Cel mai inalt al capitalismului

17*

243

Oraşul Egdon, care se zărea in depărtare, fu acoperit treptat, treptat de vălul de ploaie. Umbrele

serii se indesiră şi, din pricină că drumurile erau tăiate de bariere, nu se putea mina decit

la pas. Se făcuse răcoare.

— Tare mi-e teamă să nu răceşti dacă stai aşa cu braţele şi umerii goi, spuse el. Vino mai

incoa, poate nu te mai udă ploaia aşa tare. Mi-ar părea şi mai rău că plouă, dacă nu m-aş gindi

că ploaia asta ţine cu mine.

Tess se apropie puţin de el şi se infăşurară amin-doi in foaia cea mare de cort, pe care o

foloseau uneori ca să ferească de soare bidoanele cu lapte. Angel ţinea hăţurile, iar Tess apucă

foaia de cort cu amindouă miinile, ca să nu alunece de pe ei.

— Aşa e bine ! Ah, nu... nu e chiar atit de bine. Mi se scurge apa pe git şi cred că la tine se

scurge şi mai rău. Aşa ! Acum e bine. Tess, braţele tale sint reci ca marmura udă. Infăşoarăle

in pinză. Dacă nu te mişti, n-ai să mai simţi nici o picătură. Ei, şi acum, draga mea... cum

rămine cu intrebarea... ştii, intrebarea pe care ţi-am pus-o mai de mult ?

Dar nu primi nici un răspuns. Un timp nu se mai auziră decit copitele calului care plescăiau in

noroml din drum şi clipocitul laptelui in bidoanele din spate.

— Ţi-aduci aminte ce mi-ai spus ?

— Da, răspunse ea.

— Nu uita că trebuie să-mi dai un răspuns... inainte de a ne intoarce acasă.

— Bine, o să-ncerc.

Angei tăcu. Cum mergeau aşa, văzură profilin-du-se pe cer ruinele unei reşedinţe de pe

vremea regelui Carol. După ce trecură de ele, Angel spuse, incercind s-o distreze :

— Casa asta e o construcţie veche, interesantă, una din cele citeva reşedinţe care au

aparţinut cindva unei străvechi familii normande, familia

244

d'Urberville. Pe vremuri avea mare trecere in acest comitat. De cite ori trec pe lingă o

reşedinţă de-a lor, ma gindesc la ei. Tare-i tristă decăderea unei familii cu mare faimă, chiar

dacă faima i se trage doar din cruzime şi dominaţie feudală.

— Da, spuse Tess.

inaintară către o lumină ce pilpiia slab in umbră, intr-un loc unde in timpul zilei, o diră de

aburi albicioşi apărea din cind in cind pe fondul verde inchis al peisajului, marcind momente

intermitente de contact intre lumea lor izolată şi viaţa modernă. De trei, patru ori pe zi, viaţa

modernă işi intindea tentaculele de fum pină acolo, venind in atingere cu viaţa localnicilor. Le

retrăgea insă repede, ca şi cum ar fi dat de o lume duşmănoasă.

Ajunseră la o mica staţie de cale ferată slab luminată de o lampă f umegindă, o sărmană stea

terestră dar care, intr-oin anumit sens, avea mai multă insemnătate pentru lăptăria Talbothays

şi pentru omenire decit stelele cereşti faţă de care se găsea intr-un contrast umilitor. Bidoanele

cu lapte proaspăt fură descărcate in ploaie, in timp ce Tess se adăposti sub un pom de ilice din

apropiere.

Se auzi apoi pufăitul unui tren care se opri aproape fără zgomot pe şinele ude, şi laptele fu

incărcat in vagoane, bidon cu bidon. Locomotiva lumină ca un fulger faţa lui Tess Durbeyf

ield care rămăsese nemişcată sub ilicele uriaş. Nimic n-ar fi putut să pară mai străin osiilor şi

roţilor lucioase decit fata aceasta naivă şi neştiutoare, cu braţele rotunde şi goale, cu faţa şi

părul udate de ploaie, cu rochia de stambă veche şi demodată şi boneta de bumbac atirnindu-i

pe frunte, stind intr-o atitudine nehotărită de leopard imblinzit care se odihneşte.

Tess se urcă din nou in faeton lingă iubitul ei, cu supunerea mută caracteristică uneori

naturilor pasionate şi după ce se infăşură pină peste urechi in foaia de cort se cufundă din nou

in intuneri-

245

cui des al nopţii. Era atit de sensibilă la impresiile din afară, incit virtejul progresului material

cu care venise in contact timp de citeva minute ii mai dăinui cităva vreme in minte.

— Oamenii de la Londra o să-l bea miine la gustarea de dimineaţă, aşa-i ? intrebă ea.

Oameni străini, pe care noi nu i-am văzut niciodată.

— Da... aşa cred. Numai că n-o să-l mai bea cum l-am trimis noi. O să-l bea subţiat, ca să

nu li se urce la cap.

— Domni şi doamne de neam, ambasadori, oşteni de seamă, cucoane şi precupeţe şi copii

care in viaţa lor n-au văzut o vacă.

— Da, da... se poate. Mai ales oşteni de seamă.

— Oameni care nu ştiu nimic despre noi, care nu ştiu de unde vine laptele, care nu ştiu că in

noaptea asta am făcut mile intregi pe cimp, prin ploaie, ca laptele să ajungă la timp.

— Dar n-am făcut drumul ăsta doar din pricina acestor londonezi delicaţi. L-am făcut şi pentru

noi... pentru problema aceea care ne frămintă şi pe care sint sigur că ai s-o dezlegi, draga

mea. Uite, dă-mi voie să-ţi spun ceva. Ştii bine că eşti de pe acum a mea... vreau să spun că

inima ta imi aparţine. Nu ?

— Da ! Da ! Te mai indoieşti ?

— Atunci, dacă mi-ai dat inima de ce nu-mi dai şi mina ?

— Din pricina ta... fiindcă... Am ceva să-ţi spun...

— Dar gindeşte-te că dacă mă iei de bărbat o faci pentru fericirea şi binele meu.

— A, da ! Pentru fericirea şi binele tău... Dar viaţa mea inainte de a veni aici... vreau să

spun...

— Da, e spre binele şi fericirea mea. Dacă o să am o fermă mare, fie ea in Anglia sau in

colonii, o să fii o soţie nepreţuită pentru mine, mai bună decit oricare altă femeie, chiar dacă

s-ar trage din cel mai de seamă neam din ţară. Aşa că te rog...

246

te rog mult de tot, dragă Tessy, nu te mai gindi că s-ar putea să-mi stai in cale.

— Dar povestea vieţii mele... Aş vrea s-o cunoşti... trebuie să mă laşi să ţi-o spun... Şi

după ce-ai auzit-o, n-o să mă mai iubeşti atit !

— Bine, dacă vrei, scumpa mea, spune-mi povestea asta grozavă. Hai, incepe ! M-am născut

in locul cutare, in anul de gratie...

— Da, m-am născut la Marlott, spuse ea, luind cuvintele lui drept ajutor, cu toate că de fapt

fuseseră spuse in glumă. Şi tot la Marlott am crescut. Eram in clasa a şasea cind am plecat de

la şcoală. Se spune că eram foarte inzestrată să ajung o bună profesoară, aşa că ai mei asta

hotăriseră să fac. Dar pe urmă am avut necazuri in familie. Tata nu prea era harnic şi ii cam

plăcea să bea.

— Da, da. Biata fetiţă ! Se mai intimplă ! zise Angel stringind-o mai tare lingă el.

— Şi pe urmă... s-a intimplat ceva foarte ciudat... cu mine. Eu... am fost...

Tess incepu să răsufle mai agitat.

— Lasă, iubito. Nu te mai frăminta !

— Eu, eu... nu... nu mă cheamă Durbeyfield, mă cheamă d'Urberville... şi sintem urmaşii

familiei care a stăpinit casa aceea veche pe lingă care am trecut adineauri. Dar acum s-a ales

praful de noi !

— A, o d'Urberville ! Nu mai spune ! Asta-i tot ce aveai pe suflet, draga mea ?

— Da, răspunse ea cu glas stins.

— Bine, dar... de ce te-aş iubi mai puţin, după ce am aflat toate astea ?

— Mi-a spus domnul Crick că nu poţi suferi familiile vechi.

Angel incepu să ridă.

— Da, e adevărat că nu-mi plac, intr-o anumită privinţă. Urăsc principiul aristocratic, după

care singele albastru ar fi mai insemnat decit orice şi cred că singura nobleţe pe care ar trebui

s-o respectăm, ca fiinţe cugetătoare, este nobleţea spiri-

247

tuală a celor inţelepţi şi virtuoşi, fără să ţinem seama de paternitatea trupească. Dar veştile

astea mi se par foarte interesante... nici nu-ţi inchipui cit de interesante ! Nu simţi nici o

mulţumire cind te gindeşti că te tragi dintr-o familie atit de renumita ?

— Nu. Mă intristează. Mai cu seamă cind am venit aici şi am aflat că multe dintre dealurile

şi cimpiile dimprejur au fost cindva stăpinite de rudele tatii. Dar altele au fost stăpinite

de rudele lui Retty şi altele, poate, de neamurile lui Marian, aşa că nu prea mi se pare mare

lucru !

— Da... e uimitor cit de mulţi dintre cei care muncesc azi pămintul, l-au stăpinit

odinioară. Uneori mă mir că o anumită categorie de politicieni nu trag foloase de pe urma

acestui lucru. Dar poate că nu ştiu... Mă mir că nu mi-am dat seama de asemănarea dintre

numele tău şi numele de d'Urberville şi n-am dedus alterarea pe care a suferit-o şi care e atit

de bătătoare la ochi. Va să zică asta era taina care nu-ţi dădea pace ?

Tess nu-i mărturisise taina. Curajul o părăsise şi-i fusese frică să nu-i reproşeze că nu-i

spusese mai de mult. Instinctul de conservare fusese mai puternic decit cinstea.

— Bineinţeles, urmă Angel cu inconştienţă, că m-aş fi bucurat să ştiu că te tragi numai din

oamenii de rind ai poporului englez, dintre aceia care au suferit de-a lungul veacurilor,

dintre cei mulţi, anonimi şi umili, şi nu dintre cei puţini care şi-au croit drum in viaţă şi au

cucerit puterea pe socoteala altora. Dar te iubesc atit de mult, incit sint gata să-mi schimb

principiile şi să devin egoist, zise Angel rizind. imi pare bine că te tragi dintr-o asemenea

familie. Snobismul lumii n-are leac şi obirşia ta ar putea să-i convingă pe oameni să te

accepte ca soţia mea după ce voi face din tine o femeie instruită, aşa cum am de gind. Chiar şi

biata maica-mea o să aibă din pricina asta o părere mai

248

bună despre tine. Tess, de azi inainte trebuie sa-ţi scrii numele aşa cum se cuvine :

„d'Urberville''.

.__ Durbeyiield imi place mai mult !

__ Bine, dar trebuie, scumpa mea ! Cind te gindeşti

că zeci de milionari parveniţi s-ar repezi la o asemenea avuţie dac-ar putea ! A, dar parcă

am auzit eu de unul dintre ăştia care v-au luat numele... Da, da... Da' unde oi fi auzit eu de el ?

Parcă pe undeva pe lingă pădurea Chase... Ah. da ! E chiar omul acela care a avut cu tata

conflictul despre care ţi-am povestit. Ce coincidenţă ciudată !

— Angel, e mai bine să nu port numele ăsta. Cred că nu-mi aduce noroc, spuse Tess

tulburată.

— in cazul ăsta, doamnă Tereza d'Urberville, nu mai poţi să scapi. Ia numele meu şi in felul

ăsta o să te descotoroseşti de celălalt. De vreme ce mi-ai spus taina, nu mai are nici un rost să

te impotriveşti.

— Dacă eşti sigur că te pot face fericit şi crezi că vrei mult, tare mult, să te căsătoreşti cu

mine...

— Vreau, scumpa mea, sigur că vreau !

— Adică dacă aş şti că vrei foarte mult şi că nu poţi trăi fără mine, cu toate păcatele mele,

atunci m-aş gindi că trebuie să primesc.

— O să primeşti... Doar mi-ai spus-o. O să fii a mea şi n-o să ne mai despărţim niciodată.

Angel o strinse in braţe şi o sărută.

— Da!

Dar nici n-apucă bine să rostească aceste cuvinte că izbucni in suspine adinci, fără lacrimi,

care erau atit de puternice, incit păreau că o sfişie. Cum nu era de felul ei nervoasă, Angel fu

surprins.

— De ce plingi, draga mea ?

— Nu pot să-ţi spun... Nu ştiu... imi pare atit de bine cind mă gindesc... că o să fiu a ta şi c-o

să te fac fericit.

— Dar nu prea s-ar părea că te bucuri, draga mea Tessy.

249

— Pling... fiindcă mi-am călcat legămintul. Mă jurasem c-o să mor nemăritată.

— Dar de vreme ce mă iubeşti, nu se poate să nu vrei să-mi fii soţie ! JVu-i aşa ?

— Da ! Da ! Da ! Ah, dar uneori mă gindesc că mai bine nu mă năşteam.

—■ Ce vorbă-i asta, draga mea ? Dacă n-aş şti că eşti atit de tulburată, atit de tinără şi de

neştiutoare, aş putea spune că vorbele tale nu prea sint măgulitoare. Cum se poate să vrei aşa

ceva, dacă ţii la mine ? Spune-mi, ţii la mine ? Aş vrea să mi-o dovedeşti cumva.

— Cum pot să ţi-o dovedesc mai mult decit ţi-am dovedit-o pină acum ? strigă ea topită de

dragoste. Crezi că asta o să ţi-o dovedească mai bine ?

Tess il cuprinse cu braţele pe după git şi pentru prima oară Clare simţi ce inseamnă sărutările

unei femei pasionate pe buzele celui pe care-l iubeşte cu patimă, aşa cum il iubea ea pe Angel.

— Acum mă crezi ? il intrebă ea, imbujorată, ştergindu-şi lacrimile.

— Da. De fapt nu m-am indoit niciodată... niciodată... niciodată !

inaintau prin intuneric inlănţuiţi sub foaia de cort pe care răpăia ploaia, lăsind calul să meargă

in voia lui. Tess spusese da. Ar fi putut să primească de la inceput. Dorinţa fiecărei fiinţe de aşi

găsi fericirea, acea forţă uriaşă care impinge omenirea inainte după cum fluxul impinge

iarba de mare fără ca aceasta să i se poată impotrivi, nu putea fi infrintă de nişte elucubraţii

vagi asupra convenienţelor sociale.

— Trebuie să-i scriu mamei, spuse ea. Nu te superi dacă-i scriu.

— Cum să mă supăr, fetiţa mea ! Ce copil eşti că nu-ţi dai seama cit de potrivit e să-i scrii

mamei tale intr-o asemenea imprejurare şi cit de rău ar fi să mă impotrivesc. Unde locuieşte ?

250

__ 1 ot Ia Marlott. La celălalt capăt al văii Blackmoor.

__ A, dar asia inseamnă că te-am mai intilnit

o dată inainte de a veni aici !

— Da, atunci cind dansam pe pajişte şi cind n-ai vrut să dansezi cu mine. Ah, numai de nu near

aduce nenoroc !

XXXI

Tess ii scrise chiar a dona zi maică-si o scrisoare foarte emoţionantă, ccrindu-i un răspuns

grabnic. Răspunsul sosi pe la sfirşitul săptăminii in citeva rinduri strimbe scrise de Joan

Durbeyfield in caligrafia secolului trecut.

„Dragă Tess — Sper că aceste rinduri să te găsească sănătoasă aşa cum am fost şi eu atunci