Ce sa le spun eu oamenilor
Yüklə 21,37 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Publicitatea după teroare.
|
http://www.youtube.com/watch?v=OafqYNCzq5U http://www.jurnalismonline.ro/curs/?p=53
nu este un blog informativ, ci unul pe structura clasica de jurnal. insa domnisoara care scrie acest blog are un stil care se muleaza pe gustul meu. si in plus e interesant sa redescopar o minte de 17 ani nu de multa vreme impliniti. http://www.facebook.com/video/video.php?v=106105959416167&ref=mf Ce sa le spun eu oamenilor? I’m not even capable to write my own story. De cand cu blogul , mi-au trecut prin cap o groaza de posibile teme-razboi, discriminare, religii, cultura, presa internationala, c ear fi sa scriu despre cum se ved e Romania prin ochii strainilor.? Si sa sparg odata ideea conform careia sunt de cacat ca popr. I;m incompetemt. Raspunsul nu o sa=l gasesc pe net. In carti, acolo e comoara. Poate ar trebui sa-mi determine colegii sa citeasca. Carti. Nu net, nu bloguri, nu marfuri proaste. Sa scriu despre cartile pe care eu le citesc. De ce?n sa deschid perspective. O sa le pun acord cu actualitatea. Asa vor trezi interesul Categorii? Hmm..cartea de la ora 5.- citita capitol dupa capitol, in pauza de dupa pranz, intre doua sarcini de serviciu, Relaxare in reprise. Cartea de buzunar. –loc de umplut timpul in metrou, de anihilat simturile la atacul bosche-bombelor, injuraturilor Cartea chef de duca. Cartea sut in fund, pas inainte Cartea scai-se tine de capul tau pana o termini. Sau pan ate termina. Cartea pierde vara Cartea cocon Cartea mogul Cartea punct si de la capat.. Cartea in miscare Cartea spoita. Varuita cartea Tempera (ta) Carti de agatat la urechi, carteavorbita. Asa zisa carte zisa. Carti de vizitat. Cate carti, atatia oameni. Se spune k ai trait atatea vieti cate carti ai citit. Ei bine, sa vedem atunci de ce merita traite 227 file din viata Hertei Muller.
sa intelegi cum comunismul te-a afectat pe tine, ca mentalitate. Pe parintii tai. O sa fii surprins. Poata asa o sa intelegi violenta oamenilor din jur, goanna lor nebuna dupa o gura de aer sau dupa putere…libertate? , inversunarea de a domina, egoismul, lacomia de a avea mai mult, Eu acum imi judec cu mai multa toleranta parintii care au crescut intr-un astfel de system.
Sa intuim micul comunist (dictator) ascuns in fiecare. san e duca gandul la cei din Coreea de nord, Vietnam, China, Venezuela, care nu sunt liberi. Sis a ne simtim fericiti in Europa noastra, sa ne dam seama ca acum chiar suntem cei mai iubiti dintre pamanteni.
De prisos sa amintesc: Premiul Nobel pentru literatura in 2009. Nationalitate romana cetatenie germana. Scrie despre experienta unei dictaturi. Este o carte-scai. Adica se tine de capul tau pana o termini.
-ce faci, bade, sezi si cugeti? Iar cel intrebat raspunde: Ba, eu numa’ sed. Aceasta anecdota reprezinta cea mai succinta descriere a firescului. Herta Muller despre publicitate Publicitatea folosita in economia de piata libera se slujeste si ea de efectul comic al unor propozitii si imagini. Cand am sosit in Germania, m-a speriat reclama facuta de o firma care se ocupa de mutari la domiciliu. Reclama suna asa: Avem noi grija ca mobile dumneavoastra sa o ia la picior”. Aceasta mobila cu picioare o cunoasteam bine ca pe un semnal ce ti-l dadea cu tot dinadinsul Securitatea. Astfel, se intampla sa ma-ntorc acasa, iar in absenta mea scaunul din camera, de pilda, facuse pasi, ajungand tocmai in bucatarie. Sau tabloul de pe perete traversase odaia si aterizase pe pat. In momentul de fata exista aici, in Germania, un afis pe care apare un gat de femeie cu doua gauri insangerate. Din cea inferioara se prelinge o picatura de sange. E o reclama pentru internet. Sau un pantof cu tot cui calcand pe o mana de barbat. "Regele se-inclină şi ucide", Herta Muller
Este o carte-scai. Adică se ţine de capul tău până o termini. Se spune că ai trăit atâtea vieţi câte cărţi ai citit. Ei bine, să vedem atunci de ce merită trăite 227 de file din viaţa Hertei Muller. 1.A luat premiul Nobel. În cazul în care nu vă omorâţi cu lectura, dă bine să fi citit o carte a Hertei Muller acum, când tot românu’, şi nu numai , ştie de scriitoarea româncă de origine germană sau...germancă de origine română. E, nu-i totuna? ar spune nea Gică. 2.Să înţelegi de unde vine frustrarea românului care bombăne în metrou "Mama lor de comunişti! Nişte comunişti, domne!" şi unde-şi are rădăcini "frica lungă" a celor care încă se luptă cu legendarii securişti.
Un fragment care arata cum erau educati parintii sau prietenii nostrii: În prima zi de lucru la grădiniţă, directoarea m-a condus la grupa mea. Intrând în clasă a zis aproape criptic: "Imnul". Automat, copiii au format un semicerc, şi-au lipit mâinile de coapse drepţi ca lumânarea, au lungit gâturile, şi-au aţintit ochii în sus. De la măsuţe săriseră copii, dar în semicerc săriseră, cântând, nişte soldaţi. Care mai mult zbierau şi lătrau decât cântau. În fiecare dimineaţă mergeam la grădiniţă cu o silă tot mai mare. Mă simţeam paralizată de ochii aceia de copii ce mă supravegheau necontenit. Mi-era, desigur, limpede ca nu puteai avea nici o pretenţie ca aceşti copii de cinci ani să opteze în mod deliberat pentru cântecul despre zăpadă în dauna celor cu Partidul.[...]Abuzul săvârşit împotriva substanţei umane fusese deja interiorizat, acţionând ca un dorg faţă de care deja se crease o dependenţă. La copii de cinci ani, distrugerea era un fapt consumat. Dar asta nu era decât o faţă a lucrurilor. Cealalta era băţul. Cu excepţia fiinţelor superioare din grupă, cu privire la a căror descendenţă fusesem iniţiată pentru a le proteja,toţi ceilalţi copii, oricum şi oricând m-aş fi apropiat de ei, îşi fereau automat capul. [...] pentru ei vorba obişnuită, spusă indiferent pe ce ton, nu era mijloc de comunicare. [...]Aceşti copii căutau să ma silească să le satisfac nevoia de bătaie. Şi se simţeau abandonaţi, suspendaţi într-un vid isteric, deorece nu-şi încasau de la mine cuvenita porţie de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de beţe a celorlalte "tovarâşe" erau tot ce-i mai făcea să se simtă persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului." 4. Să ne gândim la cei din Coreea de Nord, Vietnam, China şi din alte zone de conflictşi să ne simţim fericiţi în Europa noastră. Acum chiar suntem cei mai iubiţi dintre pământeni pentru ca avem libertatea de a trăi firesc (mai ţine şi de fiecare om în parte, nu doar de sistem). "Un bătrân şade pe banca din faţa casei, iar vecinul trece pe-acolo şi-l întreabă: -Ce faci, bade, şezi şi cugeţi? Iar cel întrebat răspunde: -Ba, eu numa şed. Această anecdotă reprezintă cea mai succintă descriere a firescului."
Când am sosit în Germania, m-a speriat reclama facută de o firmă care se ocupa de mutări la domiciliu. Reclama suna aşa: Avem noi grijă ca mobila dumneavoastră să o ia la picior”. Această mobilă cu picioare o cunoşteam bine ca pe un semnal ce ţi-l dădea cu tot dinadinsul Securitatea. Astfel, se întampla să mă-ntorc acasă, iar în absenţa mea scaunul din cameră, de pildă, făcuse paşi, ajungând tocmai în bucătărie. Sau tabloul de pe perete traversase odaia şi aterizase pe pat. " "În momentul de faţă există aici, în Germania, un afiş pe care apare un gât de femeie cu două găuri însangerate. Din cea inferioară se prelinge o picăturâ de sânge. E o reclamă pentru internet. Sau un pantof cu tot cui călcând pe o mână de bărbat.[...] Ce are a face frumuseţea unui pantof cu faptul că tocul lui străpunge mâna cuiva? Pentru mine, asta înseamnă o degradare a produsului căruia i se face publicitate. [...] Reclama la pantof mă agresează cu amintirea unor oameni reali, torturaţi sub dictatură şi la distrugerea cărora am fost martoră. Pantofiorul graţios de pe afiş , aşa mi se pare, e gata de orice mârşăvie. Nu-mi voi cumpâra niciodată un asemenea pantof şi nu l-aş accepta nici dacă cineva mi l-ar face cadou. Pentru că n-aş fi sigură că pantoful nu se va reîntoarce cândva, pe neobservate, la mai vechiul său nărav de a strivi mâini." La coafor în comunism. "Peste încă o zi m-am dus să mă tund. Abia mă instalesem în faţa oglinzii, când coafeza mi-a zis: "Cum e, ai venit cu bicicleta?". Nu-i spusesem că am o bicicletă. Apoi m-a întrebat: "Ce-ai zice dacă ţi-aş platina părul, ştii, am primit un decolorant din Franţa." De ce nu, mi-am zis, şi am acceptat. Mă gândeam: "Barem părul să mi-l vopsesc dacă nu pot avea bicicletă." ["securistul iarăşi mi-a spus, fără vreo legătură anume: " Da-da, într-adevăr, mai există şi accidente de circulaţie"] Ea a frecat praful alb amestecându-l cu apă până ce s-a format o pastă, pe care apoi mi-a întins-o pe cap. Pielea-mi ardea ca focul. I-am spus. Aşa trebuie, a zis, asta blonzeşte părul. A doua zi tot capul imi era o rană. [...] Începuse să-mi treacă-deja crusta nu se mai zărea sub păr-, când am fost chemată la un nou interogatoriu. Iar securistul mi-a zis, fără vreo legatură cu ceva: "Cine-şi platinează părul, nu-i aşa, trebuie să sufere"." Era o vorbă: Răbdarea e puterea celui care nu are putere. Trag de aici concluzia că putem cu siguranţă rabda mai mult decât o facem astăzi http://www.youtube.com/watch?v=aG2lfHrkjbI&feature=related metamorf. Terorii. http://www.youtube.com/watch?v=QP-tjfuVQNc&feature=related realitatea tv Yüklə 21,37 Kb. Dostları ilə paylaş:
|