Capitolul XVI religiile din china antică



Yüklə 3,84 Mb.
səhifə8/104
tarix03.11.2017
ölçüsü3,84 Mb.
#29610
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   104

150. Schisma lui Devadatta. Ultimele convertiri. Buddha intră în parinirvăna

Izvoarele nu ne dau decât foarte vagi informaţii despre perioada de mijloc a carierei lui Buddha. în sezonul ploilor, Buddha îşi continua propovăduirea în acele vihăra („mănăstiri") din apropierea oraşelor, în restul anului, însoţit de cei mai apropiaţi discipoli, el cutreiera prin ţară predicând Legea cea Bună. în anul ~509, la douăzeci de ani, fiul său Răhula a primit consacrarea definitivă. Biografiile ne povestesc despre unele convertiri spectaculoase, cum e aceea despre un Yakşa, care „punea ghicitori", ori aceea a unui tâlhar celebru, ori aceea a unui bogat neguţător din Bengal, toate având drept rezultat răspândirea ecoului despre faima Maestrului mult dincolo de hotarele ţării în care predica.

Când Buddha avea 72 de ani (în 486 î.Hr.), vărul său cel invidios, Devadatta, i-a cerut să-i lase lui conducerea Comunităţii, în faţa refuzului, Devadatta încearcă să-1 ucidă pe Maestru, la început prin asasini plătiţi, apoi căutând să-1 zdrobească sub o stâncă sau să aţâţe asupra lui un elefant periculos. Devadatta, cu un grup de călugări, reuşeşte să creeze o schismă, care predica o asceză mai radicală — dar Săriputra şi Maudgalăyana au putut să-i recupereze pe cei rătăciţi şi, după mai multe izvoare, Devadatta ar fi fost înghiţit de viu în Infern. Cei din urmă ani ai lui Buddha au fost întunecaţi de evenimente tragice, între altele ruina clanului său, Săkya, şi moartea lui Săriputra şi Maudgalăyana.

în anul ~478, în anotimpul ploilor, Buddha, întovărăşit de Ananda, se instalează în „Satul de Bambus" (Venugrăma), dar se îmbolnăveşte de dizenterie. El depăşeşte criza, şi Ananda se bucură de faptul că „Cel Preafericit nu se va stinge înainte de a fi lăsat instrucţiuni privind Comunitatea". Buddha însă îi răspunde că el a propovăduit toată Legea, fără să păstreze nici un secret, cum fac alţi maeştri; el este acum un „bătrân slăbit", viaţa i s-a apropiat de capăt, de acum înainte discipolii vor trebui să caute sprijin în Lege.

Totuşi, unele izvoare6 adaugă un episod semnificativ: reîntors la Vaisăli, Cel Preafericit se odihneşte în pădurea sacră de la Câpăla, şi de trei ori el îi laudă lui Ananda farmecul acestui loc şi frumuseţea atât de felurită „a continentului indian", adăugând că, dacă este rugat, Buddha „poate trăi o eră cosmică întreagă sau restul unei ere". Dar, de trei ori, Ananda tace şi Maestrul

4 Totuşi, biografii vorbesc în mod constant de călătoriile lui Buddha în văzduh.

5 Incidentul este semnificativ; el poate indica faptul că amănuntele vieţii monastice nu erau în mod necesar reglementate de către Buddha, deşi există numeroase exemple contrare; cf. I, Filliozat, L'înde classique, II, p. 485.

6 Divyâvadăna, pp. 200 sq. (tradus deja de E. Burnouf, Introduction, pp. 74 sq.) şi alte texte studiate de E. Windisch, Mâra und Buddha, pp. 33 sq. Cf., de asemenea, A. Foucher, pp. 303 sq.

De la Gautarna Buddha până la triumful creştinismului

284


îi cere să se îndepărteze. Atunci se apropie M ara şi îi reaminteşte lui Buddha promisiunea că atunci când samgha va fi solid întemeiată el va intra în parinirvăna. „N-avea grija, Raufăcăto-rule, îi răspunde Cel Preafericit. Nu vei mai avea mult de aşteptat". El renunţă atunci la restul de viaţă ce-1 mai avea şi, pe loc, pământul se cutremură. Ananda îl întreabă pe Maestru de cauzele acestui neobişnuit fenomen, şi, aflând, îl roagă să supravieţuiască până la sfârşitul perioadei cosmice. Dar Buddha nu-şi poate călca promisiunea pe care tocmai i-o făcuse lui Mâra. „Este greşeala ta, Ananda... Dacă tu 1-ai fi rugat pe Cel Predestinat, o, Ananda, el ar fi respins prima şi a doua oară rugămintea ta, dar a treia oară ţi-ar fi acordat-o. Este, aşadar, greşeala ta, Ananda"7.

El cere apoi discipolului sau să-i adune pe toţi călugării din Vaisăli, şi amândoi se îndreaptă spre Papă. Acolo, sunt poftiţi de fierarul Cunda la o cină care consta din „bucate de porc"': mâncare din carne de porc, sau nişte ciuperci cu care se hrănesc porcii. Această mâncare îi produce o diaree cu sânge, probabil reîntoarcerea bolii din care tocmai se ridcase. Totuşi, el porneşte la drum către Kusinagara, capitala tribului Malla. Istovit după un mers trudnic, Buddha se culcă pe partea dreaptă, sub un tufiş, între doi arbori, cu faţa la vest, capul la nord, şi piciorul stâng alungit deasupra celui drept. Ananda izbucneşte în hohote de plâns, dar muribundul îl consolează: „Destul, Ananda; încetează sa te chinui şi să jeluieşti.,. Cum poţi crede că ceea ce se naşte nu moare? Acest lucru este cu neputinţa'"8.

înştiinţaţi de Ananda, cei din neamul Malla se îngrămădesc în mare număr în jurul Preafericitului. După convertirea unui devot, pe numele său Subhadra, Buddha îşi cheamă discipolii şi îi întreabă dacă mai are vreunul îndoieli cu privire la Lege şi la Disciplină. Toţi tac. Atunci Buddha rosteşte ultimele cuvinte: „Mă adresez vouă, o călugări cerşetori: nu vă precupeţiţi străduinţele voastre", în sfârşit, în veghea a treia şi ultimă a nopţii, el străbate toate cele patru etape ale meditaţiei şi se stinge. Era noaptea cu lună plină din luna Kărttika, noiembrie 478 î.Hr. (sau 487, după o altă tradiţie).

Ca pentru a contraechilibra o moarte atât de omenească, funeraliile lui Buddha au dat naştere la nenumărate legende. Timp de şapte zile de-a rândul, cei din neamul Malla au cinstit, prin muzici şi dansuri, pe mortul înfăşurat în văluri nenumărate şi depus într-o albie plină de ulei, căruia i se acordau astfel funeraliile unui Rege cakravartin. înainte de arderea pe un rug din lemn înmiresmat, corpul lui ar fi fost purtat prin Kusinagara. Dar rugul nu a putut fi aprins înainte de sosirea discipolului Mahâkăsyapa, care îşi urmase Maestrul pe drum, la distanţă de opt zile. Cum Mahăkâsyapa devenea primul şef al Comunităţii, trebuia ca el să fie prezent cel puţin la arderea pe rug a Preafericitului, într-adevăr, potrivit legendei, picioarele lui Buddha au ieşit afară din sicriu pentru ca marele discipol să le poată venera atingându-le cu fruntea. Rugul s-a aprins atunci spontan. Pentru că Preafericitul murise pe teritoriul lor, osemintele lui sunt luate de cei din neamul Malla. Totuşi, populaţiile vecine îşi revendică şi ele partea, pentru a ridica stupă. Cei din neamul Malla refuză iniţial, dar, ameninţaţi cu o coaliţie, sfârşesc prin a accepta împărţirea osemintelor în patru părţi egale. Deasupra fiecărei relicve, a urnei şi a cărbunilor rugului au fost ridicate stupă.

7 Mahă parinibbăna-sutta, III, 40; traducere de A. Foucher, p. 303. Episodul despre neatenţia fatală a lui Ananda a fost desigur inventat, ca o explicaţie privind moartea lui Buddha. Căci, aşa cum îşi alesese cicumstanţele naşterii sale, Buddha putea să-si prelungească la infinit existenţa. Dacă nu o făcuse, vina nu era a lui. Cu toate astea, nici legenda, nici comunitatea buddhistă nu I-au stigmatizat pe Ananda, ceea ce arată că este vorba de un episod interpolat din raţiuni apologetice.

K Mahă-parinibbăna-sutta, V, 14.

285

Buddha x i contemporanii săi



151. Mediul religios: asceţii rătăcitori

Către începutul secolului al Vl-lea, India gangetică a cunoscut o epocă de înfloritoare activitate religioasă şi filosofică; ea a fost comparată, pe bună dreptate, cu avântul spiritual din Grecia, în aceeaşi epocă. Alături de mistici şi credincioşi care urmau tradiţia brahmanică, existau nenumărate grupuri de sramana („cei care se ostenesc", în păli: samana), asceţi rătăcitori (parivrâjaka), printre care se numărau yogini, magicieni, dialecticieni („sofişti") şi chiar materialişti si nihilişti, precursori ai doctrinelor filosofice Cărvăka şi Lokăyata. Anumite tipuri de asceţi rătăcitori îşi trăgeau rădăcinile din timpurile vedice şi postvcdice. în legătură cu majoritatea dintre ei, cunoaştem puţine lucruri în afara de numele ce-1 purtau. Doctrinele lor sunt menţionate fragmentar în textele buddhiste şi jainiste; de altfel, combătute şi de buddhişti şi de jainişti, ele sunt mai mult sau mai puţin ridiculizate şi deformate.

Probabil, totuşi, că toţi aceşti sramana părăsiseră lumea dezgustaţi atât de vanitatea vieţii umane, cât şi de doctrina implicată în ritualismul brahmanic. Sramanii încercau să înţeleagă si să stăpânească tocmai mecanismul transmigrărilor şi misterioasa lor cauză, actul (karrnan). Ei foloseau mijloace multiple şi variate, de la extrema asceză, extazul parayogic sau analiza empirică a materiei până la metafizica cea mai obscură, practicile orgiastice, un nihilism extravagant sau materialismul vulgar. Mijloacele alese depindeau, în parte, de valoarea acordată agentului condamnat să transmigreze în virtutea lui karman; era vorba de un organism psihic, perisabil, sau de un „Sine" indestructibil şi nemuritor? în esenţă, era vorba de aceeaşi problemă pusă de primele Upanisade (§ 80) şi care va rămâne permanent în centrul gândirii indiene.

Textele buddhiste şi jaina indică uneori numai doctrinele anumitor autori religioşi, fără a le menţiona numele. Astfel, de pildă, Brahmajăhmitta prezintă un lung catalog al doctrinelor: „Unii speculează asupra ciclurilor trecute ale vremii, afirmând eternitatea Sinelui (atta, ser, ătmari) şi a lumii, dobândind printr-o disciplină psihică (care este deja o Yoga cu samădhi) puteri miraculoase, cum ar fi amintirea vieţilor anterioare. Alţii afirmă când o eternitate când o noneternitate, opunând, de pildă, eternul Brahman creaţiilor sale impermanente. Alţii identifică şinele cu corpul şi îl consideră din cauza aceasta inpermanent. Unii admit infinitatea, alţii finitudinea lumii [... ]. Agnosticii evită toate problemele. Unii judecă şinele şi lumea ca fiind produse fără o cauză. Un alt grup speculează asupra ciclurilor viitoare, căutând să înţeleagă devenirea sinelui după disoluţia trupului. Acest sine poate fi conştient, sau chiar având o formă, sau nici posedând formă, nici fără formă, adică străin domeniului formelor, finit sau infinit, putând încerca sentimente nefericite, sau inconştient, sau nici conştient, nici inconştient, şi putându-se nega totul despre el etc." (rezumat de J. Filliozat, L'înde classique, H, p. 512). Acest catalog este cu atât mai preţios cu cât anumite doctrine incriminate vor fi reluate şi dezvoltate de diferite şcoli buddhiste.

în afară de aceste doctrine anonime, izvoarele ne-au păstrat numele câtorva secte: adepţii Âjîvika, al căror maestru principal a fost Maskărin Gosăla, adepţii Nigrantha (cei „Fără loc"), adică jainiştiii, discipolii lui Mahâvîra. în ceea ce priveşte maeştrii lui Gautama, Ârada Kălâma şi Rudraka, deşi Buddha i-a depăşit cu mult în pătrundere şi în puterea de concentrare yogină, influenţa lor asupra metodei sale de meditaţie a fost considerabilă.

Sămanfiaphalasittta (Digha, I, 47 sq.) citează şi pe cei şase maeştri rivali ai lui Buddha, Despre fiecare dintre ei ni se spune că este „conducător de comunitate", celebru „întemeietor de şcoală", respectat asemeni unui sfânt, venerat de o mulţime de oameni, vechi de zile, Purana Kassapa parc să fi predicat lipsa de valoare a faptei. Ajita Kesakambala profesa un materialism apropiat de acela ai şcolii Cărvăka; Kakuda Kătyăyana, eternitatea celor şapte „trupuri" (kăya, adică „corpurile" de pământ, de apă, de foc, de vânt, plăcerea, efortul şi viaţa) şi Sanjaya,

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului

286


probabil scepticismul, căci eluda orice discuţie. Ceilalţi doi sunt Maskărin Gosăla şi Niganţha, Nătaputta, adică Mahăvîra; acesta din urmă e abia citat în izvoarele buddhiste, deşi a fost, dintre contemporanii lui Buddha, personalitatea religioasă cea mai importantă.

în multe sutta se relatează despre întâlnirile cu paribbăjaka, dar textele evidenţiază mai mult răspunsurile Preafericitului decât doctrinele şi moravurile interlocutorilor săi. El le reproşează, de exemplu, vina de a se trufi cu propria asceză, de a-i dispreţui pe alţii, de a crede că şi-au atins ţelul, căutând să profite prin aceasta, de a-şi face o părere exagerată despre succesele proprii etc.9. El declară că ceea ce îl caracterizează pe adevăratul samana sau brahman nu e deloc aparenţa lui exterioară, penitenţa sau mortificarea lui fizică, ci disciplina interioară, caritatea, stăpânirea de sine, emanciparea spiritului de superstiţii şi automatisme10.

152. Mahăvîra şi „Salvatorii Lumii"

Deşi Mahăvîra a fost contemporanul său, deşi au cutreierat aceleaşi locuri şi au frecventat aceleaşi medii, Buddha nu 1-a întâlnit niciodată. Nu cunoaştem motivele pentru care el a hotărât să-1 evite pe cel mai puternic şi mai original rival al său, singurul care a reuşit să creeze o comunitate religioasă ce supravieţuieşte şi azi. Se pot remarca unele asemănări între carierele şi orientările spirituale ale celor doi maeştri. Amândoi aparţin castei aristocratice militare (ksatriya) şi vădesc aceeaşi tendinţă antibrahmanică, vizibilă încă din primele Upanisade; amândoi sunt „eretici" prin excelenţă, căci neagă existenţa unui zeu suprem şi caracterul revelat al Vedelor şi denunţă inutilitatea şi caracterul crud al sacrificiilor. Dar, pe de altă parte, ei se deosebesc prin temperament şi, în cele din urmă, doctrinele lor sunt de neconciliat.

Spre deosebire de buddhism, jainismul n-a început printr-o acţiune de propovăduire a lui Mahâvîra. Acesta nu era decât ultimul dintr-un şir legendar de Tîrthamkara, literal, „făcători de vad", altfel spus, „înaintemergători, vestitori ai mântuirii"1'. Primul, Rşabha, sau Adîsvara, „maestrul iniţial", ar fi trăit cu miliarde de ani în urmă, mai întâi ca prinţ, apoi ca ascet, înainte de a intra în Nirvana pe muntele Kailăsa. Biografiile legendare ale altor 21 Tîrthamkara urmăresc îndeaproape acelaşi model, care nu e altceva decât viaţa lui Mahăvîra, transfigurată în paradigmă: toţi sunt prinţi la origine, renunţă la lume şi întemeiază o comunitate religioasă. Cercetătorii recunosc o anumită istoricitate vieţii celui de al 23-lea Tîrthamkara, Pârsva. Fiul unui rege din Benares, el ar fi părăsit lumea la vârsta de 30 de ani, ar fi atins atotştiinţa, şi, după ce ar fi fondat opt comunităţi, s-ar fi stins, după vârsta de 100 de ani, pe vârful unui munte, cu două secole şi jumătate înaintea lui Mahăvîra. Părsva se bucură şi în zilele noastre de o poziţie excepţională în cultul şi mitologia religiei jainiste.

Mahăvîra era fiul lui Siddhărtha, căpetenia unui clan nobil, şi al Trisalei, care se înrudea cu dinastiile domnitoare din Magadha. Dar legenda inserează naşterea lui în cadrul tradiţional al Naşterii „Mântuitorilor Lumii": cel care trebuia să fie al 24-lea şi ultimul Tîrthamkara, hotărăşte să coboare pe pământ pentru ca să restaureze doctrina şi desăvârşirea morală a comunităţilor întemeiate de Părsva. El se încarnează în pântecele Devănandei, soţia unui brahman, dar zeii au strămutat embrionul în pântecele unei prinţese din Magadha. O serie de vise profetice anunţă celor două mame naşterea unui mântuitor — cakravartin. Şi, la fel ca în cazul naşterii lui Buddha şi a lui Zarathustra, o mare lumină străluceşte în noaptea naşterii lui Mahăvîra.

9 Udumbarikă Slhanădasutta (Digha, III, 43 s.; Rhys Davids, Dialogues ofthe Buddha, III, 38 sq.). 10Kassapa Slhanădasutta (Dîgha, I. 169 sq.; Dialogues, I, 234 sq.). 11 Dar, foarte curând, buddhiştii au proclamat şi ei un întreg şir de Buddha.

287


Buddha si contemporanii săi

Copilul a primit numele de Vardhamăna („Cel îmbelşugat") şi, asemeni lui Buddha, a trăit o viaţă de prinţ, s-a căsătorit cu o fecioară nobilă şi a avut un copil de la aceasta. La moartea părinţilor, când avea 30 de ani, după ce primeşte încuviinţarea fratelui său mai mare, Vardhamăna îşi împarte tot avutul, părăseşte lumea şi îmbracă haina de călugăr rătăcitor. După 13 luni, el renunţă la purtatul veşmintelor, şi aceasta este prima inovaţie care îl desparte de tradiţia transmisă de către Părsva. Gol, „înveşmântat în spaţiu", el se dedică timp de 13 ani celui mai riguros ascetism şi meditaţiei, în fine, după îndelungate mortificări şi după două zile şi jumătate de reculegere, într-o noapte de vară, sub un copac sala, pe malul unui fluviu, dobândeşte „atotştiinţa". El devine astfel unjina („învingător"), adepţii lui vor lua mai târziu numele de Jaina, dar este cunoscut mai ales sub numele de Mahăvîra, „Marele erou". Timp de treizeci de ani, apoi, el continuă să ducă o viaţă rătăcitoare, propovăduindu-şi doctrina în regatele Magadha, Anga şi Videha, din Câmpia Gangelui, în perioada musonului, asemenea altor religioşi, Mahăvîra poposea în împrejurimile unui oraş. A murit la vârsta de 72 de ani la Pava (lângă actualul Patna). Data când a „intrat în Nirvana" este controversată: 468 î.Hr. după unii, 477 după H. Jacobi şi W. Schubrig — în orice caz cu câţiva ani înainte de Nirvana lui Buddha.

153. Doctrinele şi practicile jaina

Nu se ştie aproape nimic despre personalitatea lui Mahăvîra. Mitologia care îi exaltă naşterea şi anumite episoade din viaţă este, ca şi cea conturată în jurul lui Buddha, mitologia tradiţională a Indiei. Canonul jaina a fost redactat între secolele IV-III î.Hr., dar unele pasaje sunt mult mai vechi şi mai conservă, poate, cuvintele înseşi ale Maestrului. Ceea ce pare să caracterizeze învăţătura lui Mahăvîra este interesul pentru structurile Naturii şi pasiunea sa pentru clasificări şi numere. S-a putut spune astfel că numărul îi prezidează sistemul religios (W. Schubrig). într-adevăr, se afirmă trei feluri de conştiinţă şi cinci feluri de cunoaştere adevărată, şapte principii sau categorii, cinci feluri de corpuri, şase nuanţe sau culori (lesyă) care definesc meritul sau lipsa de merit a sufletului, opt feluri de „materie karmică", paisprezece stadii de desăvârşire spirituală etc. Pe de altă parte, Mahăvîra se distinge atât de Părsva, cât şi de Buddha prin rigorismul său ascetic, cerându-le adepţilor nuditate permanentă, precum şi numeroase interdicţii.

Mahăvîra neagă existenţa unui Zeu Suprem, nu însă şi pe aceea a zeilor: aceştia din urmă se bucură de o anumită beatitudine, dar nu sunt nemuritori. Cosmosul şi viaţa nu au început şi nu vor avea sfârşit. Totul este dominat de karman, cu excepţia sufletului eliberat. O trăsătură caracteristică a jainismului, care îi pune în evidenţă structura sa arhaică, este panpsihismul: tot ce există pe lume are un suflet, nu numai animalele, dar şi plantele, pietrele, stropii de apă etc. Şi, deoarece respectarea vieţii este primul şi cel mai important comandament jainist, această credinţă în panpsihism dă naştere la numeroase dificultăţi. De aceea, călugărul trebuie, atunci când merge, să măture pământul în faţa lui, iar după căderea serii îi este interzis să iasă din casă, pentru ca nu cumva să ucidă din nebăgare de seamă vreo vietate cât de mică.

Pare paradoxal ca o doctrină care proclamă panpsihismul şi' respectul absolut al vieţii să deprecieze cu totul viaţa omenească şi să considere sinuciderea prin post drept pilda cea mai sublimă. Respectul faţă de viaţă, adică faţă de tot ceea ce există în cele trei regnuri, nu reuşeşte deloc să resanctifice existenţa umană sau cel puţin să-i acorde o semnificaţie religioasă, împărtăşind pesimismul şi refuzul vieţii manifestat încă din U pani sade, jainismul nu concepe 'decât o beatitudine spirituală şi transcosmică (vezi totuşi, mai departe, § 190): într-adevăr,

De la Gaulama Buddha până la triumful creştinismului

288


sufletul eliberat de „materia karmică" se avântă „ca o săgeată" către cel mai înalt punct al Univer­sului; acolo, într-un Empireu, el se reîntâlneşte şi comunică cu semenii, constituind o comunitate pur spirituală, chiar divină. Acest pesimism şi „spiritualism41 acosmic aminteşte de unele şcoli gnostice (§ 228) şi, cu importante deosebiri, de Sămkhya şi Yoga clasică (§ 139 sq.).

Karrnan joacă un rol hotărâtor, căci ei creează „materia karmică", un fel de organism psiho-corporal care se leagă de suflet şi îl obligă să transmigreze. Eliberarea (moksd) se obţine prin încetarea oricărui contact cu materia, adică prin respingerea acelui karman deja absorbit şi prin oprirea oricărui nou influx karmic. Cum era de aşteptat, eliberarea se obţine printr-o serie de meditaţii si concentrări de tip yogic12, care încununează o viaţă de asceză şi reculegere. Natural, nurnai eremiţii şi eremitele pot spera într-o eliberare. Dar calea monastică este deschisă oricărui copil care a împlinit vârsta de opt ani, cu condiţia să fie sănătos. După câţiva ani de studiu, novicele este iniţiat de către un maestru şi rosteşte cele cinci legăminte: să cruţe orice viaţă, să spună numai adevărul, să nu posede şi să nu câştige nimic, să rămână cast. Cu această ocazie, ei primeşte un bol pentru cerşit pomană, o măturică cu care să-şi cureţe drumul în faţa sa, o bucată de muselină cu care îşi acoperă gura când vorbeşte (probabil pentru a evita înghiţirea unor insecte). Viaţa rătăcitoare pe care o duc călugării şi călugăriţele, cu excepţia celor patru luni din timpul musonului, o imită întru toate pe aceea a lui Mahăvîra.

Potrivit tradiţiei, la moartea iui Mahăvîra existau, în afara unei vaste comunităţi laice, 14 000 călugări şi 36 000 călugăriţe. Cifrele sunt probabil exagerate; dar ceea ce surprinde cel mai mult este marea majoritate a femeilor în sânul adepţilor, precum şi în comunităţile laice, cu atât mai mult cu cât, după unii maeştri jaina, călugăriţele nu puteau aştepta eliberarea, pentru că nu le era îngăduit să practice nuditatea monahală, însă numărul ridicat al femeilor, călugăriţe sau laice, este atestat începând cu cea mai veche tradiţie. Se crede că Mahăvîra se adresa mai ales semenilor săi, membrilor din aristocraţia nobilă şi militară. Se poate prezuma că femeile aparţinând acestor medii găseau în învăţătura lui Mahăvîra, învăţătură adâncindu-şi rdăcinile în spiritualitatea indiană cea mai arhaică, o cale religioasă care ie era refuzată în ortodoxia brahmanică.

154. Secta Ăjîvika şi atotputernicia „destinului"

Buddha îl considera pe Maskărin (Makhali) Gosăla cel mai primejdios rival. Discipol şi însoţitor al Iui Mahăvîra, mai mulţi ani la rând, Gosâla a practicat asceza, a dobândit puteri magice şi a devenit căpetenia sectei Ăjîvika. Din unele aluzii biografice păstrate în scrierile buddhiste şi jainiste, reiese că Gosăla era urs vrăjitor puternic. Cu „focul său magic" el şi-a omorât unul dintre ucenici; dar, tocmai ca urmare a unei întreceri magice cu Mahăvîra şi a blestemului acestuia, Gosăla si-a pierdut viaţa (probabil între 485-484 Î.Hr.).

Etimologia termenului ăţîvika rămâne obscură. Atacate de către buddhişti şi de jainişti, doctrinele şi practicile credincioşilor Ăjîvika sunt greu de reconstituit, în afara unor citate conservate în cărţile adversarilor, nimic din canonul lor n-a supravieţuit. Totuşi, se ştie că este vorba de o mişcare religioasă destul de veche, precedând cu mai multe generaţii buddhismul şi jainismul.

Ceea ce îl deosebea pe Gosăla de toţi contemporanii era rigurosul său fatalism. „Străduinţa omului este zadarnică", în aceasta consta esenţa mesajului lui. Cheia de boltă a sistemului

12 Anumite tehnici corespund întru totul tradiţiei Yoga clasice, fixata mai târ/iu de Patanjali C§ 143). De exemplu, concentrarea (dhyăna] constă în a fixa activitatea psiho-mentală într-„un singur punct".

289

Buddha şi contemporanii săi



său consta dintr-un singur cuvânt: niyati, „fatalitatea", „destinul". Potrivit unui text buddhist, Gosăla credea că „nu există pricină sau motiv pentru decăderea fiinţelor, fiinţele sunt decăzute fără cauză, fără motiv. Nu există pricină a purităţii fiinţelor, fiinţele sunt purificate fără cauză, fără motiv. Nu există acţiune înfăptuită de tine însuţi, nu există acţiune înfăptuită de altul, nu există acţiune omenească, nu există forţă [...], energie [...], vigoare a omului [...], curaj omenesc. Toate fiinţele, toţi indivizii, toate făpturile, toate lucrurile vii sunt fără voinţă, fără putere, fără energie, ele se manifestă prin efortul destinului, prin jocul contingenţelor, prin însăşi starea lor..." (Sămannaphalasutta, 54; traducere de L. Renou). Altfel spus, Gosăla respinge doctrina panindiană a lui karman. După el, orice fiinţă trebuia să-şi străbată ciclul de 8 400 000 de eoni (mahăkalpă) şi, la sfârşit, eliberarea se săvârşea spontan, fără efort. Buddha considera criminal acest determinism implacabil, şi de aceea 1-a atacat pe Makhali Gosăla mai puternic decât pe oricare dintre contemporanii săi: el considera doctrina „fatalităţii" (niyati) drept cea mai primejdioasă.


Yüklə 3,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   104




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin