Imagine dezolantă la Rudăria: unicul complex mulinologic din Europa este la pământ!
Ploile de săptămâna trecută au afectat grav morile de la Rudăria, iar autoritățile locale explică faptul că, într-o primă etapă, au evaluat pagubele la 300.000 de lei.
Pe lângă faptul că în loc de frumusețe și tradiție complexul mulinologic inspiră doar tristețe, oamenii sunt disperați pentru faptul că din morile respective își câștigă existența. Astfel că locuitorii nu pot aștepta după bani de la centru pentru reparații, ci s-au apucat de lucrări cu târnăcopul. În momentul de față, 3 mori au fost repornite, iar în aceste zile este posibil să repornească și Moara de la Tunel, după estimările oficialilor Primăriei Eftimie Murgu. „Nu am utilaje să intervin. Săptămâna asta am curățat, am desfundat, dar la restul morilor sunt rupte erugile, plus că la cele de pe vale sunt rupte barajele. Este enorm de mult de lucru. Mai avem moara de la Tunel, la care sper să îi dăm drumul în 2 săptămâni, doar că și acolo e rupt barajul. Nu am lemn, nimeni nu îmi oferă sprijinul. Vă dați seama, oamenii lucrează ca voluntari, câte 30 la o moară, și dau cu târnăcopul”, a declarat Ilie Imbrescu, primarul comunei Eftimie Murgu pentru www.expressdebanat.ro. Într-o primă etapă, oficialii au estimat pagubele la 300.000 de lei. „Morile sunt vitale pentru locuitori, pentru că din ele își câștigă și existența. Nu au bani să dea pe făină și nici pe furajele pentru animale”, a adăugat edilul-șef.
Autoritățile evaluează
Oficialii de pe Instituția Prefectului așteaptă să fie inventariate pagubele. „Se evaluează acolo, comisiile sunt pe teren. Atunci când evaluarea este completă și complexă va fi trimisă Guvernului pentru finanțare”, a spus Silviu Hurduzeu, prefectul județului Caraș-Severin. Nici parlamentarii de Caraș-Severin nu dorm. Deputatul PDL Valeria Schelean a avut o interpelare în Parlamentul României, prin care a cerut luarea de urgență a unor măsuri pentru morile de la Rudăria. „Țin să vă solicit să puneţi această problemă în discuţia următoarei şedinţe de Guvern şi să analizaţi oportunitatea ca această bijuterie înscrisă în patrimoniul UNESCO să primească ajutor fie din partea Ministerului Culturii, fie chiar din Fondul de Rezervă, întrucât situaţia este cât se poate de gravă. De asemenea, vă solicit ca după analizarea acestei probleme să-mi comunicaţi planul de acţiuni pe care Guvernul pe care îl conduceţi are de gând să-l implementeze pentru salvarea acestui patrimoniu naţional de importanţă deosebită”, a spus parlamentarul ACL. /EXPRESS DE BANAT, http://expressdebanat.ro/imagine-dezolanta-la-rudaria-unicul-complex-mulinologic-din-europa-este-la-pamant/
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ
Teme similare Patru proiecte, în aşteparea soluţionării la Aquaserv
Reprezentanţii companiei Aquaserv au prezentat miercuri, 24 septembrie, stagiul implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş“ , în valoare de 110,8 milioane de euro, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.
Toate contractele, semnate
Potrivit şefului Unităţii de Implementare a proiectului, Törzsök Sándor, în acest moment sunt semnate toate contractele cuprinse în cadrul proiectului, cel mai recent, cel privind aducţiunea Voiniceni – Sărmaşu fiind semnat în cursul săptămânii trecute.“Dintre cele 18 contrace incluse în proiect, 16 vizează lucrări care vor fi efectuate în cadrul proiectului, iar două sunt contracte de servicii. În ce priveşte stadiul lucrărilor prevăzute, situaţia lor este diferită datorită semnării contractelor. Dacă în cazul ultimului contract semnat, cel de reabilitare a aducţiunii Voiniceni – Sărmaşu, lucrările urmează să înceapă, în cazul contractului de reabilitare a staţiilor de tratarea apei din Luduş şi Iernut lucrările sunt realizate în procent de peste 56%”, a precizat Törzsök Sándor.
Depăşirea perioadei de eligibilitate
Potrivit acestuia, în cazul majorităţii contractelor, lucrările vor fi finalizate în cursul anului 2015, excepţie făcând patru contracte, Miercurea Niraj – construcţie captare şi staţie de tratare a apei, Târgu-Mureş – reabilitare, extindere a sistemului de alimentare cu apă potabilă şi a sistemului de canalizare, Sighişoara – Cristuru Secuiesc – rebilitare conducte de aducţiune, extindere reţele de apă potabilă şi canalizare, respectiv aducţiunea Voiniceni – Sărmaşu, lucrările urmând a fi finalizate în primul trimestru al anului 2016. “În ce priveşte nefinalizarea contractelor în perioada de eligibilitate, avem în prezent patru proiecte cu risc care nu vor fi terminate până în 2015. Posibilele soluţii sunt finanţarea din sursele perioadei bugetare 2014 – 2020 sau prin împrumuturi integral sau parţial pe care le avem astăzi la îndemână. Deciziile se vor lua la nivelul misterului Mediului şi să sperăm că în perioada următoare se va lua o decizie pentru aceste proiecte. Nu doar Mureşul este în această situaţie”, a menţionat Törzsök Sandor. /Zi de Zi, Ms/ http://www.zi-de-zi.ro/patru-proiecte-in-asteparea-solutionarii-la-aquaserv/
În întârziere
Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş întâmpină probleme. Patru din cele 18 contracte incluse în proiectul companiei Aquaserv înregistrează întârzieri, astfel că proiectul va fi finalizat abia în primul trimestru al anului 2016. Contractul de finanţare a fost semnat în 8 aprilie 2011 şi era prevăzută finalizarea sa la sfârşitul lui 2015. Are o valoare de peste 110 milioane de euro şi este cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Şeful Unităţii de Implementare a proiectului, Torszok Sandor, a anunţat că proiectul semnat în urmă cu aproximativ patru ani este încă în perioada de implementare, majoritatea lucrărilor urmând să fie finalizate în 2015. Acesta a declarat că sunt semnate toate contractele cuprinse în cadrul proiectului. Ultimul contract a fost semnat în urmă cu cinci zile şi priveşte construcţia aducţiunii Voiniceni- Sărmaş. Însă, din cele 18 contracte, patru întâmpină probleme, astfel că vor fi finalizate abia în 2016 din cauza întârzierilor încă din faza de licitaţie.
„Avem astăzi patru contracte cu risc care probabil vor trece în 2016, unde finanţarea are o anumită incertitudine, dar sunt deja nişte discuţii la nivel de ministerul mediului pentru găsirea surselor de finanţare ale acestor proiecte, ceea ce reprezintă un fel de fenomen în România, că majoritatea judeţelor au astfel de proiecte. Ce înseamnă cu risc?Să nu fi terminat în 2015, an în care se termină eligibilitatea proiectelor de la Comisia Europeană din bugetul 2007-2013”, a precizat Törzsök Sándor, şef Unitate de Implementare Proiect.
Pentru finalizarea lucrărilor, reprezentanţii Aquaserv intenţionează să atragă fondurile necesare, adică aproximativ 10 milioane de euro, din următoarea perioadă de finanţare 2014-2020. “Probabil va afecta bugetul următoarei perioade de finanţare 2014 – 2020, deci vom lua bani de acolo pentru a finanţa capătul acestor lucrări.
Vorbim de uzina de apă de la Miercurea Niraj care va trebui să alimenteze aducţiunile de pe Valea Niraj, Sighişoara şi Cristuru, Aducţiunea Voinicei - Sărmaşu care înseamnă reabilitare şi reţelele din Târgu Mureş”, a mai arătat Törzsök Sándor, şef Unitate de Implementare Proiect. Proiectul are o valoare totală de peste 110 milioane de euro, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, beneficiarii fiind peste 300.000 de locuitori din judeţele Mureş şi Harghita. Marele proiect presupune extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare în 7 oraşe precum Târgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Luduş, Iernut şi Cristuru Secuiesc, precum şi în 57 de comune. Se preconizează peste 160 de km de reţele de apă potabilă şi 90 km de reţea de canalizare să fie construite sau reabilitate. Proiectul mai presupune construirea sau modernizarea a şase uzine de apă potabilă şi cinci staţii de epurare a apelor uzate. /Televiziunea Tîrgu Mureş, Ms/ http://www.tvmures.ro/stiri-locale/eveniment/detalii-eveniment/back_to/tvmuresro/article/in-intarziere-1.html
Dostları ilə paylaş: |