Căile teologiei ruse

II

Artemie şi Kurbski
Tăria impactului protestant în cercurile ortodoxe din Polonia şi Lituania nu poate fi afirmat cu acurateţe. Se pare că a fost considerabil în special în decadele mijlocii ale secolului al şaisprezecelea. Provocarea ei trebuia confruntată. Semnificativ, primii scriitori ortodocşi din aceste teritorii care au răspuns au fost fugarii din Moscova, egumenul Artemie şi celebratul prinţ Andrei Kurbski.

Artemie, ale cărui dă-ţi sunt nesigure a fost egumen al mănăstirii Sfânta Treime. În 1554 un sinod de la Moscova l-a condamnat pentru erezie („anumite schisme luterane”) închiderea în mănăstirea Solovski, din care a scăpat mergând în Lituania. Înregistrările procedeelor procesului nu arată nici o erezie. Se pare că adevăratul motiv pentru condamnarea lui au fost preferinţele ideologice. În timp ce liderii sinodului aparţineau partidului iozefit dominant, Artemie a aderat la tradiţia transvolgană. Ereticii trebuiau mai mult îndrumaţi decât persecutaţi.

În Lituania, Artemie a fost tras în apărarea ortodoxiei împotriva căilor protestanţilor şi a antitrinitarienilor. El s-a stabilit pe teritoriul lui Iurie, prinţ de Sluţ, unde contactele lui i-au inclus pe cei ispitiţi sau convertiţi la predica protestantă. Pentru muncile lui Artemie a câştigat laudele lui Zaharie Kopistenskii,¹²⁵ un gânditor ortodox distins al următorului secol, care vorbeşte în Cartea apărării Bisericii Apostolice şi ecumenice [Palinodia] a acestui „monah binecuvântat care cu ajutorul lui Dumnezeu a întors mulţi luterani de la ereziile ariene şi luterane şi prin care Dumnezeu a dispersat pericolul că ruşii ar fi putut fi pervertiţi în aceste erezii.”¹²⁶ Abordarea lui Artemie faţă de disensionişti a fost mai mult pastorală decât polemică. Scrierile lui erau notabile pentru atitudinea lor umană faţă de oponenţi. El tratează cu ei în duhul toleranţei şi a carităţii evanghelice adevărate, virtuţi care au rămas de la bătrânii transvolgani, dar rare în literatura polemică a zilei. Au fost păstrate un anumit număr din epistolele lui Artemie.¹²⁷ Ele descoperă punctul de vedere ortodox despre probleme arzătoare. De un interes major sunt cele două mesaje către Syzmon Bundny, un preot clavin influent care mai apoi s-a retras în sociniaism şi s-a alăturat aripei ei cele mai radicale (non adorantes).¹²⁸ În 1562 Bundny a publicat un tratat în vernaculară, Justificarea unui păcătos în faţa lui Dumnezeu [Opravdanie greşnago cheloveka pered bogom] şi Catehismul [Katezihis].¹²⁹

Prinţul Andrei Kurbskii (1528-1583) a fost un lider militar distins şi un om de stat. Deşi un refugiat din ţara lui, el a găsit imediat un loc între nobilii din Volynia unde i s-au conferit onoruri şi privilegii. Nu se ştie cum a primit această erudiţie. Ea reiese din corespondenţa sa vehementă şi celebră cu ţarul Ivan IV şi din Istoria lui Ivan IV [Istoriia o velikom kniaze Moskovskom] un scriitor îndemânatic, un polemist puternic şi un om cu a inteligenţă mare.¹³⁰ El nu a fost un pamfletar veninos şi urâtor plecat patimilor lui şi pledând cauza boierilor împotriva unui ţar tiranic. El era un om cu o cultura largă şi un susţinător al tradiţiei ortodoxe. În Moscova el fost aproape de cercul lui Maxim Grecul,¹³¹ pe care l-a recunoscut şi „binecuvântatul său învăţător” a cărui biografie a fost compilată mai târziu. Perturbat de creşterea „ereziilor nebuneşti” din Polonia, Kurbskii nu a fost în nici un caz perturbat de neglijenţa şi indiferenţa comunităţii ortodoxe de acolo: „suntem inepţi şi indolenţi în studiu şi prea mândri a ceea ce ştim.” El căuta să răspândească educaţia între ortodocşi. El i-a chemat să se întoarcă la sursele primare, la izvoarele credinţei şi a cunoaşterii. Kurbskii a avut o iubire pentru marea tradiţie patristică şi el a articulat cu iritaţie şi grijă pentru ortodocşi care ştiau puţin despre părinţi şi care îi citeau puţin. „Străinii se bucurau de învăţătorii noştii, în timp ce noi, iubind ceea ce este al nostru, ne-am ostenit cu foame duhovnicească.” El a fost uimit că nu toate scrierile patristice au fost traduse în slavona Bisericii şi el şi-a exprimat nemulţumirea faţă de traducerile existente. În conformitate, el a decis să le traducă din nou.

Ar părea ciudat că Kurbskii a ales să traducă Părinţii Greci din texte latine, din moment ce pentru acest scop el a fost latin.¹³² Multe din scrierile lui care l-au interesat au rămas să fie publicate în original şi pentru a obţine şi folosii manuscrisele greceşti era o datorie prea dificilă. Kurbskii a lucrat la traducerile veneţiene. Biblioteca lui conţinea lucrări complete a lui Hrisostom,¹³³ Sfântul Grigorie de Nazianz,¹³⁴ Sfântul Chiril al Alexandriei¹³⁵ şi Sfântul Ioan Damaschinul,¹³⁶ la fel de bine ca şi Nichifor Calist în Historia ecclesiastica.¹³⁷ Kurbskii a fost impresionat de o poezie spusă de Maxim despre zelul cărturarilor veneţieni care munceau să traducă Părinţii greci. Aparent el a început să creadă că după catastrofa bizanţului, acele manuscrise greceşti care au fost salvate au fost duse în Italia şi puse în biblioteci la Veneţia şi Padova.¹³⁸

Căderea Constantinopolului a fost cu adevărat un dezastru apocaliptic pentru Kurbskii, o vreme când „Satana a fost dezlegat din legăturile lui.” Având Bizanţul în mâinile necredincioşilor, el a trebuit să privească spre vest. Kurbskii nu a avut nici o simpatie faţă de Roma. Sinodul din Florenţa a fost după fraza lui, „o tragedie adevărată, cu consecinţe rele şi triste.” Din contactele lui despre muntele Athos el a căutat să obţină copii ale scrierilor polemice ale lui Cabasila¹³⁹ şi altele direcţionate împotriva latinilor. Orizontul cultural al lui Kurbskii a fost tipic bizantin. Din cauza iubirii sale culturale şi plecării spre studiu el poate fi descris ca un „umanist bizantin.” Teologia patristică şi „înţelepciunea grecilor” (filosofia greacă) au fost în ochii lui un întreg cultural indivizibil. „Părinţii noştii antici au fost antrenaţi şi au adoptat filosofia naturală şi Sfintele Scripturi.” Kurbskii a căutat să combine studiul părinţilor cu cel al filosofilor clasici. El îl citea pe Aristotel (Fizica şi Etica), probabil sub influenţa Sfântului Ioan Damaschinul şi Cicero, de la care a derivat o concepţie stoică a legii naturale.¹⁴⁰

Kurbskii a realizat un plan ambiţios de traducere: toţi părinţii secolului al patrulea. Ca o parte din subiect, el a adunat în jurul lui pentru studii clasice o adunare de cărturari tineri sau baccalaurei şi i-a stilat. El şi-a trimis o rudă, pe prinţul Mihail Obolenskii, să înveţe ştiinţe înalte în Cracovia şi Italia. Nu a fost uşor pentru Kurskii să găsească destui oameni fluenţi în latină care era familiari cu slavona literară. El nu stăpânea destul de bine slavona. Dar el s-a opus în a traduce Părinţii într-o colocvială mai crudă. La sugestia lui un membru al familiei bogate Mamonich în Vilna.¹⁴¹ în 1581 el a publicat o Gramatică a limbii slavone [Gramatika slovenskaia iziyka].

Numai o mică parte din traducerea lui Kurbskii a fost împlinită. În adăugire la predicile lui Hrisostom, cu care a început, Kurbskii a reuşit să traducă lucrările primare ale Sfântului Ioan Damaschinul, incluzând Dialectica şi De fide orthodoxa şi unele scrieri mai mici.¹⁴² Ele au existat deja, dar în traducerea lui Ioan, exarh al Bulgariei.¹⁴³ Kurbinskii a verificat textul Sfântului Ioan împotriva ediţii latine sau greceşti, l-a revizuit şi a adăugat traduceri la capitolele care lipseau. La Dialectica lui Damaschin el a adăugat o introducere Despre logică, bazată pe Trivii erotomata, publicată de Johann Spangenberg în 1552 şi 1554 în Cracovia.¹⁴⁴ Aparent Kurbskii a intenţionat această lucrare să fie un text manual. În 1585 Kurbskii a tipărit în Vilna o traducere a Sfântului Ioan Damaschinul, O dispută între un saracin şi un creştin. Din alţi părinţi, el a reuşit să traducă şi să publice numai câteva omilii şi predici.¹⁴⁵ Pentru a avansa această dispută cu arienii (principala sa preocupaţie), Kurbskii a compilat şi tradus câteva antologii exegetice: Faptele şi epistolele [Tolkovyi Apostol], incluzând o selecţie specială de texte patristice; O abreviată interpretată a profeţilor [Sokraşchenie tolkovskii prorochestv], care conţinea un comentariu patristic¹⁴⁶ şi o Psaltire interpretată [Tolkovaia psaltir], în care spre adăugire la comentariul primar luat din Teodoret al Cirului¹⁴⁷ şi din Pseudo-Atanasie,¹⁴⁸ el a inclus un număr de alegeri bogate şi apte din alţi Părinţi. În toate acestea Kurbskii manifestă un interes dogmatic vital şi o credinţă sobră şi clară.

Împlinirile modeste ale lui Kurbskii au fost în comparaţie cu scala planului său original, căci el a conceput un astfel de program şcolar. Schema descoperă o concepţie clară a culturii religioase, întemeiată în tradiţia culturii slavo-elinice. El s-a opus „barabarismului polon.” Aceasta nu a fost o frază retorică. Limbajul polonez era în acele momente folosit pentru scopuri cărturăreşti şi literatura poloneză era în statu nascendi. În contrast, literatura slavonei Bisericii exista de secole şi şi-a dezvoltat propriul stil şi tradiţie elaborată. Kurbskii a avut motive să mărturisească că o traducere acurată din poloneză în slavona greacă sau chiar latină era imposibilă. Sensul putea fi redat dar stilul putea fi pierdut.

Mult mai mult decât un scrib sau un cărturar uscat, Kurbskii avea un sentiment viu pentru vremurile lui. Ţelurile lui au fost criticate ca fiind învechite şi demodate. De fapt, ele erau profetice. El s-a sârguit pentru o renaştere creativă a tradiţiei patristice, o revitalizare şi o continuare a moştenirii bizantine în lumea salvă. Viitorul ortodoxiei, credea el, depindea de credincioşia faţă de Părinţi.