Capitolul 9 Comportament politic: alegători rezonabili şi sisteme multipartide

Capitolul 9
Comportament politic: alegători rezonabili şi sisteme multipartide

(pg. 240-248)

Franz Urban Pappi
Votul tematic – acordarea votului in functie de problemele de politica publica – prezinta dificultati atat pentru cetatenii informati: - nu se prezinta neaparat ca si un grup omogen;

- nu sunt interesati in aceeasi masura de aceleasi probleme de politica publica pentru care sa astepte rezolvare din partea guvernului; cat si pentru cei mai putin informati: -adesea se afla in situatia de nu detine informatii despre politicile promovate de diferitele partide → rezultatul final: electorat balcanizat intr-o serie de grupuri interesate de teme diferite + un grup numeros format din cei pentru care apropierea dintre tematici nu are nici o logica.

Ipoteze: - sistemele multipartide ar trebui să aiba un numar mai mare de votanţi neinformati decât cele bipartide, deoarece este probabil mai dificil să obtii si sa prelucrezi informatii despre mai multe partide decat despre doua;

- in conditiile in care se manifesta o proliferare a partidelor monotematice, balcanizarea va fi mai probabila in sistemele multipartide decat in cele bipartide.

Totusi in sistemele multipartite in viata reala, aceste ipoteze nu se verifica. O explicatie este oferita de o teorie asemanatoare „teoriei functionale a identificarii partinice” (Shively 1979): cetatenii care nu se informeaza direct despre pozitia preferata de partide in cazul diferitelor probleme de politica publica vor apela la simplificari informationale; cu cât va fi mai necesar sa apeleze la astfel de tehnici, cu atat sporesc sansele ca cetatenii din sisteme multipartide să devină mai bine orientati decat cei din tarile cu sisteme bipartide.

O posibila modalitate de simplificare informationala – conceptul de ideologie( o data cu Downs, 1957), cu precizarea ca acesta nu trebuie confundat cu un nivel ridicat de sofisticare politica( are o conotatie mai profunda-convingeri mult mai bine structurate, opinii proprii, utilizarea de concepte abstracte ca liberalism, conservatorism etc.) → rationamentul ideologic nu este totusi o tehnica utilizata de majoritatea cetatenilor mai putin informati, cu scopul de a se orienta in viata politica.

Un alt instrument comun de orientare este considerat a fi schema stanga-dreapa care utilizeaza etichete ideologice si care, asa cum o vad Fuchs si Klingemann „este un mecanism de reducere a complexitatii, care are in principal o functie de orientare pentru indivizi si o functie de comunicare pentru sistemul politic”.

Utilizarea scalei stanga-dreapta insa, produce date generalizabile despre felul in care sunt percepute pozitiile partidelor, dar si locul in care se plaseaza respondentii pe scalele respective doar daca se porneste de la 2 asumptii:

1. 
   dimensiunea stanga-dreapta este singura schema cognitiva aplicata in cazul partidelor;
   
2. 
   respondentii sunt capabili sa utilizeze acelasi instrument de orientare atat in cazul lor cat si in cazul partidelor.
   

Hinich şi colaboratorii săi au dezvoltat o teorie care nu pleaca de la aceste asumptii, ci permite testarea lor. Pornesc de la ideea conform careia cetatenii folosesc ca si mecanism de simplificare etichete ideologice pe care le ataseaza partidelor in evaluarea pozitiei acestora, dar spre deosebire de modelul original propus de catre Downs, nu este necesar ca cetatenii sa se plaseze si ei in mod direct pe scala ideologica. → Hinich si Munger sunt de parere ca modelul lui Downs nu poate functiona si propun un model spatial al ideologiei in care „dimensiunea sau dimensiunile ideologice (unde au loc dezbaterile si deciziile in politica)” sunt relaţionate sistematic cu „spatiul complex de politici publice, n-dimensional (de care sunt interesati cu adevarat cetatenii)”. Presupune că:

• 
  alegătorii au cunostinte despre pozitiile ideologice ale partidelor pe dimensiunile ideologice;
  
• 
  alegatorii utilizeaza aceste cunostinte pentru a estima pozitiile partidelor in problemele de politică publica.
  

Totusi, se poate cu usurinta constata ca alegatori care au aceleasi preferinte într-o problema de politica publica, pot avea pozitii derivate in mod diferit pe dimensiunea ideologica.

→ 2 modalitati empirice de a aplica teoria lui Hinich:

• 
  de a utiliza date despre preferintele si perceptiile alegatorilor vis-a-vis de politica publica, dar si in legatura cu pozitiile tematice ale partidelor + analiza factoriala pentru a identifica spatiul ideologic latent;
  
• 
  de a masura in mod direct cunostintele ideologice ale alegatorilor cu privire la partidele politice.
  

Preferinţele partinice şi comportamentul electoral

Evaluarile retrospective ale partidelor descrise aici : - rol de predictori ai formarii preferintelor partinice + rol de predictori ai comportamentului electoral. In privinta comportamentului electoral, autorul se intreaba daca cetatenii se folosesc de votul retrospectiv, daca este posibil ca acestia sa voteze doar din obisnuinta, caz in care votul este doar o actine repetitiva, iar participarea si alegerea facuta consecinte ale preferintei stabile pentru un partid, si nu rezultat al unui proces constient de luare a deciziei.

De precizat: in comportamentul electoral este cu siguranta nevoie si de un anumit grad de reflectie ce trece de granitele unei simple obisnuinte, in conditiile in care intervalele la care se exercita votul sunt mult mai lungi decat alte actiuni repetitive cotidiene, iar decizia de a participa la vot implica anumite costuri astfel ca nu este de la sine inteleasa.

Intr-un sistem bipartid → partidul preferat =partidul cu care alegătorul repectiv va vota, ramanand doar decizia de a participa sau nu la alegeri. Aceasta decizie genereaza asa numitul paradox al votului – ce rost are sa votezi cand utilitatea in urma participarii cuiva la vot este extrem de mica sau chiar negativa, comparativ cu costurile de participare.

Cu toate acestea, cei mai multi autori ajung la concluzia ca normele sociale cu privire la participarea in alegeri si care au o functie expresiva constituie un factor determinant al ratei de participare deoarece genereaza satisfactie prin insusi actul de a vota si nu prin prisma consecintelor pe care ar putea sa le aiba asupra unei guvernari ulterioare – actiuni instrumentale.

Intr-un sistem multipartid → cetatenii se afla intr-o mai mare dificultate pentru ca e necesar sa ia in calcul si viitoarele coalitii ceea ce ii aduce in imposibilitatea de a dezvolta o strategie rationala cu scopul de a inluenta rezultatul alegerilor.

Guttman si colaboratorii sai → distinctia intre absentismul la vot datorat indiferentei si absentismul datorat alienarii pentru a diferentia astfel intre alegatorii-investitori si alegatorii-consumatori.

In sistemele multipartide alegatorul-investitor trebuie sa ia in considerare posibilitatile de formare a coalitiilor, estimand probabilitatea corespunzatoare coalitiilor alternative pornind de la rezultatele alegerilor; totusi se poate constata ca acestea nu vor avea o foarte mare influenta asupra calculelor acestui tip de alegatori. Alegatorii-consumatori nu sunt foarte diferiti, diferentele dintre cele 2 categorii relevandu-se abia pe masura ce alegerile se apropie:

• 
  alegatorul-consumator are nevoie de un impuls mai puternic pentru a se implica;
  
• 
  alegatorul-investitor va lua in considerare estimarile in legatura cu posibilităţile de formare a coaliţiilor ceea ce l-ar putea aduce in situatia de a-si exercita votul într-o manieră mai sofisticată.
  

Concluzi: alegatorul din sistemele multipartide isi va construi un „profil de preferinte partinice”, iar printre factorii care ii influenteaza preferintele politice se numara:

- evaluarile performantelor guvernamentale;

- proximitatea tematica fata de partide;

- asteptarile pentru viitor;

- evaluarea competentelor liderilor de partide si ale candidatilor pentru functiile administrative etc.

Totusi, dupa momentul formarii unei preferinte pentru un anumit partid mai ramane problema predictiei comportamentului pe care il vor avea acestia la urne luand in considerare toate implicatiile acestuia.

ERIKA BARAGAN,

SP III, Gr. 2