CAPITOLUL 11. TRANSPORTURI
Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice dar şi combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, în perioada de referinţă polițiştii rutieri au organizat 1008 acțiuni preventive, din care: 656 acţiuni cu efective proprii;285 acţiuni efectuate împreună cu alte formaţiuni de poliţie;67 acţiuni în colaborare cu alte instituţii.Astfel, s-a reuşit, prin activitățile întreprinse, să se diminueze numărul accidentelor rutiere cu consecinţe grave (-2,5%) şi numărul persoanelor decedate (-23,7%). Au fost constatate direct 466 infracţiuni, din care: 408 la regimul circulaţiei; 58 de altă natură;au fost aplicate un număr de 50.888 contravenţii.
Pentru realizarea efectului preventiv-educativ asupra conduitei rutiere a conducătorilor auto, au fost reţinute 2.079 permise de conducere, 1.341 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea defecţiunilor şi au fost imobilizate 157 vehicule.
Au fost accesate fonduri europene pentru moderniyarea infrastructurii rutiere de catre UAT-urile : judet Bacau, municipiul Bacau, Onesti, Buhusi , Moinesti si Comanesti .
CAPITOLUL 12. DIPLOMAȚIE ȘI AFACERI EXTERNE
In cursul anului 2012 in judetul Bacau au avut loc urmatoarele vizite oficiale naţionale si internaţionale:
-
3 vizite ale reprezentanţilor Guvernului României: primul ministru Victor Ponta, ministrul
administraţiei și internelor Mircea Dușa, ministrul sănătăţii Vasile Cepoi;
-
4 vizite ale unor delegaţii ale administraţiei sau mediului de afaceri din Maroc, Spania,
Germania, Italia;
-
1 vizită a ambasadorului Poloniei;
-
1 vizită a unei delegaţii din 4 state europene în cadrul unui proiect european în domeniul
învăţământului;
Toate vizitele au fost mediatizate prin conferinţă de presă sau comunicate de presă.
CAPITOLUL 13. EDUCATIE
În conformitate cu Procedura operaţională privind activitatea de monitorizare prin intermediul camerelor de supraveghere video în unităţile şcolare din sistemul naţional de învăţământ pe perioada desfăşurării probelor din cadrul examenelor naţionale, în anul şcolar 2011-2012 , inspectoratul şcolar a asigurat în toate centrele de examen şi centrele zonale de evaluare camere de supraveghere video. În 3 centre de examen au existat sisteme integrate de monitorizare video (Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău, Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. Vasilescu – Karpen” Bacău şi Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comăneşti). În perioada desfăşurării examenului de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au fost monitorizate cele 31 unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste probe, de către membrii comisiei judeţene de bacalaureat.
Examenele s-au desfăşurat în condiţii normale excepţia incidentului produs la Grupul Şcolar Agricol Hemeiuş, unde, întreaga comisie a stabilit susţinerea probei C, din data de 25 iunie 2012, în data de 26.06.2012. De asemenea, 3 candidaţi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău au primit aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat pentru susţinerea probei de înţelegere a unui text audiat într-o limbă de circulaţie internaţională, în data de 27 iunie 2012, pentru motive medicale. În toate centrele de examen monitorizate, metodologia de examen a fost respectată de toţi membrii comisiei, nu au fost înregistrate reclamaţii la TELVERDE. Un singur candidat eliminat din centrul de examen organizat la C.T. „D. Ghika” Comăneşti, a depus o sesizare scrisă la Comisia Judeţeană de Bacalaureat prin care contestă decizia preşedintelui de eliminare din examen.Comisia Judeţeană, în urma vizionării video, a concluzionat că eliminarea a fost corect stabilită de preşedintele comisiei .
Rezultatele examenului de bacalaureat :
-
Număr de elevi înscrişi: 2791
-
Număr de elevi prezenţi: 2385
-
Număr de elevi eliminaţi: 4
-
Număr de elevi neprezentaţi:406
-
Număr de elevi promovati : 444
-
Număr de elevi nepromovati : 1937
% promovabilitate : 18,62%
Rezultate obţinute în urma rezolvării contestaţiilor: numar contestatii depuse : 743 , din care admise :184 (24,76% contestatii admise)
La examenul de evaluare nationala au participat 2500 de elevi din mediul urban si 3338 din mediul rural, procentul de promovabilitate fiind de 61,29% . In trei unitati scolare(COLEGIUL NATIONAL "FERDINAND I" BACAU; COLEGIUL NATIONAL "V.ALECSANDRI" BACAU; COLEGIUL TEHNIC "A.SALIGNY" BACAU) , procentul de promovabilitate a fost de 100% , iar in trei unitati scolare procentul de promovabilitate a fost de 0%( SCOALA CU CLASELE I-VIII BACIOIU; SCOALA CU CLASELE I-VIII BORSANI; SCOALA CU CLASELE I-VIII HAGHIAC)
O influenţă semnificativă asupra rezultatelor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a, indiferent de mediul de rezidenţă au avut următoarele aspecte:
-
manuale de clasele V-VIII pentru care ultima licitatie a avut loc în 1998, desi programele
scolare s-au modificat de atunci de două ori. Astfel, la matematică, capitole care se predau acum în clasa a VI-a se găsesc în manualul de clasa a V-a, sau cele care se predau în clasa a VII-a se regăsesc în manualul de clasa a VI-a;
-
folosirea unor metode ineficiente în activitatea de predare-învătare-evaluare fapt rezultat
din diferente cuprinse între 3 si 7 puncte între media de absolvire si media la evaluarea natională la un număr de 2543 de elevi în 2012 fată de 992 de elevi în 2011. Totodată 1161 de elevi au obtinut note cuprinse între 1 si 4,99 la limba si literatura română, iar 2602 la matematică,
-
elevii nu mai vor să învete, motivati de faptul că media sub 5 la Evaluarea Natională nu-i
împiedică să fie repartizati încă din prima etapă la un liceu,
-
lipsa controlului unor părinti asupra activitătii scolare a copiilor lor.
Examenul pentru certificarea competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3, s-a desfăşurat în 16 centre de examen, respectându-se metodologia şi criteriile pentru selectarea/constituirea centrelor. La Colegiul Tehnic „P. Poni” Oneşti a fost arondat Grupul Şcolar Tg. Ocna deoarece calificările „Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii”, „Tehnician în industria textilă” şi „Tehnician în gastronomie” sunt autorizate să funcţioneze provizoriu, şi nu sunt acreditate, iar la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău şi Colegiul „G.Antipa” Bacău a fost arondat Grupul Şcolar „P.Rareş” Bacău – Tehnician în gastronomie, Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii. La nivelul judeţului Bacău examenul s-a susţinut pentru 29 calificări profesionale, numărul de candidaţi înscrişi fiind de 1767, din care 1728 au promovat, există 39 de elevi absenţi, rezultând un procent de promovabilitate la nivelul judeţului 97,79 %.
Examenul de absolvire la şcoala postliceala –nivel 3 Avansat, sesiunea iulie 2012 s-a organizat in trei centre de examen care au respectat criteriile de selecţie. Centrele de examen au fost organizate în următoarele unităţi şcolare: Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” - acreditată, Şcoala Postliceală „Fundaţia Ecologică Green” Bacău - acreditată, Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N.V. Karpen” Bacău .La examen s-au înscris 135 de candidaţi provenind de la calificările „Asistent medical de farmacie”, „Asistent de gestiune”, „Tehnician în activităţi de secretariat”, „Tehnician activităţi comerciale” şi „Operator economic diriginte oficiu poştal”. Examenul a fost promovat de 127 candidaţi, există 7 candidaţi absenţi,1 candidat respins, rezultând un procent de promovabilitate de 94,07%.
Examenul de competenţe profesionale pentru absolvenţii Programului „A doua şansă”, nivel 2 şi şcoală postliceală sanitară – august 2012 s-a desfăşurat după cum urmează: 2 centre de examen pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor programului „A doua şansă” organizate la C.T. „Letea” Bacău şi Grupul Şcolar Auto Oneşti, 1 centru de examen pentru certificarea competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2 organizate la C.T.”Petru Poni”Oneşti, 3 centre de examen pentru certificarea competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 organizate la C.T. „Petru Poni”Oneşti, C.T. „N.V.Karpen” Bacău şi C.T. „Gr. Cobălcescu” Moineşti , şi 4 centre de examen pentru absolvenţii şcolii postliceale – nivel 3 avansat, calificarea profesională „Asistent medical generalist” organizate la Colegiul „M. Eminescu” Bacău, Fundaţia Ecologică Green - Filiala Bacău, Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davilla” – Filiala Oneşti, Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” – Filiala Bacău, respectându-se metodologia aprobată şi criteriile pentru selectarea/constituirea centrelor .
În acord cu ţintele strategice ale dezvoltării învăţământului la nivel judeţean, respectând obiectivele şi priorităţile Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău şi ale instituţiilor conexe, în anul 2012 s-au desfăşurat, la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar Bacău, activităţi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor omului. Aceste activităţi s-au desfăşurat în parteneriat cu instituţii descentralizate ale statului care acoperă ca domeniu de activitate această problematică, cu organizaţii nonguvernamentale, cu alţi parteneri sociali.
La nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Bacău în anul şcolar 2012 profesorii consilieri şcolari angajaţi ai CJRAE Bacău, care funcţionează în cabinetele şcolare de consiliere şi asistenţă educaţională au desfăşurat programe de consiliere de grup şi individuale pe tema violenţei. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unor proiecte şcolare sau interşcolare focalizate pe: identificarea cauzelor conduitelor violente ale elevilor care ţin de mediul familial, corelate cu manifestările de violenţă din mediul şcolar; informarea părinţilor cu privire la factorii de risc ai violenţei, specifici mediului familial; consilierea părinţilor pentru ameliorarea climatului din familie şi diminuarea/eliminarea situaţiilor generatoare de comportamente violente la copii.
Printre proiectele desfăşurate enumerăm:
-
Studii privind violenţa în şcoală, realizate de consilierii şcolari de la: Şcoala Gimnazială
“Dimitrie Ghica” Comăneşti, Colegiul Gheorghe Asachi Oneşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oituz
-
Nu te zidi în tăcere. Spune NU violenţei! – coordonat de consilierul şcolar de la Şcoala
Gimnazială “Dimitrie Ghica” Comăneşti
-
Violenţa, un răspuns la neadaptare - proiect iniţiat şi coordonat deconsilierul şcolar de
la Nicu Enea Bacău
-
“Nu lăsa violenţa să îţi conducă viaţa” ; “Violenţa – poartă spre haos” ; “Violenţa nu e o
soluţie”
-
Violenţa în şcoală”- programe de consiliere
-
Program de prevenire a comportamentul violent, focalizat pe recunoaşterea şi
gestionarea comportamentelor agresive, desfăşurat sub coordonarea profesorului consilier şcolar de la Colegiul Naţional Pedagogic Bacău
-
Violenţa - program de consiliere la care au participat elevii de la Şcoala Gimnazială
“Ştefan cel Mare” Zemeş
-
“Spot, violenţa ucide!” – proiect extracurricular
-
Prevenirea delincvenţei juvenile - proiect extracurricular în colaborare cu Postul de
Poliţie Brusturoasa
Începând cu anul şcolar 2012-2013 MECTS propune pentru absolvenţii clasei a IX-a liceu tehnologic, o formă de continuare a studiilor adaptată la nivelul de pregătire al unor elevi şi la cerinţele pieţei muncii. Astfel, în judeţul Bacău, după o analiză minuţioasă a opţiunilor elevilor din luna octombrie a anului şcolar 2011-2012, s-au propus 30 de clase pentru învăţământul profesional, clasa a X-a.
Fiecare unitate de învăţământ şi-a promovat oferta la nivelul şcolii şi la nivel judeţean prin intermediul şedinţelor cu directorii, cadrele didactice şi cu părinţii, la care au participat şi patronatele, agenţii economici şi societatea civilă.
S-a constatat că pentru un număr de 3525 elevi şcolarizaţi în anul şcolar 2011-2012 în clasa a IX-a, s-a oferit un număr de 840 locuri la învăţământul profesional pentru anul şcolar 2012-2013, acoprind un procent de 23,8%.
Ministerul Educaţiei a derulat în scopul susţinerii financiare a elevilor care vor urma cursurile învăţământului profesional proiectul Alege-ţi drumul, prin care s-a asigurat suma de 200 RON pentru fiecare elev şcolarizat în această formă de învăţământ.
În săptămâna meseriilor derulată în perioada 5-9 martie 2012 şcolile au promovat oferta de şcolarizare pentru învăţământul profesional prin derularea unor activităţi specifice: vizite la agenţii economici, dezbateri şi mese rotunde la care au participat reprezentanţii comunităţii locale şi de afaceri, unde elevii şi părinţii au avut posibilitatea să se informeze asupra domeniilor şi calificărilor şcolarizate, dotării cu echipamente atât din unitatea şcolară cât şi de la agentul economic, durata de şcolarizare şi structura curriculară.
Corelat atribuţiilor specifice Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională care vizează cuprinderea tuturor copiilor cu nevoi speciale şi din grupuri vulnerabile în învăţământul special sau de masă, CJRAE Bacău a desfăşurat în anul şcolar 2012-2013, prin Serviciul de evaluare si orientare şcolară si profesionala (SEOSP), activităţi de evaluare, asistenţă psihoeducaţională, orientarea/reorientarea şcolară şi profesională a copiilor, elevilor şi a tinerilor cu CES. De la data înfiinţării SEOSP, până în luna august 2012 membrii SEOSP, au evaluat şi au propus orientarea spre şcolile de masă sau şcoli speciale a unui număr de 63 copii, elevi şi tineri cu nevoi speciale.
Eliminarea abandonului şcolar din învăţământul obligatoriu rămâne, de asemenea, unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii din cadrul CJAP şi din cabinetele de asistenţă psihopedagogică existente în reţea. In noul an scolar 2011-2012 s-a derulat proiectul „Veniţi la şcoală!”, care a avut ca scop investigarea fenomenului abandonului şcolar - nivel, cauze, tendinţe - în unităţi şcolare din mediul urban, precum şi aplicarea unor strategii complexe şi multidisciplinare care să conducă la prevenirea şi reducerea comportamentelor de risc asociate abandonului şcolar. Profesorii consilieri şcolari au desfăşurat activităţi de prevenire şi intervenţie, precum: consiliere individuală şi de grup a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice; activităţi extraşcolare; activităţi de voluntariat; acţiuni de susţinere economică. Au avut loc întâlniri cu mediatorii şcolari în vederea creşterii gradului de implicare în rezolvarea problemelor şcolii, precum şi a conştientizării şi responsabilizării acestora în ceea ce priveşte serviciile de mediere pentru facilitarea relaţiei şcolii cu familiile. S-a continuat monitorizarea frecvenţei şcolare a elevilor din grupurile ţintă .Au avut loc intervenţii ale asistenţilor sociali în vederea asigurării legăturii cu partenerii din proiect, în funcţie de cazuistică. În cadrul proiectului au fost, în final, centralizate datele privind evaluarea factorilor care acutizează riscul de abandon şcolar (dezinteresul, situaţia financiară precară, imigrarea în străinătate, absenteismul), în vederea fundamentării intervenţiilor punctuale ulterioare, la nivelul unităţilor de învăţământ.
Pe parcursul a 5 săptămâni, în timpul vacanţei de vară, Grădiniţele „Magic English”, G.P.P. nr. 23, 27, 28 şi 30 din Bacău au organizat „Grădiniţa de vară”, având ca scop pregătirea copiilor în vederea adaptării optime la specificul activităţii preşcolare şi şcolare.
In cursul anului s-a derulat Programul „ Şcoala după Şcoala”, finanţat din Fonduri Europene, prin protocol iniţiat de Fundaţia „ Amare Romentza”; In cadrul acestui program au fost cuprinşi un număr de 28 elevi rromi, parte din ei îmbunătăţindu-şi frecvenţa, datorită beneficiilor aduse (masă asigurată, organizarea unor activităţii educative).
În judeţul Bacău au funcţionat în anul şcolar trecut 10 grupe de grădiniţe interculturale unde pe lângă educatoare au activat asistente educaţionale voluntare din etnia rromă. In cadrul proiectului „Toţi la grădiniţă, toţi la clasa I” au fost implicate 10 unităţi şcolare şi au funcţionat 10 grupe de gradiniţă estivală, iar la 15.09.2011 aceşti copii au fost implicaţi în programe “Şcoală după şcoală” cu sprijinul autorităţilor locale.
La sfârşitul lunii septembrie 2012, pentru cei 4525 elevi înscrişi la clasa pregătitoare au fost difuzate următoarele materiale didactice:trusă de masă corpuri geometrice de diferite dimensiuni – 339 bucăţi; glob pământesc – 150 bucăţi; set 3 hărţi – 339 bucăţi;
În depozitul de manuale şcolare al I.S.J. Bacău au fost contractate 148000 manuale pentru anul şcolar 2012-2013, cu un buget alocat de 597548 lei.
La nivelul judeţului Bacău, cadre didactice şi inspectori şcolari de specialitate au participat la diferite seminarii, grupuri de lucru şi conferinţe organizate de MECTS, vizând problematica reformei din domeniul curricular (planuri – cadru, programe şcolare, manuale şcolare).
Au fost încheiate/reactualizate acorduri de parteneriat cu instituţii administrative: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău; Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău; Instituţia Prefectului Bacău; Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Bacău;Penitenciarul Bacău; Consiliul Judeţean Bacău; Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău
Pe raza judeţului Bacău s-au realizat în anul 2012 un număr total de 79 de competiţii sportive la atletism, badminton, baschet, dans sportiv, fotbal, gimnastică, handbal, haltere, judo, lupte greco-romane şi libere, modelism, nataţie, sportul pentru toţi, powerlifting, tenis, volei.
În anul 2012 s-au constituit 10 asociaţii sportive fără personalitate juridică şi Asociaţia Judeţeană de Judo Bacău. În cadrul Programului Naţional „Sportul pentru Toţi” au fost organizate 49 acţiuni la care au participat 5.634 de personae.
Au fost organizate etape locale, judeţene, zonale şi finale în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la atletism, badminton, baschet, handbal, fotbal, volei, atât la şcoli generale cât şi licee din mediul rural şi urban.
In domeniul tineret, în anul 2012 s-au derulat urmatoarele proiecte de tineret:
-
„Tineretul din România în mişcare” prin care s-a urmărit realizarea unui dialog structurat
cu tinerii prin realizarea unui număr de 15 întâlniri ;
-
„2 Mai – Ziua Naţională a tineretului”, urmărindu-se marcarea zilei naţionale a tineretului
– 2 Mai – prin manifestări dedicate tinerilor;
-
„Preţuiţi- Planeta Prieteniei”, proiect de ecologizare a zonei Munţilor Nemirei. Proeictul a
fost realizat în colaborare cu Liga Studenţească din Universitatea Bacău.
-
Centrul de Resurse şi Consultanţă pentru Tineret” care are ca obiectiv implicarea
tinerilor în problemele sociale, culturale, sportive, de tineret si de divertisment.
-
„Profilul voluntarului băcăuan”: in activităţi s-au implicat 30 participanţi, iar beneficiarii
indirecţi prin efectul multiplicativ au fost în număr de peste 150 de tineri.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău a avut deschise in anul 2012 două Centre de Agrement:Valea Budului şi Sălătruc.În Centrul de Agrement Valea Budului s-a organizat tabără de limba engleză pe parcursul a 4 serii de câte 7 zile. Copiii înscrişi au luat parte alături de profesorii însoţitori şi animatorii străini, la activităţi educative, sportive, artistice şi culturale, care au vizat în principal învăţarea şi aprofundarea interactivă a limbii engleze. În Centrul de Agrement Sălătruc, seriile de tabără au fost de 5 zile pentru elevii cu nevoi sociale: numărul acestora a fost de 170.Tot la Sălătruc s-au organizat şi serii de tabere sportive de câte 6 zile, sportivii provenind de la CSS Bacău
CAPITOLUL 14. MUNCĂ, FAMILIE ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
-
MUNCA
Programul de ocupare a fortei de munca pentru anul 2012 a prevazut angajarea unui numar de 10.500 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca si au fost incadrate prin masurile active derulate un numar de 10.512 de persoane, din care 2.146 cu varste de pana in 25 de ani. O atentie deosebita a fost acordata grupurilor care se confrunta cu dificultati de integrare pe piata fortei de munca: tineri, persoane de etnie roma, persoane provenite din mediul rural, someri de lunga durata, persoane cu dizabilitati.
Programul de formare profesionala pentru anul 2012 prevede formarea profesionala gratuita a unui numar de 900 de persoane, din care 850 de someri fiind cuprinsi la cursuri de formare profesionala un numar de 935 de someri. Numarul somerilor incadrati, in aceeasi perioada, prin aceasta masura activa a fost de 391. Au fost inscrisi, cu precadere, la cursuri de formare profesionala persoanele care domiciliaza in mediul rural, somerii de lunga durata, etnicii romi si tinerii si cei cu nivel de educatie scazut.
In anul 2012 au fost cuprinse in servicii de informare si consiliere profesionala, medierea muncii, un numar de 21.839 de persoane, din care 12.674 provenite din grupuri tinta defavorizate (persoane cu dizabilitati, romi, tineri, tineri postinstitutionalizati, persoane cu varste de peste 45 de ani, someri de lunga durata).
Pentru intarirea dialogului social in domeniul ocuparii si formarii profesionale a fortei de munca, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca a colaborat, in baza parteneriatelor incheiate, cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Universitatea Bacau, institutii de invatamant, Tribunalul Bacau- Serviciul de Probatiune, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Administratia judeteana a penitenciarelor, Agentia Nationala pentru Romi- Biroul regional nr. 1 Nord- Est Iasi, diverse entitati juridice implicate in derularea de proiecte cu finantari europene etc.
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca a implementat doua proiecte, in calitate de solicitant/ partener, finantate din Fondul Social European, in cadrul Programului Operational Sectorial- Dezvoltarea Resurselor Umane si a colaborat la derularea a peste 15 proiecte in care solicitant este Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Rata somajului, la data de 31.12.2012, a fost de 6,58% (13.089 de someri inregistrati in evidentele Agentiei), in crestere fata de lunile precedente datorita aportului adus de persoanele disponibilizate din domeniul constructiilor si agriculturii, concediati temporar pentru timp nefavorabil de lucru.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate controale de fond, cu caracter preventiv, la toate categoriile de angajatori, dar şi controale privind modul de respectare a unor legi speciale care se încadrează în sfera de competenţă a ITM. In anul 2012 controalele privind depistarea si combaterea cazurilor de munca fara forme legale (munca nedeclarata ) s-au concretizat in urmatorii indicatori:
-
Nr.
Crt.
|
Indicatori
|
ANUL
2012
|
1
|
Numarul angajatorilor controlati
|
2941
|
2
|
Numar salariati ai angajatorilor controlati
TOTAL, din care:
-femei
-tineri sub 18 ani
|
83.590
34.309
148
|
3
|
Numar angajatori care foloseau forta de munca fara forme legale de angajare
|
177
|
4
|
Numar persoane depistate care lucreaza fara forme legale
TOTAL, din care:
-femei
-tineri sub 18 ani
-tineri sub 15 ani
|
257
93
0
0
|
5
|
Valoarea amenzilor aplicate
TOTAL, din care:
-pentru munca fara forme legale
|
2.884.600
2.450.000
|
La nivelul anului 2012 ponderea persoanelor care lucrau fara forme legale de angajare in totalul salariatilor angajatorilor controlati a fost de 0,30%, inregistrandu-se o scadere fata de perioada anterioara .
Pe parcursul anului s-au desfasurat numeroase actiuni cu caracter local, care au vizat combaterea fenomenului de munca fara forme legale in majoritatea localitatilor din judetul Bacau (Buhusi, Moinesti, Comanesti,Onesti , etc.).
In actiunile de control ale Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau in 2012, la cele 2941 societati verificate nu au fost identificate persoane minore si nu au fost aplicate sanctiuni contraventionale pe acest aspect.
Pe parcursul anului 2012 inspectorii de munca au desfasurat mai multe campanii nationale organizate de Inspectia Muncii Bucuresti printre care amintim :
-
Campania privind respectarea de catre angajatori a legii nr. 156/2000 privind protectia
cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, modificata si completata. In perioada anului 2012, din totalul de 45 de agenti privati de plasare a fortei de munca in strainatate, 11 au transmis ITM Bacau numarul de persoane mediate si angajate in strainatate.
-
Campanie de verificare a modului in care angajatorii respecta prevederile HG nr.
500/2011 privind intocmirea, completarea si transmiterea registrului general de evidenta a salariatilor in format electronic, cu modificarile si completarile ulterioare. In anul 2012 s-au desfasurat actiuni de control in domeniul relatiilor de munca la toate categoriile de angajatori, finalizate prin incheierea unui numar de 2941 procese-verbale de control. In cadrul acestora, un aspect verificat este cel cu privire la modul in care angajatorii cunosc si respecta prevederile H.G. nr.500/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, privind Registrul general de evidenta a salariatilor in format electronic. Astfel, in aceasta perioada s-au aplicat un numar de 18 amenzi, in suma totala de 115.500 lei.
-
Campanie de monitorizare privind implementarea legislaţiei naţionale care transpune
legislaţia comunitară din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:s-au controlat un numar de 91 de unitati in care isi desfasoara activitatea un numar de 13.998 de lucratori . S-a verificat implementarea directivelor europene prin aplicarea legislatiei nationale ce transpune aceste directive.S-au constatat 2196 de neconformitati pentru care s-au aplicat 191 de avertismente si 5 amenzi in valoare de 40.000 lei.
utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca specifice domeniilor constructiilor de cladiri si a lucrarilor speciale de constructii :S-au controlat un numar de 36 angajatori unde isi desfasoara activitatea 1315 lucratori, si s-au constatat un numar de 17 deficiente la 16 angajatori fiind sanctionati cu 16 avertismente si o sanctiune contraventionala in valoare de 10000 lei.
-
Campanie nationala privind verificarea modului in care se respecta prevederile legale de
securitate si sanatate in munca pentru lucratorii din cadrul unitatilor care au ca obiect de activitate intretinerea si repararea autovehiculelor:s-au controlat un numar de 29 angajatori unde isi desfasoara activitatea 409 lucratori, s-au constatat un numar de 49 deficiente la 29 de angajatori fiind sanctionati cu 49 avertismente.
-
Campanie nationala privind verificarea modului in care se respecta prevederile legale de
securitate si sanatate in munca pentru lucratorii din cadrul unitatilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase :s-au controlat un numar de 13 de angajatori unde isi desfasoara activitatea 210 lucratori, s-au constatat un numar de 14 deficiente la 9 angajatori fiind sanctionati cu 14 avertismente.
-
Campanie nationala privind verificarea realizarii efective a evaluarii riscurilor in IMM :s-
au controlat un numar de 122 de IMM (intreprinderi mici si mijlocii) in care isi desfasoara activitatea 4861 de lucratori (2 tineri sub 18 ani, 75 de femei gravide, 35 de persoane cu dizabilitati, 269 de lucratori cu varsta peste 55 de ani si 4 lucratori migranti). S-au dispus un numar de 78 de masuri s-au sanctionat 52 de unitati cu 78 de avertismente.
Verificarea modului în care sunt respectate cerintele minime pentru îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive în exploatarile miniere, silozurile de cereale, fabricile de nutreturi combinate, de fabricare a bauturilor alcoolice, a mobilei, activitatile din Compania Romarm si unitatile de distributie a combustibililor solizi, lichizi, gazosi si a produselor derivate" din programul cadru de actiuni al inspectiei muncii pentru anul 2012. Actiunea s-a desfasurat in doua etape. In prima etapa s-au efectuat un numar de 37 de vizite de control in societati comerciale unde lucratorii pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive si s-au dispus un numar de 75 de masuri pentru neconformitatile constatate aplicandu-se un numar de 75 de avertismente. In etapa a doua de verificare a masurilor s-a verificat modul in care angajatorii au dus la indeplinire masurile stabilite in prima etapa de control. In urma constatarilor facute s-a sanctionat un angajator cu o amenda contraventionala de 10000 lei pentru neducerea la indeplinire a masurilor dispuse.
Verificarea modului in care angajatorii respecta prevederile codului muncii –legea 53/2003, modificata si completata, ale altor acte normative de dreptul muncii , precum si a clauzelor contractelor colective de munca. In perioada ianuarie-decembrie 2012 s-au desfasurat actiuni de control in domeniul relatiilor de munca la toate categoriile de angajatori, finalizate prin incheierea unui numar de 2941 procese-verbale de control.In cadrul activitatii de control s-a urmarit respectarea de catre angajatori a prevederilor Legii nr. 53/2003 republicata , privind incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca si a celorlalte prevederi in domeniul realtiilor de munca.
In perioada 27-28.12.2012 inspectorii de la ITM Bacau au verificat societatile care manipuleaza si comercializeaza obiecte pirotehnice pe raza judetului Bacau. S-au controlat 17 agenti economici, s-au constatat 3 deficiente pentru care s-au aplicat trei avertismente.
In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sintetic, rezultatele activităţii se prezintă astfel în anul 2012:
-
2598- număr angajatori controlaţi
-
5143 -număr sancţiuni aplicate , din care: 114 amenzi si 5029 avertismente
-
918.500 lei – sancţiuni contravenţionale aplicate
In anul 2012, s-au înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău 62 accidente de muncă, din care: 7 mortale; 55 cu incapacitate temporară de muncă.
Majoritatea accidentelor de muncă se produc, în special, din următoarele motive: folosirea unor angajaţi noi, fără pregătire profesională corespunzătoare pentru efectuarea muncii respective, lipsa experienţei în muncă determinând numărul mare de accidentaţi cu o vechime mică la locul de muncă (până la 5 ani); nerespectarea tehnologiilor de lucru; nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă; exploatarea instalaţiilor şi utilajelor fără asigurarea reviziilor şi reparaţiilor corespunzătoare acestora; deficienţe în sistemul de pregătire şi instruire a personalului.
Dostları ilə paylaş: |