Cel mai inalt al capitalismului

Mulţimi de oameni, sub veşmintele voastre de fiecare zi,

cit de ciudaţi imi păreţi 1

şi privind astfel lumea, avea să-şi făurească un plan pentru a se arunca din nou in viltoarea

vieţii. Dar spectacolul pasionant se desfăşura acum chiar lingă el. Lumea din afară, care pină

atunci ii absorbise toată atenţia, se prefăcuse intr-o pantomimă plicticoasă, in timp ce aici, in

locul acesta aparent mohorit şi lipsit de viată, noutatea erupsese ca dintr-un vulcan, iar acum

Clare simţea un lucru pe care nu-l mai simţise niciodată pină atunci.

Toate ferestrele casei erau deschise, iar Clare auzea pină şi cel mai slab zgomot al casei care

se pregătea de culcare. Lăptăria asta ponosită şi atit de neinsemnată, care nu fusese pentru

Clare decit un loc unde era nevoit să stea o vreme, nesocotind-o deci ca un element important

in priveliştea inconjurătoare, ii apărea acum cu totul altfel. Creasta zidurilor vechi de

cărămidă, acoperită cu licheni, ii şoptea : „Opreşte-te !" Ferestrele parcă zimbeau, uşa parcă

făcea semne ademenitoare, iar iedera roşea complice. In casa aceea se afla o fiinţă a cărei

putere era atit de mare, incit făcea să pulseze văzduhul, cărămizile, mortarul, ca şi cum toate

ar fi fost pline de o sensibilitate arzătoare. Şi cine era fiinţa aceea ? O simplă fată de la fermă !

Era intr-adevăr uimitor cită insemnătate avea acum pentru el viata la această lăptărie — o lăp-

' Mare poet american (1819—181)2),

200

tărie ca oricare alta. Şi asta se datora in mare parte dragostei ce se născuse in el ; in mare

parte, dar nu intru totul. Angel, ca mulţi alfii, işi dăduse seama că măreţia vieţii oamenilor nu

depinde de condiţiile exterioare, ci de experienţele subiective. Un ţăran cu un suflet simţitor

trăieşte o viaţă mai complexă, mai plină şi mai dramatică decit un rege cu pielea groasă.

Privind-o in felul acesta, Clare işi dădea seama că aici viaţa putea să fie la fel de măreaţă ca in

oricare altă parte.

in ciuda ereziilor, greşelilor şi slăbiciunilor lui, Clare era un om cu conştiinţă. Tess nu putea fi

considerată o fiinţă oarecare ; o fiinţă cu care să te joci şi pe urmă să-i faci vint ; era o femeie

care-şi trăia viaţa ei preţioasă, căci, pentru acela care indură suferinţele sau ii gustă, plăcerile,

viaţa e la fel de importantă, fie el om de seamă sau de rind. Tess judeca viaţa numai după

senzaţiile ei şi toate celelalte fiinţe existau doar datorită existenţei sale. Pentru ea universul

insuşi işi incepuse existenţa abia in clipa in care ea văzuse pentru prima oară lumina zilei.

Această conştiinţă al cărei domeniu fusese incălcat de Clare, era singurul prilej de existenţă

f>e oare o nepăsătoare cauză primară i-l oferise ui Tess. Ea era totul. Era singura posibilitate

care i se dăduse. Cum putea deci s-o considere pe Tess ca pe o fiinţă inferioară lui, ca pe ceva

plăcut, lipsit de importanţă, pe care-l mingii şi de care apoi te plictiseşti ? Cum putea să nu se

poarte cu cea mai mare seriozitate faţă de sentimentul ce ştia că-l deşteptase intr-o fată care

sub purtarea ei sfioasă ascundea atita pasiune şi sensibilitate ? Ce trebuia să facă pentru ca

acest sentiment să n-o chinuie şi să n-o distrugă ?

Dacă ar fi continuat s-o intilnească in fiecare zi, insemna că ceea ce se născuse intre ei avea să

se dezvolte. Trăind atit de aproape unul de altul, dragostea se poate naşte in orice clipă. Nu te

poţi

201

impotrivi instinctelor. Şi fiindcă nu reuşea să ajungă Ja nici o concluzie in ceea ce priveşte urmările

unei asemenea inclinaţii, hotări ca deocamdată să se ferească de a lua parte la treburile

unde s-ar fi putut intilni. Răul nu era incă prea mare.

:

Dar nu-i era de loc uşor să respecte hotărirea de a nu se apropia de Tess. Fiecare bătaie a inimii

il atrăgea mai mult spre ea.

Se gindea să se ducă să-şi vadă prietenii, să le vorbească despre situaţia in care se găsea şi să

le ceară sfatul. Nu mai avea de stat la Talbothays nici măcar cinci luni şi după incă vreo citeva

luni petrecute la alte ferme se va pricepe destul de bine la agricultură ca să fie in stare să intreprindă

ceva pe cont propriu. Ca fermier avea nevoie de o tovarăşă de viată ; decit să-şi aleagă

drept soţie o femeie de salon cu chip de ceară, n-ar fi fost oare mai nimerit să-şi aleagă una

care să se priceapă la muncile fermei ? Neţinind seama de răspunsul plăcut pe care i-l dădea

tăcerea din jur, se hotări să facă totuşi drumul la care se gindise.

intr-una din zilele următoare, cind cei de la lăptărie se aşezau la masă pentru gustarea de

dimineaţă, una dintre fete intrebă de domnul Clare pe care nu-l văzuse in ziua aceea.

— Cum era să-l vezi dacă nu-i aici ! spuse lăptarul Crick. S-a dus să stea citeva zile la

Emmin-ster, la părinţi.

Patru fete ascultaseră cu sufletul la gură şi in clipa aceea pentru toate patru lumina soarelui

păli şi păsările amuţiră. Rămaseră ca trăsnite, dar nu scoaseră nici o vorbă şi nu făcură nici un

gest care ar fi putut să le dea de gol.

— Şi aşa nu mai are mult de stat la mine, adăugă Crick cu o nepăsare cam brutală.

Cred că umblă să-şi rinduiască treburile pe la altă fermă.

202

— Cit mai are de stat aici ? intrebă Jzz Iluett, singura dintre cele patru fete cu sufletul

intristat, care nu se temea c-o s-o trădeze vocea.

Celelalte aşteptară răspunsul lăptarului ca şi cum de el ar fi depins toată viaţa lor : Retty

rămăsese cu gura căscată şi cu ochii pironiţi pe faţa de masă, Marian cu obrajii mai aprinşi ca

oricind, iar Tess cu inima zvacnind şi cu privirea pierduta pe fereastră.

— Nu mai ştiu cind trebuie să plece, da' mă uit eu in registru, răspunse Crick cu aceeaşi

nesuferită indiferentă. Da' n-o să plece el chiar in ziua hotărită, că trebuie să mai rămină

să vadă cum fată vacile in ocolul de paie. Aşa că n-aş crede să plece pină la sfirşitul anului.

Patru luni de fericire chinuitoare in preajma lui, patru luni de „plăcere impletită cu sufe-rinţi" ;

şi după asta, bezna unei nopţi nesfirşite.

Pe cind cei de la Lăptăria Talbothays erau strinşi in jurul mesei, Angel Clare, la zece mile

depărtare, călărea pe o potecă ingustă ce ducea spre Emminster, unde taică-său işi avea casa

parohială. Luase cu el un coşuleţ pe care-l ţinea cu mare băgare de seamă şi in care se găsea

un caltaboş şi o sticlă de mied, un dar pe care doamna Crick il trimisese părinţilor lui o dată

cu respectele sale. Stătea cu ochii pironiţi pe poteca albă ce i se intindea in faţă, dar privirile

lui nu scrutau drumul ci viitorul. O iubea. S-o ia oaie de nevastă ? Avea curajul s-o ia de

nevastăi? Ce-ar spune mama şi fraţii lui ? Ce-ar spune el insuşi peste ciţiva ani ? Emoţia

trecătoare pe care o simţea peniru Tess ascundea oare germenii unei legături trainice, sau nu

era decit o incin-tare a simţurilor trezită de infăţişarea ei, fără să aibă nici un substrat serios ?

Orăşelul inconjurat de dealuri. in care se născuse, turnul bisericii de piatră roşie in siil Tu dor

203

şi pomii de lingă casa parohială se zăriră in sfir-şit in vale şi Angel cobori către poarta atit de

cunoscută. inainte de a intra in casă, aruncind o privire către biserică, Angel văzu lingă uşa capelei

citeva fetiţe intre doisprezece şi şaisprezece ani, care păreau că aşteaptă pe cineva.

Şi intr-adevăr, după o clipă, se ivi o fată ceva mai mare decit şcolăriţele, care purta o pălărie

cu boruri largi, o rochie de dimineaţă din batist foarte scrobită şi ţinea in mină nişte cărţi.

Clare o cunoştea bine. Nu-şi dădea seama dacă il observase, dar spera că nu, ca să nu fie

nevoit să-i vorbească, deşi fata nu-i făcuse nici un rău. Dar ii era silă s-o salute, aşa incit işi

zise că nu-l observase. Tinăra domnişoară era Mercy Chant, unica fiică a prietenului şi

vecinului familiei Clare, cu care părinţii lui Angel sperau in sinea lor să-l vadă căsătorindu-se

intr-o zi. Fata ţinea ca nimeni altul cursuri despre antinomianism 1 şi despre sfinta scriptură şi

fără indoială că tocmai se pregătea să ţină un curs fetelor care o aşteptau. Gindurile lui Clare

zburară atunci către paginii pătimaşi din valea riului Var, cu singele infierbintat de soarele

verii, cu feţe trandafirii, ale căror aluniţe erau de fapt stropituri de bălegar... şi gindul lui fugar

se opri mai cu seamă la una dintre fete, cea mai pătimaşă dintre toate.

Plecase la Emminster pe nepregătite şi de aceea nu le scrisese părinţilor să le anunţe sosirea,

plă-nuind să ajungă acolo pe la ora cind işi luau prima masă a zilei, inainte să plece după

treburi, prin parohie. intirziase puţin şi familia se aşezase deja la masă. De cum intră pe uşă

săriră cu toţii să-l intimpine : tatăl şi mama, fratele mai mare, preacuviosul Felix, vicar intr-un

oraş din comitatul vecin, venit pentru două săptămini acasă, şi celălalt frate, preacuviosul

Cuthbert, saa

bisericii evanghelice care consideră că preceptele vechiului testament nu sint obligatorii pentru creştini.

204

vant umanist, membru şi decan al colegiului său, venit de la Cambridge să-şi petreacă A

aeanţa de vară in sinul familiei. Maică-sa avea bonetă pe cap şi ochelari de argint pe nas, iar

taica-său arăta exact ceea ce era : un om plin de rivnă, cu frica lui dumnezeu, un om uscăţiv

de vreo şaizeci şi cinci de ani, a cărui faţă palidă exprima raţiune şi voinţă. Deasupra capetelor

lor atirna portretul sorei lui Angel, cea mai mare dintre copii, cu şaisprezece ani mai in virstă

decit el, care se căsătorise cu un misionar şi plecase in Africa.

Bătrinul domn Clare făcea parte dintr-o categorie de preoţi care in ultimii douăzeci de ani fuseseră

depăşiţi de viaţa contemporană. Era descendentul spiritual in linie directă al lui

Wycliffe 1, Huss2, Luther 3 şi Calvin 4, un evanghelic intre evanghelici, un conversionalist 5, un

om cu o mentalitate şi o viaţă simplă de apostol, un om care incă din frageda tinereţe işi

formase anumite păreri despre problemele grave ale vieţii şi de atunci nu inţelesese să le mai

discute. Chiar şi cei ce aparţineau aceleiaşi epoci şi şcoli de gindire il socoteau un extremist,

in timp ce, pe de altă parte, adversarii erau fără voia lor cuceriţi de seriozitatea lui, de

extraordinara forţă cu care se opunea oricărei discuţii despre principii şi zelului de a le aplica.

il iubea pe Pavel din Tars, era

≪ John Wycliffe (1320—13S4) reiormist englez : a susţinut dreptul fiecărui om de a cerceta biblia.

2 Jan Huss (1369—1415) mare patriot ceh, conducător al reformei in Cehia, inspiratorul mişcării populare indreptate

impotriva opresiunii germane şi a bisericii catolice.

3 Martin Luther (1483—1546) conducător al reformei in Germania. Tezele din 1517 prin care protesta impotriva vinzării

de indulgente au fost inceputril unei largi mişcări sociale impotriva bisericii catolice. A condamnat mişcările revoluţionare de

luptă impotriva feudalismului. In timpul războaielor ţărăneşti din Germania (1525) s-a manifestat ca duşman al ţăranilor

răsculaţi.