Cel mai inalt al capitalismului

originaux ; Ies gens du commun ne trouvent pas de differance enire Ies hommes" x, şi Hodge,

personajul acela tipic şi neschimbător incetă să mai existe. Se dezagregase intr-o multitudine

de creaturi variate, fiinţe care gindesc deosebit, judecă deosebit şi se diferenţiază la nesfirşit:

unii fericiţi, alţii impăcaţi cu sine, caţiva amăriţi, ici şi colo cite unul deştept sau poate chiar

genial, unii proşti, alţii nepăsători, unii austeri, alţii, asemenea poetului Milton, tăcuţi şi

visători, sau plini de forţă ca şi Cronrwell ; oameni care aveau fiecare părerile lor despre ceilalţi,

după cum el, Clare, avea părerea lui personală despre prietenii săi ; oameni care se

acceptau sau se condamnau intre ei, se puteau inveseli sau intrista privind la slăbiciunile sau

păcatele celorlalţi, oameni care păşeau cu toţii, dar fiecare in felul lui, pe drumul ce duce spre

moarte şi uitare. Nici el nu-şi dădea seama cind incepuse sa-i placă viaţa in aer liber pentru

farmecul ei, şi nu numai pentru valoarea utilă pe care ar fi avut-o in viitoarea lui carieră.

Ţinind seama de situaţia

1 Cu cit eşti mai inţelept, cu atit iţi dai mai

bine

seama că pe lume

există muiti oameni deosebiţi ; oameni

i

de duzină nu

observ.

i nici o

deosebire intre semenii lor.

164

lui, e uimitor cit de repede reuşise să se dezbare de melancolia cronică ce pune stăpinire pe

rasele civilizate de indată ce incepe să le piară credinţa intr-o putere binefăcătoare. Pentru

prima oară in ultimii ani putea să citească tot ce voia fără să fie veşnic urmărit de ideea că

trebviie să-şi incarce mintea cu cunoştinţele cerute de o anumită profesie, căci cele citeva

broşuri despre munca de fermă, care socotea că-i sint necesare, nu-i luau prea mult timp.

Pe măsura ce cunoştea noi aspecte ale vieţii şi ale oamenilor, Clare incepuse să se instrăineze

de vechile lui principii. Cunoscu indeaproape fenomene despre oare inainte avea doar o

noţiune vagă — anotimpurile veşnic schimbătoare, zorile şi amurgul, noaptea şi miezul zilei,

vinturile şi toanele lor, copacii, apele şi ceaţa, umbrele, tăcerea şi vocile lucrurilor

neinsufleţite.

Dimineţile erau destul de răcoroase, aşa că in camera mare unde luau cu toţii prima masă a

zilei mai era nevoie de foc ; la indemnul doamnei Crick, care il considera prea de neam ca să

stea la masa lor, Angei Clare işi făcuse obiceiul să se aşeze Ia gura căminului şi să-şi pună

ceaşca si farfuriile pe o masă pliantă. Lumina ce pătrundea printr-o fereastră mare, inchisă dea

latul, cu un drug de fier şi aflată chiar in faţa lui, la care se adăuga o altă lumină mai slabă,

rece şi albăstruie, ce pil-piia in cămin, ii ingăduiau lui Clare să citească acolo ori de cite ori ar

fi dorit. intre Clare şi fereastră se afla masa la care stăteau ceilalţi, iar profilurile acestora se

reflectau in geam, mişcindu-se ritmic in timp ce mestecau. Intr-o parte a camerei era uşa

lăptăriei, unde se vedeau aliniate rinduri, rinduri, bidoanele dreptunghiulare pline cu laptele

muls de dimineaţă. In fund de tot, se vedea pu-tineiul cel mare de făcut unt şi se auzea

zgomotul lui iirşit, in timp ce se invirtea. Prin fereastră se

155

zărea TIU băiat care mina un cal vlăguit ce se toi rotea ; era forţa care punea in mişcare

putineiul.

După sosirea lui Tess, citeva zile la rind, Clare, care era veşnic cufundat in citirea unei cărţi, a

unei publicaţii, sau in descifrarea unei partituri primite de curind prin poştă, abia dacă-şi dădu

seama că se afla şi ea la masă. Tess vorbea atit de puţin iar celelalte fete atit de mult, incit in

larma generală Clare nu distinse nici o notă nouă, cu atit mai mult cu cit avea şi obiceiul să

treacă peste detalii, păstrind despre lucruri doar o impresie generală. Cu toate acestea, intr-una

din zile, pe cind studia o partitură şi, printr-un efort de imaginaţie, i se părea că melodia ii

răsună in urechi, uită de toate şi lăsă să-i cadă din mină notele care se rostogoliră spre cămin.

Rămase cu ochii la buştenii din vatră şi la flacăra la care se gătise min-carea de dimineaţă şi

care acum sălta ostenită ; uitindu-se aşa, i se păru că flacăra dansează după melodia care-i

răsuna in urechi. Privi apoi la cele două cirlige ale căminului, negre de funingine, care se

legănau agăţate de bară ; i se părea că firicelele de funingine tremurau după aceeaşi melodie şi

că ceainicul pe jumătate gol le ţinea isonul bolborosind şi el. Discuţiile de la masă se contopiră

cu orchestra din inchipuirea sa, pină cind deodată, se trezi gindind : „Ce voce de flaut ?

Trebuie să fie fata care a venit deunăzi".

Clare se uită la ea. Stătea cu celelalte fete la masă, dar nu privea spre el. De altfel, Clare tăcea

mai tot timpul, aşa că oamenii aproape uitaseră că se afla şi el in cameră.

— Nu ştiu cum o fi cu stafiile, spuse ea, dar ştiu că, uneori, sufletele noastre se pot desprinde

de trup, chiar cind sintem in viaţă.

Crick lăptarul se intoarse spre ea mirat şi cu gura plină. Ţinea in mină un cuţit şi o furculiţă

mare (căci aici dimineaţa se minca, nu glumă), pe

156

oaxe ie proptise pe niasa, ca pe nişte stilpi de spinzuratoare.

— Nu mai spune, fetico ! Aşa să fie ? intrebă el.

— Şi nu e greu de loc să simţi cum se desprinde, spuse Tess. Uite, te culci noaptea pe iarbă şi

ramii cu ochii la o stea : una mare şi strălucitoare, şi te gindeşti numai şi numai la ea, şi curind

simţi că sufletul ţi-a zburat departe, departe şi că nici nu mai e nevoie de trup.

Lăptarul care pină atunci nu-şi luase ochii de la Tess, işi indreptă privirile spre nevastă-sa.

— Mare minune ! Ce spui, nevastă ? De treizeci de ani tot bat drumurile, in nopţile cu stele,

ba după fete, ba după treburi, ba după doftor, ba după moaşă, da' la una ca asta, nu m-am

gindit niciodată. Să mor dacă am simţit vreodată că mi se ridică sufletul, măcar cu un

deget deasupra gulerului de la cămaşă.

Văzind că toţi, chiar şi ucenicul lăptarului, se uitau acum la ea, Tess se roşi, spuse cu jumătate

de glas că asta era doar o inchipuire de-a ei, şi-şi văzu de mincare.

Clare rămase cu ochii la ea. Fata termină repede de mincat ; simţind privirile lui, incepu să

deseneze cu arătătorul fel de fel de figuri pe faţa de masă, tot atit de stinjenită ca un animal

domestic cind se simte observat.

— Ce proaspătă şi feciorelnică fiică a Naturii, işi spuse el.

Apoi, i se păru că descoperă in ea ceva care-i era cunoscut, ceva care-i amintea de un trecut

luminos, fără griji, de un trecut in care problemele serioase ale vieţii nu ii intunecaseră incă

orizontul. Ajunse la concluzia că o mai văzuse cindva dar unde... n-ar fi putut să spună. O

intilnise cu siguranţă o dată, cind hoinărise pe la ţară. Şi cu asta se declară mulţumit ; nu era

curios să afle mai mult. Dar această imprejurare făcu ca de-acum

157

incolo Tess să fie preferata lui printre celelalte fete drăguţe de la lăptărie, ori de cite ori simjea

nevoie să-şi oprească privirile asupra vreunei femei din preajmă.

XIX

De obicei, vacile erau mulse cum veneau la rind, fără vreo preferinţă sau un alt criteriu de

alegere. Dar unele dintre ele păreau că nu vor să fie mulse de oricine şi, această predilecţie

mergea atit de departe, incit uneori refuzau pur şi simplu să fie mulse de altcineva decit de

persoana cu care se deprinseseră, şi fără să le pese de nimic izbeau cu piciorul in căldarea

celui nepoftit.

Lăptarul Crick avea o regulă, şi anume să impiedice aceste preferinţe sau aversiuni printr-o

continuă rotaţie la muls, căci altfel, in caz că unul dintre băieţi sau fete părăsea lăptăria, se

vedea pus in incurcătură. Pe de altă parte, fetele aveau tot interesul să incalce regula

lăptarului, căci dacă fiecare alegea zilnic doar cele opt sau zece vaci cu care era obişnuită, şi

care se lăsau mulse fără impotrivire, mulsul devenea o treabă grozav de uşoară.

Tess, asemenea tovarăşelor ei, descoperi repede vacile care se lăsau mai uşor mulse de ea, şi

ar fi fost tare bucuroasă să le aleagă numai pe acelea, căci in ultimii doi, trei ani stătuse atit de

mult acasă, incit miinile i se dezobişnuiseră cu munca grea. Printre cele nouăzeci şi cinci de

vaci, erau opt şi anume : Dumpling, Fancy, Lofty, Mist, Old Pretty, Young Pretty, Tidy şi Loud

• — care se lăsau atit de uşor mulse de Tess, incit nu era nevoie decit să le atingă ugerele,

cu toate că vreo

1 Găluşca, Năzuroasa, Semeaja, Cenuşia, Frumuşica cea bătrină, Frumuşica cea tinară, Curătica şi Gălăgioasa.

158

două dintre ele aveau ţiţele tari ca piatra. Totuşi, cunoscind dorinţa lăptarului, se strădui,

conştiincioasă, să ia vacile la rind, lăsind la o parte doar pe acelea care se mulgeau foarte greu

şi pe care nu putea incă să le minuiască.

Fata observă insă curind că există o coincidenţă ciudată intre ordinea, aparent intimplătoare, a

vacilor la muls şi preferinţele ei in această privinţă, intr-o bună zi işi dădu seama că asta nu

era nicidecum un lucru intimplător. In ultima vreme, ucenicul lăptarului ajutase şi el la

minatul vacilor in staul şi, a cincea sau a şasea oară cind făcea asta, in timp ce stătea rezemată

lingă vacă, fata se intoarse către el şi ii aruncă o privire şăgalnică şi intrebătoare.

— Dumneata ai rinduit vacile aşa, domnule Clare ? intrebă ea, imbujorindu-se la faţă. Şi

pe cind il mustra cu privirea, se trezi zimbind fără să vrea, cu toate că pe cit putea, se străduia

să ră-mină serioasă.

— Bine, dar asta n-are nici o importanţă, spuse el. Dumneata ai să fii intotdeauna aici să le

mulgi.

— Da ? Aşa nădăjduiesc şi eu ! Dar dumnezeu ştie...

Mai tirziu ii fu necaz că vorbise aşa, gindin-du-se că, necunoscind motivele serioase care făceau

să-i placă această izolare, Clare ar fi putut s-o inţeleagă greşit. Vorbise cu atita căldură,

incit el ar fi putut să-şi inchipuie că asta avea vreo legătură cu prezenţa lui acolo.

Gindul ăsta o chinuia atit de tare, incit pe seară, după ce termină cti mulsul vacilor, porni

singură prin grădină ; ii părea rău că-i arătase lui Clare că-şi dă seama de interesul lui pentru

ea.

Era o seară obişnuită de iunie, una din acele seri cind totul se află intr-un echilibru atit de

delicat, iar atmosfera e atit de sugestivă. incit obiectele neinsufleţite par a poseda şi ele cel

puţin două-trei simţuri, dacă nu cinci, ca orice vietate. Nimic nu