Charles Bukowski

în poşetă.

- Trebuie să mă duc la farmacie cu reţeta asta,

a zis ea. Uită-te la ea.

Era mototolită şi cerneala era aproape ştearsă.

- Ce s-a întîmplat cu ea?

- Păi, îl ştii pe frati-miu. E dependent de pastile.

- îl ştiu pe frati-tu. îmi datorează 20 de dolari.

- A încercat să mi-o ia. M-a strîns de gît. Am pus reţeta în gură şi am înghiţit-o. Sau m-am făcut că am înghiţit-o. Nu putea fi sigur. Atunci ţi-am telefonat şi te-am rugat să vii pe la mine, să-i tragi o mamă de bătaie. în cele din urmă, s-a cărat. Dar eu încă mai aveam reţeta în gură. Insă n-am folosit-o. Dar aş putea s-o folosesc aici. Merită să încerc.

- Bine.

Am luat liftul şi am coborît în stradă. Erau

peste treizeci şi cinci de grade. Abia dacă mă puteam mişca. Tammie a luat-o la picior şi eu m-am tîrît în spatele ei, în vreme ce ea şerpuia pe trotuar.

- Hai! mi-a zis. Mişcă-te mai repede! Luase ceva, probabil un sedativ. Era ameţită. S-a dus pînă la un chioşc de ziare şi a început să se uite la o revistă. Cred că era Variety. A tot stat acolo. Eu am rămas lîngă ea. Era plictisitor şi fără rost. Nu făcea decît să caşte ochii la revista aia.

- Ascultă, surioară. Ori cumperi dracului chestia aia, ori te cari! i-a zia vînzătorul de la chioşc.

Tammie s-a îndepărtat.

- Dumnezeule! New York-ul e un loc oribil! N-am vrut decît să văd dacă era ceva de citit acolo.

Tammie a luat-o înainte cu mişcări bruşte, făcînd slalom dintr-o parte în alta a trotuarului. în Hollywood, niscai maşini ar fi tras pe dreapta,

173

negrii i-ar fi făcut propuneri, ar fi fost abordată, i s-ar fi făcut serenade, ar fi fost aplaudată. New York-ul era altfel. Era sătul şi obosit, dispreţuia carnea.

Ne aflam într-un cartier de negri. Ne priveau trecînd: roşcata cu părul lung, drogată pulbere, şi bătrînul cu fire albe în barbă, tîrîndu-se în spatele ei. I-am privit cum stăteau în pragurile caselor. Aveau chipuri simpatice. îmi plăcea de ei. Mai mult decît îmi plăcea de ea.

Am urmat-o pe Tammie de-a lungul străzii. Apoi am dat de un magazin de mobilă. In faţă, pe trotuar, era un scaun de birou distrus. Tammie s-a dus pînă la scaunul ăla vechi şi a rămas acolo, căscînd ochii la el. Părea hipnotizată. S-a tot uitat la scaunul ăla. L-a atins cu degetul. Au trecut cîteva minute. Apoi s-a aşezat pe el.

-Ascultă, i-am zis, eu mă întorc la hotel. Tu vezi-ţi de treabă.

Tammie nici măcar n-a ridicat privirea. A mîn-gîiat braţele scaunului. Se afla într-o lume doar a ei. M-am întors şi am plecat înapoi spre Chelsea.

Mi-am cumpărat nişte bere şi am urcat cu liftul. M-am dezbrăcat, am făcut un duş, mi-am sprijinit două perne de tăblia patului şi m-am apucat de băut. Intîlnirile cu cititorii mă diminuau. îmi sor-beau sufletul. Am termmat o bere şi am deschis alta. La întîlnirile astea, făceai rost uneori de cîte o curviştină. Starurile rock, boxeurii de succes faceau şi ei rost, marii toreadori îşi procurau virgine. într-un anume sens, doar toreadorii o meritau. A bătut cineva la uşă. M-am ridicat şi am întredeschis-o. Era Tammie. A împins uşa.

- Am dat de un evreu murdar şi nenorocit. Voia 12 dolari ca să-mi dea medicamentele de pe reţetă. Pe coasta de vest nu costă decît 6. I-am spus că n-am decît 6. Nu i-a păsat. Un evreu murdar din Harlem. îmi dai şi mie o bere?

174

Tammie a luat berea şi s-a aşezat la geam, cu un picior afară şi cu o mînă ţinîndu-se de cadrul de

sus al ferestrei.

- Vreau să văd Statuia Libertăţii. Şi insula

Coney, a zis ea.

Mi-am luat o altă bere.

- Ah, e drăguţ aici afară. Şi e racoare. Tanamie s-a aplecat peste pervaz, privind.

Apoi a ţipat. Mîna cu care se agăţase de fereaatră i-a alu-

necat. Am văzut cum mai tot trupul i-a ieşit afară. Apoi, a reuşit să se redreseze. Stătea acolo buimacă.

- Era cît pe-aci, i-am spus. Ar fi ieşit o poezie bună. Am pierdut o mulţime de femei într-o mulţime

de feluri, dar ăsta ar fi fost un mod nou.

Tammie a venit spre pat. S-a întins cu faţa în jos. Mi-am dat seama că era încă drogată. Apoi s-a rostogolit din pat, a aterizat pe spate. Nu s-a mişcat. M-am dus şi am ridicat-o. Am apucat-o de păr şi

am sărutat-o cu furie.

-Hei, c'faci?

Mi-am amintit că îmi promisese un futai de pomină. Am rostogolit-o pe burtă, i-am ridicat rochia, i-am tras chiloţii. M-am urcat pe ea şi am împins, încercînd să-i găsesc pizda. Am tot scormonit. A intrat. A alunecat tot mai adînc. I-am pus-o. Scotea mici sunete. Apoi a sunat telefonul. M-am retras, m-am ridicat şi am răspuns. Era Gary Benson.

- Trec pe la tine pentru interviul ăla la radio.

-Cînd?

- Cam în trei sferturi de oră.

Am închia telefonul şi m-am întors la Tammie. Incă o aveam sculată. Am apucat-o de păr şi am mai sărutat-o o dată, violent. Avea ochii închişi, gura fără viaţă. M-am urcat iar pe ea. Afară lumea stătea pe scările de incendiu. Cînd soarele începea să apună şi apărea un pic de umbră, ieşeau afară ca să se răcorească. Cetăţenh New York-ului stă-teau acolo şi beau bere, sifon sau apă la gheaţă.

175

Indurau şi fumau. Doar să rămîi în viaţă era o victorie. îşi decorau scările de incendiu cu plante. Făceau şi ei ce puteau.

M-am repezit drept în miezul lui Tammie. Stilul cîinesc. Cîinii ştiau cel mai bine cum stă treaba. Am pompat cu furie. Era bine că nu mai lucram la poştă. I-am legănat şi i-am lovit trupul. In ciuda drogurilor, a încercat să vorbească.

- Hank, Hank...

în cele din urmă, mi-am dat drumul, apoi m-am odihnit pe ea. Eram amîndoi scăldaţi în sudoare. Apoi m-am rostogolit, m-am ridicat şi m-am dus la duş.

o futusem din nou pe roşcata asta cu 32 de ani mai tînără decît mine. Mă simţeam bine sub duş. Intenţionam să trăiesc 8o de ani şi să fut atunci o fată de 18. Aerul condiţionat nu funcţiona, dar duşul mergea. Chiar că era bine. Eram pregătit pentru interviu.

65

Cînd m-am întors în L.A., a urmat aproape o săptămînă de pace. Apoi a sunat telefonul. Era proprietarul unui club de noapte din Manhattan Beach, Marty Seavers. Mai citisem acolo poezii de vreo două ori. Clubul se numea Smack-Hi¹.

- Chinaski, vreau să citeşti aici, de vineri într-o săptămînă. Poţi cîştiga vreo 450 de dolari.

- Bine.

în clubul lui cîntau grupuri rock. Era un public diferit de cel universitar. Erau la fel de păcătoşi ca şi mine. Ne înjuram unii pe alţii între poezii. Pre-feram să fie aşa.

1. Drogat cu heroină. 176

- Chinaski, a zis Marty. Zici că ai probleme cu femeile? Stai să-ţi povestesc eu. Asta cu care sînt acum se pricepe să descuie uşi şi ferestre. Dorm şi ea apare în dormitor pe la 3-4 dimineaţa. Mă zgîlţîie. Mă sperie de moarte. Stă acolo şi zice:

„Am vrut doar să mă asigur că dormeai singur".

- Moarte şi transfigurare.

- Intr-una din seri, stăteam pe scaun, cînd aud

o bătaie în uşă. Am ştiut că e ea. Deschid uşa şi nu e acolo. E ora 11 seara şi sînt în chiloţi. Sînt cam băut şi îngrijorat. les afară. li făcusem cadou, de ziua ei, rochii de patru sute de dolari. les afară şi văd rochnle arzînd pe acoperişul maşinii mele. Alerg să le iau de-acolo şi ea sare din spatele unui tufiş şi începe să urle. Vecinii se uită afară şi mă văd în chiloţi, cum îmi ard mîinile trăgînd de rochiile de

pe maşină.

- Parcă ar fi una din ale mele, zic eu.

- OK, aşa că mi-am imaginat că relaţia noastră a luat sfirşit. Dar, două seri mai tîrziu, am avut treabă la club, e 3 noaptea, sînt beat, doar în izmene. Aud o bătaie în usă. o recunosc. Deschid uşa şi nu e acolo. Mă duc la maşină şi văd că a înmuiat în benzină alte rochii care ard acum. Pusese cîteva deoparte. Numai că, de data asta, ard pe capotă. Sare de pe undeva şi începe să urle. Vecinii cască ochii. Sînt iarăşi în chiloţi, încercînd să dau jos

rochiile alea care ard pe capotă.

- E minunat, aş vrea să mi se fi întîmplat mie.

- Ar trebui să vezi maşina cea nouă. Are vop-

seaua sărită peste tot.

- Şi ea unde e acum?

- Sîntem iarăşi împreună. o să vină pe la mine

peste vreo juma' de oră. Pot să te trec în programul

clubului ?

- Sigur.

- Eşti mai tare decît grupurile rock. N-am văzut

niciodată aşa ceva. Mi-ar plăcea să te aduc în fiecare vineri şi sîmbătă aeara.

171

- N-o să meargă, Marty. Cu o melodie merge, poţi s-o tot interpretezi la nesfirşit, dar cînd e vorba de poezie, publicul vrea ceva nou.

Marty a rîs şi a închis.

66

Am luat-o pe Tammie cu mine. Am ajuns acolo un pic mai devreme şi am intrat într-un bar de vizavi. Ne-am aşezat la o masă.

- Să nu bei prea mult, Hank. Ştii cum molfăi cuvintele şi sari versuri cînd eşti prea beat.

- în sfirşit, i-am zis, spui şi tu ceva înţelept.

-Ţi-e teamă de public, nu-i aşa?

- Da. Dar nu e tracul de scenă. Ci din cauză că sînt acolo pe post de măscărici. Le place să mă vadă mîncînd rahat. Insă asta mă ajută să-mi achit factura de electricitate şi-mi permite să mă duc la curse. N-am nici un fel de scuză că fac asta.

-Am să iau un Stinger¹, a zis Tammie. I-am spus ospătarei să ne aducă un Stinger şi un Bud².

- o să fie bine în seara asta, a zis ea. în pri-vinţa mea, să nu-ţi faci griji.

Tammie a dat peste cap paharul cu Stinger.

- Stingerii ăştia se pare că nu au prea mare lucru în ei. Am să mai beau unul. Am mai luat un Stinger şi un Bud.

- Zău, a zis ea, cred că nu pun nimic în băutu-rile astea. Ar trebui să mai beau unul.

Tammie a băut cinci pahare în 40 de minute. Am bătut la uşa din spate a clubului Smack-Hi. Ne-a deschis unul dintre bodyguarzii mătăhăloşi ai lui Marty. îi angaja pe tipii ăştia, cu tiroida

1. Cremă de mentă, coniac şi gheaţă.

2. Mărcă de bere (Budweiser).

178

rebelă, să lucreze pentru el, ca să vegheze asupra legii şi ordinii, cînd adolescentele ţicnite, nebunii păroşi, aurolacii, drogaţn cu LSD, marijuana, alcoolicii - toţi nenorociţii, blestemaţii, plictisiţii

şi prefăcuţii - o luau razna,

Eram gata să borăsc şi am şi făcut-o. De data asta, am găsit o ladă de gunoi şi i-am dat drumul acolo. Ultima oară vomitasem chiar în faţa biroului lui Marty. A fost plăcut impresionat de schimbare.

67

-Vreţi să beţi ceva? ne-a întrebat Marty.

- o bere, am zis.

- Eu vreau un Stinger, a zis Tammie.

- Fă-i rost de un scaun şi, ce bea, trece în nota

de plată, i-am spus lui Marty.

- Bine, o s-o aranjăm. N-avem locuri decît în picioare. A trebuit să refuzăm 150 de clienţi şi mai sînt 30 de minute înainte să intri în scenă.

- Vreau să-l prezint pe Chinaski publicului, a

zis Tammie.

-Esti de acord? a întrebat Marty.

-ok.

Pe scenă era un puşti cu o chitară, Dinky Summers, şi mulţimea îl crucifica. Cu opt ani în urmă, Dinky cîştigase un disc de aur, însă de atunci,

nimic.

Marty s-a dus la interfon şi a format un număr.

- Ascultă, a întrebat, tipul ăla e chiar atît de

slab precum sună?

Se putea auzi vocea unei femei prin difuzor.

- E îngrozitor. Marty a închis.

-îl vrem pe Chinaski! ţipau ei.

- Bine, l-am putut auzi pe Dinky. Urmează

Chinaski.

179

A început să cînte din nou. Erau beţi. Fluierau şi huiduiau. Dinky a continuat să cînte. Şi-a ter-minat numărul ai s-a datjos de pe scenă. Nu puteai şti niciodată. Existau zile cînd era mai bine să rămîi în pat, cu pătura trasă peste cap.

Cineva a bătut în uşă. Era Dinky, cu tenişii lui roşu-alb-albaştri, tricou alb, pantaloni de velur şi pălărie maro, de fetru. Pălăria stătea cocoţată pe o claie de bucle blonde. Pe tricou scria „Dumnezeu e lubire".

Dinky s-a uitat la noi.

-Am cîntat chiar atît de prost? Vreau să ştiu. A fost chiar aşa de rău ?

Nimeni n-a răspuns. Dinky s-a uitat la minc.

- Hank, a fost chiar atît de rău?

-Ăştia-s beţi. E carnaval.

- Vreau să ştiu dacă am cîntat prost sau nu.

- Bea ceva.

- Trebuie să mă duc să-mi găsesc gagica, a zis Dinky. E pe undeva pe-acolo, singură.

- Ascultă, am zis, hai să terminăm o dată.

- Bine, a zis Marty. Du-te şi termină.

- Eu îl prezint, a zis Tammie.

Am ieşit cu ea. Cînd ne apropiam de scenă, ne-au văzut şi au început să ţipe, să înjure. Sticle au căzut de pe mese. A izbucnit o încăierare. Băieţii de la poştă n-ar crede niciodată chestia asta.

Tammie s-a dus la microfon.

- Doamnelor şi domnilor, a zis ea, Henry Chinaski n-a putut ajunge în seara asta... S-a aşternut liniştea. Apoi a adăugat:

- Doamnelor şi domnilor, Henry Chinaski! Am urcat pe scenă. Au început să hohotească. încă nu făcusem nimic. Am luat microfonul.

-Salut. Sînt Henry Chinaski...

Locul a început să se cutremure de zgomote. Nu era nevoie să fac nimic. Urmau să facă ei totul. Dar trebuia să ai grijă. Aşa beţi cum erau, puteau detecta imediat orice gest, orice cuvînt fals. Nu

180

puteai niciodată subestima un public. Plătiseră ca să intre; plătiseră băuturile; intenţionau să obtină ceva şi, dacă nu le ofereai nimic, aveau să te facă praf.

Pe scenă se afla un frigider. L-am deschis. Trebuie să fi fost vreo 40 de sticle de bere acolo. Am băgat mîna înăuntru, am scos una, i-am desfăcut capacul,

am tras o duşcă. Chiar aveam nevoie. Apoi un bărbat din primul rînd a urlat:

- Hei, Chinaski, noi plătim băutura! Era un tip gras, îmbrăcat în poştaş. M-am dus la frigider şi am mai luat o bere. M-am dus în faţă şi i-am dat sticla. Apoi m-am întors, am băgat mîna şi am mai luat nişte bere. Le-am împărţit oamenilor din rîndul întîi.

- Hei, cu noi cum rămîne? s-a auzit o voce din

spate.

Am luat o sticlă şi am aruncat-o în aer. Am mai

aruncat vreo cîteva acolo în spate. Se pricepeau. Le-au prins pe toate. Apoi una mi-a alunecat din mînă şi a luat-o în sus prin aer. Am auzit-o cum se sparge. M-am hotărît să mă opresc. Chiar îmi ima-ginam un proces: fractură craniană. Mai rămăseseră 20 de sticle.

-Acum, astea care au rămaa sînt ale mele.

-Ai de gînd să citeşti toată noaptea?

-Am de gînd să beau toată noaptea...

Aplauze, hohote, rîgîieli...

-EŞTI UN RAHAT NENOROCIT! a ţipat un

tip din public.

- Mulţumesc, mătuşico, i-am răspuns.

M-am aşezat, am potrivit microfonul şi am înce-put să citesc prima poezie. S-a făcut linişte, Acum eram singur în arenă cu taurul. Mi-era cam groază. Dar eu scrisesem poeziile. Le-am citit cu voce tare. Cel mai bine era să o iau încet, cu o poezie ironică. Am terminat-o şi zidurile s-au cutremurat. Patru sau cinci oameni se luaseră la bătaie în timpul aplauzelor. Urma să am mare noroc. N-aveam altceva de făcut decît să stau pe-acolo.

181

Nu-i puteai subestima şi nici să-i linguşeşti nu puteai. Trebuia găsită o cale de mijloc.

Am mai citit nişte poezii, am mai băut nişte bere. M-am îmbătat mai tare. Cuvintele deve-niseră mai greu de citit. Am sărit versuri, am scăpat foile pe jos. Apoi m-am oprit şi am rămas

acolo, bînd.

- E foarte bine, am zis. Voi plătiţi ca să vă

uitaţi la naine cum beau.

Am făcut un efort şi le-am mai citit nişte poezii. în cele din urmă, le-am citit cîteva porcoase şi am încheiat.

-Asta e, le-am zis.

Au strigat că voiau să mai audă.

Băieţii de la abator, băieţii de la depozitele unde am muncit în copilărie şi apoi în tinereţe n-ar fi crezut asta niciodată.

în birou, mai erau niscai sticle şi mai multe ţigări groase de marijuana. Marty s-a dus la inter-fon să vadă cum merg încasările.

Tammie se holba la Marty.

- Nu-mi place de tine, i-a zis. Nu-mi plac ochii

tăi deloc.

- Dă-i încolo de ochi, i-am spus. Hai să ne luăm

banii şi să plecăm.

Marty a scris cecul şi mi l-a dat.

-Poftim, a zis. Două sute de dolari.

-200 de dolari! a strigat Tammie. Băi,

nenorocitule...

M-am uitat pe cec.

- Glumeşte, i-am spus. Calmează-te. M-a ignorat.

- 200 de dolari, i-a zis ea lui Marty.

Nenorocitule...

-Tammie, am zis, sînt 400 de dolari...

- Semnează cecul, a zis Marty, şi am să-ţi dau bani gheaţă.

182

- M-am îmbătat destul de tare acolo, mi-a zis Tammie. L-am întrebat pe un tip „pot să-mi sprijin

trupul de trup'ul tău?" Mi-a zis „OK".

Am semnat ai Marty mi-a dat un teanc de

bancnote. Le-am băgat în buzunar.

- Ştii ce, Marty, cred ca ar fi mai bine să

plecăm.

- Nu pot să-ţi sufăr ochii, i-a zis Tammie lui

Marty.

- Nu vreţi să mai rămîneti, să mai stăm de

vorbă? a întrebat Marty.

- Nu, trebuie să plecăm.

Tammie s-a ridicat.

- Trebuie să mă duc la toaletă.

A ieşit. Marty şi cu mine am rămas acolo. Au trecut

zece minute. Marty s-a ridicat şi a zis:

- Stai un pic. Mă întorc imediat.

Am stat şi am aşteptat. Cinci minute, zece

minute. Am ieşit din birou şi apoi pe uşa din spate. M-am dus în parcare, m-am aşezat în maşină. Au trecut cincisprezece minute, douăzeci, douăzeci

şi cinci.

îi mai dau cinci minute şi dup-aia plec, mi-am

spus. Tocmai atunci, Marty şi Tammie au ieşit pe uşa din spate şi au venit pe alee. Marty arăta cu

degetul.

-Uite4! Tammie a venit spre maaină. Hainele îi erau

mototolite şi răsucite. S-a urcat pe locul din spate şi s-a ghemuit.

M-am rătăcit de vreo două-trei ori pe autostradă. în cele din urmă, am tras în faţa casei. Am trezit-o pe Tammie. A coborît şi a fugit pe scări spre apartamentul ei, trîntind uşa.

183

68

Era într-o miercuri noaptea, pe la 12:30, şi mă simţeam foarte rău. Mă durea atomacul, dar am reuşit să nu borăsc cele cîteva beri băute. Tammie era cu mine şi părea că mă compătimeşte. Dancy

era la bunică-sa.

Chiar dacă eram bolnav, se părea că, în sfirşit, era bine - doi oameni trăind împreună.

A bătut cineva la uşă. Am deschis. Era fratele lui Tammie, Jay, cu încă un tînăr, Filbert, un porto-rican scund. S-au aşezat şi le-am dat fiecăruia cîte

o bere.

- Hai să mergem să vedem un film porno, a zis

Jay.

Filbert nu făcea decît să stea acolo. Avea o mus-taţă neagră, tăiată cu grijă, şi un chip lipsit de expresie. Nu iradia deloc. Mă gîndeam la termeni precum şters, de lemn, mort ş.a.m.d.

-De ce nu spui nimic, Filbert? a întrebat Tammie.

N-a vorbit.

M-am ridicat, m-am dus la chiuveta din bucătă-rie şi am vomitat. M-am întors şi m-am aşezat. Am mai băut o bere. Ma. enerva la culme cînd berea nu voia să rămînă în stomac. Pur şi simplu, fusesein beat prea mult zile şi nopţi la rînd. Aveam nevoie de o pauză. Dar o bere puteam bea fără să păţesc nimic. Am tras o înghiţitură bună.

Berea nu voia să rămînă în stomac. M-am dus la baie. Tammie a bătut în uşă.

- Hank, eşti teafăr ? Mi-am clătit gura şi am deschis uşa. . - Mi-e rău, asta-i tot.

- Vrei să scap de ei ?

- Sigur.

S-a întors la ei.

184

- Ştiţi ce, băieţi, ce-ar fi să mergem sus la

mine?

Nu m-aşteptam la asta. Tammie neglijase să-şi plătească factura la

electricitate sau nu dorise s-o facă. Urcaseră să stea acolo la lumina lumînărn. Luase cu ea o sticlă de cocteil Margarita pe care o cumpărasem împre-

ună mai devreme.

Am stat şi am băut singur. Următoarea bere

n-am mai vomitat-o. li puteam auzi deasupra

discutînd.

Apoi, fratele lui Tammie a plecat. L-am văzut cum se duce spre maşină în lumina lunii...

Tammie şi Filbert rămăsesera acolo, singuri, la

lumina lumînării.

Am continuat să beau pe întuneric. A trecut o

oră. Puteam vedea flacăra lumînării filfiind în întu-neric. M-am uitat în jur. Tammie îşi lăsase pantofii la mine. I-am luat şi am urcat scările. Uşa era

deschisă şi am auzit-o spunîndu-i lui Filbert;

- ... aşa că, oricum, ce-am vrut să spun era că...

M-a auzit urcînd scările.

- Henry, tu eşti?

I-am aruncat pantofii de pe scări. Au aterizat în

faţa uşii.

- Ţi-ai uitat pantofii, am zis.

-Ah, să trăiesti, a zis ea.

în dimineaţa următoare, pe la 10:30, Tammie a

bătut la uşă. I-am deschis.

- Curvă împuţită!

- Nu mai vorbi aşa.

- Vrei o bere ?

- Vreau.

S-a aşezat.

- Păi, am băut sticla de Margarita. Dup-aia

frati-miu a plecat. Filbert era foarte drăguţ. Stătea acolo şi nu prea vorbea. „Cum o să ajungi acasă?"

185

I-am întrebat. „Ai maşină ?" A' zis că n-are. Nu făcea decît să stea acolo şi să mă privească. Şi i-am zis:

„Păi, am eu maşină, te duc eu pînă acasă". Aşa că l-am dus. Oricum, de vreme ce eram acolo, m-am culcat la el. Eram cam beată, dar nu m-a atins. A zis că trebuie să se ducă la muncă dimineaţă. Tammie a rîs.

- Uneori, în timpul nopţii, a încercat să se dea la mine. Mi-am pus perna peste cap şi am început să chicotesc. Am ţinut perna acolo, chicotind. A renunţat. După ce a plecat la muncă, m-am dus pînă la maică-mea şi am luat-o pe Dancy ca s-o duc la şcoală. Şi acum, iată-mă...

în ziua următoare, Tammie s-a drogat. Tot intra şi ieşea de la mine. în cele din urmă, mi-a zis:

-Am să mă întorc diseară. Ne vedem diseară!

- Hai, las-o baltă.

- Dar ce-i cu tine? Unii bărbaţi ar fi fericiţi să mă vadă diseară.

Tammie a ieşit trîntind uşa. Pe veranda mea dormea o pisică gravidă.

- Du-te dracu' de-aici, roşcato!

Am înşfăcat pisica şi am aruncat-o după ea. Am ratat-o cu puţin şi pisica a căzut într-un tufiş din apropiere.

în seara următoare, Tammie luase Metedrină. Eu eram beat. Tammie şi Dancy ţipau la mine de la fereastra de deasupra.

- Mănîncă-ţi mizeria, labagiule !

- Da, mănîncă-ti mizeria, labagiule! HA HA HA!

- Du-te şi joacă-te cu baloanele alea mari ale mă-tii! am răspuns eu.

- Să mănînci rahat de şobolan, nenorocitule!

- Nenorocitule ! Nenorocitule ! HA HA HA!

-Capete seci! am răspuns. Să mi-o sugeţi!

-Bă... a început Tammie.

186

Brusc, s-au auzit mai multe împuşcături în apropiere, fie pe stradă, în spatele curtii interioare, fie de dincolo, din apartamentul de alături. Foarte aproape era un cartier sărac, cu o mulţime de proati-tuate, drogaţi şi, din cînd în cînd, cîte o crimă. Dancy a început să urle la fereastră:

-HANK'. HANK! Vino sus! HANK HANK

HANK'. VINO REPEDE, HANK.

Am alergat pînă sus. Tammie era întinsă pe

pat, cu părul ăla roşu minunat răspîndit pe pernă.

M-a văzut.

-Am fost împuşcată, a îngăimat ea. Am fost

împuşcată.

Mi-a arătat o pată pe blugi. Nu mai glumea.

Era îngrozită.

Era o pată roşie, dar părea uscată. Lui Tammie

îi plăcea să se folosească de vopselele mele. M-am aplecat şi am atins pata. N-avea nimic, cu excepţia

faptulm că se drogase.

- Ascultă, i-am zis. N-ai nimic, nu-ţi face griji...

Cînd să ies, a apărut Bobby bocănind pe scări.

-Tammie! Tammie, ce s-a întîmplat? E totul

în regulă?

Evident că Bobby trebuise să se îmbrace, ceea

ce explica întîrzierea.

Cînd a năvălit pe lîngă mine, i-am aruncat peste

umăr:

-Dumnezeule, unde mă duc, dau de tine...

A alergat în apartamentul lui Tammie, urmat de un vecin, un vînzător de maşini uzate, un ţăcă-

nit cu patalama.

Tammie a coborît cîteva zile mai tîrziu, cu un plic.

-Hank, administratora tocmai mi-a servit o

notă de evacuare.

Mi-a arătat-o. Am citit-o cu atenţie.

- Se pare că e serios, i-am zis.