CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
B I S T R I Ţ A
COMPARTIMENT PREGĂTIRE DOCUMENTE
CONTENCIOS
PROCES-VERBAL
Încheiat azi 31.07.2013, în şedinţă ordinară
a Consiliului local al municipiului Bistriţa
La şedinţă participă: consilierii locali ai municipiului Bistriţa, Primarul municipiului Bistriţa – Ovidiu Teodor Creţu; Viceprimarul municipiului Bistriţa – Avram George; Viceprimarul municipiului Bistriţa – Peteleu Ioan, Secretarul municipiului Bistriţa – Floare Gaftone; Frandeş Florin – director general Poliţia Locală a Municipiului Bistriţa; Albu Maria – director Direcţia Economică; Scurtu Nicolae – director executiv adjunct Direcţia Cheltuieli; Pop Monica – Arhitectul şef al municipiului; Fechete Valentina – director executiv Direcţia Tehnică; Tamaş Ştefan – şef Serviciu urbanism; Coceşiu Liliana – director executiv Direcţia Integrare Europeană; Cincea Dumitru Matei – director executiv adjunct Direcţia Administraţie Publică, Juridic; Syeda Olga Abdi – şef Birou Resurse Umane, Organizare; Ruşti Mihai – şef Serviciu relaţii publice, comunicare – Direcţia Comunicare; Ionescu Alina – şef Serviciu administrarea domeniului public şi privat - Direcţia Patrimoniu; Creţiu Ioan – director executiv Direcţia Servicii Publice; Răzoare Luca – director executiv Direcţia de Administrare a Pieţelor din municipiul Bistriţa; Dreptate Radu – director executiv Direcţia Municipală de Servicii Sociale; Papoi Ioan – consilier Compartiment energetic – Direcţia Tehnică; Anca Emil Titus – şef ocol RPL Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa RA; Chirleşan Nicolae – director executiv Direcţia Comunicare; Curteanu Mihaela – consilier Serviciul educaţia turism - Direcţia Comunicare; Chicheriţă Anamaria Antoaneta – inspector Serviciul relaţii publcie, comunicare; Cionca Terezia Tanţa - consilier Compartimentul Pregătire Documente, Contencios; Morariu Dorina – Maria – consilier Compartimentul Pregătire Documente, Contencios. De asemenea, la şedinţă participă delegaţii săteşti ai localităţilor componente ale municipiului Bistriţa şi reprezentanţi ai mass-media locală.
Şedinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa a fost convocată prin Dispoziţia Primarului municipiului Bistriţa nr.640/24.07.2013, care a fost publicată în presa locală, respectiv în cotidianul „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud” nr.5046/25.07.2013 şi pe pagina web a instituţiei, www.primariabistrita.ro.
Şedinţa este legal constituită. Sunt prezenţi 18 consilieri locali din numărul de 21 consilieri locali în funcţie. Absentează domnii consilieri Armean Lucian Marius, Kiss Laszlo şi Tuţă Gheorghe.
Domnul preşedinte de şedinţă Hangan Sorin declară deschise lucrările şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Bistriţa.
Având în vedere că este şedinţă ordinară, preşedintele de şedinţă invită domnii consilieri şi delegaţii săteşti să adreseze întrebări şi interpelări executivului primăriei.
Domnul consilier Muthi Adrian – Gelu: mulţumesc, domnule preşedinte! Două probleme aş vrea să ating: una dintre ele este că în ultima perioadă s-au montat foarte mulţi stâlpişori în multe zone din oraş: Titulescu, Independenţei, Ursului. Dacă pentru aceşti stâlpişori montaţi pe străzile de care vorbim există un aviz de urbanism pentru amplasarea stâlpilor de plastic reflectorizanţi, ţinând cont că ei sunt, până la urmă, montaţi în zona centrală şi cred că în această zonă, conform reglementărilor existente ar trebui să fie cu totul şi cu totul altceva.
Pe trotuarul de pe Independenţei din faţă de la PROFI la fel sunt montaţi nişte stâlpi, întrebarea mea este dacă nu ar fi trebuit acolo să se facă un simplu marcaj?
Pe Str. Ursului – la fel stâlpişori pe spaţiul verde dintre copaci – consider că era suficientă amenajarea spaţiului verde respectiv, cu semnele de circulaţie existente şi-n condiţiile acestea cred că nu mai trebuiau, pur şi simplu, montaţi acolo.
Dacă, până la urmă, pentru aceste lucrări există autorizaţie de construcţie?
Şi a doua propblemă pe casre vreau s-o ating: în construcţie, este un sens pe străzile care leagă strada de la Vamă, îmi scapă acum cum îi zice, Subcetate cu ANL şi, cel puţin, eu am trecut de vreo trei ori în ultimele zile şi constat că până la urmă, acolo circulaţia e relativ blocată. Dacă soluţia tehnică existentă a fost cea mai potrivită şi nu credeţi că ar fi trebuit găsită o altă soluţie pentru că eu văd că nu rezolvă nici o problemă acolo acel sens. Mulţumesc!
Domnul consilier Sărmăşan Mihai – Lucian: mulţumesc, domnule preşedinte!
Pentru domnul primar: Domnule primar, în ultima vreme, pe pietonalul municipiului au apărut mai multe terase, unele dintre acestea duc lipsă de toalete. Foarte mulţi cetăţeni reclamă acest lucru şi am văzut, personal, unii cetăţeni care îşi fac nevoile fiziologice pe pasajele de acolo. Dacă am putea să-i obligăm sau să restricţionăm, să obligăm aceşti proprietari ai teraselor să se doteze cu toalete sau să facem ceva în sensul acesta.
În altă ordine de idei, tot aşa, acel canal de scurgere de pe pietonal ar trebui să se cureţe mai frecvent. Unele dintre terase elimină apa direct pe pietonal neavând o scurgere direct în acel loc iar de foarte multe ori apa stă mai multe ore, seara simţindu-se un miros nefavorabil. Vă mulţumesc!
Domnul consilier Antal Attila: mulţumesc! În primul rând „Bună – ziua” la toată lumea!
Un prim lucru, cei din Unirea – foarte mulţi care au copii mici mi-au solicitat că ar fi bine să se facă nişte locuri de joacă şi în cartierul Unirea sau măcar un loc de joacă unde să-şi ducă copiii.
În legătură tot cu locurile de joacă nou create sau reînoite în Bistriţa, tot aşa m-au contactat unii care spuneau că noaptea se adună copiii, adolescenţii, fac foarte mare gălăgie, mai ales adăpostindu-se în întuneric şi deranjează locuitorii. Un exemplu ar fi între Iasomiei şi Turturelelor, locul de joacă de acolo.
În legătură cu staţiile de autobuz chiar felicit ideea cu băncile puse în fiecare staţie de autobuz - e excelent, eu mă întreb, probabil că va fi dar încă nu s-a finalizat, un refugiu împotriva ploii şi soarelui – bănuiesc că va fi.
Şi încă un lucru: am vorbit cu cei de la Sărata – un ultim autobuz care pleacă către Sărata este la ora 19,00. Dacă sunt în Bistriţa nu mai au nici o posibilitate să se deplaseze, bine, poate cu ajutorul prietenilor sau cu taxi, dar cu autobuz nu mai au posibilitatea. Ar fi bine, m-am gândit eu, dacă autobuzul linia 2 sau 2/, măcar din oră în oră ar circula până în Sărata şi-napoi, nu ar staţiona în capăt de Viişoara.
Şi să nu uit, tot în legătură cu autobuzul, în Zona Subcetate 13 circulă, mi se pare la 20,30 ultima cursă în sus. Ar fi bine să se lungească un pic programul şi către Subcetate. Mulţumesc!
Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian: în contextul lucrărilor de reabilitarea a străzilor am fost întrebat de către cetăţeni ai municipiului Bistriţa ce se întâmplă cu materialul care este frezat de pe străzile reabilitate? Dacă el este folosit în mod organizat pentru acoperirea unor străzi neasfaltate? În sensul acesta sugestia a venit de pe strada Zăvoaie. Mulţumesc!
Domnul consilier Filip Moisil: la fel, tot de pe Zăvoaie şi către mine a venit cineva vis-a-vis de acest material, dar nu numai din Zăvoaie, şi din Zona Subcetate. E acea legătură dintre Subcetate şi Tărpiului în care cei de la ANL, în perioada aglomerată care se ţine, de fapt, în strânsă legătură de sensul giratoriu Subcetate cu Centura, ar circula şi pe Zona Tărpiului. Şi drumul respectiv, bucîţica aceea de câteva sute de metri e praf şi poate că materialul rezultat în urma frezei ar rezolva câtuşi de puţin în perioada aceasta şi acel drum.
La fel, în legătură cu sensul giratoriu de pe Subcetate şi drumul de Centură: multă lume se întreabă cine plăteşte acele modificări care se fac acolo? Că sensul giratoriu astăzi e într-o poziţie, mâine e în altă poziţie, acum cred că totuşi s-a găsit o poziţie bună în aşa fel încât să poată fi executat, pentru că acolo sunt nişte costuri, s-au făcut nişte lucrări care ulterior au trebuit lăsate şi făcute alte tipuri de lucrări. Deci de asta aici e o prin acea zonă. Cine plăteşte diferenţa de cost pe lucrarea respectivă la aceste modificări de soluţii? Mulţumesc!
Domnul consilier Moldovan Vasile: domnule primar, din câte cunoaştem şi ne-aţi mai informat prin media, Parcul municipal a suportat nişte modificări în ceea ce înseamnă amenajările legat de gazon, apă. Am vrea, dacă se poate, să ştim dacă a fost sau nu prelungit contractul de execuţie al lucrărilor având în vedere că, după câte ştim, astăzi era de termenul final pentru încheierea acestor lucrări.
În aceeaşi ideea în care spunea colegul Muthi despre stâlpişorii din Titulescu, cred că era mult mai bine, de exemplu pe partea sensului cum se circulă în stânga, să fi fost făcute marcaje fără să fie amplasaţi stâlpişori acolo unde trotuarul permite pentru că oricum şi acum, dacă mergem, o să constatăm că la accesul porţilor intră şi parchează după stâlpişori. Ori dacă erau suficiente marcaje longitudinale şi se suplimenta cu un număr de parcări pe partea aceea a străzii Titulescu.
Aş vrea să mai aflu şi să aflăm legătura între Tărpiului şi Subcetate în ce stadiu se află în ce priveşte contractarea lucrării pentru că noi totuşi am alocat nişte fonsuri pentru acest an. Mulţumesc!
Domnul consilier Gagea maxim: tot în legătură cu sensul giratoriu la intersecţia străzilor Drumul de Centură, Cetăţii şi Subcetate. Mi-am pus întrebarea de ce nu s-a expropiat o parte din curtea acelui bloc de locuinţe aflat chiar în intersecţie, este un gard din beton cu scândură, ca să lărgească sensul? Sau de ce nu s-a acoperit canalul deschis lângă care curge un pârâu de-a lungul drumului de centură, de ce nu s-a acoperit o distanţă de vreo 50 de metri de la sensul giratoriu spre nord şi spre sud – vest? Că am trecut prin acel sens giratoriu mergând spre E-on Gaz, acel pod peste canalul deschis se opreşte brusc la câţiva metri de sensul giratoriu şi trebuie să avem în vedere şi TIR – urile care trec pe acolo – e greu să ia curba. Deci ar trebui acolo o lărgime mai mare. Ori să se expropieze o parte din curtea acelui bloc sau chiar colţul gardului de la FLAMINGO – este un restaurant tot în intersecţie, adică să se găsească nişte portiţe ca să lărgim acel sens.
Domnul consilier Filip Moisil: am uitat o chestiune, oricum din partea mea şi a colegilor mulţumim Casei de cultură pentru că ne-au invitat la acest frumos eveniment „Nunta Zamfirei” şi am vrea şi suntem curioşi dacă banii alocaţi pentru acest eveniment au ajuns? Mulţumesc!
Domnul preşedinte de şedinţă: altcineva dacă doreşte, dintre colegi, să intervină? Reprezentanţii săteşti? De la Ghinda, domnul Someşan dacă aveţi vreo interpelare? Slătiniţa? Viişoara?
Domnul Moldovan Mircea – reprezentatul localităţii componente Viişoara: mulţumesc, domnule preşedinte! În primul rând aş dori să mulţumesc executivului primăriei şi Consiliului local! spun eu că, după mai multă vreme, cea mai importantă investiţie din Viişoara uitaţi că a ajuns la final – acel semafor cu buton. Vă mulţumesc încă o dată, cine a avut mai mici sau mai mari contribuţii? Eu cred că atât executivul cât şi consiliul local au avut aceleaşi contribuţii. Nu de alta, dar să nu se ajungă la cetăţenii din Viişoara, că s-au ajuns anumite informaţii diluate.
A doua problemă pe care aş dori s-o ridic, domnule primar: la sfârşit de săptămână am înţeles că sunt acele manifestări în Heidenfeld. Cu tot respectul, dar aş dori ca măsurile de siguranţă şi de ordine publică să fie cât mai sporite, mai ales prezenţa jandarmilor în zonă.
A treia problemă: prezenţa poliţiei municipale, domnule primar, în localitate, după ora 23,00. În ultimul timp, fiind vară, s-au întâmplat mai multe evenimente în localitate după 11 seara. Scandaluri, au mai distrus pe acolo câte o bancă, un coş de gunoi şi vă rog dacă …, acum la poliţia municipiului eu am făcut o sesizare. Poliţia municipiului spune, domnule, păi aveţi acolo Poliţia locală, şi cam aruncă pisica ştiţi, în curtea celorlalţi.
Altă problemă: staţiile de autobuz care sunt prinse în bugetul pe anul 2013, dacă ne-aţi putea spune perioada, cam când vor fi realizate? Şi acele refugii, în staţia de la ANL cer pentru toamnă pensionarii, sunt oameni mai în vârstă, chiar am şi găsit locaţia, ar fi acolo un loc, nu încurcă pe nimeni şi pentru toamnă ar fi un refugiu pentru ploaie dacă se poate. Cam atât. Mulţumesc frumos!
Domnul Uţă Ioan Radu – reprezentantul localităţii componente Sărata: mulţumesc, domnule preşedinte!
Domnule primar, nu aş dori să intervin cu cereri pentru că ştiu că suntem foarte aproape cu Sărata, după Viişoara, suntem pe listă. Nu vreau să vin cu nici o cerere, aşteptăm să vină şi la sărata. Dar, o problemă, o problemă legată de nişte ţevi pentru care noi am mai discutat. Am identificat, împreună cu şeful de la SVSU, cu domnul Galuşneak, trei locaţii care, referitor şi la situaţiile de urgenţă, adică sunt nişte poduri care deja sunt astupate în totalitate şi de câtva timp insist pentru nişte ţevi de 40 minim, ne gândim, ca să putem să dăm drumnul apelor care în curând probabil că vor veni, în toamnă, şi aş dori o dată cu străzile, cu pietruirea, să rezolvăm şi aceste probleme. Am trei locaţii care le pot transmite dumneavoastră, nu-i nevoie acum, şi sper să se rezolve problema. Mulţumesc!
Domnul preşedinte de şedinţă: mulţumesc! La Sigmir?
Mulţumesc domnilor colegi! Domnule primar, dacă doriţi să răspundeţi?
Domnul Ovidiu Teodor Creţu – Primarul municipiului Bistriţa: mai întâi pentru domnul consilier Muthi: stâlpişorii sunt elemente de siguranţă şi semnalizare şi nu sunt prevăzute în lege distinct, ca să se autorizeze.
Sensul de pe Subcetate, din strada respectivă, care a fost obiectul mai multor întrebări a consilierilor, a fost proiectat şi executat de aceeaşi firmă specializată în realizarea drumurilor - LDP, cu ingineri şi cu specialişti care au făcut proiectul şi apoi execuţia. Dacă am fi avut spaţiu mai mult de la FLAMINGO, apropo de întrebarea domnului Gagea, atunci am fi putut să facem un sens mai mare. Dar atâta timp cât proprietarul de la FLAMINGO ne-a spus foarte clar că nu este de acord să renunţe la terenul proprietate, nu am avut altă alternativă pentru că sensul trebuie să-l punem la intersecţia străzilor şi nu deplasat într-o parte sau alta. Deci punctul delicat a fost Proprietatea FLAMINGO care trebuie respectat, aşa cum ne cere Constituţia României.
În legătură cu mişcarea – a fost pusă bordura, am constat că nu s-au respectat solicitările noastre, inclusiv în proiect, le-au mutat şi o suporte consecinţele LDP, firesc, executantul.
Pentru domnul consilier Sărmăşan: terasele de pe pietonal trebuie să aibă toalete, o să trimit Poliţia locală să verifice. Mai mult, noi am cerut chiar prin Regulament, să dea acces nu numai la cei care sunt la masă, ci la toată lumea. Sigur că am împins un pic limita, dar este absolut necesar, aşa cum spuneţi, ca o unitate de alimentaţie publică toaletă şi nu există să permitem deschiderea unor astfel de unităţi care să nu aibă toaletă. Sigur, în cazul unor sărbători, atunci când noi asigurăm toalete ecologice, atunci permitem şi deschiderea unor terase suplimentare în anumite zone: pietonal sau în altă parte, dar asta ţine de o zi sau două şi ducem noi toalete ecologice. Când se termină evenimentul rămân terasele care sunt acum şi care trebuie să aibă toalete.
O să facem verificarea şi la canalul de scurgere, adică cei care au acolo instalaţii de apă să se racordeze, în mod corespunzător, la canalizare, dacă este cazul de apă menajeră, pentru că ceea ce avem noi acolo sunt nişte rigole acoperite pentru apa pluvială. Desigur că o apă cu, care clăteşti pahare şi de astea nu este pluvială, chiar dacă şi aceea mai conţine uleiuri.
Pentru domnul consilier Antal: locurile de joacă, nu numai din Unirea, ci din toate cartierele, au fost lăsate mai la sfârşit pentru că sunt cartiere de case în care oamenii au, în general, spaţii unde se joacă copiii, dar intră în lucru reabilitarea celor existente, inclusiv realizarea unui loc de joacă la Unirea.
Locurile de joacă din Bistriţa au constituit, de la modernizare încoace o problemă pentru că se adună nu numai copii, şi adolescenţi, stau mai târziu, noi acolo unde am fost sesizaţi am pus tablă indicatoare că este permis accesul până la ora zece. Am reţinut Iasomiei şi Turturelelor şi o să facem verificarea şi acolo, dacă nu este inscripţionat programul o să-l inscripţionăm şi o să luăm măsuri să fie folosit în baza normativelor de utilizare.
Am reţinut propunerea dumneavoastră de a face la Unirea refugiu împotriva ploii. Va trebui să avem nu numai pentru Unirea, ci o gândire generală. Noi avem în oraş refugii care au fost făcute de o firmă de publicitate. Între timp ele s-au deteriorat, firma de publicitate nu prea mai este interesată, ei mai au contract, în continuare, încă destul de mult timp, cinci ani sau şase ani. Au încercat să ni le vândă cele existente la preţul iniţial, sau mă rog, aproape de iniţial, sigur că nu acceptăm aşa ceva, dar cred că va trebui să intrăm cu o modernizare a staţiilor de autobuz în asociere sau dacă nu, cel puţin numai noi.
Am reţinut sesizarea dumneavoastră referitoare la autobuzul de la Sărata, ultimul pleacă la ora 19,00 şi la ora 20,30 ultimul care pleacă în Subcetate. Vom analiza cu serviciile de specialitate să găsim un răspuns la problemele astea.
Pentru domnul consilier Toniuc: materialul care se frezează se depozitează în baza DSP de pe Victor Babeş, iar apoi este utilizat în special pe străzile pe care facem pietruire pentru că dacă este utilizat acel material pe străzile proaspăt pietruite fac o împănare foarte bună şi rezultă o suprafaţă foarte bună şi rezistentă. Pus peste străzile care au fost pietruite mai demult şi în care pământul s-a ridicat, eficienţa lui este foarte mică. Am reţinut propunerea dumneavoastră de a se utiliza şi pe Str. Zăvoaie, e o stradă care nu mai este acum aşa de circulată totuşi, transportul mare a ridicat în permanenţă pământul acolo şi dacă vom intra cu pietruire o să folosim şi acest sistem cu toate că la tonaj greu, mă refer la maşinile care intră, mai stochează acolo, nu prea este util.
Acelaşi răspuns şi pentru întrebarea domnului consilier Filip referitor la Str. Subcetate. Referitor la sens - am răspuns. Mie, personal, mi-a scăpat faptul că nu aţi primit invitaţii la Nunta Zamfirei, de Zilele Bistriţei o să mă îngrijesc să primiţi. Să ştiţi că nici eu nu am primit invitaţie, dar programul l-am văzut afişat şi sunt interesat şi am participat. Dar o invitaţie din partea Centrului Municipal de Cultură nu am primit pentru Nunta Zamfirei.
Pentru domnul consilier Moldovan: termenul contractual pentru Parcul Municipal este data de 31 august - pentru execuţia lucrărilor, iar termenul de finalizare a contractului este luna octombrie, sfârşit. Noi am forţat şi am încercat, pe toate căile, să-i stimulăm să finalizeze la întâi august, deci cu o lună în avans, lucrările. Din păcate nu am reuşit, nu e nevoie să facem un act adiţional de prelungire, ele se vor finaliza în luna august, sper chiar mai repede. Totuşi trebuie să menţionez faptul că s-au întârziat lucrările şi din cauza noastră datorită faptului că în proiectul iniţial nu a fost prins gazon rulou şi nici instalaţie de irigaţie. Le-am prins ulterior şi pentru a obţine modificarea de proiect am întârziat noi o anumită perioadă, dar termenul de execuţie contractual se menţine. De asemenea, am introdus şi o lucrare suplimentară – aceea de a consolida pământul între taluz şi gardurile ceăţenilor care sunt învecinaţi în partea de nord a gardurilor, pentru a pune şi zona respectivă în valoare.
Referitor la legătura dintre Tărpiu şi Subcetate, am semnat astăzi nota de fundamentare, se va transmite la Serviciul achiziţii şi vor face procedura de licitaţie.
În legătură cu stâlpişorii şi cu liniile trasate, am constat că marcajul şi semnele de circulaţie nu-i împiedică pe cetăţeni, nici din Bistriţa, nici din Europa de Vest, să parcheze în locuri interzise şi de aceea se practică, în toată lumea, un sistem care-i împiedică fizic parcarea în locuri în care nu dorim. Trotuarul de pe partea dreaptă de pe Str. Nicolae Titulescu, sensul de mers înspre Banca Ion Ţiriac, a fost, în permanenţă, un loc de parcare pentru cei care au maşinile sau au firmele în zona respectivă. Foarte rar se întâmplă ca unele maşini să intre prin zonele în care sunt accesele în curţi şi să rămână pe trotuar. Până acum am avut trei cazuri, de când am montat stâlpişorii, şi bineînţeles, am trimis Poliţia Locală ca să le scoată de acolo. Nu spun că nu se va întâmpla şi în continuare, e posibil, pentru că nu putem să îngrădim accesul în curtea oamenilor şi nici nu am vrut să mai montăm în mijlocul trotuarului încă un stâlp astfel încât să nu poată să meargă într-o parte sau alta. Dar cazurile sunt totuşi rare şi le putem controla cu Poliţia Locală.
Domnul consilier Gagea, referitor la sensul giratoriu v-am răspuns, n-avea sens să acoperim mai mult din şanţul de gardă. Proiectarea, repet, este făcută de o firmă de specialitate, am fi putut mări sensul dacă puteam să obţinem teren de la firma sau localul FLAMINGO.
Domnul Moldovan, reprezentantul localităţii componente Viişoara - ne solicitaţi măsuri de siguranţă sporite pentru Heidenfeld. Eu vreau să vă reamintesc, domnule delegat, că noi am avut acţiuni multiple în zona respectivă şi nu am avut probleme în legătură cu ordinea şi siguranţa cetăţenilor în zona respectivă. Dacă sunt cazuri concrete, asta v-aş ruga să ni le spuneţi. Deci ne ocupăm de probleme ca să nu fie pusă în pericol siguranţa cetăţenilor.
Prezenţa Poliţiei Locale după ora 23,00, vreau să vă spun că avem o singură patrulă care trebuie să asigure municipiul de la Slătiniţa şi până la Sărata şi de la Sigmir şi până la Ghinda, cu o singură maşină cu doi oameni. Sigur, ei se deplasează. Eu vă rog ca atunci când se constată anumite lucruri să telefonaţi ca să poată să intervină pentru că nu o să putem să ţinem oameni nici după ce vom face angajările de completare, aşa cum ne dă voie legea, să ţinem oameni noaptea, şi nici chiar ziua, în fiecare localitate. Atunci când apar probleme… sigur că zona Viişoara, cartierul nou, este în atenţia specială a poliţiei, mai mult decât alte zone, tocmai pentru că acolo este o populaţie care acum începe să se stabilizeze, să se obişnuiască cu viaţa într-o comunitate de blocuri.
Staţiile de autobuz din Viişoara vor fi realizate de Direcţia de Servicii Publice, cred că vor începe activitatea în luna august şi e posibil ca în luna septembrei să finalizăm şi acest lucru, a fost o procedură investiţională, de aceea ne-a luat timp.
În legătură cu refugiul din staţia de la blocurile ANL vom analiza problema să vedem cum putem s-o realiză, să vedem dacă o putem face înainte sau atunci când vom trata toate aceste probleme.
Domnule delegat sătesc Uţă, o să ajungă DSP – ul cu pietruirea şi la dumneavoastră, v-aş ruga acum, înainte de-a pleca, să discutaţi cu domnul director Creţiu, să-i spuneţi, înţeleg că ţevi de 40 de cm diametru? da. Să-i spuneţi de ce lungime, ca să poată să le procure din timp astfel încât în momentul când se lucrează acolo să poată să facă şi lucrarea respectivă. Vă mulţumesc, domnule preşedinte!
Domnul consilier Gagea Maxim: nu am primit răspuns faţă de situaţia juridică a terenului de lângă blocul de locuinţe aflat în intersecţia străzii Subcetate cu Drumul Cetăţii întrucât o mutare a gardului existent doi metri de-o parte şi de alta, ar rezolva, ar lărgi suficient acest sens giratoriu, pe de o parte. Pe de altă parte, nu pot fi nici învinovăţiţi proiectanţii de la LDP întrucât ei au proiectat pe un teren pe care ni s-a pus la dispoziţie, un teren public, nu putea să facă altceva. De aceea eu cred că ar trebui o expropriere acolo, ca să lărgim această intersecţie şi bineînţeles, măcar şanţul deschis în partea spre E-On Gaz, spre sud – vest, ar trebui podul acela să fie prelungit măcar cu 30 – 40 de metri.
Domnul Ovidiu Teodor Creţu – Primarul municipiului Bistriţa: noi nu am dispus mutarea gardului, am mutat trotuarul de lângă blocul gostatului. Exproprierea este o activitate care durează ani de zile şi noi am dorit să facem acel sens giratoriu acum. Puteam să ne gândim să-l facem prin 2020 cu expropriere dar, cred că traficul din zona respectivă impunea executarea lui mai rapidă.
Nu ştiu dacă dumneavoastră sau altcineva a făcut referire la manevra maşinilor mari în condiţiile actuale, aşa cum este sensul giratoriu, maşinile mari pot să întoarcă şi repet, orice alte lucrări suplimentare puteau fi făcute, dar nu duceau la mărirea diametrului sensului de circulaţie.
Domnul consilier Hangan Sorin – preşedintele de şedinţă: mulţumesc, domnule primar!
Dacă sunteţi mulţumiţi de răspunsurile domnului primar, în numele executivului, v-aş ruga să trecem la votarea procesului – verbal al şedinţei ordinare din 27.06.2013.
Procesul – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Bistriţa din 27.06.2013 s-a adoptat cu 18 voturi „pentru” din numărul de 18 consilieri prezenţi.
-
Rezultat
|
Vot
|
Da
|
18
|
Nu
|
0
|
Abţinere
|
0
|
Au votat
|
18
|
Nu au votat
|
0
|
Absenţi
|
3
|
Total
|
21
|
Observaţii
|
Antal Attila
|
Da
|
Armean Lucian Marius
|
Abs
|
Avram George
|
Da
|
Bria Dumitru Alexandru
|
Da
|
Gagea Maxim
|
Da
|
Hangan Sorin
|
Da
|
Ilieş Narcisa-Simona
|
Da
|
Kiss Laszlo
|
Abs.
|
Kozuk Andrei Ioan
|
Da
|
Moisil Filip
|
Da
|
Moldovan Vasile
|
Da
|
Molnar Iosif-Augustin
|
Da
|
Muthi Adrian-Gelu
|
Da
|
Peteleu Ioan
|
Da
|
Rus Constantin
|
Da
|
Sărmăşan Mihai-Lucian
|
Da
|
Seserman Alin
|
Da
|
Tabără Camelia
|
Da
|
Taloş Florin
|
Da
|
Toniuc Alexandru-Marian
|
Da
|
Tuţă Gheorghe
|
Abs
|
Vom trece la ordinea de zi, avem 15 puncte pe ordinea de zi a şedinţei, dacă cineva dintre dumneavoastră are propuneri de modificare sau retragere a unor puncte de pe ordinea de zi?
Dostları ilə paylaş: |