Conversaţii cu Dumnezeu

8

Când voi învăţa eu destul despre relaţii ca să fiu în stare să le fac să fie armonioase? Există vreo modalitate de a fi fericit într-o re­laţie? E oare nevoie ca relaţiile să te solicite în permanenţă?
Nu trebuie să înveţi nimic despre relaţii. Trebuie doar să demonstrezi ceea ce ştii deja.

Există o modalitate de a fi fericit într-o relaţie şi aceasta este să folo­seşti relaţiile pentru scopul pentru care au fost destinate şi nu pentru sco­pul pe care i le-ai atribuit tu.

Relaţiile te solicită în mod constant, te cheamă în mod constant să cre­ezi, să exprimi şi să trăieşti experienţa unor aspecte din ce în ce mai gran­dioase despre tine însuţi, a unor viziuni din ce în ce mai măreţe despre tine însuţi, a unor versiuni şi mai magnifice despre tine însuţi. Nicăieri în altă parte decât într-o relaţie nu poţi să faci acest lucru mai imediat, mai cu impact şi mai curat. De fapt, fără o relaţie, nu poţi să o faci deloc.

Numai printr-o relaţie cu alţi oameni, locuri şi evenimente poţi să exişti în univers (ca o cantitate notabilă, ca un ceva identificabil).

Aminteşte-ţi că tu nu exişti în absenţa altcuiva sau a altceva. Tu eşti ceea ce eşti în relaţie cu un alt lucru care nu este. Aşa stau lucrurile în lumea relativului, în opoziţie cu lumea absolutului unde locuiesc Eu.

O dată ce ai înţeles clar acest lucru, o dată ce l-ai aprofundat, binecu­vântezi în mod intuitiv absolut fiecare experienţă, oricare întâlnire uma­nă şi în special relaţiile umane personale, pentru că le vezi ca fiind con­structive în cel mai înalt sens.

Vezi că ele pot fi folosite, trebuie să fie folosite, sunt folosite (chiar dacă vrei sau nu) pentru a-l construi pe Cine Eşti cu Adevărat.

Această construcţie poate fi o creaţie magnifică a propriului tău pro­iect conştient sau o configuraţie strict întâmplătoare. Tu poţi să alegi să fii o persoană care a rezultat, pur şi simplu, din ceea ce s-a întâmplat sau din ceea ce ai ales tu să fii şi să faci, legat de ceea ce s-a întâmplat. Doar în ultima formă, creaţia Sinelui devine conştientă. Doar într-a doua expe­rienţă, Sinele devine realizat.

Binecuvântează deci fiecare relaţie şi consider-o pe fiecare ca fiind specială şi cea care ajută la formarea lui Cine Eşti şi cine alegi să fii acum.

Întrebarea ta e legată de relaţiile umane individuale cu caracter ro­mantic şi înţeleg de ce. Lasă-Mă deci să Mă refer în mod specific şi pe larg la relaţiile umane de dragoste - aceste lucruri care continuă să vă dea atâtea dureri de cap! Când relaţiile umane de dragoste eşuează (rela­ţiile niciodată nu eşuează cu adevărat, decât în sensul strict omenesc, adică ele nu produc ceea ce vreţi voi să producă), ele eşuează pentru că s-a intrat în aceste relaţii din motivaţii greşite.

(„Greşit” este desigur un termen relativ, însemnând ceva ce este mă­surat ca opus la ceea ce este „corect” - orice ar fi acesta! Ar fi mult mai potrivit să spun pe limba voastră că „relaţiile eşuează - se schimbă cel mai adesea - când se intră în ele din motive care nu sunt în totalitate be­nefice pentru supravieţuirea lor, sau care nu le favorizează”.)

Majoritatea oamenilor intră într-o relaţie, gândindu-se mai degrabă la ceea ce pot să obţină din ea, decât la ceea ce aduc ei în ea.

Scopul unei relaţii este de a decide ce parte din tine ai vrea „să se a­rate “, nu ce parte din celălalt ai putea să capturezi şi să păstrezi.

Există un singur scop pentru o relaţie - de fapt pentru toată viaţa: să fii şi să decizi Cine Eşti cu Adevărat.

E foarte romantic să spui că tu erai „un nimic” până când nu a apărut o anumită persoană, dar aceasta nu este adevărat. Ba, chiar mai rău, aruncă asupra acestei persoane o povară incredibilă de a fi ceea ce el sau ea nu este cu adevărat.

Nevrând „să te dezamăgească”, ei încearcă din răsputeri să fie şi să facă nişte lucruri, până când nu mai pot.

Nu mai pot să se încadreze în imaginea pe care tu ai construit-o des­pre ei, nu mai pot să rămână în rolurile pe care tu le-ai dat să le joace şi, astfel, creşte resentimentul şi urmează mânia.

În cele din urmă, pentru a se salva pe ei înşişi (cât şi relaţia), aceste persoane încep să-şi ceară înapoi adevărata lor faţă, acţionând tot mai mult în concordanţă cu Cine Sunt Ei cu Adevărat. Din acest moment, tu spui că ei „s-au schimbat”. E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit.

Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvâr­şirea ta.

În asta constă paradoxul relaţiilor umane: tu nu ai nevoie de o anu­mită persoană pentru ca tu să trăieşti pe deplin experienţa lui Cine Eşti şi... fără o altă persoană, tu eşti un nimic.

Acestea sunt atât misterul, cât şi minunea - atât frustrarea, cât şi bu­curia experienţei umane. E nevoie de o înţelegere profundă şi de o voinţă totală de a trăi în interiorul acestui paradox într-un mod care să aibă sens. Observ că foarte puţini oameni o fac.

De-a lungul anilor în care se formează o relaţie, voi intraţi în ea plini de nerăbdare, de energie sexuală, cu o inimă larg deschisă şi cu un suflet plin de bucurie şi de zel.

Undeva între vârsta de 40 până la 60 de ani (iar pentru unii e mai de­grabă la începutul acestei perioade), aţi abandonat toate visele voastre măreţe, aţi pus de o parte speranţele cele mai înalte şi v-aţi mulţumit cu mai puţin sau cu aproape nimic.

Problema este atât de simplă, atât de elementară şi totuşi atât de tra­gic de prost înţeleasă: cele mai mari vise ale voastre, cele mai înalte idea­luri, cele mai dragi speranţe sunt legate de persoana iubită, mai degrabă decât de Sinele vostru iubit. Testul relaţiei voastre este legat de cât de bi­ne s-a încadrat celălalt în idealul vostru şi de cât de mult v-aţi ridicat voi la idealul lui sau al ei. Totuşi, singurul test adevărat este cât de bine v-aţi ridicat voi la idealul vostru.

Relaţiile sunt sacre, pentru că ele oferă cea mai mare ocazie a vieţii - de fapt singura ei ocazie - de a crea şi de a produce experienţa celei mai înalte conceptualizări a Sinelui vostru. Relaţiile eşuează când le ve­deţi ca pe cea mai înaltă ocazie a vieţii de a crea şi a produce experienţa celei mai înalte conceptualizări a celuilalt.

Lăsaţi-o pe cealaltă persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji le­gate de Sine - ce face, ce este şi ce are Sinele; ce vrea, cere şi dă Sinele; ce caută, creează şi trăieşte ca experienţă Sinele — şi întreaga relaţie va servi în mod magnific atât scopului ei, cât şi participanţilor la ea!

Lăsaţi fiecare persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji, nu în legătură cu celălalt ci numai, numai, numai în legătură cu propriul Sine.

Aceasta pare a fi o învăţătură ciudată, deoarece vi s-a spus că, într-o relaţie de cea mai înaltă calitate, îţi faci griji numai pentru celălalt. Ade­văr vă spun Eu vouă: o relaţie eşuează din cauza concentrării voastre asupra celuilalt - a obsesiei voastre pentru celălalt.

Cum este celălalt? Ce face celălalt? Ce are celălalt? Ce spune celă­lalt? Ce vrea? Ce cere? Ce gândeşte? Ce speră? Ce plănuieşte?

Maestrul înţelege că nu contează ce este, face, are, spune, vrea, cere celălalt. Nu contează ce gândeşte, speră, plănuieşte celălalt. Singurul lu­cru care contează este ce Eşti tu faţă de toate aceste lucruri. Cea mai iu­bitoare persoană e cea care se centrează în jurul propriului Sine.