Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1164. Cererea fidejusorului de a fi eliberat de fidejusiune

(

1) Dacă s-a obligat la indicaţia debitorului principal sau dacă, în urma prestării fidejusiunii, are drepturi de mandatar, în baza dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri, faţă de debitorul principal, fidejusorul poate cere acestuia să-l elibereze de fidejusiune dacă:

a) situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil;

b) urmărirea în justiţie a debitorului principal este îngreuiată considerabil după preluarea fidejusiunii din cauza schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;

c) debitorul principal este în întîrziere cu îndeplinirea obligaţiei sale;

d) creditorul a obţinut o hotărîre judecătorească învestită cu formulă executorie împotriva fidejusorului.

(2) În cazul în care obligaţia principală nu este însă scadentă, debitorul principal poate să dea fidejusorului garanţii în loc să-l elibereze.
1.Părţile contractului de fidejusiune sînt creditorul şi fidejusorul. Deseori fidejusorul acceptă să ofere garanţia respectivă la indicaţia debitorului (este specific relaţiilor comerciale , unde între debitor şi fidejusor există careva relaţii interne, ce îşi au originea într-un raport obligaţional distinct, unde fidejusorul este debitor, iar creditor este persoana, care în raportul juridic de bază de obligaţie, examinat de noi, este debitorul) sau fidejusiunea este oferită fără ştirea debitorului ca urmare a gestiunii de afaceri(art.1378;1380).

Într-un contract de fidejusiune numai creditorul este îndrituit să-l elibereze de drept pe fidejusor de obligaţia sa. Acceptarea cererii în cauză are drept consecinţă faptul, că creditorul se lipseşte efectiv de această garanţie, iar fidejusorul se eliberează definitiv, şi ca rezultat, contractul se desfiinţează.

Articolul comentat nu reglementează însă această situaţie. Este vorba despre o eliberare de fidejusiune în mod indirect, adică prin înaintarea unei cereri către debitor. Fidejusorul poate cere ecestuia luarea tuturor măsurilor necesare şi utile, care, drept urmare vor duce la eliberarea de fidejusiune, de exemplu, să execute obligaţia de bază, să ofere creditorului alte garanţii în locul fidejusiunii respective etc. La fel, debitorul poate interveni către creditor cu propunerea de a iniţia desfacerea contractului de fidejusiune şi eliberarea fidejusorului.

Situaţiile, în care se poate depune o astfel de cerere sînt exhaustiv prevăzute în alin. (1)

1. 
   situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil, de exemplu , persoana juridică-debitor a devenit insolvabilă (insolvabilitate absolută,ceea ce presupune că pasivul din patrimoniul debitorului excede activul);
   
2. 
   după încheierea contractului de fidejusiune debitorul- persoană fizică şi-a schimbat domiciliul/ reşedinţa,iar persoana juridică şi-a schimbat sediul şi, drept consecinţă, urmărirea în justiţie a acestora a devenit dificilă.
   
3. 
   debitorul principal este în întîrziere,în condiţiile în care s-a respectat procedura de punere în întîrziere, stabilită de articolul 617.
   
4. 
   la cererea creditorului s-a pronunţat o hotărîre a instanţei de judecată, prin care fidejusorul este impus să execute obligaţia garantată.
   

2.Dacă termenul stabilit pentru executarea obligaţiei principale încă nu s-a împlinit,fidejusorul poate cere debitorului oferirea unor garanţii suplimentare (o altă fidejusiune sau o garanţie reală) , pentru a fi sigur că ulterior îşi va putea valorifica efectiv dreptul de regres, prevăzut de articolul 1163. Prin această cerere fidejusorul nu poate pretinde careva despăgubiri, fiindcă el însuşi nu a fost supus încă la nici o plată.

Articolul 1165. Înştiinţarea fidejusorului despre executarea obligaţiei de către debitor
Debitorul care a executat obligaţia garantată prin fidejusiune trebuie să înştiinţeze de îndată fidejusorul. În caz contrar, fidejusorul care a executat obligaţia îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitroului.

Debitorul poate executa obligaţia asumată fie atunci cînd aceasta a ajuns la scadenţă, fie chiar înainte de termenul stabilit, dacă aceasta nu contravine intereselor creditorului (art. 575 alin. 2). La fel, este de datoria debitorului să execute obligaţia atunci cînd creditorul a înaintat împotriva acestuia acţiunea dacă contractul de fidejusiune prevede răspunderea subsidiară a fidejusorului.

În situaţiile sus indicate, dacă debitorul execută efectiv obligaţia sa, fidejusorul nu poate să cunoască această împrejurare şi este probabil să execute el însuşi obligaţia garantată. Astfel, în condiţia în care debitorul şi fidejusorul nu se informează reciproc, obligaţia poate di executată dublu, avînd drept rezultat îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului. Acesta este motivul pentru care legea impune atît fidejusorul de a-l informa pe debitor despre executarea făcută (art. 1163 alin. 2), cît şi debitorul este obligat să-l informeze imediat pe fidejusor, potrivit articolului comentat.

Dacă debitorul nu execută obligaţia de informare, iar fidejusorul a executat obligaţia principală, ultimul păstrează dreptul de regres împotriva debitorului, iar debitorul va avea dreptul înaintării unei acţiuni către creditor, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză (art. 1389). Debitorul va putea pretinde creditorului şi fructele obţinute sau care trebuia să le obţină ca urmare a acestui fapt, precum şi dobînda de întîrziere (art. 1395).

S e c t i u n e a a 4-a

INCETAREA FIDEJUSIUNII

Articolul 1166. Dreptul de reziliere a fidejusorului

(1) Dacă fidejusiunea s-a constituit pentru garantarea obligaţiei viitoare sau nedeterminate sau dacă nu s-a stabilit un termen pentru fidejusiune, fidejusorul are dreptul, după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii, să rezilieze contractul, cu un preaviz de 3 luni faţă de creditor, de debitorul principal şi de ceilalţi fidejusori.

(2) O fidejusiune stabilită pe termen poate fi reziliată după 5 ani cu respectarea unui termen de preaviz de 3 luni.

(3) După reziliere, fidejusiunea se mai menţine doar pentru obligaţiile deja născute, chiar dacă acestea sînt afectate de modalităţi.

1. De regulă, instituţia rezilierii contractelor la iniţiativa unei părţi operează atunci cînd temei serveşte comportamentul culpabil al celeilalte părţi (art. 735). Articolul comentat ţine să reglementeze însă o excepţie de la această regulă. În baza alin. (1), fidejusorul poate cere rezilierea contractului dacă:

• 
  obiect al garanţiei este o obligaţie viitoare sau nedeterminată;
  
• 
  contractul de fidejusiune a fost încheiat pentru o perioadă nedeterminată.
  

Dreptul de reziliere poate fi valorificat doar dacă se respectă următoarele condiţii:

- să fi expirat termenul de 3 ani de zile de la momentul încheierii contractului de fidejusiune:

- înainte de a depune cererea de reziliere, fidejusorul trebuie să notifice (printr-un aviz) creditorul, debitorul de bază şi pe ceilalţi fidejusori, dacă au garantat mai mulţi fidejusori.

O obligaţie poate fi garantată de mai mulţi fidejusori atît printr-un singur contract de fidejusiune, cît şi în mod separat, în bază de contracte distincte. Se impune opinia că regula care se cuprinde la articolul dat nu-l obligă pe fidejusor să anunţe decît pe cofidejusorii care au garantat împreună cu el. Într-o ipoteză contrară fidejusorul ar putea pur şi simplu să nu cunoască faptul că pentru executarea acelei obligaţii au mai fost constituite şi alte garanţii similare de către alţi fidejusori.

Termenul de preaviz este de trei luni. La reglementarea acestei situaţii, legiuitorul a ţinut cont şi de interesele creditorului, fiindcă de exemplu, dacă obligaţia garantată este fără termen de executare, primind preavizul respectiv, creditorul, în baza art. 575 poate pretinde executarea imediată a obligaţiei (sau cel mult în termen de 7 zile). Neexecutarea acesteia oferă şansa creditorului de a face uz imediat de dreptul său, în baza contractului de fidejusiune, iar fidejusorul nu va putea invoca în acest caz prevederile articolului dat.

2. Alineatul (2) se referă la dreptul de reziliere a contractului din iniţiativa fidejusorului, atunci cînd contractul a fost încheiat pentru o perioadă îndelungată de timp (mai mult de 5 ani). Fidejusorul va putea invoca temeiul de reziliere numai după expirarea a 5 ani de zile din momentul încheierii contractului şi cu respectarea procedurii de preaviz, prevăzută la alin.(1).

3. Dacă pînă la expirarea termenului (3 ani şi 5 ani), care oferă fidejusorului dreptul de reziliere a contractului, s-a născut obligaţia, pentru care se oferise garanţia şi aceasta are caracter de executare succesivă, rezilierea se va răsfrînge doar asupra acelei părţi din obligaţie care încă nu a ajuns la scadenţă şi din contra se va menţine pentru obligaţiile deja născute.

Articolul 1167. Stingerea sau modificarea obligaţiei garantate

(1) Fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate.

(2) Fidejusiunea încetează în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate cînd această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor.

(3) Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor.

1. Caracterul accesoriu al fidejusiunii este reflectat şi în norma alineatului comentat. Fidejusiunea nu poate exista de sine stătător, ci doar pe lîngă o creanţă valabilă, nestinsă încă, conform normelor generale de stingere a obligaţiilor (art. art. 642-665). În afară de aceasta, însăşi obligaţia de fidejusiune se poate stinge atît prin mijloace directe, independent de obligaţia principală (printr-un mod obişnuit de stingere a obligaţiilor) cît şi prin mijloace indirecte. La categoria mijloacelor directe atribuim, de exemplu, remiterea de fidejusiune, atunci cînd creditorul renunţă la această garanţie; confuziunea (cu precizarea că întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţilor de creditor şi debitor are drept efect stingerea atît a obligaţiei de bază, cît şi a fidejusiunii, iar întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţii de fidejusor şi de creditor sau de fidejusor şi de debitor duce la stingerea fidejusiunii, nu şi a obligaţiei principale (art. 661)); compensaţia ş.a.

La categoria mijloacelor indirecte de stingere a fidejusiunii menţionăm situaţia cînd fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile debitorului principal şi cea mai însemnată dintre ele: executarea făcută de însuşi debitorul principal (art. 1157). Dacă obligaţia a fost executată, însă de un terţ (art. 582), atunci fidejusiunea nu se stinge, deoarece terţul ia locul creditorului cu toate garanţiile (afară de cazul cînd terţul a executat obligaţia debitorul cu titlu gratuit ).

2. Alineatele (2) şi (3) reprezintă norme-garanţii în favoarea fidejusorului. Astfel, fidejusiunea va produce efecte potrivit contractului încheiat atît timp cît nu intervine o modificare în conţinutul obligaţiei de bază, precum şi atunci cînd fidejusorul a fost de acord cu aceste modificări.

Dacă obligaţia de bază a fost modificată fără acordul fidejusorului, se disting două situaţii:

- fidejusiunea va înceta, dacă modificarea atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor;

- fidejusiunea nu încetează, dacă nu se întrunesc condiţiile enunţate mai sus.

Sîntem în prezenţa împrejurărilor cînd modificarea obligaţiei de bază atrage consecinţe negative pentru fidejusor, de exemplu, atunci cînd creşte valoarea acesteia; cînd termenul de executare a obligaţiei de bază s-a majorat sau redus, după caz etc. De reţinut că nu are importanţă dacă obligaţia de bază este modificată prin acordul de voinţă al ambelor părţi (debitorul şi creditorul) sau doar prin voinţa unei părţi (al creditorului în contractul de credit bancar (art. 1237)). Poate fi temei de încetare a fidejusiunii în condiţiile articolului comentat şi situaţia cînd într-un contract de credit bancar va fi majorat termenul de rambursare a creditului, deşi în limitele termenului contractului de fidejusiune, iar schimbările intervenite pe piaţa valutar-financiară au dus la majorarea sumei dobînzii, şi implicit, la mărirea responsabilităţii fidejusorului.

3. Dacă are loc preluarea datoriei de către o terţă persoană, acesta se subrogă debitorului iniţial. Fidejusorului nu-i este indiferentă persoana debitorului, fiindcă acordul său privind insituirea unei astfel de garanţii depinde în mare parte de încrederea investită în acel debitor. Astfel, dacă fidejusorul n-a dat acordul să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor, fidejusiunea încetează (art. 571). Fidejusorul rămîne însă obligat atunci cînd obligaţia principală se transmite prin moştenire (art. 1157 alin. 1).

Articolul 1168. Decesul fidejusorului
Fidejusiunea încetează în caz de deces al fidejusorului. Orice clauză contrară este nulă.
Obligaţia fidejusorului nu trece prin succesiune nici în temeiul legii, nici a testamentului, ca urmare a decesului fidejusorului. Obligaţia respectivă, deşi are conţinut economic, nu face parte din pasivul succesoral şi, fiind valabilă numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea, încetează prin efectul decesului fidejusorului (art. 1446).

Dacă fidejusorul a executat parţial obligaţia, aceasta, în partea neexecutată nu se va transmite prin succesiune, considerîndu-se stinsă (art.664 alin. 1) Moştenitorii păstrează însă dreptul de a înainta acţiune în regres către debitor, în partea executată din obligaţie. Executarea integrală a obligaţiei de către fidejusor presupune dreptul corespunzător al succesorilor acestuia.