Una dintre cele mai mari supărări ale argeşenilor este că multe instituţii cu caracter regional nu se mai află în judeţ. Mai beneficiem doar de prezenţa Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea şi de Curtea de Apel care are caracter regional, în rest mai toate sunt fie lipsite de forţa necesară, fie se “închină” altor zări. Cel mai supărător a fost faptul că deşi în Argeş se află cel mai puternic exportator al ţării, Uzina Dacia (care tot cere autostrada Piteşti – Sibiu!), Finanţele Publice au sediul regional la Ploieşti, iar Antifrauda la Alexandria, în fieful vicepremierului PSD Liviu Dragnea. Acelaşi Liviu Dragnea care, cu ocazia unei vizite în Piteşti, spunea că “mulţi invidiază Argeşul pentru că are Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea” – şi pe asta au vrut să o mute la Giurgiu! – şi că el vede regionalizarea cu câte o instituţie importantă în fiecare judeţ. Altfel spus, dacă tot avem Apele, ce ne mai trebuie altele? Miza este însă mult mai importantă, căci stabilirea capitalelor regionale va ţine cont, la un moment dat, şi de existenţa unor instituţii cu caracter regional într-un anumit oraş. Nu doar actuala putere are acest tip de atitudine faţă de judeţul nostru. În alte perioade ne-au ocolit, de exemplu, investiţiile. Ceilalţi voiau să ne desfiinţeze…Ne amintim cu toţii cum pedeliştii anunţau chiar “radierea” judeţului. Proiectul de regionalizare iniţiat de PDL şi stopat la un moment dat din raţiuni electorale prevedea că judeţul Argeş nu doar că urma să fie parte a unei regiuni, ci urma să fie pur şi simplu desfiinţat. Anunţul era făcut la o şedinţă la Prefectură de către liderul de atunci al PDL Argeş, Mircea Andrei, care apoi ajunsese să se erijeze în mare apărător al acestor plaiuri (constituind “Mişcarea pentru Argeş şi Muscel”). Iar proiectul administrativ al PDL presupunea dispariţia a jumătate dintre comunele argeşene, care ar fi trebuit să fie comasate cu altele (criteriul de bază era numărul de locuitori: localităţile cu sub 3.000 de suflete urmau să dispară). Oare cui îi stă acest judeţ în gât, de vreme ce mai toţi politicienii ba îi pun frâne, ba îi dau brânci? Florin Tecău, preşedinte al Consiliului Judeţean şi secretar general al PSD Argeş, consideră că încă se pot îndrepta anumite lucruri. “Ceea ce ştiu este că după prezidenţiale va fi reluată discuţia privind regionalizarea şi descentralizarea. Noi facem demersuri pentru a avea sedii regionale ale instituţiilor deconcentrate şi cred că vom şi reuşi. Discut mereu cu miniştri, cu secretari de stat, cu directori de regii… Instituţiile care au «plecat» sunt «plecate» de mai mult timp. Nu înseamnă că s-a procedat şi bine. De exemplu, Finanţele Publice au sediul regional în Ploieşti, dar nu pentru că a fost o decizie politică a actualului Guvern, ci este vorba de un proiect-pilot finanţat de Banca Mondială şi care datează din 2002. Or, s-a văzut că nu au fost îndeplinite în acest caz nici criteriile de apropiere faţă de cetăţean, nici cele de comunicare mai eficientă. Ştiu că şi premierul Ponta este nemulţumit de cum au evoluat lucrurile în acest caz. Este clar, aşadar, că nu trebuie să fie luate măsuri din birou, ci este nevoie de o amplă analiză, de o dezbatere. Trebuie văzut şi cum au făcut alţii, ce a mers şi ce n-a mers. Pe de altă parte, pot spune că nu se va trece rapid la regionalizare, căci trebuie modificată mai întâi Constituţia. Dar fără să avem un dialog, o dezbatere nu se pot face toate aceste lucruri”, ne-a spus Florin Tecău. Guvernul Ponta – incriminate Opoziţia are, astfel, parte de “muniţie”, dând vina pe PSD, care este la putere în judeţ. “Nu mai surprinde pe nimeni că din ce în ce mai multe instituţii au sedii regionale în alte judeţe. Acesta este rezultatul lipsei de susţinere din partea Guvernului Ponta pentru pesediştii de aici şi pentru judeţul Argeş! De când a venit Ponta la putere instituţiile au început să «plece». Nu îmi aduc aminte ca atât timp cât a fost PDL la guvernare să se întâmple aşa ceva. Pe de altă parte, parlamentarii de Argeş ai PSD sunt total dezinteresaţi de bunul mers al judeţului. Nu îi interesează decât actualul mandat şi, eventual, cum să obţină unul nou”, ne-a spus deputatul Cătălin Teodorescu, preşedinte al PDL Argeş. “Nu s-a făcut suficient lobby” Deputatul Mihai Deaconu, preşedinte al PP-DD Argeş, consideră că totul pleacă de la liderii judeţeni. “Cred că nu s-a făcut suficient lobby pentru judeţul Argeş acolo unde trebuie… Ar fi trebuit să se facă demersuri pentru ca judeţul să menţină cât mai multe instituţii importante, nu să ne trezim fără Finanţe şi alte deconcentrate cu caracter regional… Argeşul merită să fie un pol de putere. Dar am impresia că, de fapt, fiecare şi-a făcut lobby… pentru el! Ploieştenii, de exemplu, erau mult mai înverşunaţi când s-a pus problema ca regiunea din care va face parte Argeşul să aibă capitala în Prahova. Nu am văzut aceeaşi determinare la politicienii noştri. Contează să lupţi, să ţii cu dinţii de ceea ce ai şi să încerci mereu să obţii mai mult. Argeşul încă este un judeţ cu potenţial economic ridicat, cu o importantă contribuţie la PIB, dar vedem că totul ţine de autorităţile judeţene, de modul în care acestea ştiu să îşi joace cărţile, căci negocierile se fac la nivel înalt”, a spus Mihai Deaconu. “Dragnea e de vină” “Încă de când PNL a intrat la guvernare la braţ cu PSD-ul, am spus foarte clar că, dacă este să fie cineva vinovat pentru modul cum se face regionalizarea şi că se pierd instituţii, atunci acela este PSD-ul. Am spus tot atunci că Liviu Dragnea, vicepremier, este de vină şi pentru că se mută instituţiile regionale în alte judeţe, cum ar fi chiar în fieful său, în Teleorman. În tot acest timp, pesediştii argeşeni nu sunt interesaţi decât de propriile lor destine, nu de judeţ”, ne-a declarat senatorul Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. “PSD Argeş nu contează” “În mod evident, avem de-a face cu faptul că PSD Argeş nu contează la nivel naţional. Cei de la centru nu îi iau în seamă pe pesediştii argeşeni, iar acest lucru se vede. PSD a fost mereu la putere în judeţul nostru, deci este clar unde este problema”, ne-a spus, la rândul său, deputatul PNL Theodor Nicolescu. “Trebuie să luptăm în continuare” Mediul de afaceri argeşean a tras numeroase semnale de alarmă de-a lungul timpului privind importanţa tot mai redusă pe care pare să o aibă judeţul în ochii guvernanţilor de tot felul. Tot mediul de afaceri a adus argumente viabile privind necesitatea ca Argeşul să fie pol regional, dar şi că e nevoie de construirea autostrăzii Piteşti-Sibiu, un alt proiect care trenează. “Ce am putea noi să mai facem? De făcut trebuie să facă cei care conduc: autorităţile locale, cele judeţene, prefectul, parlamentarii… Asta, dacă nu sunt şantajabili. În acest caz, ar trebui să se bată până-n pânzele albe pentru interesele judeţului şi să avem instituţii regionale, să fim capitală regională… Este foarte neplăcut să constatăm că acest judeţ este din ce în ce mai izolat, mai marginalizat, fără să se ţină cont de contribuţia la PIB, de forţa economică, de resursele umane, de poziţia geografică, de istorie şi cultură… Ce avem de făcut: să luptăm în continuare!”, a tras concluzia omul de afaceri Gheorghe Badea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş. /Argesul, http://www.ziarulargesul.ro/politicienii-cu-lacune-ne-lasa-fara-regiune/