Cel mai inalt al capitalismului

Putea ai-adevărat să creadă Că-n urmă cu vreo op'ş'pe veacuri Dumnezeirea, veşnicia Puteau, in fapt să...

Tatăl lui Angel incercă să discute, să-l convingă, iar in cele din urmă trecu la rugăminţi.

— Nu, tată, ii spuse Angel. Nu pot să fiu de acord cu articolul patru (ca să nu mai vorbim

de rest), luindu-l in sensul strict şi gramatical după

150 ,■.-.■■

cum cere Declaraţia,* şi, aşa stind lucrurile, nu mă pot face preot. In ceea ce priveşte religia,

mă simt cu totul atras de reformă. Citez Epistolia care-ţi place dumitale cel mai mult,

„Epistolia către evrei", care arată că „schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor

implinite, este făcută tocmai ca să rămină lucrurile care nu se clatină".

Tatăl era atit de indurerat incit Angel simţi că i se rupe inima.

— Ce rost mai are ca părinţii tăi să stringă bani şi să-şi rupă piinea de la gură, ca să te trimită

la universitate, dacă n-o faci pentru preamărirea şi cinstirea domnului ? repeta bătrinul intruna.

— Ca s-o folosesc pentru preamărirea şi cinstirea omului, tată !

Poate că, dacă ar fi stăruit, Angel ar fi reuşit să meargă şi el la Cambridge, ca fraţii lui. Dar

părerea pastorului că acel centru de invăţătură nu era altceva decit o treaptă către hirotonisire,

devenise aproape o tradiţie in familie. Ideea aceasta era atit de inrădăcinată in mintea sa, incit

orice stăruinţă i s-ar fi părut fiului prevenitor aproape ca o incercare de a da o intrebuinţare

greşită unui bun care-i fusese incredinţat şi de a fi nedrept faţă de cuvioşii capi ai familiei ;

căci, după cum pomenise tatăl său, aceştia fuseseră intr-una siliţi să facă economii ca să ducă

la bun sfirşit planul de educare uniformă a celor trei copii.

— O să mă lipsesc de Cambridge, tată ! spuse Angel in cele din urmă. imi dau seama că in

asemenea condiţii n-am nici un drept să-ţi cer să mă trimiţi la universitate.

Efectele acestor dezbateri decisive nu intirziară să se arate. Angel petrecu ani de-a rindul

acţio-nind, meditind şi studiind fără nici o metodă. In-

1 Este vorba de declaraţia parlamentului englez, care tn 1571 a legiferat cele 39 de puncte ale serviciului religios in biserica

anglicană.

151

v 8

cepu să se arate foarte indiferent fată de convenienţele şi regulile sociale şi din ce in ce mai

plin de dispreţ faţă de deosebirile de rang şi de avere. Chiar şi „familiile de viţă veche" (ca să

folosim expresia preferată a celei mai de vază persoane din sat, acum decedată) nu prezenta

nici o atracţie pentru el dacă reprezentanţii acesteia nu erau in stare să intreprindă acţiuni noi

şi sănătoase. Ca o reacţie la aceste preocupări serioase, cind plecă la Londra să cunoască

lumea şi să practice o profesie, sau să facă o muncă oarecare, fu scos din minţi de o femeie

mult mai in virstă decit el, care era cit pe ce să-l nenorocească. Din fericire insă scăpă de ea/,

şi in cele din urmă intimplarea se dovedi a-i fi'fost de folos, căci ii imbogăţi experienţa.

Contactul timpuriu cu singurătatea vieţii de la ţară trezise in el o puternică şi aproape

inexplicabilă repulsie pentru viaţa de oraş ; această repulsie ii bară drumul către succesul la

care ar fi putut aspira, dacă ar fi răspuns chemărilor lumeşti, de vreme ce nu putea răspunde

chemărilor spirituale. Dar ceva trebuia totuşi să facă. Pierduse deja ciţiva ani buni din viaţă,

cind, intr-o zi, află că un cunoscut de-al lui se stabilise in colonii ca fermier şi incepuse să facă

avere. Lui Angel ii veni atunci ideea că asta ar putea insemna un inceput bun şi pentru el.

Munca de fermă in sine, fie ea in colonii, in America, sau chiar in ţară — după ce s-ar fi

calificat pentru o asemenea indeletnicire printr-o ucenicie riguroasă — ar fi fost pentru el o

vocaţie ; ea ar fi putut probabil să-i ofere independenţă, fără a-l sili să sacrifice ceea ce pentru

el avea o valoare mai mare decit competenţa insăşi, şi anume libertatea intelectuală.

Şi astfel, la douăzeci şi şase de ani, Angel Clare se afla la Taibothays studiind cornutele şi

stind in gazdă la lăptar, singurul de prin imprejurimi la care găsise o locuinţă confortabilă.

152

Camera lui — o mansardă imensă — se intindea pe toată suprafaţa lăptăriei. Ca să ajungi

acolo, trebuia să te sui pe o scară care pornea din camera unde se păstra brinza. Mansarda

stătuse multă vreme inchisă şi doar de la venirea lui Angel se transformase in cameră de

locuit. Clare avea aici spaţiu din belşug, şi mulgătorii ii auzeau adesea paşii măsurind camera

de la un capăt la altul, la ora cind toţi ai casei dormeau. O parte din cameră era despărţită de

cealaltă printr-o perdea, in dosul căreia se afla patul ; cealaltă parte era mobilată ca un salon

modest. La inceput stătea mai tot timpul in camera lui, citind sau zdrăngănind din harfa veche,

cumpărată de ocazie. Cind era amărit, avea obiceiul să spună că, cine ştie, poate intr-o zi va

trebui să-şi ciştige piinea de pe urma ei, cintind pe stradă. După un timp se hotări să studieze

natura umană, aşa că incepu să-şi ia mesele jos, in bucătărie, unde mincau lăptarul, soţia lui,

precum şi bărbaţii şi femeile de la fermă, care alcătuiau impreună o adunare plină de viaţă. Cu

toate că doar puţini rămineau la Iaptărie peste noapte, cei care mincau acolo erau destul de

numeroşi. Cu cit stătea mai mult in mijlocul acestor oameni, cu atit avea mai puţin de spus

impotriva lor şi cu atit ii plăcea mai mult să trăiască sub acelaşi acoperiş cu ei.

Spre marea lui mirare, Clare se simţea minunat in preajma lor. Şi după citeva zile petrecute cu

ei, uită cu totul de imaginea convenţională pe care şi-o făcuse despre aceşti oameni, inainte de

a veni la fermă, imagine personificată de un biet prostănac care purta numele de Hodge *...

De cind trăia laolaltă cu ei nu dăduse de nici un Hodge. E drept că la inceput, cind Clare mai

privea incă lucrurile prin prizma omului venit din alt mediu, aceşti prieteni, cu care acum se

simţea la largul lui, i se

1 Porecla dată argaţilor, un soi de Păcală,

153

păruseră cam ciudaţi. Socotea că nu face de el să stea cot la cot cu ceilalţi lucrători de la

lăptărie, iar judecăţile şi obiceiurile lor i se păruseră inapoiate şi lipsite de orice sens. Dar

trăind zi de zi printre ei, un om pătrunzător putea desoopeii şi un alt aspect al lucrurilor. Nu se

produsese, de fapt, nici o schimbare şi cu toate acestea viata de aici nu i se mai părea lui Clare

monotonă. intreaga gospodărie, băieţii şi fetele oare lucrau acolo, incepură să se diferenţieze

ca intr-un proces chimic, pe măsură ce ii cunoştea mai bine. Abia acum pătrundea el adevărul

spuselor lui Pascal „a mesure qu'on a plus d'esprU, on trouve qu'fil y a plus d'hommes