Cod-f-pc-4 revista presei 07 09 aprilie 2012 cuprins


Patru judeţe din Transilvania, sub cod galben



Yüklə 116 Kb.
səhifə9/9
tarix15.01.2018
ölçüsü116 Kb.
#38066
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Patru judeţe din Transilvania, sub cod galben


Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sibiu şi Mureş se află, începând cu ora 18:00, sub atenţionarea de Cod Galben care vizează fenomene precum precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi răcire accentuată. Atenţionarea se menţine până luni la ora 15:00, potrivit meteorologilor. În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat în toată ţara. În Transilvania, Moldova şi în zona montană, în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60 km/h, îndeosebi în estul ţării, şi de peste 80-90 km/h la munte. „În cursul nopţii de duminică şi de luni vor fi temperaturi de sub 0 grade, vor fi condiţii de brumă şi, izolat, îngheţ la sol. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea se vor opri luni”, a explicat Nicoleta Orban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord. Meteorologul a mai spus că în această perioadă este mai rece decât ar trebui să fie în mod normal, iar temperaturile, în Cluj, nu vor trece de 7-8 grade în următoarele două zile, iar luni noapte ar putea ajunge până la -2 grade Celsius. „De marţi încolo vremea va intra într-un proces de încălzire. De Paşte va fi mai cald. Vor fi precipitaţii şi weekendul următor, dar nu şi o răcire a vremii”, a conchis meteorologul. /citynews, Bogdan Buburuz

Teme de mediu

Let’s do it, România!


În data de 5 aprilie 2012 a avut loc întâlnirea dintre echipa “Let’s do it România” din judeţul Cluj şi reprezentanţii a 29 de primării din judeţ. Pe lângă aceştia, au mai fost prezenţi la întâlnire şi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, numarul total de participanti ajungand la 50 de oameni. Întâlnirea a avut loc de la ora 10:00, în Sala Mare a Prefecturii Cluj. Aceasta intalnire a avut ca scop informarea primăriilor cu privire la proiect şi ceea ce doreşte echipa să atingă anul acesta, toate partile implicate oferindu-si sprijinul pentru solutionarea problemelor din judet. Intalnirea a debutat cu o prezentare a proiectului, urmata de o sesiune de discuţii, iar ultima activitate desfăşurată în cadrul întâlnirii a fost un studiu de caz pentru a se discuta concret problemele aparute si posibilitatea solutionarii acestora. “La sedinta de lucru de la Prefectura echipa LDIR Cluj a prezentat cele trei directii principale pe care proiectul vrea sa le urmeze anul acesta, insistand pe aspectele practice legate de colectarea deseurilor din gropile ilegale si mormanele de gunoi, de asemenea am avut ocazia de a ne revedea si ne-am convins inca o data ca putem lucra armonios si eficient cu primariile din judetul Cluj. " a declarat Mihai Savu, Specialist Logistica LDIR Cluj. “Imi exprim, atat ca reprezentant al Institutiei Prefectului Judetului Cluj cat si personal, multumirea si bucuria totodata ca acest proiect are continuitate. Avand in vedere componenta sa de constientizare a populatiei, importanta pentru prevenirea depozitarilor necontrolate, dar si pentru prezenta reprezentantilor primariilor, institutiilor publice cu activitate in domeniu si nu numai, ai unor importante firme de salubrizare, desi este un an in care se vor desfasura doua scrutinuri electorale, iar unele dintre acestea vor avea atributii importante in acest sens. Invatand din aspectele mai putin reusite din anii precedenti in care au avut loc aceste actiuni, colaborand ca si pana acum, cu siguranta si in acest an proiectul “Let’s Do It,Romania!” se va incheia cu succes!” sustine Monica Lenga, reprezentant al Prefecturii Cluj. “Let’s Do It, Romania!” face parte din marea echipă “Let’s Do It, World!” care va implica peste 85 de state la nivel global în perioada 24 martie – 25 septembrie 2012 în cel mai mare eveniment de voluntariat din istoria omenirii. În 2012 Romania organizează curăţenia natională în aceeaşi zi cu Republica Moldova, Bulgaria şi Turcia – 12 mai 2012. Proiectul are ca și obiectiv final responsabilizarea socială a comunității și constientizarea importanței unui mediu curat. Acțiunea de curățenie la nivel național este precedată de diverse activităţi şi evenimente care pregătesc comunitatea în vederea atingerii scopului proiectului. /foaia transilvana, POP Bianca

Primariile bistritene vor fi amendate pentru ca nu colecteaza selectiv deseurile


Garda de Mediu Bistrita-Nasaud avertizeaza primariile din judet ca dupa Pasti vor face controale tematice legate de colectarea selectiva a deseurilor. Potrivit comisarilor de la garda de Mediu in jur de 90% dintre primarii nu se conformeaza. Potrivit unui acord semnat intre Romania si Uniunea Europeana fiecare administratie publica locala trebuie sa colecteze selectiv cel putin 15% din deseurile produse. In cazul in care aceasta cota nu este indeplinita, primariile trebuie sa plateasca pentru diferenta 100 de lei pe tona.

In judetul nostru primarii se plang ca le este foarte greu sa indeplineasca norma impusa, problema fiind ridicata chiar si atunci cand a venit in Bistrita ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Anul trecut a fost primul in care primariile au trebuit sa se conformeze noilor prevederi privind colectarea selectiva, dar reprezentantii Garzii de Mediu spun ca nu au aplicat amenzi deoarece au preferat in prima faza sa informeze. „Anul trecut am demarat o campanie de informare a autoritatilor locale privind obligativitatea colectarii selective si am incercat sa convingem primarii sa intre in legalitate. Din informatiile noastre, in prezent nicio primarie nu s-a conformat si nu a colectat selectiv 15% dintre deseurile produse, iar dupa sarbatorile de Paste vom incepe o serie de controale”, explica Ioan Bors, comisar sef Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Bistrita-Nasaud.

Primarii din judet sustin ca ei fac tot posibilul si incearca sa colecteze selectiv, dar recunosc ca este dificil de a atinge norma de 15 procente deoarece satenii nu se conformeaza. Primarul din Rodna, Alexandru Nascan spune ca el are probleme cu romii din localitate care fura containerele montate pentru colectarea PET-urilor.

„Am amplasat containere pentru colectarea selectiva la toate institutiile publice. Am pus si in sat am montat niste custi din plasa in care sa se adune peturi, dar ne trezim ca ne sunt furate pentru a fi vandute la fier vechi”, explica Nascan. Primarul spune ca pentru a face norma ceruta va demara si o actiune ampla de ecologizare a malurilor raului Somes. Cel care a ridicat problema in fata ministrului Borbely a fost primarul din Sieu Magherus. Aurel Mititean spune ca ei nu au gasit solutii si s-au trezit ca au de platit suma de 8300 de lei la Fondul de Mediu pentru norma neindeplinita. Potrivit lui Ioan Bors, deocamdata doar Primaria Beclean si-a platit diferenta care ii revenea pentru neatingerea cotei. Restul autoritatilor vor plati si penalitati la sumele datorate, cifre calculate de finantele Publice pentru fiecare zi de intarziere. Situatia va intra in normalitate pentru tot judetul odata ce va incepe sa functioneze Sistemul de Management Integrat al Deseurilor, crede Ioan Bors. /Bistriţeanul, Anamaria Cadis

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU

Teme de mediu

Clisura Dunării vrea să devină brand turistic european


Eşelniţa, Dubova şi Mraconia ar putea deveni destinaţii turistice europene. Autorităţile şi mediul de afaceri vor să facă din Clisura Dunării un brand al judeţului Mehedinţi şi al României, prin promovarea turismului de croazieră. Clisura Dunării reprezintă una dintre cele mai spectaculoase părţi ale traseului danubian, cuprinzând peisaje de o frumuseţe rară. Zona se întinde între Moldova Nouă şi Gura Văii, părţile cele mai frumoase fiind Orşova şi „Cazanele Dunării“ de pe raza localităţilor Eşelniţa şi Dubova.

Pe traseu pot fi admirate obiective turistice, cum ar fi Statuia lui Decebal, Tabula Traiana, Cazanele Mici, Cazanele Mari, Peştera Ponicova, Mănăstirea Mraconia etc. Peisajul este mirific. Pe de o parte, muntele stâncos, cu parcurile şi rezervaţiile naturale, cu pădurile seculare protejate, având plante şi păsări unice în lume, iar pe de alta, firul leneş al Dunării. În 2008, Clisura Dunării a primit titlul de Destinaţie europeană de excelenţă. În concordanţă cu Strategia Dunării, autorităţile şi mediul de afaceri au hotărât să transforme Clisura într-un brand turistic al judeţului Mehedinţi. Pe de o parte, zona este bogată în tradiţii şi are o moştenire culturală foarte valoroasă. Pe de altă parte, este confirmată starea de marginalizare a acestei zone din cauza investiţiilor reduse, a subcapitalizării şi a incapacităţii de a atrage investiţii. Potenţialul turistic al Dunării a început să fie valorificat din 2007, când România a luat faţa Bulgariei şi Serbiei în ceea ce priveşte croazierele turistice pe fluviu. Potrivit datelor oficiale ale Balkan Travellers, peste 140.000 de pasageri călătoresc la bordul a peste 400 de nave de croazieră pe Dunăre. Aceleaşi statistici arată că în România sunt în circuitul turistic zece porturi la Dunăre, unde navele opresc, într-un an, de peste 1.000 de ori. Majoritatea pasagerilor care călătoresc la bordul navelor de croazieră pe Dunăre sunt străini, întrucât un astfel de produs este foarte slab promovat în România.



Strategie unitară de dezvoltare

În arealul judeţului Mehedinţi, croazierele cu plecare din Orşova revitalizate din 2007 sunt deservite de trei ambarcaţiuni particulare, care au un program adaptat turiştilor, putând acosta la pensiunile din zona Clisurii - doar trei dintre ele deţin însă pontoane, mobile sau fixe. Totuşi, s-au făcut paşi importanţi pentru o strategie comună de dezvoltare. În iunie 2009, la Budapesta a fost creat Consiliul european al oraşelor şi regiunilor dunărene, din care face parte şi judeţul Mehedinţi. În 2010, la Drobeta Turnu Severin a fost creat un Birou al Dunării, similar celui de la Ulm (Germania), pentru dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor economice, comerciale, turistice, culturale şi ştiinţifice cu oraşele şi regiunile dunărene. În 2011, a luat fiinţă Clusterul pentru un turism durabil şi inovativ (Turinn), promovat de Asociaţia de Promovare a Turismului Mehedinţi (APTMH). Printre iniţiatori se numără pensiuni, agenţii de turism, IPA CIFATT Craiova, Ministerul Turismului, Ministerul Educaţiei, Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, dar şi reprezentanţii IMM-urilor, autorităţilor locale şi mediului universitar. Iniţiativa porneşte de la ideea că în Mehedinţi este necesară crearea unui brand al Clisurii Dunării. Printre altele, clusterul îşi propune să sprijine întreprinzătorii din turism pentru dezvoltare şi accesarea de fonduri comunitare, pentru promovarea turismului de croazieră, al cicloturismului şi ecoturismului. Totodată, această iniţiativă îşi propune modernizarea infrastructurii în general (căi rutiere, alimentare cu energie electrică, apă, canalizare) şi pentru promovarea de forme şi produse turistice noi: turism de weekend, cultural, balnear, etnofocloric, sportiv etc. Toată zona va avea o bază de date comună, care va funcţiona ca un nod de reţea în alegerea oricărei destinaţii din zona Clisura Dunării şi promovarea acesteia în oglindă pentru spaţiul transfrontalier învecinat. Centrul se va numi Centrul de Informare şi Promovare turistică Clisura Dunării (CIPTCD), iar regiunea transfrontalieră va fi promovată în Europa. /Gazeta de Sud -Economie - Bogdan Grosereanu






- REVISTA PRESEI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 116 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin