Laszlo Borbely: Deocamdată nu sunt motive de îngrijorare referitoare la secetă
Debitele râurilor şi cel al Dunării se situează la 60-65% faţă de mediile anuale, dar deocamdată nu sunt motive de îngrijorare referitoare la secetă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Laszlo Borbely. 'Debitele râurilor şi cel al Dunării se situează la 60-65% faţă de mediile anuale. Deocamdată nu sunt motive de îngrijorare referitoare la secetă. Trebuie să aşteptăm până la 30 septembrie - 1 octombrie, să tragem linie, să vedem ce putem să facem. Conform prognozei, vremea va fi în continuare asemănătoare până la 30 septembrie, adică fără ploi', a precizat ministrul Mediului. Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte irigaţiile nu există informaţii suplimentare, însă a admis faptul că există întârzieri la culturile de rapiţă. 'În ceea ce priveşte irigaţiile nu am informaţii suplimentare. La rapiţă există întârzieri. În general, colegii de la Ministerul Agriculturii au avut un optimism reţinut. Nu sunt motive de îngrijorare', a spus şeful MMP. Scăderea debitului pe Dunăre în aceasta perioadă a determinat reducerea cantităţilor de energie produse, dar nu a fost afectată capacitatea Hidroelectrica de a furniza serviciile de sistem necesare funcţionării în condiţii de securitate a Sistemului Energetic Naţional. De asemenea, şi circulaţia navelor pe Dunăre a fost afectată, cele mai mari probleme fiind pe sectorul bulgar acolo unde adâncimea este de doar 1,30 metri - 1,40 metri, iar adâncimea minimă optimă pentru navigaţie este de circa 2,50 metri. Potrivit datelor Administraţiei Naţionale 'Apele Române' /ANAR/, publicate luni, debitul Dunării la intrarea în România, în secţiunea Baziaş (vest), este într-o uşoară scădere faţă de zilele precedente, respectiv de 2.350 mc/s, fiind sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s). În intervalul 18 - 25 septembrie 2011, debitele Dunării la intrarea în România, în secţiunea Baziaş, îşi vor menţine tendinţa de scădere, ajungând la data limită la un debit de 2.250 mc/s. Cel mai scăzut debit din ultimii 50 de ani a fost înregistrat în anul 2003, când Dunărea, pe acelaşi sector, a avut un debit de 1.600 mc/s. ANAR precizează că monitorizează zilnic situaţia lacurilor de acumulare, conform Regulamentului de exploatare, realizat împreună cu S.C. Hidroelectrica. Datorită măsurilor de exploatare convenite, atât la nivelul ANAR, cât şi la nivelul S.C. Hidroelectrica S.A., nivelurile în lacuri sunt menţinute constante, în vederea asigurării unei rezerve de apă suficiente pentru o lungă perioadă de timp. Conform sursei citate, la această oră în toate secţiunile de control, debitele sunt suficiente pentru asigurarea cerinţelor de apă pentru toate folosinţele, atât pentru populaţie, cât şi pentru industrie. De asemenea, nu sunt semnalate cazuri de mortalitate piscicolă, iar în conformitate cu prognozele hidrologice, în perioada imediat următoare, nu sunt estimate restricţii pentru sistemele de alimentare cu apă în regim centralizat./AGERPRES,http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/82941-Laszlo-Borbely-Deocamdata-nu-sunt-motive-de-ingrijorare-referitoare-la-seceta.html
Se caută soluţii pentru diminuarea efectelor produse de debitul scăzut al Dunării
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, va conduce, azi, în calitate de preşedinte, şedinţa extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) ce se va desfăşura la sediul ministerului. Pe ordinea de zi se află analiza situaţiei şi a prognozelor meteorologice şi agrometeorologice, situaţia şi prognoza hidrologică pe râurile interioare, Dunăre şi pentru ape subterane, precum şi situaţia volumelor de apă din lacurile de acumulare aflate în administrarea A.N. "Apele Române" şi a SC Hidroelectrica SA. De asemenea, se vor analiza măsurile luate pentru exploatarea corespunzătoare a lacurilor de acumulare în perioadele de secetă, inclusiv Porţile de Fier I şi II, măsurile întreprinse pentru diminuarea secetei pedologice, precum şi stabilirea acţiunilor ce se impun pentru diminuarea efectelor secetei. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a anunţat recent că debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va fi într-o uşoară scădere, ajungând până la 2400 mc/s. "Astfel, în intervalul de prognoză 14-21 septembrie, debitele Dunării, aval de Porţile de Fier, vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectoarele Gruia-Calafat şi Brăila-Tulcea şi în creştere pe sectorul Bechet-Vadu Oii, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia-Olteniţa, relativ staţionare pe sectorul Călăraşi-Cernavodă şi în creştere pe sectorul Vadu Oii-Tulcea", nota INHGA. Nivelul scăzut al Dunării a provocat deja probleme, blocând traficul naval în mai multe zone. La jumătatea săptămânii trecute, Nuclearelectrica, operatorul reactoarelor nucleare de la Cernavodă, anunţa că va opri o unitate în cazul în care nivelul apei în bazinul de aspiraţie va scădea de la 3 mdMB, cât este în prezent, la 2,5 mdMB, urmând să oprească şi cea de-a doua unitate dacă se va ajunge la un nivel de 2,35 mdMB. mdMB reprezintă metri apă de Dunăre (md) faţă de nivelul Mării Baltice (MB). În altă ordine de idei, ministrul Mediului, László Borbély, a participat vineri la curăţenia pilot, premergătoare proiectului "Let's Do It, România!" care va avea loc la nivel naţional în data de 24 septembrie a.c. Acţiunea a avut loc la un morman de deşeuri din apropierea drumului de acces la poligonul de la Sângeorgiu de Mureş. "Fac apel către toţi cetăţenii României ca pe 24 septembrie să participe la această campanie care are ca efect responsabilizarea oamenilor faţă de mediul în care trăiesc", a spus Borbély./Curierul național,
Directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, David Csaba, a precizat că legislaţia românească prevede că, „este interzisă degradarea albiei şi a malurilor pe parcursul execuţiei şi exploatării lucrărilor. Totodată, trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru apărarea obiectivelor socio-economice şi a terenurilor riverane împotriva inundaţiilor, atât pe parcursul execuţiei, cât şi pe parcursul exploatării. În perioada de execuţie a lucrărilor se vor lua toate măsurile care se impun pentru evitarea poluării apelor de suprafaţă, pentru prevenirea factorilor de mediu, luându-se măsurile de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale”. Deci, dacă la capitolul legislaţie teoretică România s-a aliniat standardelor europene, la capitolul practică lucrurile stau exact invers. /Jurnalul național,