Capitolul I
Yüklə 1,81 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Lista regilor franci 238
- Regii merovingieni
Regatul merovingienilor a depins de constituirea Bisericii naţionale france, caracterizată în primul rând de configuraţia sa organizatorică: graniţele ecleziastice corespundeau celor politice (nici un teritoriu al regatului nu putea să fie sub jurisdicţia vreunui episcop din afara regatului). Deşi Biserica naţională francă era „închisă” spre exterior, exista o unitate doctrinară şi morală cu întreaga creştinătate: studii recente au dovedit cât mult era răspândit cultul Sfântului Petru în Gallia şi, mai târziu, în regatul franc. De asemenea, sunt mărturii referitoare la pelerinajele efectuate de credincioşii din Gallia la mormântul Sfântului Petru la Roma. Vicariatul pontifical din Arles a continuat să funcţioneze şi după includerea provinciei Provenţa în regatul franc, având chiar o importanţă practică în timpul lui Grigore cel Mare (590-604)233.În actele conciliare din secolul al VI-lea sunt citate uneori decretele pontificale. În lupta împotriva monotelismului papa Martin I a mobilizat şi Biserica francă, şi în acest sens a scris în anul 649 regelui Sigibert al III-lea234 Papa a fost în legătură şi cu episcopul misionar Amando, „apostolul Flamingilor”, care a activat în Mosa şi Scheldadar235. Numirea lui Teodor di Tars ca episcop de Canterbury în anul 668 marchează o epocă nu numai în istoria Bisericii anglo-saxone, ci şi în raporturile franco-romane, care din acel moment s-au intensificat în mod indirect, prin intermediul Britanniei, chiar dacă erau încă influenţate de criza internă a regatului Merovingian.Regele convoca conciliile merovingiene, stabilea argumentele discuţiilor şi promulga canoanele cu valoare de lege pentru întreg regatul. Episcopii erau propuşi de cler şi popor, aşa cum o cereau şi conciliile, dar regele era cel care decidea în final. Sf. Grigore din Tours aminteşte în acest sens că erau unele tendinţe de simonie, deoarece atât alesul cât şi alegătorii erau interesaţi să câştige bunăvoinţa regelui, oferindu-i daruri preţioase. Regele putea să numească episcopul în mod direct şi în acest caz alegerea sa se îndrepta deseori spre persoane laice. De asemenea, acordarea de beneficii ecleziastice era făcută în funcţie de interesele politice (de exemplu, în timpul lui domniei lui Chilperic doar puţini clerici au fost numiţi episcopi). În general, nimeni nu se opunea deciziilor regelui, rolul acestuia fiind văzut ca cel de protector al Bisericii. De exemplu, episcopii au lăudat „spiritul sacerdotal” al lui Clovis la conciliul convocat la Orleans în anul 511, sau au invocat, aşa cum a făcut episcopul Remigiu din Reims, directivele regale, deoarece îl considera propagatorul şi apărătorul credinţei. Regele Childebert a fost numit de Venanzio Fortunato „Mechisedec al nostru, rege şi preot” care „a înfăptuit opera religiei ca şi laic”236. Pe de altă parte episcopatul nu s-a supus într-un mod servil regelui. Sinoadele i-au acuzat pe regi de păcatele lor, iar episcopul Germanus din Paris chiar l-a excomunicat pe regele Caribert, deoarece acesta se căsătorise cu o fecioară consacrată lui Dumnezeu. Critica adusă puterii temporale, însă, avea mari limite, aşa cum afirmă Grigore de Tours: „Dacă unul dintre noi ar dori să abandoneze calea dreptăţii ar putea fi corectat de către tine. Dar dacă tu greşeşti calea, cine te poate dojeni? Noi îţi vorbim, dar tu ne asculţi doar dacă vrei…”237. Până şi papa Grigore cel Mare s-a adaptat la această stare a lucrurilor, atunci când cu scrieri pline de laude s-a adresat nemiloasei regine Brunhilda pentru a o convinge să reformeze Biserica francă.Pentru a urmări mai bine din punct de vedere cronologic evenimentele politico ecleziastice din regatul francilor, prezentăm un tabel cu regii merovingieni şi carolingieni, până la dinastia capeţiană (de la Clothar I, 511-561, până la Ludovic al V-lea, 986-987).Lista regilor franci238Regatele francilor au fost conduse de două mari dinastii: dinastia merovingiană (care a creat imperiul francilor) şi, mai târziu, dinastia carolingiană. Este greu de realizat o ordonare cronologică a conducătorilor franci, deoarece, în conformitate cu obiceiurile vechi germanice, ţinutul era frecvent împărţit între fiii unui conducător, la moartea sa, şi apoi reunit. Regii merovingieni:
La moartea lui Clovis, regatul a fost împărţit între cei patru fii ai săi:
Chlothar (din Soissons) a preluat în cele din urmă controlul asupra celorlalte trei regate după moartea fraţilor săi (şi a succesorilor lor). După moartea sa, regatul a fost din nou împărţit între cei patru fii ai săi:
Chlothar al II-lea a învins-o pe Brunhilda şi moştenitorii ei şi a reunificat regatul. A creat subregatul Austrasia, pentru a împăca anumite forţe şi a asigura graniţele. Fiul şi succesorul său, Dagobert I a continuat această mişcare, numind sub-regi pentru Aquitania în 629 şi Austrasia în 634.
Yüklə 1,81 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||