Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 73 (șaptezeci și trei) Noiembrie 2017 Tema lunii
Yüklə 212,49 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Nichita Stănescu: Poem
- Povestiri de vise de Rodica Zafiu
|
Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 73 (șaptezeci și trei) Noiembrie 2017  ___________
Tema lunii: Visele 
Salvador Dali: Corabia visurilor Definițiile viselor Visele din somn O combinație de gânduri, imagini și emoții care apar în timpul somnului - Dicționarul Merriam-Webster Imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului - DEX Dicționarul Explicativ al Limbii Române Visul nu este altceva decât o formă particulară de gândire, făcută posibilă de starea de somn și onirică - Sigmund Freud Visul este o succesiune de imagini, idei, emoții și senzații care apare involuntar în minte în anumite faze ale somnului - Dicționarul Moștenirii Americane (American Heritage Dictionary) Visele din stare de veghe (Visele lucide) Un set de gânduri plăcute despre ceva ce subiectul ar vrea să se întâmple, dar care este puțin probabil - Dicționarul Englez Cambridge O viziune plăcută, deobicei o creație a imaginației despre lucruri dorite - Dicționarul Merriam Webster O stare asemănătoare visului, o fantezie în stare de veghe, deobicei despre dorințe sau speranțe - Free Dictionary Detașare de scurtă durată din realitatea înconjurătoare, cu fantezii deobicei plăcute, care sunt populate cu dorințe, gânduri și ambiții - Wikipedia Un instrument pentru exprimarea dorințelor și instinctelor reprimate, care nu ar fi posibile sau acceptate în lumea reală - Sigmund Freud 
Etimologie Cuvântul românesc vis își are originea în participiul trecut al verbului latin video, videre, vidi, visum, prezent în toate limbile romanice: română - vedere; aromână - ved, videari; catalană - veure, vore; franco-provensală - vêre; franceză - voir; istro-română - ved, vedu; italiană - vedere; occitană - veir, vedder, veser; portugheză - ver; romanșă - vesair, veser, vzair; spaniolă - ver; siciliană - vidiri; valonă - vir. În limbile germanice, de la cuvântul indoeuropean dnrweg, a derivat proto-germanul draugmas (z), cuvântul din vechea limbă Norse draumr și de acolo germanul traum, olandezul droom, danezul drØm, suedezul dröm și englezul dream. Numele date viselor în limbile anglosaxone provin din cuvintele arhaice care însemnau și vis, dar și muzică sau bucurie. Citate despre vise Visele sunt vise, uneori visezi rău şi nu se întâmplă nimic, visul rău e gândul de care n-ai scăpat, care ţi se cuibăreşte în suflet şi e numai al tău, venit din păcatele tale. Marin Preda - Moromeţii Visul nu e altceva decât o formă particulară a gândirii noastre, făcută posibilă de starea de somn, şi activitatea onirică, ce produce această formă şi nu alta, este esenţialul visului, explicaţia caracterului său aparte. Sigmund Freud Eu îmi visez picturile, iar apoi îmi pictez visele. Vincent Van Gogh Vis: Viaţă de rezervă. Tudor Muşatescu - Dicţionarul umoristic al limbii române Visele sunt o proiecţie a realităţii, iar realitatea o proiecţie a viselor. Sigmund Freud Nu spuneţi niciodată că visele sunt inutile, inutil e sufletul care nu ştie a visa. Jim Morrison Există vise în care legătura directă cu evenimentele din ziua precedentă este vizibilă şi altele în care evenimentele nu par să joace nici un rol. Făcând atunci apel la analiză, observăm că toate visele, fără excepţie, îşi au rădăcina într-o impresie dobândită în ajun, sau mai bine zis, în ziua care a precedat visul. Această impresie, care poate fi numită incitarea la vis, este uneori atât de puternică încât nu este nimic surprinzător în faptul că ea ne-a preocupat în timpul stării de veghe. În acest caz spunem pe bună dreptate că visul nopţii nu face decât să continue preocupările zilei. Sigmund Freud - Interpretarea viselor Trăim la fel cum visăm: singuri. Joseph Conrad - Inima întunericului (1899) Adăugat de Dan Costinaş Incertitudinea ucide în primul rând visul... Şi, fără vis, nu există creaţie... Şi fără creaţie, nu există viaţă... Tudor Muşatescu Vreţi să fiţi responsabili de toate lucrurile cu excepţia viselor voastre. Ce slăbiciune mizerabilă! Ce lipsă de curaj şi logică! Nimic nu vă aparţine atât de mult ca visele voastre. Friedrich Nietzsche Simbolica visului ne pare, în mod egal, indispensabilă pentru analiza viselor zise "tipice", comune tuturor oamenilor şi a viselor individuale zise "periodice". Sigmund Freud - Interpretarea viselor Avem nevoie de oameni ce pot visa lucruri care nu există. John F. Kennedy Miturile sunt vise colective, visele mituri personale. Joseph Campbell Acest transfer al accentului psihic este cel care contribuie cel mai mult la ascunderea sensului visului şi la nerecunoaşterea relaţiilor dintre visul manifest şi visul latent. Sigmund Freud - Interpretarea viselor Visele noastre nocturne nu sunt nimic altceva decât fantasme, ceea ce putem demonstra prin interpretarea viselor. De altfel, limba a rezolvat de mult problema esenţei visului, numind reveriile sau castelele din Spania şi "vise diurne". Sigmund Freud- Eseuri de psihanaliză aplicată Visare - ideile superioare pe care nu le înţelegem. Gustave Flaubert - Dicţionar de idei primite de-a gata Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Sigmund Freud Printre visele inteligibile se găsesc şi cele al căror conţinut este penibil şi care, totuşi, nu generează la cel care doarme nici un sentiment de angoasă. Ele nu pot fi puse în rândul viselor de angoasă şi servesc drept argument celor care vor să conteste orice semnificaţie şi orice valoare manifestărilor visului. Sigmund Freud -Interpretarea viselor Realitatea şi visele sunt paginile aceleaşi cărţi; a le citi în ordine înseamnă a trăi, a le răsfoi la întâmplare înseamnă a visa. Arthur Schopenhauer Visurile sunt drumul regal spre inconstient. Sigmund Freud Omul se naşte şi moare în singurătate absolută, dar această singurătate e populată de vise, de himere şi de iluzii. Mircea Eliade Visul, supapa de siguranţă a setei de transcendere, arta, magia, dansul- iar, pe de altă parte, dragostea şi mistica - mărturisesc din atâtea unghiuri diferite instinctul fundamental şi ursit al firii omeneşti: ieşirea din sine, contopirea cu altul, fuga de singurătatea limitată, avântul către o libertate perfectă în libertatea celuilalt. Mircea Eliade - Solilocvi Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis „Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie.” — Eugen Ionescu „Un om sărac nu este un om fără bani. Un om sărac este cel ce nu are nici un vis.” — Henry Ford Visul este drama însăși. Visul este în același timp gândire lucidă (mai lucidă decât în stare de veghe), gândire în imagini și un fel de teatru, pentru că în el ești mereu pus într-o situație. Eugen Ionescu Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis. Mihai Eminescu în Geniu pustiu Prospero: Viaţa noastră e din plămada viselor făcută. Suntem făcuţi din acelaşi material din care sunt ţesute visurile. Adesea visele se năruie când promisiunile sunt nemăsurate.
În vis toţi suntem genii. Mircea Cărtărescu Orice vis e un mesaj, o chemare, un portal. Orice vis îţi pune cu stăruinţă o întrebare. Nu-l înţelegi dacă i-ai dat o interpretare, ci numai dacă i-ai răspuns. Întotdeauna când te-ai auzit chemat pe nume, nu ezită să răspunzi: Aici sunt, Doamne! Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015) Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie şi ne-am născut în inima şi creierul şi mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până şi el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minţi mult mai vaste, din altă lume. Şi el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi fiinţa care ne-a dat viaţă. Mircea Cărtărescu în REM Constantin Noica a spus că Freud s-a ocupat de "suflețel", în timp ce Jung a fost preocupat de spirirt. Vasile Dem. Zamfirescu
Fără să fie o distincție clară sau obligatorie, vise se folosește mai ales pentru visele din somn (Carte de vise, interpretarea viselor, ce vise ai avut astă noapte?), în timp ce visuri pare să fie mai bine legat de starea de visare, visarea celui treaz, reveria îngăduită ca o plăcere voluntară în condiția de veghe (visurile lucide). 
Henry Fuseli (Pictor elvețian care a trăit în Anglia 1741-1825): Coșmarul 
Pablo Picasso: Visul Mecanismele viselor Pe toată durata istoriei lor, oamenii au fost interesați de vise, au încercat să stabilească legături cu viitorul, s-au străduit să explice visele complexe, să ghicească în ce măsură ele au o valoare profetică și să le înțeleagă mecanismul. Cu toate acestea, două întrebări esențiale De ce visăm? și Au visele o funcție? au rămas fără un răspuns definitiv. Continuăm să operăm cu ipoteze neconfirmate și cu explicații greu de dovedit. Pentru unii, visele nu au nici o funcție și ele sunt rezultatul conexiunilor nervoase care se stabilesc în segmentul REM al somnului în creier, oarecum întâmplător. Încercările de a merge mai departe în înțelegerea viselor ar fi - după aceștia - doar o pierdere de timp. Pentru alții, visele sunt un fenomen care ține de activitatea mintală neîntreruptă, cu conexiuni cerebrale care se stabilesc și se desfac permanent, atât în faza de veghe, cât și în cea de somn. În condiția trează, prelucrăm imaginile, ideile, senzațiile și emoțiile cu mintea conștientă, pe când în somn facem același lucru folosind mintea subconștientă. Din acest punct de vedere, visele au un rost și o funcție definite, chiar dacă explicațiile noastre sunt, în această fază, incomplete. Încă din anii '50, neurologii au descoperit că leziuni traumatice ale lobului parietal posterior se asociază cu pierderea completă, sau aproape completă, a capacității de a visa. Această regiune se învecinează cu centrul de prelucrare a imginilor din lobul occipital. Substanța cenușie din aceste regiuni ar fi unul din segmentele cerebrale direct legate de imaginile din vis. Metodele de studiere a viselor au fost și sunt: rapoartele verbale, datele obținute în laboratoarele de somnografie, înregistrarea activității cerebrale prin electroencefalogramă, quantificarea fluxului sanghin cerebral regional, rezonanța magnetică și studiile activității biochimice a creierului. Stabilită de multă vreme, corelația între vise și somnul REM (rapid eye movement) este astăzi revizuită: există vise în fazele de somn non-REM, diferența fiind că visele din faza REM (somn mai superficial, ultima parte a somnului înainte de trezire) sunt mai ușor de rememorat. S-a confirmat că substanța albă din lobii frontali este activată în somnul cu vise și activarea este prin mediatorii de tip dopamină. Drogurile sau traumele care afectează aceste căi reduc visele normale și halucinațiile vizuale ale schizofrenicilor, în timp ce stimularea acestor căi mărește frecvența și intensitatea visărilor din somnul REM. Cercetări mai noi au arătat că în somnul REM se petrece o activare a trunchiului cerebral, care trimite informații stocate în el zonelor de scoarță parieto-temporale, unde ele sunt prelucrate și transformate în scene coerente de imagini, acțiuni, întâmplări,emoții. Diferența față de starea de veghe este că informațiile nu provin din mediul extern (în faza REM percepția senzorială și informațiile optice sunt suprimate), ci din cel intern. Cu alte cuvinte, somnul este întreruperea activității corpului, dar nu și a creierului, care prelucrează informații înregistrate de organele de simț și stocate în trunchiul cerebral în faza de veghe.
Așa sunt visele recurente, care au fost legate de o preocupare persistentă, visele de vindecare, mai frecvente în fazele de convalescență a unor afecțiuni serioase și care au durat un timp mai îndelungat, visele profetice, despre care nu se știe dacă sunt simple coincidențe, sau au un substrat real, sau visele epice, care sunt ample, detailate, durează mult și pot fi rememorate cu amănunte la trezire. O altă diferențiere a fost făcută după conținutul viselor: visele autentice sunt cele care au elemente preluate din întâmplări și situații care s-au petrecut în realitate, chiar dacă ele apar modificate în vis. Opus acestora sunt visele iluzorii, în care situațiile, personajele și interacțiunea nu au nici o legătură cu experiențele mai recente sau mai îndepărtate ale subiecților. Disciplina de oneirologie, care este știința studierii viselor, începe în anul 1605 cu englezul Richard Haydocke, autorul manuscrisului Oneirologia, continuă în secolul XIX cu francezii Marquis d'Hervey de saint Denis și Alfred Maury și mai târziu cu americanul Nathaniel Kleitman. Ultimul s-a născut în 1895 la Chișinău, a studiat fiziologia în Statele Unite și s-a dedicat cercetării somnului și viselor. Cartea sa cea mai cunoscută este Somnul și starea de veghe, care a fost publicată pentru prima dată în 1939 (Sleep and wakefullness University of Chicago Press 1963). Kleitman a fost profesor de fiziologie la University of Chicago. A murit la Los Angele în 1999. Interpretarea viselor Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost interesați să găsească sensul viselor. Grecii și romanii antici au considerat visele ca o formă de comunicare cu zeitățile și ca mesaje profetice. Indienii americani credeau că visele sunt o cale de a stabili legătura cu spiritele celor morți. În lumea modernă, primul care a studiat visele într-un mod "științific" a fost austriacul Sigmund Freud, care a publicat în anul 1899 monografia Interpretarea viselor. Pentru Freud, care are meritul de a fi identificat importanța subconștientului, visele sunt manifestările emoțiilor, instinctelor și dorințelor reprimate. Cele mai multe dintre acestea sunt dorințe refulate din domeniul erotic. Pe lângă ele, visele oamenilor mai conțin simboluri. În timp ce visele simple au un conținut care poate fi rememorat, simbolurile din vise au nevoie de o interpretare de tip psihanalitic. Studiind visele, cercetătorul are acces la ceea ce el a numit calea regală spre subconștient. Multe din ideile și analizele făcute de Freud în domeniul viselor au fost contestate și combătute de urmașii lui. Pentru Carl Jung, visele sunt reflectări și completări ale gândirii noastre din perioadele de trezie și ele ajută la rezolvarea problemelor cu care suntem confruntați. Sunt frecvente visele în care subiectul se află gol în public. Aceasta ar semnifica nevoia de a ascunde ceva, sau nepregătirea pentru anumite acțiuni importante. Căderea în gol ar fi semn de anxietate și insecuritate. Alergarea ca o fugă de ceva periculos, uneori cu senzația că, în ciuda efortului, avansarea este minimă sau absentă, semnifică frica, preocuparea de a obține protecție, teama de viitorul apropiat. Este frecvent visul în care subiectul ratează prezentarea la un examen, sau uită să se prezinte la ora fixată. Acest vis poate fi legat de pregătirea incompletă pentru o examinare care este programată într-un timp scurt, sau de neglijarea atenției într-o problemă importantă. Visarea unui zbor poate însemna că ai trăit o mare relaxare, după rezolvarea unei probleme majore, sau că ai motive de fericire.
Componenta patologică a viselor poate îmbrăca două forme:
Coșmarurile: Sunt mai frecvente la copii (25-30%), adeseori se repetă, produc o mare emoție asociată cu frică și se pot asocia cu refuzul copiilor de a se reîntoarce la somn. La mulți copii coșmarurile dispar cu timpul. Adulții sunt afectați de coșmaruri doar în proporție de 5-8%.
Sunt tulburări ale somnului asociate cu simptome neurovegetative, anxietate extremă, panică, agitație, strigăte înfricoșătoare. Unii subiecți nu pot fi treziți. Cei mai mulți nu-și amintesc nimic la trezile. Afectează 1-4% dintre copii și adulți, deobicei cu boli psihiatrice. Sindromul de stress posttratumatic: Este întâlnit la 8-90% din veteranii de război și 25% dintre civlii care au suferit accidente grave. Ei suferă de vise repetitive, care induc anxietate și de coșmaruri. Afectează prima parte a somnului și perioada de somn REM. Tulburările de somn REM: Se asociază cu agitație și activități motorii în timpul somnului, care pot rezulta în răniri. În forma extremă, sunt asociate cu somnambulism. Visele celor cu depresie, schizofrenie şi tulburări de personalitate: Pacienţii deprimați pot avea vise cu o încărcătură emoţională negativă, în care se întâmplă lucruri rele, nenorociri, eșecuri, ghinioane, abuzuri. Ei sunt mai frecvent afectați de coșmaruri decât subiecții normali. Pacienţii sever deprimați, care au gânduri sau intenții de sinucidere, întâlnesc mai des în vise tema morţii, în diferite forme. Cei cu tulburare bipolară pot experimenta treceri de la vise cu încărcătură emoţională neutră sau negativă spre vise cu elemente bizare sau nerealiste. Acesta ar putea fi un element de prognostic, care semnalează trecerea de la stările de depresie spre cele de manie, sau invers. Schizofrenicii au vise cu o încărcătură emoţională negativă şi presărate de elemente care le provoacă anxietate. Ei raportează un grad crescut de ostilitate în visele lor. De asemenea, scizofrenicii au mai multe coşmaruri decât cei fără schizofrenie. În ceea ce priveşte subiectul viselor lor, schizofrenicii au raportat prezenţa mai multor străini şi a unor feţe nefamiliare ca şi faptul că cel care visează nu este de obicei elementul central al visului, ci este poziționat mai mult ca spectator. Medicamente care pot cauza coșmaruri: antidepresantele triciclice, betablocantele, agoniștii alfa, medicația antiparkinsoniană, flutamida, procarbazina, ketamina, barbituricele. Poezii cu vise Alexandru Vlahuță": A mele visuri risipite A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale, Le văd în frunzele pălite Şi-n pustiirea de pe vale. De-a pururi sta-vor troienite, Sub vremea ce s-aşterne-n pale, A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale ! Copac, când zile fericite Îţi vor întoarce iar din cale Podoaba ramurilor tale, În noapte-or sta mai adâncite A mele visuri risipite! Nichita Stănescu: Visul unei nopți de iarnă Apărea în stele dințate chipul tău de atunci, numai contur. Nopțile mele, în nopțile mele. Stam lungit pe zăpadă, privirea îmi hoinărea printre cetini, în jur, Si nu mi-era frig. Dimpotrivă, abuream tot ca o pâine albă. Stelele mă priveau curioase. O, tu, carne a mea, visătoare, o, voi, fosforescentelor oase! Tot viitorul călătorea, călătorea, de sus, de sub norii cei nevăzuți, pe fulgii cei albi, căci ningea, dragostea mea i-apăsa, apăsa, și ei mi se topeau în răsuflare. Pân’ la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul, dacă-aș fi vrut să calc peste gheață, până la cot mi-ar fi intrat mâna, de-aș fi voit să mă sprijin mai bine de trunchiul bradului de lângă mine. Dar eu abuream trântit în zăpadă ce se topea, mi se topea sub trup. Apoi se topea pământul și piatra, și m-aș fi agățat de cer, dar mi-era teamă că-l rup. Astfel ajungeam în fundul pământului tăind, cu trupul, un con de vulcan. Stelele, capete fără trupuri, mă iubeau, lunecând simultan pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an. E iarnă, și eu stau întins, pe sub cetini, și miezul de lavă îl iau și îl pun sub creștet, și tot nu adorm. Și, întruna, din mine spre tine răsar și apun. Nichita Stănescu: PoemTu plutești ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Iți sprijini tâmpla de inima mea ca de o piatră roșie, și aștepți să-ți spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am isprăvit de mult să ți le mai spun. Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârșită, înclinată ca mătasea unui steag într-o zi fără vânt. O, nu pleca nicăieri! Imi voi rupe inima cu un singur gest al mâinii, ca să rasară durerea care știe numele durerii, ca să răsară dragostea mea de bărbat care știe numele tău ciudat, de femeie. Mihai Eminescu: Vis Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopţii minte le scorneşte, Le spun a nopţii negre guri.
Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Înainte-mi domul cel regal.
Căci pe o insulă în farmec Se nalţă negre, sfinte bolţi, Şi luna murii lungi albeşte, Cu umbră împle orice colţ.
Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinţi p-iconostas.
Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arată o cruce Şi întunecime-n orice loc.
Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerşire tânguioasă Pentru repaosul de veci.
Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă – În albă mantie de domn.
Şi ochii mei în cap îngheaţă Şi spaima-mi seacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe faţă… Tresar – încremenesc – sunt eu. ……………………………………… De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Şi uit ce spun adeseori; Şoptesc cuvinte neînţelese Şi parc-aştept ceva: să mor? 
Antonio de Pereda: Visul cavalerului (1655) Ion Caraion: Coșmar Cu apele-adormite-n mine de cine ştie câte veacuri, mi-au răsărit pe suflet lacuri prin care mişună jivine. În molimă şi colcăitul pieirii certe ce mă-nchide, aud cum urlă infinitul acestor mari păduri lichide. E-o reversare planetară de ploi, prin care însetaţii îndrăgostiţi de luna-şi cară fantasticele oase-n spaţii. Ca peste-un cosmic stârv, în seară când dorm solzoasele şopârle, popoare mari de ciori coboară spre talmeş-balmeşul de gârle. Mă-nec în fiecare noapte, iar înecaţii de-altadată - frumoşi ca fructele necoapte mă iau de mâna şi-mi arătă cadavre lopătând sub stele c-o resemnare ideală, în cranii albe şi inele rămase de la altă gală. Şi-apar pe valuri fete moarte; e frig şi sânge-n vizuină; iar ploaia plouă mai departe şi-necul nu se mai termină. Onirismul Oneiros înseamnă vis în limba greacă și Oneiroi sunt diferiți zei și semizei din mitologia elenă care stăpânesc visele, coșmarurile și simbolurile lumii de vis. După Hesiod, Oneiroii erau fiii zeiței Nyx (noaptea) și erau frați cu Hypnos (somn), Thanatos (moartea) și Geras (vârsta bătrâneții). 
Balthus (Balthasar Klossowski de Rola 1908-2001): Visul În Metamorfozele, Ovidu susține că zeii viselor nu erau frații, ci unii dintre sutele de fii ai lui Hypnos și el identifică pe Morpheus (zeul viselor), Phobetor (zeul coșmarurilor), Ikelos (zeul oamenilor din visele profetice) și Phantasos (zeul obiectelor neînsuflețite din vise). Onirism înseamnă ceva legat de vise și poate fi găsit în mai multe domenii: Neurologie: simptomele de vise sau halucinații (onirism, parasomniile) prezente la anumiți bolnavi psihiatrici; Muzică: grupul de heavy metal rock Onirism, cel mai cunoscut pentru albumul Cosmic Dream (poate fi ascultat pe www.youtube.com/Onirism Cosmic Dream); curentul dreampop se referă la acea muzică evocatoare de visare, cu motive simple repetate insistent. Cele mai cunoscute exemple sunt motivul muzical al genericului pentru faimosul serial de televiziune Twin Peaks (creator David Lynch, compozitor Angelo Badalamenti: poate fi ascultat pe youtube la adresa youtube: twin peaks intro high quality) și compoziția Only a dream away de George Harrison (you tube: only a dream away). Literatură: 1. Poezia onirică este un curent literar suprarealist din România, inițiat în anii '60 de Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, cărora li s-au adăugat Vintilă Ivănceanu și Virgil Mazilescu, iar mai târziu Emil Brumaru, Florin Gabrea, Sorin Titel și Daniel Turcea. O componentă a acestui tip de lirică a fost dorința de a scăpa cenzurii ideologice din anii comunismului. Leonid Dimov: Absurd Odaia-i scăldată de vesperă. Trec Minate duminici. Pruncii lenevoase. Adoarme dragonul pe plapuma roz Şi-n colţuri nălucile cântă din oase. Afară culesul de piersici e-n toi. Gem strugurii negri sub streşini. E bine. Ci voi pomeniţi-mă! Da, m-am întors Din palmă de fildeş să prind un ciorchine. Opincile monştri slinoşi au strivit. Desfă-le nojiţele. Nu-ţi fie frică! Coboară-n podvalul cu sumbre balerci Şi trage-mi din vinul iubit o ulcică. Aşa. Să nu plângi căci aievea nu sunt. Auzi nechezatul din închipuire? Ce mlaştini bombate răsuflă-n argint Pe negru suiş prevestind răstignire? Daniel Turcea: Balada păsării vie Lumina venind, pe cale inima-mi cere pasare lina sufletu-n lacrimi vrea, fara vina numai sa-l apere numai sa-l poarte sus
2. Proza onirică: Este o variantă a prozei postmoderniste românești și are - ca cel mai de seamă reprezentant al ei - pe Mircea Cărtărescu (Orbitor, Solenoid,Ruletistul) Filmul oniric: câteva exemple sunt Mulholland Drive (2001 - David Lynch), Farmecul discret al burgheziei (1972 - Luis Bunuel), 8 1/2 (1963 - Federico Fellini), All that jazz (1979 - Bob Fosse), Anul trecut la Marienbad (1961 - Alain Resnais), Fragii sălbatici (1959 - Ingmar Bergman). Onirismul în artele vizuale (picturi, fotografie): 
Antonio Mora: Pădurea interzisă (fotografie onirică) 
Daniel Petraș: Vas de pirați (pictură onirică) Mari artiști din istoria picturii au fost adepții reprezentărilor de dincolo de limitele realității (suprarealism) și numele lor sunt foarte cunoscute Salvador Dali, Rene Magritte, Marc Chagall. Din generația nouă se bucură de un remarcabil succes polonezul Wojtek Siudmak și românii Adrian Ghenie și Ovidiu Kloska. 
Rene Magritte: Oraș 
Ovidiu Kloska: Autoportret Drinkology: Băuturi de vis 
Cocktailul Visul de aur Galliano (Golden Dream Galliano) Este o băutură inventată la Livorno (Italia) în anul 1896, de Arturo Vaccari, în onoarea eroului național Giuseppe Galliano, căzut în războiul italo-abisinian din 1895. Rețetă: 25 gr. de frișcă, 25 mL de suc de portocale, 25 mL de lichior de portocale și 25 mL de lichior Galliano. Lichiorul Galliano, inventat de Remy Cointreau (patronul firmei de băuturi cu același nume), are o rețetă bazată pe multiple ierburi aromate, dar cantitățile și modul de preparare au rămas întotdeauna secrete. Se știe că, pe lângă alte ingrediente, în compoziția băuturii intră anasonul, lavanda, scorțișoara, vanilia, pepermintul, ienupărul și altele. Firma Cointreau a fuzionat în anul 1991 cu firma celebrului coniac Remy Martin. 
Salvador Dali: Visul american Istorie prezidențială americană: Visele președinților Combinând datele biografice cu evenimente legate de mandatele prezidențiale, Charles Barasch schițează descrierea unui posibil vis al fiecăruia dintre primii 43 de președinți americani (Dreams of the presidents. From George Washington to George W Bush North Atlantic Books 2008). Am ales două dintre ele, cele ale președinților Reagan și Clinton. Ronald Reagan (1981-1989) Se făcea că toți președinții se adunaseră într-o sală din Casa Albă. Le spuneam despre ideea mea cea mare: reducerea taxelor. Lincoln și Jackson și-au dat ochii peste cap. Jefferson a prizat puțin tabac și a strănutat. Grant a spus că-i place idea și Truman i-a dat un pumn în nas. S-a iscat o încăierare și eu eram regizorul de platou și le dădeam indicații lui John Wayne și Gary Cooper cum să liniștească lucrurile. Marilyn Monroe s-a strecurat inăuntru, pierdută și speriată - parcă îi căuta pe The Misfits - dar, văzăndu-mă, mi-a făcut cu ochiul. O duc pe platoul gol pentru Cântând în ploaie. Marilyn își linge buzele ei de rubin și trage fermoarul rochiei, apoi își freacă șoldurile de ale mele: Dumnezeule, e mult mai mult decât face Nancy...Apoi mă văd dezbrăcat și ea îmi șoptește ceva la ureche, dar nu înțeleg. Îmi frec, să-mi desfund urechea, scutur capul, dar tot nu înțeleg. Ea se uită la mine ca și cum mă crede nebun, imi dă un brânci și mă trezesc stând pe terasa Casei Albe și ținând o cuvântare. Țin o păpușă woodoo în mână și cei adunați pe peluză, care mă ascultă, râd în hohote. Sunt încă gol, încerc să mă acopăr, încrucișez picioarele...Dau să intru înăuntru prin ușa din spate, care e închisă...Prin geam văd câinele Bonzo care țopăie cu hainele mele în gură... Bill Clinton (1993-2001) Țin de umeri pe Rabin și Arafat, care își strâng mâinile, filmați în timp ce schimbă mapele cu acordul semnat. O stea, simbol al păcii, se aprinde, apoi coboară spre noi, se transformă într-un ciocan lovit de masa de lemn de un judecător în togă. Nu pot să spun dacă e Dumnezeu sau Clarence Thomas, dar o voce de la un amvon ceresc bubuie numele meu. Apoi sunt în Hope (orașul din Arkansas unde a copilărit) și împing un cărucior de copil, ținând-o de mână pe Hillary. Intrăm în pădure, tot mai adânc și deodată mă văd pierdut. Departe văd o lumină și parcă sunt într-o poveste, sau la căsuța bunicii mele. Se pare că Newt Gingrich a devorat-o ca un lup și acum mă așteaptă, să sară la mine. Dar sunt înapoi la Casa Albă, unde turiștii se înghesuie la intrarea principală, așa că mă strecor prin spate. Sunt într-o cârciumă plină de fum și muzică și îmi iau saxofonul; vreau să urc pe scenă cu Springsteen. Dar înainte merg la bar unde comand un scotch pentru femeia de alături. Ea își întoarce fața spre mine si își deschide o gură largă, pregătindu-se să țipe. Încep să cânt la saxofon o melodie lentă. Rubrica gastronomică: Semnificația viselor cu subiecte de hrană/ alimente/ mâncăruri Ce înseamnă dacă visezi: biscuiți - ceartă; bomboane - dorința de împăcare; bucătărie - căldură, armonie în familie; cafea - nevoia de imbold, stimulare; clătite - nevoia de a pune ordine în viață; alcool - îmbogățire; morcovi - frică; muștar - conflicte, ceartă; cireșe nestatornicie; ouă - semn rău; sare - ceartă; mere - cunoaștere; banane - vise erotice; pâine - viață; brânză - câștig; înghețată - noroc; carne - obstacole; pește - comfort, bine; ciocolată - dragoste. 
Giuseppe Arcimboldo (? -1593) Despre vise cu un zâmbet - Andrei Pleșu Am noroc. Dimineaţa, la trezire, îmi dau seama că am avut unele vise, dar, de cele mai multe ori, nu-mi amintesc aproape nimic din anecdotica lor. Spun că am noroc, pentru că, ascultînd sau citind ce vise au alţii, trăiesc mici momente de panică, amestecată cu invidie. Freud şi Jung, de pildă, povestesc lucruri halucinante. Vă dau un exemplu (din Jung): „Se făcea că merg pe o pajişte amplă, în mijlocul căreia descopăr o groapă zidită. Cobor de-a lungul gropii şi mă trezesc într-o încăpere subterană cu o singură piesă de mobilier: un tron. Pe tron, văd un trunchi de copac, dar observ că e vorba de un trunchi făcut din carne şi piele şi că în vîrful lui e amplasat un ochi. E momentul în care aud desluşit vocea mamei mele, care îmi spune: «e Mîncătorul de oameni!» În mintea mea, ceea ce văd se asociază, inexplicabil, cu imaginea lui Iisus. Abia într-un tîrziu, înţeleg că am dinainte un simbol falic şi că particip la o iniţiere în misterele chtonice, misterele Pămîntului“. Faţă de asemenea compoziţii baroc suprarealiste, bietele mele vise (că vreau să strig, sau să fug şi nu pot, că mă prăbuşesc într-un hău, sau că stau de vorbă cu rude sau prieteni defuncţi) sînt de o platitudine, de o previzibilitate stînjenitoare. Cred sincer că oamenii „normali“, ca dumneavoastră şi ca mine, nu visează asemenea pagode simbolice decît rarisim. Şi că, de regulă, le uită. Dacă ar visa aşa ceva noapte de noapte şi ar trăi hăituiţi de visele lor, ar ajunge rapid să-şi înghită şosetele, să plece de-acasă în chiloţi şi, în final, să adoarmă pe canapeaua unui psihanalist euforic. (Andrei Pleșu: Despre vedenii și vise. Dilema veche nov/2011) "Cand văd ce vise visau ăștia...(n.e. psihanaliștii Sigmund Freud și Carl Gustav Jung) nu înțeleg: eu de ce nu visez așa ceva?", a glumit Andrei Plesu cu ocazia dezbaterii. Nu stiu din ce era facut psihismul acestor oameni, ca aveau o asemenea turmentare nocturna. Nu e chiar la indemana. Imi vine sa spun ca si le si induceau. Daca pret de cateva decenii nu te ocupi decat de mitologie, de simbolistica, de arhetipuri, de analiza si de viziuni... le si visezi! Visezi lucruri de care te ocupi! Si visele tale incep sa ia forma continutului constient pe care, intr-un fel sau altul, il induci ocupandu-te cu asta. Daca nu esti Jung sau Freud, visezi ca prostul! Cum mergeai pe un drum si te striga unu'... Daca esti Freud sau Jung, "dom'le, e groasa"!" (Hotnews .ro 10 noiembrie 2011) Trivia: Despre vise
Cărți de interpretare a viselor Extrase din Cartea Viselor (www.academia.edu) și Carte de visuri. Îndreptar după vechile scrieri ale înțelepților din Persia, Chaldeia, Egipet și India (1942) Abajur de visezi, înseamnă încercarea de a-ți ține viața în secret; dureri de burtă: probleme, nereguli; ac: certuri, criticism; alb: puritate, curățenie sufletească; alergare: nevoia de a evada, de a scăpa de ceva; biserică: nevoia de protecție; botez: început; brad: sănătate, viață lungă; bomboane: dorință de împăcare; buruieni: neglijență; fanfară: relaxare; lacăt: îngrijorare; lumânare: singurătate; animale cu patru picioare: prieteni drepți; arbori: bucurie; cataramă: nefericire; fus: moarte apropiată; câini: dușmani; plumb: boală; sare: ceartă; Cele mai frecvente simboluri din vise: a fi urmărit: frică, anxietate; apă: emoții pozitive sau negative; paralizie: lipsă de control; cădere în gol: vulnerabilitate; moarte: un lucur nou, un început; zbor: scăpare de griji, pericole; alimente, hrană: energie; a fi dezbrăcat: frică de lume; 
Scenă din filmul Fragii sălbatici de Ingmar Bergman
|
|
Într-o inventariere cît mai completă a tipurilor de discurs pe care le producem sau le ascultăm în viaţa de zi cu zi, ar trebui să ajungem la un moment dat şi la povestirea viselor. O activitate obişnuită, episod banal al conversaţiilor familiare, dar avînd şi reflexe instituţionalizate: în profeţii, în magie, în psihanaliză, în literatură. în literatura română visul mi se pare bine reprezentat: istoria lui locală ar putea începe cu Mănăstirea Argeşului, trecînd apoi prin Eminescu şi nuvelele lui Caragiale, pentru a ajunge la onirişti şi la descripţiile minuţioase din proza lui Cărtărescu. Nu la fel de puternică e investigarea teoretică a temei; avînd însă în vedere circulaţia internaţională a ideilor, mai mult sau mai puţin recentele preocupări de prin alte părţi pentru constituirea unui corpus literar oniric şi pentru analiza sa ar putea produce şi la noi o creştere a interesului în domeniu. Din perspectiva lingvisticii textului şi a analizei discursului, întrebarea principală este în ce măsură povestirea viselor are trăsături specifice, mărci lexicale sau gramaticale, formule sau modalităţi de organizare care să o individualizeze între alte discursuri narative. Asemenea trăsături există, deşi povestitul viselor e în multe secvenţe perfect confundabil cu relatarea unei întîmplări adevărate, a unei experienţe personale, a unui film sau a unei cărţi (eventual cu subiect fantastic). într-un articol pe această temă ("Dream-reporting discourse", în Text, nr. 4, 1984), Benny Shanon şi Rivka Eiferman analizau, pe baza unui corpus oral, situaţia discursivă particulară a povestirii de vise: de articulare logică şi de raţionalizare a unor experienţe psihologice confuze, vagi, care rămîn oricum incontrolabile. Reflexul textual al acestei situaţii e reprezentat de un stil abrupt, de folosirea unor termeni vagi, de încercările de reformulare, produse de insatisfacţia locutorului faţă de propria relatare; naraţiunea, dominată de timpul prezent, pune pe acelaşi plan acţiunile, renunţînd la ierarhizarea lor. într-un alt articol, un autor îl cita pe Valéry, cu afirmaţia provocatoare că povestirea visului e o povestire ca oricare alta, care, "normalizînd" limbajul şi desfăşurarea temporală, mai are foarte puţin de a face cu logica visului. Pentru română, ar fi interesant de analizat un corpus real de povestiri de vise, după cum ar fi pasionantă şi o investigare a prezenţei visului în literatură. Un compromis între aceste două direcţii - şi mai ales o cale de acces mai lesnicioasă - e oferită de relatările însemnărilor zilnice, ale paginilor de jurnal. În Jurnalul lui Sebastian (însemnare din 21 iulie 1935), secvenţa relatării onirice are o formulă de introducere ("Un vis pe care încerc să-l scriu chiar acum, trezindu-mă din somn"); urmează o naraţiune fragmentară, plină de puncte de suspensie, dominată de uzul prezentului ("citesc", "Sunt la Dinu Brătianu acasă. Am în mâini un vas cu apă"). Povestirea visului e un text în care devin normale descrierea din afară a acţiunilor persoanei I (dedublate) şi exprimarea unor dubii în legătură cu verbele proceselor interioare, controlabile doar de vorbitor. Abundă formulele modalizatoare de incertitudine ("se pare că", "parcă"), expresiile vagului, aproximaţiei ("sau aşa ceva", "un fel de"). Transformările petrecute fără a fi conştientizate, percepţia unor realităţi paralele se reflectă în mărci temporale de tipul: "în timp ce", "între timp". Formula finală - "Cam asta a fost" - implică o acceptare a limitelor transpunerii visului în limbaj. În Jurnalul lui Mircea Zaciu (vol. IV, însemnare din 22 ianuarie 1987) regăsim o formulă introductivă ("Vis cu C."), aproximarea ("era un fel de cîmp", "nu părea"), alternarea de imperfect şi prezent; naratorul încearcă să disocieze planurile conştiinţei ("ştiam din vis", "realizam asta încă din vis"). La Corin Braga (Oniria, Jurnal de vise, 2 septembrie 1985), observăm (în prima pagină a textului; materialul întregii cărţi oferă multe alte exemple de trăsături caracteristice) introducerea ("Să vedem visele"), dominaţia prezentului, tendinţa de interpretare ("ca şi cum"). În Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, în însemnarea din 8 noiembrie 1990 ("şi am visat") domină imperfectul, întrerupt uneori de prezent şi completat de mai mult ca perfect (care recuperează metamorfozele: "devenise") şi de perfectul compus. Visul e tratat metatextual ("Visul are aici neclarităţi"), dar în interiorul relatării e adoptată de obicei perspectiva interioară, a momentului respectiv ("era de fapt"; "eram căutat", "apoi", "mi s-a părut că ştiu cine e, dar nu mi-am dat seama"). În relatările cotidiene ale viselor noastre, cred că e folosit mai ales imperfectul, care marchează repetat raportarea la un reper ("atunci-acolo", "în vis"), poate şi datorită afinităţii sale cu irealul (manifestată şi în imperfectul jocului sau al propoziţiei condiţionale ipotetice). În plus, apare şi o formulă tipică, absentă din fragmentele din care am citat. E vorba de construcţia reflexiv-impersonală a verbului a face - "se făcea că": la imperfect; aceasta e o marcă inconfundabilă a relatării de vise. E înregistrată de altfel ca atare în dicţionarul academic al lui Puşcariu (Dicţionarul limbii române, tomul II, partea I, F-I, 1934), cu explicaţia "a se ivi, a se arăta, a se desfăşura înaintea ochilor cuiva" /"Despre viziuni, arătări, visuri etc.", situaţia din română fiind întărită prin citarea unor paralele balcanice: din aromână ("s'făţea că..."), neogreacă, bulgară, albaneză. 
Salvador Dali: Visul produs de zborul unei albine în jurul unei rodii cu o secundă înainte de trezire |
____________
Sfatul lunii
Radu Părpăuța
Să vă spun un secret, oameni buni, cei care urmați cu rigurozitate sfatul medicului, unele rețete infailibile, yoga, Osho, răbdările prăjite vegane, etc.
Deci să vă spun un secret care vă ferește de accidente mortale și de mortalitate în genere:
Cele mai puține cazuri mortale se întîmplă în cîrciumă!
Așa că...
Pamfletul lunii: Domnul Liviu Pop – repere pe drumul uimirii - de Cristian Pătrășconiu
www.putereaacincea.ro 30 septembrie 2017
Andrei Pleșu chiar e un reper. Și punct. Dumneavoastră, domnule Liviu Pop, puteți scrie de trei ori cuvîntul „reper” fără nicio greșeală gramaticală? Mă îndoiesc. Și, cu atât mai mult mă îndoiesc de faptul că știți ce înseamnă cu adevărat un „reper”. Din acest motiv, nici nu vă întreb…
Motto: „Cer anticipat scuze pentru greșelile pe care le-am făcut.” (Liviu Pop, 22 septembrie 2017)
Intelectualul intergalactic, omul deplin al stupidităților rostite cu pieptul bombat și cu aer solemn, atletul neobosit al gafelor în limba română, agentul secret al metafizicii lui Genunche, eroRul multor zile nefaste pentru învățământul autohton (plin deja de greșeli și de erori venite fix de la dumnealui) – adică, Liviu Pop. Unii îi spun Liviu MOP, dar aici mă delimitez imedit și total de o asemenea formulă pentru că mi se pare o mârlănie să te legi de numele cuiva, așa încât, dar numai aici, dl Pop poate conta pe solidaritatea mea.
Ei bine, personajul invocat mai sus, în două rânduri ministrul al Educației, lovește din nou. De fapt, în fiecare zi mintea sa, harnică și, vai, atât de odihnită, în care încap așa de puține cuvinte, scoate la iveală câte ceva – și, în felul acesta, e des întemeiat să spunem că această caricatură de ministru „lovește din nou”. Recentissim, l-a luat în cătarea vidului său axiologic și gramatical pe Andrei Pleșu. Pare să fie o modă recentă: cu cât în dreptul cuiva stă mai multe mediocritate, cu atât mai mult simte acesta pornirea de a se „înfige” în Andrei Pleșu.
O să citez doar o singură formulă, emisă de acest emițător neobosit de aberații care este Liviu Pop, cu privire la domnul Pleșu. Una singură, pentru că o să vreau să o demontez mai jos – dacă aș fi citat întreaga diatribă (vezi dex.ro, dle Pop!, în caz că…; a propos, am spus „diatribă”, nu „ditiramb” – și rog să fiu scuzat că folosesc cuvinte mai complicate, voi încerca să îmi revizuiesc atitudinea și să nu se mai întâmple…), i-aș fi făcut un nemeritat serviciu acestei năpaste a Educației autohtone instituționalizate.
Așadar, Liviu Pop, septembrie, anul de grație 2017: „Mi-aș fi dorit să fi fost dumnealui un reper când a fost ministru, l-aș fi luat ca model, oricând apreciez un exemplu de calitate. ”. Buf- buf! Așa spune, voios, simplu și integral aberant, Liviu Pop; o spune zilele trecute, nu mai departe de atît.
Să le număram, coane Liviu Pop! Dar pe bune – nu cum număra partidul matale creșterea economică (două la Primărie, două la Prefectură, unul la Primărie, încă unul la Primărie…)! Mai precis, și în registru ironic, să numărăm DE CE NU ar fi putut Andrei Pleșu să fie un reper pentru acest monument de tupeu, de incoerență și de inconsisteță, așa cum e, pregnant, Liviu Pop.
Dar mai întâi, inclusiv pentru cei care se încurcă în meandrele istoriei recente sau pentru cei care cred că istoria începe cu ei, să reamintim că domnul Andrei Pleșu a fost, în două rânduri, ministru: prima oară, ministrul al Culturii; a doua oară, ministru de Externe. Ambele mandate – excelente, după standardele bunului simț!
Revenind la numărătoare, iată, coane:
1. Dl Pleșu nu avea cum să fie un reper pentru dl Pop: Andrei Pleșu vorbește și scrie o limbă română de sărbătoare. Pentru dl Liviu Pop, logic, așa cum bine știe, reper în materie lingvistică e un agramat, unul care înghite cuvinte, care ratează acorduri, care nu știe normele esențiale ale limbii române.
2. Andrei Pleșu este un creator de instituții. Liviu Pop este unul dintre marii demolatori ai faptelor bune pe care, de-a lungul istoriei recente, le-a contabilizat sistemul de învățămînt românesc. Fapte bune care au luat, uneori, formă instituțională…
3. Andrei Pleșu este unic și greu repetabil – în bine, la nivel instituțional românesc. Liviu Pop este un auxiliar al unor zone obscure din PSD – care nu sunt marginale, ci au, vai, o centralitate aproape dezarmantă. Și, în această calitate, prestează bine! Dar nu „în bine”.
4. Andrei Pleșu e un excepțional comunicator și un purtător privilegiat de șarm. Când dl Liviu Pop deschide gura, limba română se ascunde pe unde apucă, înspăimântată de acesta. Iar publicul – larg, adversari, dar și colegi de partid – râde. A propos: e sănătos uneori să râzi cînd ești în fața unui vorbete oarcare de partid.
5. Andrei Pleșu, când a fost ministru (de Externe), a cucerit, cu șarmul său, dar și cu prezența sa consistentă, marile Cancelarii ale lumii. Căutați de vedeți ce spunea despre domnia sa Madeleine Albright, la vremea aceea unul dintre marii decidenți ai planetei. În schimb, inteligența dlui Pop este atât de dramatic limitată încât, când a fost numit a doua oară ministru, Liviu Pop a și uitat că a mai fost, vai, încă o dată în aceeași nedemnă postură (nu pentru el, ci pentru elevi, pentru profesori, pentru părinți!).
6.Când era ministru al Culturii, de numele dlui Pleșu se leagă momentele inaugurale pentru mai multe insitituții de mare și binemeritat prestigiu. Muzeul Țăranului Român, spre pildă; dar în formula Horia Bernea, nu a iubitorilor de manele insituționale care i-au urmat acestuia. Și, desigur, Humanitas – o mare universitate ambulantă a României. În ultimele săptămâni, de numele lui Liviu Pop se leagă, pe lângă o mulțime de catastrofe decizionale, și un fel de război, psihanalizabil pentru un prof modest de matematică așa cum e Liviu Pop, cu un „auxiliar”, celebra Gazeta Matematică. Domnule Pop, problemele un pic mai complicate de matematică să știți că nu mușcă! Și, la fel gândesc, chiar dacă nu pe placul dvs, mulți elevi buni la matematică, mulți profesori buni la matematică… Mulți oameni BUNI, domnule Pop, mulți oameni care nu se tem de performanțe reale, mulți oameni care încearcă să fugă de mediocritate. Chiar dacă nu veți înțelege deloc pasajul acesta, eu măcar mi-am făcut datoria de a vă spune…
7. Ca ministru – indiferent unde, la Cultură sau la Externe – dl Pleșu a adus cu sine eleganța și politețea. Nu și Liviu Pop – un campion al parvenitismului, un „Messi” al gafelor și deciziilor.
8. Andrei Pleșu e un om al faptelor – și anume, al faptelor bune. Deci, nu are cum să fie un „reper” pentru un parvenit de partid care dărâmă mai tot ce e bun în jurul său.
9. Andrei Pleșu e un om cu viziune – cu viziunea binelui. Viziunea lui Liviu Pop este dezastrul educațional. Și e consecvent în aplicarea acesteia. Or, întruct binele nu e egal cu dezastru, dl Pleșu nu are cum să fie un „reper” pentru dl Liviu Pop.
10. Nu în ultimul rând: Andrei Pleșu chiar e un reper. Și punct. Dumneavoastră, domnule Liviu Pop, puteți scrie de 3 ori cuvîntul „reper” fără nicio greșeală gramaticală? Mă îndoiesc. Și, cu atât mai mult mă îndoiesc de faptul că știți ce înseamnă cu adevărat un „reper”. Din acest motiv, nici nu vă întreb…
Am pus numai 10 puncte („decît” zece puncte, cum ar fi spus dl Pop; sau „decît zece puncte care am vrut să le enumăr” – cum spune des Tăriceanu), deși ele ar fi putut să fie mult mai multe.
Ca să nu o mai scald în ironii: Andrei Pleșu este un imens dar făcut culturii române, publicisticii autohtone, dar și serviciului public de la noi. Liviu Pop, în schimb, e un ins agramat, mediocru, uneori de-a dreptul penibil. Un mediocru, este adevărat, însă foarte harnic…
P.S. – Da, recunosc, parte din titlul acestui text e o parafrază (și, pentru idioții utili inclusiv: o parafrază nu e un plagiat!). Originară e formula „Repere pe drumul gândirii” – un titlul din Martin Heidegger, cu care are de-a face (și ca traducător, și ca autor al notelor introductive, alături de Th. Kleininger, prietenul de-o viață al dlui Pleșu, Gabriel Liiceanu). În privința gândirii, cred că problema nu se pune cu acuitate în cazul lui Liviu Pop. De aici, și parafraza cu care am lucrat…
Opinii: Tîmpirea prin ură - de Sever VOINESCU
Aparut in Dilema veche, nr. 711, 5-11 octombrie 2017
Nu de puține ori sînt întrebat ce am învățat eu din puținii mei ani de politică. Multe, răspund. De pildă, am învățat să nu subestimez niciodată capacitatea urii de a tîmpi. Pompează ură (în tine sau în alții) și ceea ce vei obține este prostie densă și agresivă. Zici că-i adrenalină, dar e venin. Vom vorbi, odată, despre efectul energizant al veninului acumulat în noi? În orice caz, cu cît urăști mai tare, cu atît te grăbești să comiți tîmpenii mai mari și mai adesea.
În mare, sînt două moduri de tîmpire prin ură. Veritabile mecanisme care suprimă gîndirea, primul funcționează cam așa: cînd urăști pe cineva, ții cu oricine i se opune. Cu cît îl urăști mai tare, cu atît standardul la care adversarul lui trebuie să se ridice pentru a primi susținerea ta este mai jos. Nu de puține ori ajungi să ții cu unul și mai ticălos decît cel pe care l urăști doar pentru că îi este, la rîndu-i, adversar. De pildă, în toiul crizei politice din iunie, am văzut oameni bine, oameni cu scaun la cap, respectabili sub toate aspectele, care au sărit imediat de partea unui prim-ministru absolut lamentabil (împotriva căruia manifestaseră, de altfel, zile în șir în februarie) doar pentru că șeful lui de partid a vrut să-l dea jos. Las la o parte firescul: e absolut normal ca majoritatea parlamentară care a desemnat un prim-ministru să-l înlocuiască dacă socotește de cuviință. Ei bine, ura împotriva șefului de partid a fost atît de mare încît lamentabilul prim-ministru s-a trezit susținut de o bună parte dintre cei care, în mod natural, îi erau adversari. De ce? Pentru că ura împotriva șefului de partid era atît de mare, încît busolele minții multora s-au magnetizat. Inteligența s-a prăbușit sub intensitatea urii.
Al doilea mecanism prin care ura tîmpește funcționează așa: cînd urăști pe cineva, oricine nu urăște cu tine devine suspect și se plasează, pe o scală imaginară a antipatiei tale, oriunde, de la neîncredere-reticență la ură propriu-zisă. De pildă, dacă îl urăști pe președintele României (poate că actualul nu stîrnește pasiuni violente cum o făcea precedentul, dar o intensitatea mocnită tot se simte), orice comentator TV care nu contribuie la ura aceasta este cel puțin suspect că e vîndut sau, mai nou, ghidonat de „servicii“/„sistem“. În acest caz, ura strîmtează dramatic orizontul. Pe lume nu mai există decît obiectul urii și două categorii de oameni: cei care urăsc la rîndu-le și ceilalți care sînt, necesarmente, fie proști, fie corupți. Iarăși, inteligența sucombă sub fumul gros și toxic al urii.
Adaug imediat că am ales exemplele acesta, de pe malurile Dîmboviței, pentru că îmi sînt la îndemînă, dar fenomenul tîmpirii prin ură este universal. De fapt, despre un asemenea caz vreau să aduc vorba.
Astăzi, în plan internațional, asistăm la spectacolul hîd al tîmpirii prin ură în legătură cu Donald Trump. Dacă, pînă acum cîteva luni, era doar la modă să-l urăști pe Trump, acum a devenit obligatoriu. Pot înțelege trend-ul: tipul e mai degrabă antipatic și caută cu lumînarea scandalul. Cum mai spus-o, nu-mi place Trump. Dar nici modul în care se instituționalizează aproape ura împotriva lui nu-mi place. Mai ales că, din cîte văd, ajungem în situații absurde. Urmăresc îngrijorat (cum altfel?) cazul Coreea de Nord. Comunitatea internațională este paralizată în fața unui dement. Nu ar fi prima oară în istorie, desigur. Și istoria ne spune că aceste episoade se termină prost.
Pe de o parte, America și aliații ei din regiune se simt tot mai amenințați, pe bună dreptate. Pe de altă parte, Rusia și China au mințit continuu, de mulți ani, comunitatea internațională promițînd să facă ce trebuie pentru a-l opri pe nebun. Rusia și China au sprijinit și sprijină regimul de la Phenian pe logica: oricine îi înfurie/înfruntă pe americani e de susținut. O prostie, firește, dar n-ai ce-i face: în lumea de azi o asemenea gîndire trece drept „inteligență strategică“. Astfel, micul nebun se apropie cu pași repezi de momentul în care va fi în stare să trimită rachete nucleare unde vrea el. Nervozitatea crește. Retorica belicoasă atinge cote înalte. Trump a spus că, dacă America ori aliații săi vor fi atacați de Coreea de Nord, atacatorul va fi distrus. Kim Jong-un a răspuns rapid, numindu-l pe Trump „cîine“, „derbedeu“, „gangster“, „senil“. După cîteva zile, am aflat că nord-coreenilor li se spune în țara lor că un atac atomic împotriva Americii e inevitabil. Această escaladare a vorbelor, desigur, are explicațiile ei. E tot mai greu să răspunzi plauzibil doar cu declarații politice unuia care nu se oprește din teste nucleare.
Dar văd uimit că o bună parte din presa internațională nu este dispusă să admită că, măcar în fața unuia ca Kim Jong-un, președintele Americii are un ascendent moral. Cum e să-l urăști pe Trump atît de tare încît încît aproape să-l simpatizezi pe Kim? Zic „aproape“ pentru că nimeni nu o declară pe față. Totuși, tonul articolelor ori emisiunilor TV îmi indică o pregătire a armatelor de civici liberali americani pentru eventualitatea unui atac militar menit să-l îndepărteze pe Kim de la putere. Antitrumpiștii îl urăsc atît de tare pe Trump încît sînt gata să ne vorbească despre un eventual Kim îndepărtat de la putere ca despre o victimă a imperialismului trumpist. Vor fi mulți oameni care, din ură față de Trump, îi vor găsi lui Kim circumstanțe în apărare la care nici nu ne putem gîndi acum.
Într-un fel, tot acest proces de tîmpire prin ură este destul de plictisitor odată ce l-ai înțeles. Și totuși, rămîne unul dintre cele mai spectaculoase numere de care este în stare natura umană, care nu se lasă, nu se lasă, nu se lasă…
Dostları ilə paylaş: