Cod-f-pc-4 revista presei 11-23 august 2011


Un pârâu a ieşit din albie duminică, în zona Iacobeni



Yüklə 0,61 Mb.
səhifə35/58
tarix29.10.2017
ölçüsü0,61 Mb.
#20974
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   58

Un pârâu a ieşit din albie duminică, în zona Iacobeni


In cursul zilei de duminică, în jurul orei 17.00, detaşamentul de pompieri din Vatra Dornei a intervenit cu o autospecială şi o motopompă pentru evacuarea apei, în urma unei inundaţii care s-a produs în comuna Iacobeni. La sosire, pompierii au constatat că în urma ploilor torenţiale din zonă un pârâu a ieşit din albie şi a inundat cinci anexe, după care apa s-a scurs în curtea unei societăţi comerciale. Echipajul de intervenţie a evacuat apa de pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, cu o adâncime de aproximativ 60 de centimetri," folosind tuburile de absorbţie ale autospecialei, după care au decolmatat albia pârâului cu mijloacele de primă intervenţie. Pompierii au avut de furcă aproape patru ore pentru evacuarea apei. Din fericire nu s-au înregistrat victime omeneşti şi nici pagube materiale. Obiectiv de Suceava

Podul dintre Vereşti şi Udeşti ar putea fi refăcut până în noiembrie


► preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în acest caz ar fi o devansare a termenului stabilit până în februarie şi a dat asigurări cu privire la podul de la Roşcani că va fi finalizat chiar dacă lucrările au început mai târziu. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, ieri, lucrările de refacere a podului de peste râul Suceava, care face legătura între comunele Vereşti şi Udeşti. Gheorghe Flutur a declarat că lucrarea ar putea să fie terminată în luna noiembrie, ceea ce ar însemna o devansare faţă de termenul prevăzut în proiect. Menţionăm că afirmaţia preşedintelui CJ Suceava a fost făcută după ce, în timpul vizitei, reprezentanţii firmei care execută investiţia, Civica, i-au transmis lui Gheorghe Flutur că lucrările ar putea fi terminate în noiembrie 2011, deşi termenul stipulat în con¬tract este februarie 2012. Podul dintre Udeşti şi Vereşti a fost grav avariat de inundaţiile din vara lui 2010 şi este închis circulaţiei rutiere. Lucrările de reparaţie costă 5,8 milioane de lei, iar fondurile au fost alocate de către Guvern. Lucrările de reabilitare care trebuie făcute sunt de o mare complexitate întrucât din cei cinci piloni afectaţi de inundaţii, doi trebuie schimbaţi, probabil recurgându-se la dinamitarea lor şi construirea altora noi. De asemenea, toţi cei cinci piloni aveau fundaţia la cinci metri, iar din cauză că traficul crescuse, iar debitul râului Suceava s-a modificat, s-a recurs la consolidarea acestora, forându-se până la o adâncime de 15 metri pentru a se consolida pilonii care nu urmează a fi înlocuiţi. Totodată, proiectul prevede ca în amonte de pod să se facă apărări de maluri pe o lungime de 75 de metri, iar în aval să se interzică cu desăvârşire exploatările de balast la o distanţă de câteva sute de metri de pod. Menţionăm că un alt pod pentru care CJ Suceava a făcut lobby la Guvern şi a primit fonduri în vederea consolidării este cel de la Roşcani. Acesta este tot pe râul Suceava şi a fost avariat de inundaţiile din 2010, numai că fiind ceva mai mic s-a dat de la Guvern, doar două milioane de lei. Referindu-se la acest aspect, şeful adminis¬traţiei judeţene sucevene a precizat că lucrările au demarat ceva mai greu decât la podul de la Vereşti, dar s-a declarat încrezător în faptul că firma ce a adjudecat lucrarea - Soconi – va duce la capăt proiectul de reabilitare a podului de la Roşcani. Obiectiv de Suceava

Teme de mediu

Concurs de pescuit la păstrăv şi ecologizare a malurilor râului Bistriţa


Ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti a avut în program şi un concurs de pescuit la păstrăv. La întrecere au participat nouă pescari din diferite colţuri ale ţării, locul de desfăşurare a competiţiei fiind râul Bistriţa, de la ieşire din Cârlibaba spre Pasul Prislop. Fiecare concurent a avut ca spaţiu de pescuit un kilometru, fiind asistat în permanenţă de un arbitru şi verificat de comisia de organizare a concursului. După şedinţa tehnică ce a avut loc sâmbătă, între orele 17,00 şi 20,00 s-a desfăşurat prima manşă, a doua desfăşurându-se în dimineaţa zilei de duminică, între orele 7,30 şi 10,30, cu schimbarea standurilor între concurenţi. La final s-a tras linie pentru a se vedea care dintre cei nouă pescari este mai bun la pescuitul cu musca artificială. Pescuit în „ape reci şi tulburi": De la Tiberiu Podani, pescar din judeţul Bistriţa, am aflat că timpul „joacă feste în fiecare an", iar apa este mare şi tulbure, spaţiul de trai caracteristic păstrăvului constituindu-l râurile montane cu cursul rapid şi cu apele reci, perfect limpezi şi cu un bogat conţinut în oxigen. Duminică apa a fost numai bună de pescuit, fiind limpede şi rece. „Este un concurs frumos, la care pescarul trebuie să fie pregătit în primul rând cu tot ceea ce înseamnă echipament de pescuit la muscă artificială, să fie pregătit pentru ape repezi, reci, de munte. Noi pescuim la păstrăv şi la lipan numai cu muscă artificială. După ce măsurăm păstrăvul sau lipanul, procedăm la eliberarea peştelui pentru că avem nevoie de a păstra calitatea apei şi din punct de vedere al faunei piscicole, trebuie să avem o apă cât mai apropiată de natural. Pescarul în primul rând nu trebuie să deformeze sălbăticia, ecosistemul peştelui de care se poate bucura la fiecare partidă de pescuit", ne-a declarat Tiberiu Podani. Pescuit şi ecologizare: În organizarea celei de-a opta ediţii a concursului de pescuit la păstrăv s-a implicat şi Clubul "Rotary" din Vatra Dornei, mai exact în arbitraj şi în susţinerea financiară, asigurând premiul pentru cel mai tânăr pescar. "Noi încurajăm sportul, inclusiv pescuitul şi căutăm soluţii pentru a împiedica braconajul, distrugerea peştelui din apele montane. Ideea este că având ape curate, acestea vor fi tot timpul populate de păstrăv, el fiind un barometru asupra calităţii apei", ne-a spus Ioan Agapi, de la Clubul "Rotary" Vatra Dornei. După concursul de pescuit la păstrăv, cu implicarea Clubului „Rotary" şi a Asociaţiei „Nordica" Sighetu Marmaţiei a fost organizată o acţiune de ecologizare a malurilor râului Bistriţa, în urma căreia au fost adunaţi peste 40 de saci de peturi. Monitorul de Suceava

ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT



Yüklə 0,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   58




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin