Cod-f-pc-4 revista presei


Şeful CJ Suceava cere rezolvarea problemei mirosului neplăcut la viitoarea stație de epurare din Fălticeni



Yüklə 480,84 Kb.
səhifə33/36
tarix27.10.2017
ölçüsü480,84 Kb.
#15422
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

Şeful CJ Suceava cere rezolvarea problemei mirosului neplăcut la viitoarea stație de epurare din Fălticeni


Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat în cursul zilei de ieri lucrările de extin­dere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din Fălticeni şi cele pentru construcţia unei noi staţii de epurare a acestui municipiu. Nechifor a spus că pe şantierul unde se lucrează la noua staţie de epurare le-a solicitat constructo­rilor, proiectantului şi operatorului regional de apă şi canalizare, SC ACET SA Suceava, să ia toate măsurile care se impun în aşa fel încât să nu se ajungă în situaţia din Suceava, acolo unde mirosurile de la staţia de epurare au fost împrăştiate în tot oraşul. „Şi locaţia staţiei de epurare de la Fălticeni este similară cu cea din Suceava. La Fălticeni e lunca Şomuzului, într-o zonă de curenţi, şi dacă nu sun­tem atenţi vor exista dificultăţi, în sensul emanării în atmosferă a unui miros neplăcut care să strice confortul fălticenenilor”, a declarat Nechifor. În cadrul vizitei de lucru de la Fălticeni, Cătălin Nechifor a discutat cu primarul Gheorghe Cătălin Coman, senatorul Ovidiu Donţu, directorul SC ACET SA, Ştefan Groza, proiectanţii şi constructorii care realizează staţia de epurare şi modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Proiectul pentru construcţia staţiei de epurare are o valoare de aproape 37,53 milioane de lei, în timp ce valoarea investiţiilor în modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare se ridică la 23,66 milioane de lei. Cătălin Nechifor a amintit că municipiul Fălticeni mai beneficiază de un alt contract, „Reabilitarea frontului de captare de puţuri Baia 1 şi 2", cu o valoare contractuală de 2,54 mi­lioane de lei. Şeful administraţiei judeţene a precizat că lucrările la investiţia de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare înregistrează întârzieri, fiind realizate în pro­porţie de 7%. Nechifor a declarat că reprezentanţii construc­torilor i-au dat asigurări că aceste întârzieri vor fi recupe­rate. „Este vorba de un proiect cu o finanţare importantă, iar pentru că România se află la final de programare multianuală, 2007 - 2012, nu putem să avem nici măcar o singură zi întârziere şi nici să avem adiţionale la contract care să pre­vadă şi termene suplimentare", a spus Cătălin Nechifor. El le-a cerut antreprenorilor să comunice cu autorităţile falticenene atunci când există dificultăţi care trebuie rezol­vate, dar mai ales să respecte graficele de lucrări. „Cei care lucrează în construcţii se plâng că nu sunt bani, că decontările sunt întârziate, că s-au acumulat arierate. În situaţia de faţă bani sunt, nu avem o problemă de finanţare. Ne interesează ca la Fălticeni să fie realizat un proiect de calitate care să ţină ani buni de acum înainte", a spus Cătălin Nechifor. Pe de altă parte, directorul SC ACET SA Suceava, Ştefan Groza, a ţinut să aprecieze relaţiile bune dintre operatorul judeţean de apă şi canalizare şi administraţia locală de la Fălticeni. /Monitorul de Suceava

19 septembrie 2013

Teme similare

Mai puţin de 10.000 de clădiri au asigurări obligatorii


In luna august 9.843 de locuinţe aveau asigurări obligatorii, cu peste 2.000 mai mult decat în iulie şi cu 4.000 peste cifrele din 2013 Asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost introdusă după ce autorităţile au plătit ajutoare uriaşe persoanelor afectate de inundaţiile din 2005. Acum, potopul din Galaţi, soldat cu nouă victime, a readus din nou în atenţia opiniei publice dezastrele provocate de calamităţi naturale. Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul îi va ajuta pe oamenii care au avut de suferit. În mod normal, asemenea despăgubiri ar fi trebuit acordate prin asigurările obligatorii ale locuinţelor. Legea 260/2008 nu a avut însă efectul scontat şi puţini dintre proprietarii de imobile sunt acoperiţi la ora actuală. În Vrancea sunt încheiate în acest moment doar 9.843 de poliţe de asigurare. Dintre acestea, 6.462 sunt în mediul rural, iar restul în cele cinci oraşe din judeţ. Situaţia se prezintă, totuşi, mai bine decat în urmă cu un an, cand la nivel de judeţ erau încheiate 5.601 de poliţie, potrivit statisticilor prezentate pe site-ul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor. În luna august, poliţile obligatorii au înregistrat un salt de circa 2.000 în comparaţie cu celelalte luni din 2013, cand numărul asigurărilor s-a ridicat în jurul cifrei de 7.400 în fiecare lună.

20% din amenzi merg la primării

Potrivit Legii 260/2008, locuinţele sunt clasificate în două categorii. Pentru cele încadrate în categoria A prima de asigurare este de 20 de euro pe an, iar valoarea despăgubirilor este de 20.000 de euro. La locuinţele tip B prima este de 10 euro, iar despăgubirile de 10.000 euro. Calamităţile naturale acoperite prin aceste asigurări sunt cutremurile, inundaţiile şi alunecările de teren. Toate firmele de asigurări au în portofoliul lor asigurări obligatorii la pachet cu asigurări şi împotriva altor riscuri, cum ar fi incendiile. Nerespectarea obligativităţii încheierii poliţelor se sancţionează cu amenzi de la 100 lei la 500 de lei. Este posibil ca numărul de poliţe de asigurare foarte mic de anul trecut să aibă legătură cu campaniile electorale. Pentru a nu pierde voturi, aproape toţi primarii s-au ferit să-i sancţioneze pe cetăţeni în an electoral. Aceasta cu toate că 20% din sancţiunile contravenţionale merg la bugetele locale. Restul sumei este împărţită în mod egal între bugetul statului şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. /Ziarul de Vrancea, http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/97463-mai-putin-de-10-000-de-cladiri-au-asigurari-obligatorii.html

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ PRUT – BÂRLAD

19 septembrie 2013

Teme ABA

Situaţie incredibilă la Galaţi/ Un sat inundat a fost uitat de autorităţi


Satul Lupele, aflat în componenţa comunei Pechea, a fost lovit crunt de viiturile de miercurea trecută. Cele câteva case din sat, toate locuite de bătrâni, au fost distruse de ape şi de nămolul adus de viitură. Mai mult, în noaptea dezastrului, oamenii au stat în apă o noapte întreagă, fără să aibă cui să ceară o mână de ajutor. În ciuda faptului că şi-au văzut munca de-o viaţă distrusă, sătenii nu au avut curajul să ceară nimic. Nici măcar o sticlă de apă potabilă. Le găsesc scuze autorităţilor şi spun că la ei se ajunge greu şi că, probabil, alţii au avut nevoi mai mari. Şi primarul din Pechea, Mihăiţă Măncilă, recunoaşte că nu s-a ajuns în satul Lupele decât la aproape o săptămână de la viitură, din cauza „drumului impracticabil. A fost acolo un tab imediat după inundaţii, dar oamenii au refuzat să-şi părăsească locuinţele. Abia ieri au ajuns 38 de jandarmi acolo”, ne-a declarat primarul. Cei care au intervenit la Lupele nu au fost însă jandarmi, ci pompieri, iar drumul la care face referire edilul este în grija Primăriei Pechea. Ieri, angajaţii ISU dădeau la lopată nămolul, astfel încât să se poată crea o alee de acces între case şi drumul principal. Tot pompierii lucrau de zor la scoaterea nămolului din case. Primarul Mihăiţă Măncilă a promis în faţa ziariştilor că astăzi va trimite şi utilaje pentru a-i ajuta pe cei câţiva bătrâni aflaţi la capătul lumii. Oamenii din Lupele nu mai cred însă în promisiuni. Ei vor ca cineva să-i ajute la curăţarea fântânilor, pline de nămol, şi să le aducă, contra cost, butelii. „Sunt bolnavă şi am nevoie de hrană caldă. Vreau să îmi gătesc o ciorbă cu proviziile care au mai scăpat din apă”, ne-a spus o localnică.

Disperarea se vede la tot pasul. În colţul satului, o casă stă să se dărâme. Pompierii încearcă să mai salveze ce se poate. Nu mai au însă mare lucru de făcut. Tot gunoiul venit de la Cuca s-a oprit în casa omului. „Aici e nevoie de un utilaj”, ne-a şoptit unul dintre pompieri. Chiar dacă nu au avut unde dormi, oamenii au preferat să rămână în locuinţele lor, de frica hoţilor. Marţi au primit paturi de campanie, iar faptul că pot pune capul pe o saltea uscată li se pare o minune. Au mare nevoie de ajutor, dar nu îndrăznesc să ceară. Din fericire, un echipaj al Crucii Roşii a ajuns ieri în localitate cu ajutoare suplimentare. Bătrânilor însă le-a fost jenă să stea la rând să primească câteva kilograme de făină, de zahăr, ulei şi câteva conserve. Consideră că alimentele pe care le-au adus marţi pompierii sunt mai mult decât suficiente. S-au obişnuit cu puţin, în satul lor aflat parcă la capătul lumii. Până şi ideea că au fost uitaţi de autorităţi li se pare că face parte din normalitate. /Viata Libera




Yüklə 480,84 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin