Cod-f-pc-4 revista presei 2-6 septembrie 2011 cuprins


Ministrul Economiei vrea renegocierea contractului cu RMGC



Yüklə 347,7 Kb.
səhifə13/27
tarix01.11.2017
ölçüsü347,7 Kb.
#25520
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   27

Ministrul Economiei vrea renegocierea contractului cu RMGC


Prezent la Reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor care a avut loc în aceste zile la Alba Iulia, ministrul Economiei şi Comerţului, Ion Ariton a făcut declaraţii legate de proiectul de la Roşia Montană, al cărui contract "se află în curtea Ministerului Economiei şi va fi reanalizat". "Am discutat cu domnul prim-ministru pentru a vedea condiţiile în care a fost încheiat acest contract, să vedem dacă îl putem îmbunătăţi pentru ceea ce înseamnă un beneficiu al statului roman. Cred că o astfel de discuţie nu are de ce să nu fie oportună. Este un lucru foarte bun pentru zona dumneavoastră, este vorba de crearea de noi locuri de muncă şi bineînţeles crearea de brut-valoare în zona care înseamnă foarte mult pentru economie în acest moment când venim după 2 ani de criză şi când creşterea economică este prognozată pentru acest an la 1,5%", a precizat Ion Ariton. CityNews AB – Ioana Sfârlea -

Ariton: Ministerul va reanaliza contractul Roşia Montană


Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că ministerul pe care îl conduce va reanaliza contractul privind proiectul minier de la Roşia Montană. El a spus că apoi va decide dacă va propune o renegociere a acestuia. Ministrul Economiei, Ion Ariton a participat sâmbătă, la Alba Iulia, la reuniunea Asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România. Vă reamintim că preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că este în favoarea derulării proiectului minier de la Roşia Montană. El a spus că orice ţară care are resurse trebuie să le folosească. De asemenea, a susţinut că prin derularea acestei investiţii s-ar crea locuri de muncă. Radio Cluj AB –

Groapa de gunoi îi arde pe deveni la buzunar


Incendiul de la groapa de gunoi a Devei a pus pe jar autorităţile locale. După aproape o săptămână de la izbucnire, cu toate eforturile pompierilor şi ale administratorilor rampei, focul ardea şi aseară. Ba mai mult, dădea semne de repornire. Alertaţi de situaţie, Reprezentanţii Prefecturii Hunedoara le-au solitat autorităţilor locale să intervină în înnăbuşirea focarului şi să pună în aplicare măsurile cuprinse în planul de conformare a Depozitului de Deşeuri Municipal Deva. Măsuri urgente. Reprezentanţii municipalităţii devene s-au conformat şi au organizat o şedinţă de îndată pentru alocarea a un milion de lei pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi. „Pentru a stopa focul şi dezastrul de la groapa de gunoi este nevoie de un transport de trei mii de maşini de pământ pentru a finaliza lucrările, plus tubulatura de aeraj pentru evacuarea boigazului din incinta gropii. Sper ca problemele să se încheie cât mai repede”, a declarat primarul Devei, Mircia Muntean. Acesta a mai adăugat că focul a fost pus intenţionat şi nu poate fi vorba de un accident în acest caz. „Din ancheta poliţiei se pare că a fost şi o mână criminală care a golit un rezervor de benzină în patru locuri distincte, ca să se răzbune unii pe alţii, dând foc gunoiului. În cursul zilei de vineri, cea mai nepotrivită zi, pentru că mai toţi erau plecaţi în concedii şi abia duminică dimineaţa am reuşit să fiu acolo sus pe haldă să iau unele măsuri. Luni am transportat 500 de maşini de pământ, am reuşit să stabilizez doar o treime din groapă şi să sting focul”, a mai afirmat primarul Mircia Muntean. Potrivit proiectului de hotărâre privind alocarea banilor, până în prezent au intervenit 18 autospeciale ale pompierilor, 16 buldozere şi s-au golit peste 120 de tone de pământ. Avertisment de mediu. Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, prezentă la şedinţa Consiliului Local, a ţinut să le reamintească reprezentanţilor municipalităţii că au semnat un plan de conformare, în urmă cu doi ani, dar nu l-au respectat deloc. Acest plan de conformare prevedea atribuţii clare atât pentru Primăria Deva, cât şi pentru societatea de salubritate privind măsurile ce trebuie luate la groapa de gunoi. „De urgenţă trebuie acoperit cu pământ, împrejmuită zona, blocarea accesului oamenilor şi animalelor în interior şi montarea ţevilor pentru evacuarea biogazului. Celelalte au obligaţia să le realizeze în cel mult 60 de zile. În caz contrar, se va suspenda autorizaţia şi activitatea, se va opri lucrul, iar deşeurile vor fi transportate la deponeul din Orăştie. Să văd cine va plăti pentru asta”, a afirmat Georgeta Barabaş. Prevederile planului de confirmare trebuiau realizate până la sfârşitul anului trecut. Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara le recomadă celor care au afecţiuni cronice pulmonare, dar şi copiilor, vârstnicilor şi femeilor gravide să evitate pe cât posibil circulaţia în aer liber; să nu facă exercitii în aer liber, să încerce să petreacă cât mai mult timp în locuri în care este asigurată o ventilaţie mecanică, iar în momentul în care sesizează apariţia tusei sau agravarea simptomelor unei boli cronice pulmonare să se prezinte la medicul de familie pentru consult şi pentru ajustarea tratamentului. Ziarul Hunedoreanului HD - Andreea Lazăr -

Curăţenie de-o zi. Pe 24 septembrie


O casă mai curată, un cartier mai curat, un oraş mai curat şi de ce nu o ţară mai curată. Asta îşi propun organizatorii campaniei Zilei de Curăţenie naţională, care se va desfăşura pe data de 24 septembrie. Echipa “Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curăţenie, iar toţi cei care doresc să participe la cel mai mare proiect de voluntariat din România sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul proiectului, www.letsdoitromania.ro la secţiunea “Vreau să mă înscriu!” Aflat deja la a doua ediţie, proiectul îşi propune atât conştientizarea populaţiei de importanţa curăţeniei, cât şi un mediu mai curat şi sănătos.„Absolut oricine vrea si doreste să dea o mână de ajutor proiectului să iasă în ziua marii ecologizări naţionale pe teren să strângă gunoaie, singura condiţie e să se inscrie pe site-ul nostru, asta o cerem din ratiuni organizatorice, altfel ne-ar fi imposibil să avem o evidenţa exactă”, a explicat Cătălin Hegheş, coordonator comunicare Let’s do it Romania! Odată înscrişi pe siteul www.letsdoitromania.ro, vă puteţi forma şi echipa de prieteni, rude sau cunoştinţe alături de care puteţi face curăţenie pe data de 24 a lunii viitoare.„Primul care face cont este şi liderul de echipă, echipa poate aduna 2 sau oricât de mulţi membri, prin intermediul liderului se vor distribui sacii şi mănuşile, e o procedură simplă, durează mai puţin de 1 minut”, a mai spus Cătălin Hegheş. Cu o săptămână înainte de Ziua de Curăţenie Naţională, voluntarii înscrisi pe site vor avea acces la Harta Deşeurilor şi îşi vor putea aloca mormane pe care să le cureţe pe 24 septembrie. De asemenea, echipa “Let`s Do It, Romania!” pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi de proiect un call center special creat, disponibil la numărul de telefon 0318 21 21 21. În perioada 19-25 septembrie, voluntarii “Let`s Do It, Romania!” vor răspunde tuturor întrebărilor despre curăţenia naţională. TV Mureş MS - Cosmina Paşcan – şi 24 de ore mureşene MS

Yüklə 347,7 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   27




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin