Fermele din lunca Brateşului sunt în continuare grav afectate de inundaţii. Pagubele sunt uriaşe
Agricultorii se chinuie să scoată apa din zona calamitată, însă utilajele de pompare nu fac faţă * Recoltele sunt distruse aproape în totalitate
Chiar dacă apele s-au retras de câteva zile din localităţile afectate de viituri, există o zonă a judeţului în care lucrurile sunt în continuare deosebit de grave. Este vorba despre Brateşul de Nord (partea de şes aferentă comunelor Frumuşiţa şi Folteşti), acolo unde sute de hectare de culturi agricole care încă nu au fost recoltate (în special floarea soarelui şi porumb) se află sub ape, iar producţia este practic distrusă. Fermierii din zonă se chinuie să scoată de pe câmp uriaşa cantitate de apă care a năvălit acolo din cauza ruperii digului de apărare de pe râul Chineja, însă în ciuda faptului că s-au adus utilaje de mare capacitate efortul pare zadarnic. Pe câmp sunt miliarde de litri de apă, iar canalele de desecare nu mai fac faţă situaţiei. Agricultorii ale căror culturi sunt afectate ne-au spus că situaţia este deosebit de gravă şi cu bătaie pe termen lung, pentru că nu le-a fost compromisă doar recolta acestui an - pagubele sunt de ordinul milioanelor de euro - ci este sub semnul întrebării şi producţia din anii viitori: din cauza băltirii şi mlăştinirii solului, probabil că nu se va putea ara decât în vara viitoare. Asociaţiile profesionale ale fermierilor gălăţeni cer Guvernului României să declare stare de calamitate în zonele din judeţul Galaţi afectate de viituri, în cursul lunii septembrie, având în vedere că pagubele au fost produse de ruperea digului de apărare şi nu de fenomene naturale. /Viata Libera
25 de milioane de lei - prima evaluare a pagubelor produse de inundaţii în judeţul Galaţi. Guvernul va elibera de urgenţă aceste fonduri
Guvernul va acoperi pagubele rezultate în urma recentelor inundaţii din Galaţi, estimate într-o primă fază la circa 25 milioane lei, dar acest gest nu reprezintă un semnal de încurajare a proprietarilor pentru a nu-şi încheia asigurarea obligatorie a imobilelor, a declarat premierul Victor Ponta citat de Mediafax. Potrivit evaluărilor specialiştilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, au fost identificate 227 de locuinţe distruse de inundaţii, din care 15 deja prăbuşite, restul cu risc imediat de prăbuşire, după cum urmează: Cudalbi – 86, Costache Negri – 84, Slobozia Conachi – 13, Pechea – 12, Corod – 9, Cuza Vodă – 6, Corni – 5, Băneasa – 4, Frumuşiţa – 2, câte una la Cuca, Folteşti, Măstăcani, Oancea, Smulţi, Valea Mărului. Fişele de evaluare au fost completate de specialişti, în prezenţa proprietarilor, apoi au fost avizate de primari. Concomitent, distrugerile înregistrate la drumurile judeţene, săteşti şi la podeţe au fost evaluate la peste şapte milioane de lei, din care 2,4 milioane reprezintă numai costurile refacerii drumurilor judeţene. Ţinând cont de aceste evaluări, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de urgenţă a împuternicit aseară prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, şi preşedintele Consiliului judeţului Galaţi, Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, să fundamenteze proiectele de hotărâri care urmează a fi adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi, privind alocarea unor sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, pentru lucrările de refacere a caselor prăbuşite sau cu risc imediat de prăbuşire, precum şi pentru refacerea infrastructurii din zonele afectate. Întrucât bună parte din locuinţele afectate de inundaţii sunt din chirpici, există probablitatea ca, în timp, numărul caselor ce se vor prăbuşi să crească. În ceea ce priveşte restul locuinţelor inundate, dar care nu prezintă risc de prăbuşire, acestea vor fi evaluate în perioada următoare, în vederea acordării sprijinului cu materiale de construcţii. De asemenea, de astăzi au început şi anchetele sociale în localităţile care au fost inundate, pentru a identifica exact numărul persoanelor afectate, şi care urmează a primi ajutoare financiare de urgenţă (1.000 de lei/familie). Premierul a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi, în forma în care au nevoie autorităţile locale - materiale de construcţii sau alte bunuri - vor ajunge cât mai repede la sinistraţi.Premierul a arătat însă în acelaşi timp că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte. „N-aş vrea ca mesajul să fie «Nu vă faceţi asigurare că intervine Guvernul totdeauna». Intervine Guvernul când poate şi când sunt situaţii cu totul şi cu totul speciale”, a spus Ponta. Prim-ministrul a adăugat că în comunele afectate de inundaţii şi vizitate de el nu au mai fost efectuate amenajări hidrologice şi nici nu a mai fost decolmatat vreum pârâu încă „de pe vremea lui Ceauşescu”. /Adevarul de Galati
Pedeliştii gălăţeni vor demisia prefectului şi preşedintelui CJ
Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, alături de consilierul judeţean Ion Ştefan, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au criticat modul în care s-a acţionat în cazul inundaţiilor abătute peste o serie de localităţi din judeţul Galaţi, inundaţii soldate şi cu pierderea a 9 vieţi omeneşti. Doru Resmeriţă a criticat faptul că miniştrii sau alţi politicieni s-au înghesuit să viziteze zonele afectate cu mass-media după ei, transformând totul într-un spectacol mediatic în scopul de a atrage cât mai multe voturi. „Mass-media s-a concentrat cel mai mult pe vizita domnilor miniştri sau a domnilor politicieni, care nu era nevoie să vină la Galaţi, ci puteau coordona acţiunile de la Bucureşti, precum şi pe subiectul acordării de ajutoare, iar moartea celor 9 oameni a trecut aproape nebservată, ceea ce nu este normal. Din punctul meu de vedere şi potrivit informaţiilor care mi-au fost spuse de reprezentanţii PDL din mediul rural, procedurile în astfel de situaţii nu au fost respectate cum ar fi trebuit în anumite cazuri, iar pentru modul în care s-a acţionat cer demisia prefectului şi a preşedintelui CJ”, a declarat Doru Resmeriţă. La rândul său, consilierul judeţean Ion Ştefan s-a arătat nemulţumit de faptul că ar fi fost adoptată în cadrul unei şedinţe de îndată o hotărâre de CJ care prevedea alocarea unei anumite sume de bani pentru diminuarea efectelor inundaţiilor, fără să se precizeze clar ce localităţi vor primi banii şi care vor fi sumele. „A trecut mai bine de o săptămână de la aprobarea acelei hotărâri, dar la primari nu a ajuns niciun leu, bani care ar trebui folosiţi pentru repararea drumurilor, a podurilor sau la alte lucrări. Nu este normal aşa ceva”, susţine Ion Ştefan. /Monitorul de Galati
Dostları ilə paylaş: |