78
OMUL MEDIEVAL
sensul cel mai ascuns, dar şi cel mai evident, al imaginii reprezentate pe contrasigiliul ordinului Templierilor, care înfăţişează doi cavaleri pe un singur cal; în numele acestor sentimente de prietenie frăţească şi de caldă solidaritate, un autor din veacul al XlV-lea, exaltînd tocmai valorile cavalereşti, va exclama, fără nici o umbră din acel estetism care şi în secolul trecut, şi în secolul nostru a produs atîtea fraze asemănătoare: „Ce lucru dulce e războiul!".
Ajunşi aici, este totuşi necesar să adăugăm - tocmai pentru a dovedi cît de profund „laic" şi cît de puţin creştin în esenţă era universul lui Roland - că „războiul tînăr şi proaspăt", „frumosul război" care atît de mult îl revolta pe Marc Bloch nu este deloc o invenţie a unei isterii decadente, la modă în urmă cu cîteva decenii. El se regăseşte neîndoielnic în tradiţia epică străveche; şi, într-o formă specifică, este prezent şi în universul cavaleresc medieval, în care ai senzaţia că înţeleptul adagiu erasmic, bellum dulce inexpertis, nu valorează mare lucru.
Unul dintre elementele caracteristice ale poeziei cavalereşti, care se va regăsi în acea Fin'amor a trubadurilor, este la joie, de obicei asociată cu tinereţea. O interpretare ce ar accentua în mod unilateral sexualitatea sau chiar erotismul acestor valori, căutînd să sublinieze legăturile dintre vîrsta tinereţii şi bucuria vieţii, ar fi însă eronată: în realitate, tinereţea trebuie relaţionată strîns cu iuvenes, cavalerii proaspăt învestiţi care rătăcesc în grupuri destul de turbulente în căutarea unei aventuri ce presupune adesea violenţă şi samavolnicie; „bucuria", aşa cum o aflăm în unele cîntece de gestă, corespunde -mai degrabă decît unei stări euforice plăcute şi optimiste - unei stări de excitaţie feroce, de exaltare bestială apropiată de wut din tradiţia germanică păgînă, de furor şi de trance războinică, căreia i-au fost relevate valenţele şamanice. Nu ne va surprinde absolut deloc să ne întîlnim cu aceste elemente într-un text ca Raoul de Cambrai, o povestire sumbră despre răzbunări înfricoşătoare: însă un climat asemănător animă şi cîntecele, edificatoare în multe privinţe, din ciclul dedicat lui Wilhelm de Orania, care este un războinic convertit şi intrat la mănăstire; şi chiar într-un poem ca Aliscans, în care este povestit martiriul tînărului şi castului erou Vivien, aproape un sfînt în logica povestirii, şi cu toate acestea un groaznic casap în substanţa episoadelor narate.
Pe scurt, dacă aceste cîntece reprezintă o extraordinară fereastră deschisă asupra mentalităţii curţilor şi a pieţelor, a cavalerilor şi laicilor din păturile inferioare, care se delectau ascultînd istorisirile despre isprăvile cavalereşti, trebuie să ne ferim de a înţelege greşit spiritul lor creştin (totuşi sincer şi chiar înflăcărat), considerîndu-l rezultatul unei confirmări teologice a spiritului militar de către Biserică. Nu doar în nenumărate episoade - de exemplu în scenele de botezare forţată a sarazinilor -, ci, mai general, în spiritul de fond care animă această literatură, tipul de creştinism înfăţişat este unul
Dostları ilə paylaş: |