Cod-f-pc-4 revista presei 3 mai 2011 cuprins


Noaptea, culcus al iubaretilor, ziua, poienita pentru prajit



Yüklə 133,95 Kb.
səhifə7/10
tarix14.01.2018
ölçüsü133,95 Kb.
#37880
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Noaptea, culcus al iubaretilor, ziua, poienita pentru prajit


De ani de zile, Gutâiul este unul dintre locurile preferate ale maramureşenilor atunci când se gândesc la un loc în care să iasă în aer liber. Din păcate, însă, imaginea de aici nu este una tocmai primitoare. Covoare de PET-uri se aştern atât în pădure, cât şi de-o parte şi de alta a serpentinelor, iar poieniţele au devenit, în ultima perioadă, locul unde au loc orgii sexuale. Prezervative şi ambalaje ale acestora se găsesc la tot pasul, semn că aici este unul dintre "culcuşurile" preferate ale "iubăreţilor". Ca peisajul să fie complet, dacă la sfârşitul de săptămână maramureşenii se bucură de acest loc pentru a se relaxa, în timpul săptămânii şoferii trag pe dreapta pentru a-şi face nevoile. "Toţi cei vinovaţi de această situaţie ar trebui filmaţi şi arătaţi la televizor, să îi vadă o lume întreagă, poate aşa îi prinde ruşinea. Noi facem curat o dată pe săptămână, dar intervenim chiar şi de două ori dacă trebuie. Lumea este neînţelegătoare. Numai de aici strângem câte opt saci de mizerie. Când are loc igienizarea zonei, strângem câte 45 - 50 saci de gunoaie şi după câteva zile parcă nici nu se observă că am făcut curat", spune un angajat al Secţiei Drumuri Naţionale, care asigură curăţenia în zonă.• Valea Chiuzbăii, rampă de gunoi. Valea Chiuzbăii pare mai degrabă o rampă de gunoi decât o apă curgătoare de care maramureşenii să se bucure atunci când ies la iarbă verde. Şi aici, în fiecare an, de 1 Mai, zona este luată cu asalat. "Spaţiul verde este destul de curat. Cu apa este problemă, că e plină valea de cârpe, pet-uri şi vase. Noi venim aici în timpul săptămânii pentru că sâmbăta şi duminica iese foarte multă lume", povesteşte Gavril Pop, băimărean. În zona Mogoşa, maramureşenii se pot bucura de aerul curat şi de lacul din apropiere. Aici, gunoaiele şi mirosurile insuportabile lipsesc cu desăvârşire. În aceeaşi situaţie se află şi zona de agrement Nistru. Cabanele şi căruţele sunt pregătite pentru 1 Mai, iar cei care sunt înnebuniţi după pescuit se pot bucura de acest hobby în zonă. Glasul Maramuresului

Picnic cu amintiri pe barajul Firiza


Zona de agrement Baraj - Firiza este o altă zonă în care cei vor să iasă la iarbă verde trebuie să suporte gunoaiele aruncate atât pe marginea drumului, cât şi în poieniţe ori pe marginea lacului. În zonă funcţionau două baruri, iar terasele erau mereu neîncăpătoare. Astăzi, cele două clădiri au devenit paradisul câinilor vagabonzi. Covorul de deşeuri se aşterne şi în jurul ruinelor. Parcarea amenajată în apropiere este plină de cioburi. "Era frumos pe vremuri aici. În urmă cu vreo 15 ani, aici erau două baruri şi chiar era foarte frumos. Acum sunt ruine, cu siguranţă locuri de orgii. Nu se gândeşte nimeni să reabiliteze clădirea şi puţini sunt cei care mai vin aici în timpul liber. Şi eu am căutat un loc cât mai aproape de drum să pot să mănânc liniştit şi să nu văd gunoaie în jurul meu", a opinat Ioan Tomoioagă, băimărean. Aceeaşi soartă o are şi zona de agrement Usturoiu. Nu puţini sunt cei care aleg să îşi petreacă timpul liber în poieniţa de la marginea pădurii dinspre Satu Nou de Jos. Chiar dacă în apropiere este amplasată şi groapa de gunoi a municipiului reşedinţă de judeţ, cetăţenii par să nu ţină cont de acest aspect. "Oricum, peste tot este la fel. Că mă duc pe Cavnic ori la Nistru, ori că vin aici, găsesc aceleaşi gunoaie. Aşa că prefer să ies aici, peste drum de rampa de gunoi, să îmi prăjesc grătare şi să stau la bronzat", a precizat Valer Miza, un alt băimărean./Glasul Maramuresului

Mediu – Agentia Regionala de Protectia Mediului Cluj va raspunde penal pentru autorizarea Romplumb, ameninta deputatul Gheorghe Zoicas


Chiar in ziua in care Agentia Regionala de Protectia Mediului Cluj ar fi trebuit sa autorizeze activitatea societatii Romplumb, o informare publica in aer liber a fost organizata in centrul municipiului Baia Mare. Baimarenii au fost chemati azi, 2 mai, la o dezbatere initiata de deputatul Gheorghe Zoicas, care considera ca uzina din Ferneziu ar trebui inchisa daca nu se gasesc solutii pentru stoparea poluarii cu plumb. Multi locuitori ai orasului s-au aratat interesati de subiect si s-au oprit din drumul lor ca sa asiste pentru cateva minute la actiunea ce a avut ca motto ”Calitatea aerului, calitatea vietii!”. Initiatorul dezbaterii a spus ca si-a dorit sa ii informeze pe cetateni despre efectele nocive ale Romplumb, dar si despre nepasarea autoritatilor de mediu, care si-au dat acordul ca societatea sa functioneze pe mai departe. “Ei spun in continuare ca aceasta societate va polua, o spun si reprezentantii Agentiei de Protectia Mediului Cluj. Aceasta institutie e creata sa vegheze calitatea aerului, e contra legii, nu pot sa emita autorizatie in continuare”, a declarat deputatul Gheorghe Zoicas. El a mai precizat ca va face denunt penal impotriva Agentiei Regionale de Mediu de la Cluj in cazul in care va emite autorizatie pentru Romplumb, precizand ca mentinerea in functiune este in avantajul unei ”gasti” care profita de pe urma uzinei, la fel cum s-a intamplat la fosta companie Remin Baia Mare. Prezent la dezbatere, presedintele Consiliului de Onoare al Baii Mari, Aurelian Brancusi, a declarat ca este indignat pentru modul in care autoritatile trateaza Romplumb si a cerut imperios inchiderea societatii. “Este singura forma prin care cetatenii orasului se pot manifesta vizavi de agresivitatea cu care poluatorul principal, Romplumb, actioneaza in momentul de fata. El isi creste capacitatea de la 4.000 de tone la 12.000 de tone in anul acesta, de trei ori capacitatea istorica pe care o are acest obiectiv. E nevoie de inchidere fara discutie, e o uzina care are 170 de ani. Ce sa mai vrea de la ea?“, a explicat Aurelian Brancusi. Parerile sunt impartite in ce priveste efectele nocive ale Romplumb asupra sanatatii baimarenilor. Medicul de medicina muncii Dorin Trif a aratat ca, “in lipsa unor date concrete, pot sa vorbesc doar de intoxicatia cu plumb in randul profesional, pentru ca populatia o simte in doze foarte mici”. El a mai adaugat ca depinde de organismul fiecaruia, putand “sa existe o extrema de 5% foarte susceptibila unde trebuie cautat efectul”. Parerile altor specialisti in legatura cu Romplumb le vor putea asculta baimarenii si in cursul zilei de maine, pentru ca o noua dezbatere va fi organizata in acelasi loc si la aceeasi ora. /emaramures

Yüklə 133,95 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin