu dintr-un singur motiv: lui Daddy i se apropie condamnarea, iar Grindeanu și Tudorel Toader nu se grăbeau cu maltratarea Codului Penal. Vine vacanța parlamentară, iar Dragnea vrea, probabil, ca problema pragului la abuzul în serviciu (neapărat mai mare de 108.000 de lei!) să fie rezolvată prin ordonanță de urgență.

Or, Grindeanu s-a lecuit în iarnă, cu Ordonanța 13, și nu vrea să repete „isprava“. Nici Tudorel Toader n-a vrut săși bage gâtul în laț pentru salvarea șefului PSD. Dragnea se teme că procedura parlamentară durează prea mult, iar el riscă să ajungă în pușcărie. De aceea forțează ordonanța de urgență. De aceea își sacrifică și propriul guvern. De aceea e în stare să dea foc României, chiar dacă vâlvătaia asta îl va pârli rău pe Daddy.

Grindeanu nu e un sfânt. A făcut multe porcării: ordonanțe nenorocite, numiri nerușinate, minciuni ordinare. Dar Dragnea vrea ca Grindeanu să facă și mai multe porcării. Mai multe chiar decât e în stare Grindeanu să facă. De aici tot conflictul.

Program de guvernare? Vax! Trei vorbe goale, pentru proști. Pe PSD-iști îi doare-n cot de cei pe care-i guvernează. Iată, tocmai au aruncat în aer stabilitatea monedei naționale. Ieri,
cursul oficial a stabilit recordul negativ al ultimilor cinci ani: 4,5872 lei pentru un euro. O nenorocire tăcută pentru milioane de români. Iar asta nu scria în programul de guvernare!

Destinul a făcut ca marea criză din PSD, care ar putea pulveriza partidul pentru totdeauna, să explodeze în 13-15 iunie. Vă sună cumva zilele astea? 13-15 iunie 1990, 13-15 iunie 2017… Marea Mineriadă și Marea Șobolaniadă…

În acest an, planeta comemorează 100 de ani de la victoria bolșevismului în Rusia țaristă. Virusul răspândit atunci face ravagii și azi, chiar dacă bine deghizat. Dragnea, Grindeanu, Ponta, Vâlcov, Firea, Olguța și tovarășii lor sunt agenții nocivi ai acestui virus împotriva căruia n-am fost niciodată imunizați. Dacă nici acum nu ne vaccinăm, va fi vai și-amar de noi!