Cod-f-pc-4 revista presei 19 iunie 2012 cuprins


ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT



Yüklə 118,47 Kb.
səhifə2/2
tarix15.12.2017
ölçüsü118,47 Kb.
#34944
1   2

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT

TEME ABA

SEFUL DIRECTIEI APELOR BANAT, STEFAN SANDU, SI-A DAT DEMISIA. NOUL DIRECTOR E IONEL VLAICU

Schimbări în conducerea Direcţiei Apelor Banat. Şeful Direcţiei Apelor Banat, Ştefan Sandu şi-a dat demisia. În funcţia de director al instituţiei a fost numit Ionel Vlaicu, director tehnic de ani buni în cadrul Direcţiei Apelor Banat.

Ionel Vlaicu a fost director tehnic în cadrul instituţiei din anul 2002. El a fost prima opţiune pentru înlocuirea lui Ştefan Sandu. Numirea acestuia s-a făcut însă pentru o perioadă determinată de şase luni. „Îmi propun în primul rând să avem linişte, ca situaţiile care apar legate de ape mari sau secetă să le trecem cu bine. Avem multe obiective de investiţii care sunt în derulare, avem multe lucrări, care bineînţeles nu se pune problema să se finalizeze în aceste şase luni de care vorbim. Continuăm ceea ce am început”, ne-a spus Ionel Vlaicu, noul director al Direcţiei Apelor Banat. Momentan postul de director tehnic al instituţiei a rămas liber şi, cel puţin pentru o perioadă, Vlaicu se va ocupa și de ceea ce presupune această funcție. (TIMISONLINE/http://www.tion.ro/seful-directiei-apelor-banat-stefan-sandu-si-a-dat-demisia-noul-director-e-ionel-vlaicu/1126573/18.06.2012/16:00/M.S.)

TEME SIMILARE

TRUPUL FETITEI CARE S-A INECAT IN LACUL SURDUC A FOST GASIT


Trupul neînsuflețit al fetiței de 13 ani care s-a înecat duminică  în lacul Surduc din județul Timiș a fost găsit luni după-amiză  de pompierii din Lugoj și Făget. La căutări a participat și o echipă de scafandri din Timișoara. Pompierii au întrerupt duminică seara căutările fetiţei, pe care le-au reluat luni dimineaţa. În ajutorul pompierilor din Lugoj şi Făget au venit mai mulţi scafandri din Timişoara. După  câteva ore de căutări, scafandrii au reuşit să găsească trupul neînsufleţit al copilei. Deşi căutările au început imediat după dispariţia micuţei, aceasta a fost găsită prea târziu pentru ca medicii să mai poată face ceva pentru a-i salva viata.Micuţa a mers, duminică, împreună cu nişte rude, să se scalde în lacul Surduc. Aceasta s-a înecat după ce a căzut de pe o saltea gonflabilă în apa lacului. Martorii spun că micuţa a mers cu salteaua  în apă şi la un moment dat a dispărut de pe saltea.Cadavrul fetiţei de 13 ani, din localitatea Pietroasa Mare, a fost transportat la morgă pentru efectuarea raportului medico-legal. Moartea micuţei a adus o durere mare în sufletele celor apropiaţi şi ale familiei.

(TIMISONLINE/http://www.tion.ro/trupul-fetitei-care-s-a-inecat-in-lacul-surduc-a-fost-gasit/1126661 /18.06.2012/16:43/Denis BUDĂU)

Croazieră pe Bega


Scris de Gerhard Chwoika in Turism / 18.06.2012 / 14:02

În zilele toride de vară, timişorenii se vor putea plimba pe canalul Bega cu o barcă marca “Duffy Electric”, de producţie americană. Ambarcaţiunea este dotată cu motor electric, ecologic, silenţios, fără emisii de uleiuri sau alţi combustibili poluanţi. Plecarea în croazieră se face de la portul amenajat lângă terasa D’arc din municipiul de pe Bega, iar distanţa de la „Solventul” la Uzina de Apă este parcursă în aproximativ o oră. Capacitatea bărcii este de maxim 12 persoane, iar în interiorul ambarcaţiunii, pasagerii au la dispoziţie bar, canapele din piele pentru relaxare şi prilejul de a asculta muzică de bună calitate.



(RADIORESITA/http://www.radio-resita.ro/croaziera-pe-bega)

TEME DE MEDIU

ENERGIA VIITORULUI


Scris de Ada Botezan in Economie / 18.06.2012 / 08:00

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, Primăria Timişoara şi Clusterul de Energii Sustenabile ROSENC organizează, în perioada 18-20 iunie, la Centrul Regional de Afaceri din municipiul de pe Bega, un amplu eveniment dedicat promovării tehnologiilor alternative pentru energii sustenabile. Evenimentul este destinat şi dezbaterii problemelor actuale privind bunele practici în domeniul protecţiei mediului şi eficienţei energetice, în cadrul campaniei “Săptămâna Europeană a Energiei Durabile“.Astfel, CCIA Timiş organizează dubla manifestare expoziţională ENERGIA VIITORULUI aflată la cea de-a 6-a ediţie şi premiera ORAŞUL DE MÂINE care reunesc peste 40 de firme de profil din România şi Ungaria, institute de cercetare şi instituţii de învăţământ superior din Timişoara.În zilele de 18 şi 19 iunie, în Sala Timiş-Mureş se desfăşoară conferinţa internaţională intitulată “Zilele Energiei Timişoara 2012”, recunoscută la nivel european.Un loc deosebit de important în cadrul expoziţiei îl ocupă “Salonul Clusterelor – Proiecte Integrative în Energii Regenerabile”, unde CCIA Timiş şi Clusterul de Energii regenerabile ROSENC România îşi propun să prezinte produsele integrate ale clusterelor româneşti, maghiare şi nu numai. (RADIORESITA/ http://www.radio-resita.ro/energia-viitorului-orasul-de-maine)


ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMES-TISA

Teme similare

CANICULA - Meteorologii au prognozat disconfort termic in Maramures


Meteorologii au transmis Prefecturii Maramures o informare din care rezulta ca, incepand de maine, 19 iunie, si pana inclusiv vineri, 22 iunie, temperaturile vor fi extrem de ridicate in intreg judetul. Local indicele de temperatura-umezeala va atinge si depasi, usor, pragul critic de 80 unitati, ceea ce va crea disconfort, in special batranilor, copiilor si celor cu boli cronice. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a recomandat cetatenilor, dar mai ales persoanelor varstnice cu probleme de sanatate sa evite, pe cat posibil, expunerea la soare si caldura, in intervalul orar 12.00-16.00. Este important sa consume lichide pentru rehidratarea organismului. Indicele de confort termic(temperatura-umezeala) este un index care coroboreaza temperatura aerului cu umiditatea relativa (marime fizica egala cu cantitatea de vapori de apa care exista intr-un amestec gazos de aer si apa) pentru a determina o temperatura aparent, cea resimtita de corpul uman.  In mod normal, corpul uman se raceste prin transpiratie, proces in timpul caruia apa se evapora, iar ca urmare caldura retinuta se diminueaza. Atunci cand umiditatea relativa este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Indicele de disconfort termic influenteaza activitatea organismului uman atunci cand umiditatea este ridicata, corpul uman pierde mai greu caldura, iar temperaturile ridicate sunt mai greu de suportat. Aerul pare greu respirabil in perioadele de disconfort termic.  Prefectul Sorin Rednic, in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situatii de urgenta si respectarea prevederilor OG nr. 99/2000. Aceasta prevede pe perioada de temperaturi ridicate, corelate cu umiditate, ca masurile pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca sa fie stabilite de angajator, impreuna cu reprezentantii sindicatelor sau, dupa caz, cu reprezentantii alesi ai salariatilor.  Angajatorii trebuie sa asigure alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea echipamentului individual de protectie, asigurarea ventilatiei la locurile de munca, asigurarea de apa (minerala sau plata adecvata), cate 2-4 litri pe persoana/schimb.   Ioana Osan/emaramures
http://www.ziarmm.ro/meteorologii-au-prognozat-disconfort-termic-in-maramures/

Teme de mediu

Parada modei ecologice la Botiza


Săptămîna trecută, La Şcoala Botiza s-a sărbătorit, pentru al patrulea an consecutiv, "Parada modei ecologice'' care marchează Ziua Mondială a Mediului şi Ecologiei. Activitatea a fost organizată, ca în fiecare an, de prof. biologie Cician Carmen Claudia şi prof. fizică Cician Ioan, împreună cu diriginţii claselor V-VIII. Instituită în anul 1972, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm, Ziua Mondială a Mediului şi Ecologiei, sărbătorită la data de 5 iunie, reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite.Graiul Maramuresului

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ PRUT-BARLAD

TEME MEDIU

Campanie de 50 de milioane euro impotriva nitratilor


Azi are loc o campanie de sensibilizare si constientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti” realizat de Ministerul Mediului si Padurilor, adresat autoritatilor locale din Bazinul Hidrografic Prut.

Proiectul, ce se va desfasura la ora 11:00 la hotel Astoria din Iasi, are ca scop reducerea poluarii apei si solului cu nutrienti prin investitii pentru depozitarea gunoiului de grajd si informarea publicului pentru pastrarea surselor de apa curate. Evenimentul este organizat pe fondul cresterii in mod alarmant a cazurilor de intoxicatii cu nitrati, în special la sugari, în conditiile în care la prepararea laptelui praf se foloseste apa din fantani. Nitratii au fost inclusi în categoria substantelor toxice din apa potabila, limita sanitara maxima admisa fiind de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeana. Depasirea limitelor admise conduce la blocarea oxigenului din sânge, afectand capacitatea respiratorie si apoi la afectiunea de methemoglobinemie, sau “boala albastra”, deosebit de periculoasa, ce poate provoca moartea sugarilor.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”este finantat de Guvernul României dintr-un împrumut rambursabil de 50 de milioane de euro acordat de Banca Mondiala, si un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 milioane USD, acordat de Fondul Global de Mediu (GEF). Consiliile judetene si consiliile locale implicate în proiect asigura o cota de cofinantare de pâna la 5% din valoarea investitiilor.
La workshop vor fi prezenti responsabili din Garda Nationala de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Autoritatea Sanitar Veterinara, Directia de Sanatate Publica, Garda de Mediu, Directia pentru Agricultura si Autoritati Locale. Buna Ziua Iasi

TEME INTERNATIONALE

Deficitul de apa franeaza cresterea economica mondiala

Sisteme fluviale vitale din ţări în curs de dezvoltare se confruntă cu o creştere nesustenabilă a consumului de apă. Şapte dintre cele 10 regiuni cele mai populate vor cunoaşte penurii atât de severe de apă în următoarele trei decenii încât acest lucru ameninţă să stopeze creşterea pe care mizează sute de milioane de oameni din lumea în curs de dezvoltare pentru a-i scoate din sărăcie, avertizează un raport al companiei de consultanţă Frontier Economics, citat de ziarul britanic The Independent în ediţia de luni.

"Aceasta este o problemă extrem de gravă pentru economiile din întreaga lume. Îmbunătăţirea modului în care gestionăm şi alocăm apa se află printre cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea în secolul XXI", a declarat David Tickner, şeful departamentului privind apa dulce la WWF-Marea Britanie.

Valoarea bunurilor şi serviciilor produse în aceste regiuni - care includ o mare parte din India, Bangladesh şi Africa de Nord-Est şi se află toate în lumea în curs de dezvoltare - este estimată să crească de peste şapte ori, la 15,6 trilioane de dolari până în 2050. Acest lucru va creşte ponderea lor în economia globală de la 3% în prezent la 12%, aducând prosperitate pentru sute de milioane de oameni.

Cu toate acestea, utilizarea apei în aceste regiuni este în creştere atât de rapidă încât dacă nu se iau măsuri pentru a proteja aprovizionarea, ele se vor "confrunta cu un consum de apă nesustenabil şi cu un deficit semnificativ de apă", avertizează raportul Frontier Economics.

Eşecul în a îmbunătăţi eficienţa cu care este colectată şi utilizată apa, de exemplu prin ameliorarea conductelor şi a altor infrastructuri, ar putea însemna că o creştere economică de aşteptat în aceste regiuni "nu se va materializa", adaugă raportul.

Raportul a analizat şi a împărţit lumea pe "bazine hidrografice"- zone de teren, uneori mari, drenate de un fluviu şi afluenţii săi - cea mai populată fiind Gangele, care străbate porţiuni din India, Bangladesh şi Nepal.

Situaţia este atât de gravă încât Douglas Flint, preşedintele gigantului bancar HSBC, le-a cerut la 10 iunie politicienilor, întreprinderilor şi persoanelor din întreaga lume să îşi unească forţele pentru a rezolva problema. "Constatările de astăzi arată că viitorul bazinelor hidrografice este esenţial pentru creşterea economică globală. Este nevoie de acţiune rapidă şi concertată pentru a îmbunătăţi gestionarea resurselor de apa în bazinele hidrografice", a declarat Flint în contextul lansării unui parteneriat de 100 milioane dolari cu grupurile de mediu ale WWF, WaterAid şi Earthwatch.

Înrăutăţind situaţia, departe de a oferi o investiţie în creştere pentru a îmbunătăţi furnizarea, "ajutorul total pentru acces la apă şi canalizare a scăzut", a adăugat Flint.

Consumul devine nesustenabil atunci când volumul de apă extras din sol şi fluxurile de apă de suprafaţă depăşesc 30% debit natural, iar situaţia este considerată "gravă" atunci când depăşesc 40%, aşa cum se prognozează pentru şapte bazine hidrografice până în 2050. Mai mult, trei dintre bazinele hidrografice - Indul, care străbate porţiuni din India, China şi Pakistan, bazinul Hai din China şi Krishna din India - sunt pe cale să încalce standardul de 100% în următorii 30 de ani.

Raportul calculează, de asemenea, că asigurarea unui acces universal la apă potabilă şi canalizare în Brazilia, India şi China va duce la o "creştere economică" de 113 miliarde de dolari pe an, crescând până la 220 miliarde dolari pe an dacă o astfel de politică este aplicată la nivel global.

Deşi costurile iniţiale de investiţii de capital ar fi foarte mari - estimate la peste 725 miliarde dolari de Frontier Economics - infrastructura va dura timp de aproximativ 35 de ani, oferind un randament de 5 dolari la fiecare 1 dolar investit, inclusiv costurile de întreţinere, prevede Frontier Economics.

Singurul bazin din cele zece bazine de top din lume care nu se află în lumea în curs de dezvoltare este Dunărea, care străbate 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care Germania, Austria, Ucraina şi România.Monitorul de Galati

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ OLT

TEME MEDIU

Rovana Plumb: Nivelul taxei de primă înmatriculare va fi reglementat


Nivelul taxei de primă înmatriculare va fi reglementat, iar în luna iulie a acestui an vom avea o decizie finală în acest sens, a declarat, luni, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă.

“Taxa de primă înmatriculare este în analiza ministerului. Am avut trei grupuri de lucru care s-au concentrat pentru a găsi cele mai bune soluţii astfel încât să venim cu o decizie clară în faţa cetăţenilor privind taxa auto. În momentul în care vom finaliza poziţia, o vom prezenta Guvernului şi o vom comunica public”, a spus ministrul Mediului.

Aceasta a precizat că se va merge pe o variantă în acord cu normele şi reglementările europene, însă va fi adaptată particularităţilor României. “Vom avea o decizie finală în cursul lunii iulie. Nu vom reveni la prima varianta ci vom merge pe una în acord cu normele şi reglementările europene şi o vom adapta în funcţie de particularităţile României (…). Acest nivel al taxei de primă înmatriculare a fost raţiunea pentru care o parte dintre români s-au îndreptat către Bulgaria, nivel pe care noi vrem să-l reglementăm şi care face obiectul acestor grupuri de lucru”, a adăugat Rovana Plumb.

Din cele trei grupuri de lucru care lucrează la taxa de primă înmatriculare fac parte, pe lângă reprezentanţii MMP şi cei ai Ministerelor Economiei, Finanţelor Publice, Registrului Auto Român şi ai Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

“Mesajul pe care l-am dat colegilor din grupurile de lucru este de a ţine cont de faptul că în România sunt 6 milioane de oameni care trăiesc la limita sărăciei şi de aceea trebuie să venim în sprijinul populaţiei, pentru că în zilele noastre maşina nu este un lux. Este necesar să avem un trai decent, iar unul dintre repere poate fi considerat şi mijlocul de transport. Desigur vom veni cu concluziile finale când vom finaliza”, a mai arătat Rovana Plumb.

Şeful MMP a precizat că taxa auto are un aport de 70% din bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, iar din acest buget se fac investiţii pe diverse proiecte care pot fi considerate garanţii pentru mediu.

“Pe de o parte aceste investiţii pot să conducă la crearea locurilor de muncă, iar pe de alte parte vrem să deblocăm registrul plafonului naţional privind certificatele gazelor cu efect de seră, care în urma continuării pocesului de tranzacţionare pot aduce bani în cadrul bugetului Fondului pentru Mediu”, a menţionat ministrul Mediului.

Taxa auto intrată în vigoare în luna ianuarie 2012, ce prevede reducerea acesteia cu până la 25%, a fost mult mai atractivă românilor comparativ cu taxa auto din 2011, fapt reflectat în creşterea importurilor de maşini second hand.

Potrivit site-ului auto.ro, numărul de maşini second hand înmatriculate pentru prima dată în România a crescut cu 32% în primele patru luni ale anului în curs ajungând la 46.620 de unităţi, de la 35.400 de unităţi înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul reînmatriculărilor a scăzut cu 19%, de la 128.930 de unităţi în 2011 la 104.450 de unităţi anul acesta, conform datelor oficiale ale Poliţiei. /Radical de Valcea


Conpet, datorie de peste patru miliarde de lei, în urma poluării Olteţului


În urma poluării Olteţului cu peste 50 de tone de ţiţei, societatea Conpet trebuie să achite peste patru miliarde de lei. Factura reprezintă costurile cu depoluarea, acţiune desfăşurată pe aproape 20 de zile.

Subprefectul Virgil Delureanu a precizat că valoarea facturii pe care firma Conpet trebuie să o achite în urma poluării Olteţului se ridică undeva la patru miliarde de lei. Societatea care administrează conductele care transportă ţiţeiul trebuie să acopere toate cheltuielile cu depoluarea. Această acţiune a durat aproape 20 de zile, potrivit reprezentanţilor Prefecturii, însă acum nu mai este niciun pericol.

 „Nici flora şi nici fauna n-au fost afectate în urma poluării de pe Olteţ, dar realitatea este că aici s-a depus un efort extraordinar. Dacă nu era Toma Boncan, directorul de la Administraţia Bazinală de Apă Olt de la Vâlcea, toţi ceilalţi nu ştiau ce-i de făcut. S-au băgat peste 100 de tone de material absorbant, care totuşi a jucat un rol. Factura pe care domnul Boncan a făcut-o şi pe care Conpet trebuie să o plătească se ridică la peste patru miliarde de lei. Ai greşit, plăteşti. Sunt cheltuieli foarte mari, s-au făcut analize chiar şi din oră în oră la apa din Olteţ şi n-au fost probleme”, a declarat Delureanu.

Pentru felul în care s-a descurcat în depoluarea Olteţului, Toma Boncan va fi numit şef la Apele Române.

 „Directorul Boncan este cunoscut şi de doamna ministru Rovana Plumb şi am înţeles că va fi noul director general la Apele Române. A fost singurul care, într-adevăr, a ştiut ce are de făcut. Chiar mi-a spus că nu pleacă până nu se rezolvă problema”, precizează subprefectul.

Tot Conpet a fost responsabil şi de o altă spargere de ţeavă prin care trecea ţiţeiul, la Valea Mare. Incidentul s-a produs pe 1 iunie, însă a fost rezolvat în aceeaşi zi.

 „În data de 1 iunie, a avut loc o altă spargere de ţeavă. E vorba de ţeava care trece prin Valea Mare spre Bălteni care, de asemenea, a fost remediată în termenul cel mai scurt. Tot Conpetul a fost vinovat şi în acest caz”, a precizat Virgil Delureanu.

Se ştia şi la Bruxelles”

Subprefectul Delureanu a declarat că, în cazul poluării Olteţului, judeţul Olt s-a aflat la un pas de o catastrofă ecologică. Mai mult, despre eveniment se ştia şi la nivelul conducerii Uniunii Europene. 

Putea să devină un dezastru naţional pentru că deja se ştia şi la Bruxelles şi, dacă nu reuşeam să stopăm această deversare de petrol, exista riscul ca să se verse în Dunăre. Vă daţi seama ce se putea întâmpla dacă alergam după ea până la vărsarea Oltului în Dunăre”, a declarat subprefectul.

 Pe lângă amenda de un miliard de lei, pe care compania poluatoare a încasat-o de la Garda de Mediu, şi SGA a aplicat o amendă de 40.000 de lei./Gazeta Noua 



- REVISTA PRESEI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 118,47 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin