Cel mai inalt al capitalismului

FAZA A TREIA r N T i L N I R E A

XVI

Doi, trei ani după intoarcerea lui Tess Dur-beyfiesld de la Trantridge — ani liniştiţi in care işi

recăpătase echilibrul sufletesc — intr-o dimineaţă de mai, cind mirosul de izmă plutea in aer

şi puişorii ieşeau din găoace, fata işi părăsi căminul părintesc pentru a doua oară.

işi strinse lucrurile, care urmau să-i fie trimise mai tirziu, şi tocmi un docar pină la orăşelul

Stourcastle, pe unde trebuia să treacă, şi care se afla aproape in direcţia opusă primei ei călătorii.

Cu toate că dorise atit de mult să plece din sat, o dată ajunsă pe coasta primului deal,

privi cu părere de rău spre Marlott şi spre casă.

Traiul celor pe care-i lăsase in urmă va ră-mine, poate, neschimbat: cu toate că ea va fi

departe şi nu-i vor mai vedeia zimbetul, nimeni nu va simţi că farmecul vieţii pălise şi

nimănui nu i se va părea că plecarea ei lăsase in urmă un igol. Tess se gindise că pentru ei era

mai bine ca ea să plece. Dacă ar fi rămas, copiii ar fi profitat mai puţin de pe urma poveţeilor

ei decit ar fi avut de pierdut dacă ii urmau pilda.

Trecu prin Stourcastle fără popas, şi-şi continuă drumul pină ajunse la o răscruce ; se gindea

să aştepte aci o căruţă, care s-o ducă spre sud-vest. Acest ţinut era inconjurat de căi ferate, dar

nici una din ele nu-l tăia de-a curmezişul. in

10*

131

timp ce aştepta aşa, trecu pe liniga ea un ţăran cu o trăsurică, care avea acelaşi drum. Ţăranul

o pofti să se urce lingă el, şi cu toate că nu-l cunoiştea, Tess primi, nedindu-şi seama că invitaţia

lui era doar un tribut pe care-l aducea frumuseţii ei. Omul mergea la Weatheribury şi

dacă o ducea şi pe Tess pină acolo, fata putea să facă restul drumului pe jos, in loc să ia diligenta

care trecea prin Casterbridge.

Cu toate că drumul fusese lung, Tess se opri la Weatherbury doar cit să mănince de prinz la

nişte ţărani unde o trimisese omul cu trăsurică. De acolo o porni pe jos, cu coşul in mină, spre

podişul intins acoperit de mărăcini, podiş care despărţea ţinutul de pajiştile unei văi mai indepărtate.

Jos in Tale, se afla o lăptărie — ţinta pelerinajului ei de-o zi intreagă.

Tess nu mai fusese niciodată prin locurile astea şi totuşi priveliştea i se părea cunoscută. Nu

prea departe, spre stingă, zări o pată intunecată ; după cite bănuia — şi bănuiala se dovedi

intemeiată — erau

din biserica parohiei, osemintele strămoşilor ei, de pe urma cărora Tess nu se alesese cu nimic.

Nu mai avea nici un fel de admiraţie pentru ei ; aproape că-i ura. Prea avusese multe de pătimit

de pe urma lor. Din toate averile strămoşilor nu-i mai rămăsese decit o pecete şi o

lingură Teclie. „Ah, cind te igindeşti că de fapt am moştenit de la mama tot atita cit şi de la

tata", işi spuse ea. „Că doar de la ea mi se trage frumuseţea, măcar că a fost o biată

lăptăreasă."

Cind ajunse la punctul unde incep dealurile şi văile satului Egdon, drumul se dovedi a fi mai

anevoios decit crezuse la inceput, cu toate că avea de mers doar citeva mile. Nu găsi imediat

drumul bun, aşa că făcu citeva ocoluri şi abia după două ore ajunse in virful dealului, de unde

132

văzu desfăşurindu-se valea multdorită. Era Valea Marilor Lăptarii, valea care abunda in lapte

şi unt, produse aici in cantităţi mai mari decit la ea acasă, dar mai puţin ingrijit, valea

inverzită, udată din belşug de riul Var sau Froom.

Priveliştea arăta cu totul altfel decit valea Blackmoor, sau Valea Micilor Lăptarii, pe oare Tess

n-o părăsise pină atunci decit ca să se ducă la Trantridge, locul nenorocirii ei. Aici, in valea

riului Froom, lumea părea să fi fost concepută pe o scară mai mare. Ţarcurile erau de cincizeci

de acri, in loc să fie de zece, fermele erau mai intinse, iar cirezile de vite erau ca nişte

triburi, pe cind cele din valea Blackmoor erau doar ca nişte familii. Tess nu mai văzuse in

viaţa ei atitea vaci ; deodată, avea in faţă cirezi intregi care se intindeau cit vedeai cu ochii, de

la răsărit la apus. Păşunea asta verde era inţesată de vite, după cum pinzele lui Van Alsloot sau

Salilaert sint inţesate cu locuitori ai burgurilor. Culoarea caldă, roşcată sau cafenie a vacilor

absorbea lumina soarelui de apus, in timp ce spinările albe ale altor vite ţi-o proiectau drept in

ochi, de mai-mai să te orbească, chiar dacă te aflai pe acel deal indepărtat pe care se afla Tess.

Priveliştea care i se intindea in faţa ochilor nu era, poate, de o frumuseţe atit de imbelşugată

ca cealaltă, pe care Tess o cunoştea atit de bine. in schimb, parcă te inviora mai mult. Lipsea

atmosfera aceea de un albastru intens a văii Blackmoor, lipsea păminiul ei gras cu miresme

imbătătoare. Aici, văzduhul era limpede şi eteric, iar aerul tare. Chiar şi riul care făcea să

crească iarba şi din care se adăpau vacile acestor lăptarii veştile nu era ca apele din

Blackmoor. ape leneşe, potolite, şi adesea tulburi, curgind in albii de mil, in care, dacă um-

133

bl ai fără băgare de seamă, ai fi putut să te cu-

Jfunzi şi să dispari pe neaşteptate. Riul Froom s avea unde cristaline ca Apa Vieţii, care i-a

apă-y' rut evanghelistului, şi repezi ca umbra norilor, I ape care susurau ziua intreagă

pe prundişuri, y sub cerul albastru. Pe malul riului din valea ^ Blackmoor creşteau

crini, in timp ce aici ereş-. teau gălbenele de munte.

Trecerea asta la o atmosferă mai puţin apăsă-I toare, sau poate simplul fajpt"~că"se afla pe

meleaguri noi, unde nu intalnea ochi mustrători, , aţintiţi asupra ei, o făcu să uite de

necazuri şi să se inveselească. Şi in timp ce inainta cu paşi ~ uşori in contra vintului de la

miazăzi, speran-^ ţele ei se amestecau cu lumina soarelui, intr-o \ fotosferă ideală, care

o invăluia. Fiecare adiere a vintului i se părea o voce plăcută, iar trilurile păsărelelor, un imn

de bucurie.

In ultima vreme, chipul i se schimba după cum gandurile ii erau vesele sau triste, oscilind

intre frumuseţe şi infăţişarea ei obişnuită. Uneori avea faţa. trandafirie şi fără cusur, alteori

palidă şi tragică, şi atunci sentimentele ii erau miai adinci. Era mai frumoasă cind apele

sufletului ei erau liniştite decit atunci cind erau zbuciumate. In dimineaţa aceea, chipul ei

mingiiat de vintul de la miazăzi, era mai frumos ca oricind.

Năzuinţa firească spre fericire, căreia nimeni nu i se poate impotrivi, de la cei mai umili pină

la cei mai indrăzneţi, pusese, in cele din urmă, stăpinire şi pe ea. Era cu neputinţă să fi existat

o intimplare care să fi lăsat o urmă atit de adincă incit să nu poată fi ştearsă cu timpul din

sufletul unei fete ca Tess, o fată de douăzeci de ani, care nu avea incă mintea coaptă şi sufletul

matur.

Şi astfel, fata simţi că-şi recapătă veselia, increderea şi speranţele. incercă să cinte o baladă,

dar nici una nu i se păru potrivită ; apoi, adu-