Coperta de V
Yüklə 1,19 Mb.
|
Inlăuntrul acestei lumi narative personajele adoptă atitudini prepoziţionale : de exemplu, Scufiţa Roşie socoteşte că individul din pat este bunica ei (în timp ce cititorului fabula i-a contrazis cu anticipaţie credinţa fetiţei) Credinţa fetiţei este un construct doxastic al ei, dar aparţine tot stărilor fabulei. Astfel, fabula ne propune două stări de lucruri, una în care în pat se află lupul şi o altă în care în pat se află bunica. Noi ştim imediat (dar fetiţa nu ştie pînă la sfîrşitul poveştii) că una din aceste stări este prezentată ca adevărată şi cealaltă, ca falsă. Problema este de a stabili ce raporturi există, în termeni do structură de lumi şi de accesibilitate reciprocă, întru aceste două stări de lucruri. 8.3. Lumile posibile drept constructe culturale O lume posibilă este un construct cultural. în termeni Toarte realişti intuitiv, atît lumea basmului cu Scufiţa Boşie cît şi lumea doxastică a fetiţei au fost „făcute" de Perrault) Fiind vorba despre constructe culturale ar trebui să fim foarte riguroşi în definirea componentelor : dat fiind eă indivizii sînt construiţi prin adăugiri de proprietăţi, ar trebui să considerăm ca primitive doar proprietăţile. Hintikka (1973) a arătat cum se pot construi diverse lumi posibile prin diferitele combinaţii ale aceluiaşi ansamblu de proprietăţi. Se dau proprietăţile : rotund roşu
DOn-rotund non-roşu
ele pot fi combinate astfel îneît să constituie patru indivizi diferiţi în felul care urmează : STRUCTURI DE LUMI 179
rotund astfel îneît să se poată imagina o lume W^ în care există Xt şi x2 şi nu x3 şi x^ şi o lume W2 în care există doar x:! si x4. Este clar în acest moment că indivizii se reduc la combinaţii de proprietăţi. Rescher (1973 : 331) vorbeşte despre lume posibilă ca despre un ens rationis sau ca despre „o abordare a posibilelor ca a unor constructe raţionale", şi propune o matrice (la care vom recurge în continuare) cu care se pot combina ansamblurile de proprietăţi esenţiale şi accidentale pentru a schiţa diferiţi indivizi. Deci Scufiţa Roşie, în cadrul poveştii care o construieşte, este doar coagularea spaţio-temporală a unei serii de calităţi fizice şi psihice (exprimate din punct de vedere semantic drept „proprietăţi"), printre care şi proprietăţile de a se afla în relaţie cu alte coagulări de proprietăţi, de a îndeplini anumite acţiuni şi de a suferi altele 4. Totuşi, textul nu enumera toate proprietăţile posibile ale acestei fetiţe : spunîndu-ne că este o fetiţă, încredinţează capacităţilor noastre de explicitare semantică sarcina de a stabili că este o fiinţă umană de sex feminin, că are două picioare eteaetera. Pentru a face aceasta, textul ne îndreaptă, exceptînd indicaţiile contrare, către enciclopedia care organizează şi defineşte lumea „reală". Cînd va trebui să opereze corecţii, ca în cazul lupului, ne va preciza că acesta „vorbeşte". Prin urmare o lume nara- 4 Este posibilă .şi o viziune mult mai atomistă. Dar ne limităm la a accepta ca primitivă noţiunea de proprietate ţi nu atît Pentru că este întrebuinţată în mod obişnuit de literatura curentă asupra lumilor posibile, cît pentru că traduce noţiunea de marcă semantică, semă, sau unitate culturală întrebuinţată ca in-terpretant (aceeaşi noţiune perciană de ground), pe care în contextul de faţă; referindu-ne ţi la Tratat, le considerăm deja fondate sub aspect categorial în cadrul teoriei semiotice. 5 80
LECTOR IN FABULA tivă împrumută — exceptînd indicaţiile contrare — proprietăţi ale lumii „reale" şi pentru a face aceasta, fără •irosire de energii, pune în mişcare indivizi recognoscibili, deja, ca atare, fără a-i reconstrui proprietate cu proprietate. Textul ne furnizează indivizii prin numele comune ■sau proprii. Aceasta se întîmplă din multe motive practice. Nici o lume narativă nu ar putea să fie total autonomă de lumea reală pentru că nu ar putea să contureze o stare de lucruri maximală şi consistentă, stipulînd ex nihilo întreaga ei mobilare cu indivizi şi proprietăţi. O lume posibilă se suprapune din belşug lumii „reale" a enciclopediei cititorului. Dar această suprapunere este necesară, nu numai din motive practice de economie, ci şi din motive teoretice mai radicale. Nu numai că este imposibil de stabilit o lume alternativă completă, dar este chiar imposibil de a descrie drept completă lumea „reală". Chiar şi dintr-un punct de vedere formal este dificilă producerea unei descrieri exhaustive a unei stări de lucruri maximale şi complete, se postulează eventual un ansamblu de lumi (vide). Dar în mod special, dintr-un punct de vedere semiotic, operaţiunea apare disperată : în Tratat (2.12 şi 2.13) am încercat să arătăm că Universul Semantic Global nu poate fi niciodată descris în mod exhaustiv deoarece constituie un sistem de inter-relaţii în continuă evoluţie şi în mod fundamental auto-■contradictoriu. Dat fiind că şi Sistemul Semantic Global ■este o pură ipoteză normatoare, nu sîntem în măsură să descriem lumea „reală" ca maximală şi completă. Pe bună dreptate o lume narativă îşi împrumută proprii indivizi şi proprietăţile lor din lumea „reală" de referinţă. Iată de ce putem continua să vorbim despre indivizi şi proprietăţi, chiar dacă doar proprietăţile ar trebui să apară ca primitive. Ei ne apar în lumile narative ca fiind deja constituite iar discuţia condiţiilor epistemologice de constituire reprezintă o problemă ce revine altor tipuri de cercetare referitoare la construcţia lumii experienţei noastre. Nu este o întîmplare că Hintikka (1969 a) leagă problema lumilor posibile de întrebările kantiene asupra posibilităţii de a cunoaşte Lucrul în Sine. STHUCTURI DE LUMI 8.4. Construirea lumii de referinţă în cadrul unei abordări constructiviste a lumilor potaie, chiar şi aşa-zisă lume „reală" de referinţă trebuie sâ fie înţeleasă ca un construct cultural. în Scufiţa Roşie considerăm ca „ireală" proprietatea de a supravieţui înghiţirii de către un lup, întrucâtva chiar şi In mod intuitiv, observăm că această proprietate contrazice cel de-al doilea principiu al termodinamicii. Dar cel de-al doilea principiu al termodinamicii este tocmai un dat al enciclopediei noastre. Este suficient să schimbăm enciclopedia şi ar avea valoare o entitate diferită. Cititorul antic care citea că Iona a fost înghiţit de un peşte şi a rămas trei zile in pîntecul său pentru a ieşi de acolo apoi intact, nu ,gâsea acest fapt în dezacord cu enciclopedia sa. Motivele pentru care apreciem enciclopedia noastră ca fiind mai bună decît a lui sînt extrasemiotice (de exemplu, considerăm că adoptînd enciclopedia noastră am reuşit să prelungim media de viaţă şi să construim centrale nucleare), clar, fără îndoială pentru cititorul antic, povestea Scufiţei Roşii ar fi fost verosimilă pentru că era în acord cu legile lumii „reale" 5. Aceste observaţii nu tind să anuleze în spirit idealist, lumea „reală", afirmînd că realitatea este un construct •cultural (chiar dacă, fără îndoială, modul nostru de a descrie realitatea este unul) : ele urmăresc un rezultat operativ precis în cadrul unei teorii a cooperării textuale. într-adevăr, dacă diferitele lumi textuale posibile se suprapun, după cum am spus, lumii „reale" şi dacă lumile textuale sînt constructe culturale, cum am putea compara Un construct cultural cu ceva eterogen şi le-am face reciproc transformabile ? Evident făcînd omogene entităţile care trebuie comparate şi transformate. De aici, rezultă necesitatea metodologică de a trata lumea „reală" ca pe un construct ; ba chiar, de a arăta că de fiecare dată cînd comparăm o serie posibilă de evenimente cu lucrurile aşa
182
LECTOR IN FABULA cum sînt, ne reprezentăm, de fapt, lucrurile aşa cum sînt sub formă de construct cultural, limitat, provizoriu şi ad~h oc. O lume posibilă, cum am spus în 8.2., face parte di:, sistemul conceptual al unui subiect oarecare şi depinde de scheme conceptuale. Potrivit teoriei lui Hintikka (1969 a) lumile posibile se împart micele care sînt in acord cu atitudinile noastre prepoziţionale şi cele"care nu sint în acord. în acest sens, angajamentul nostru faţă de c lume posibila reprezintă, cum spune Hintikka, un fapt „ideologic". Ni se pare că prin „ideologic", în acest caz, trebuie să înţelegem „ceva care depinde de enciclopedie". Dacă n crede că p, spune Hintikka, asta înseamnă că p are valoare în toate lumile posibile compatibile cu părerile lui a. Părerile lui a pot fi şi opinii foarte banale care se referă la o serie de evenimente oarecum particulare, dar fac parte din sistemul mai vast al acelor păreri ale lui a care formează enciclopedia sa (dacă a crede că un anumit cîine muşcă este şi pentru că socoteşte adevărată propoziţia conform căreia dinii sînt animale care pot să-l muşte pe O7?zj. A crede că lona poate fi înghiţit de o balenă fără grave consecinţe pentru sănătatea sa, este pentru că enciclopedia sa acceptă acest fapt drept raţional şi posibil (el crede că adversarul lui poate să-i ia turnul cu un cal pentru1 că structura tablei de şah şi regulile şahului fac în mod structural posibilă această mişcare). Un individ medieval ar fi putut să spună că nici un fapt din experienţa sa nu a contrazis vreodată enciclopedia în ceea ce priveşte obiceiurile balenelor. Acelaşi lucru s-ar fi întîmplat în ce priveşte existenţa licornelor ; ba chiar, competenţa sa enciclopedică ar fi influenţat, atît de profund, sub forma de scheme mentale şi expectative, dinamica sa perceptivă, încît ajutat de un anume ceas al zilei şi de desimea pădurii, ar fi putut „să vadă" eu* uşurinţă o licornă, chiar dacă noi considerăm că n-ar fi făcut decît să aplice eronat o schemă conceptuală la acel tip de mediu stimulant, care nouă ne-ar fi îngăduit să percepem un cerb. Deci. lumea de referinţă a lui a este un construct enciclopedic După cum sugerează Hintikka, (1969) nu există nici un STRUCTURI UE LUMI 183
Ce se întîmplă însă cînd sîntem scutiţi de acest act de prudenţă metodologică ? Luăm în consideraţie alte lumi posibile ca si cum le-am privi dintr-o lume privilegiată, dotată cu indivizi şi proprietăţi deja date, şi aşa-zisa identitate prin intermediul lumilor (transworld identity) devine putinţa de a fi concepute sau credibilitatea altor lumi din punctul de vedere al lumii noastre6. Să refuzăm acest mod de a vedea lucrurile nu înseamnă să negăm că, de fapt, noi avem experienţa directă a unei singure stări de lucruri, şi anume a aceleia în care ne aflăm. înseamnă doar că dacă .vrem să vorbim despre stări de lucruri alternative (sau de lumi culturale) trebuie să avem curajul metodologic de a reduce lumea de referinţă la măsura lor. Atît timp cit facem teoria lumilor posibile (narative sau riu). Dacă trăim, pur şi simplu, atunci trăim în lumea noastră fără să fim cuprinşi de îndoieli metafizice. Dar aici nu este vorba de „a trăi" : eu trăiesc (spun : eu care scriu am intuiţia că sînt viu în singura lume pe care o cunosc), dar în momentul în care construiesc o teorie despre lumile narative posibile decid (din lumea pe care o experimentez în mod direct) să procedez la reducţia acestei lumi la un construct semiotic pentru a o compara cu lumile narative. Aşa după cum beau apă (proaspătă, dulce, limpede, murdară, caldă, minerală) dar în momentul în care vreau să o compar cu alţi compuşi chimici o reduc la o formulă de structură. Neacceptînd acest punct de vedere se întîmplă, ceea ee am deplîns, şi pe bună dreptate, în criticile deja citate aduse teoriei lumilor posibile : de exemplu, concep-îibilitatea unei lumi alternative este în mod fraudulos
184
LECTOR IN FABULA redusă Ia conceptibilitati a psihologică. în exemplul lui Hughes .şi Cresswell, citat la nota 6, se spune, de exemplu. că din lumea mea pot să concep o lume fără telefoane, în timp ce dintr-o lume fără telefoane nu se poate concepe una cu telefoane. Obiecţia evidentă este : cum vor fi făcut Meucci sau Graham Bell ? Desigur, că de fiecare dată cind se vorbeşte despre posibile stări de lucruri apare tentaţia de a le interpreta din punct de vedere psihologic: noi ne aflăm în lumea noastră şi acest in-der-welt-sein al nostru face astfel încit să conferim un fel de statut oreferenţial situării hic et nune. E curios să vedem că la limitele extreme ale formalizării logice se întrezăreşte sensul lui Lebemivelt constrîngîndu-i pe adepţii lui Russel să devină, fără să vrea, adepţii lui Husserl7. Dar pentru a evita acest risc nu ne rămîno decît să considerăm lumea de referinţă drept construct cultural şi să-l construim ca atare, cu toate sacrificiile pe care această situaţie le implică. Desigur, intuitiv este dificil să considerăm dintr-urs punct de vedere neutru, două iumi Wj şi W2 ca şi cum; ar fi independente de lumea noastră de referinţă şi, chiar mai dificil, să o considerăm pe aceasta din urmă ca pe o lume Wo nediferenţiată structural (nici mai bogaţi şi nici mai privilegiată) decit celelalte. La o privire mai atentă este chiar efortul pe care l-a făcut filozofia modernă, de la Montaigne Ia Locke, eînd a încercat să compare obiceiurile „noastre" cu acelea ale popoarelor sălbatice, evitînd prejudecăţile axiologice ale etnocentris-mului. Pe de altă parte şi în filozofia limbajului s-a spus în mai multe rînduri (a se vedea, de exemplu, Stalnaker, 1.976) că „prezent" sau „actual" (ca referire la lumea noastră) este doar o expresie indicială — sau un comutator cum sînt pronumele personale sau expresii ca j qui (aici) şi J ora (acum), j O expresie ca | ii mondo attuale di riferimento | lumea actuală de referinţă j indică oricare lume din care un locuitor judecă şi-i evaluează pe cei-
STRUCTURI DE LUAU 185
Aşadar, de acum înainte vom considera expresii ca „accesibilitate" .sau „conceptibilitute" ca simple meta-'lorecâro fac aluzie la problema structurală a iransfor-mabilităţii reciproce între lumi după cum vom vedea. Pe de altă parte, să fie clar că noţiunea de „concepti-bilitate" nu trebuie confundată cu „compatibilitatea cu atitudinile prepoziţionale ale vorbitorului". O atitudine propoziţională depinde de adoptarea unei anumite enciclopedii şi, deci nu are nimic de-a face cu evenimente psihologice precum conceptibilitatea : este vorba despre corespondenţa formală între două constructe. Lumea Bibliei ar trebui să fie „accesibilă" unui cititor medieval pentru că forma enciclopediei sale nu contrazice forma enciclopediei biblice. Problema noastră trebuie, deci, să se refere doar la transformabilitatea între structuri. 8.5 Problema „proprietăţilor necesare" Să construieşti o lume înseamnă să atribui anumite proprietăţi date unui anumit individ. Mai trebuie Să spunem că unele din aceste proprietăţi sînt privilegiate faţă de altele — le numim deci „necesare" -— şi că prin urmare rezistă mai mult decît. altele la procesele; de punere în latenţă ? Ce vrea să spună logica lumilor posibile cînd defineşte adevărurile necesare ca fiind acelea valabile în oricare lume ? Aici atingem în treacăt acea problemă care este cunoscută în semantica filozofică sub numele de „raport de implicitare" (entailment). Să vedem ce soluţie putorii da acestei probleme din punct de vedere al unei semiotici a cooperării textuale. în O dramă foarte pariziană (Un drame bien parisien), aoul şi Marguerite, în capitolul al doilea, după cearta &e la teatru, se întorc acasă într-un coupâ. Ce face cititorul cînd întîlneşte acest lexem ? Printr-o operaţie ele-
186
LECTOR IN FABULA mentară de explicitare semantică, eî deduce că un coupt este o trăsură | acesta este un coupe | implicitează „aceasta este o trăsătură" şi care, pe deasupra, este şi un vehicul. Totuşi, dicţionarele" spun că un coupe este „o trăsură scurtă cu patru roţi, închisă, cu o bancă pentru două persoane înăuntru şi o bancă afară în faţă pentru vizitiu", în dicţionarele englezeşti el este, uneori, confundat CU un brougham, chiar dacă în enciclopediile mai pretenţioase se precizează „un broughams poate avea indiferent două sau patru roţi şi că, în orice caz, arc scaunul pentru vizitiu în spate". Cu toate acestea, există un motiv pentru care multe dicţionare fac această confuzie : ambele vehicule sînt „trăsuri burgheze", diferite de trăsurile mai populare ca omnibus-ul, care pot să transporte şi şaisprezece călători (desigur, aceste date sînt extrase din enciclopedia în vigoare în epoca în care a fost scrisă povestirea lui Allais, altfel ar trebui să luăm în considerare cazul unui cititor cu un cod foarte restrîns care consideră că un coupe este un tip de automobil). Acum trebuie să recunoaştem că proprietăţile unui coupe devin mai mult sau mai puţin necesare (sau accidentale) doar faţă de topicul narativ, pentru care necesitate — sau esenţialitate ar constitui doar materie de comparaţie contextuală. Cînd se compară un brougham cu un coupe, poziţia vizitiului devine diagnostică în timp ce faptul că (ambele) sînt închise rămîne în planul dci (pentru proprietăţile diagnostice cf. Nida, 1975). O proprietate diagnostică este aceea care permite să se identifice fără ambiguitate clasa indivizilor la care ne referim în contextul unei lumi contextuale date (cr. şi Put-nam, 1970). In capitolul respectiv, topicul dominant este constituit de faptul că cei doi eroi se ceartă ; un sub-topic este faptul că pleacă acasă. Ceea ce rămîne implicit (şi B Au fost consultate : The Encyclopedia Americana, Grand JMctionnaire du XIX Siecie (Larousse* 1869), The Encyclopedia Britannica (1876), The Oxford English Dictionary, Webster's Dic-tionary (1910), Nuovissima Melzi (1905 ; unde "brum » coupe")- STRUCTURI OK LUMI 187 râmîne materie de inferenţă, cu ajutorul a diferite scenarii comune) este că Raoul şi Marguerite, fiind o pereche burgheză onorabilă, trebuie să-şi rezolve problema In particular. Deci. au nevoie de o trăsură burgheză închisă. Poziţia vizitiului contează foarte puţin. O cabrioletă, cu acoperişul pliant, de obicei deschis, nu ar folosi în cazul lor, un brougham — da. într-o versiune engleză a aceluiaşi texta coupe-ul va fi tradus cu hansom cab — care este o trăsură cu aceleaşi proprietăţi ca ale unui brougham. Totuşi, se pare că aici există o anumită deosebire între faptul de a fi o trăsură (proprietate implicitată de •către coupe) şi a avea patru roţi : într-adevăr expresia (28) Questo e un coupe ma nou e un veicolo (Acesta este un coupe dar nu este un vehicul) nu poate fi susţinută din punct de vedere semantic în timp ce
(29) Questo e un coupe ma non ha quattro ruote (Acesta este un coupe dar nu are patru roţi) este acceptabilă. Există, deci, o oarecare diferenţă între proprietăţile necesare din punct de vedere logic şi proprietăţile accidentale sau factuale şi, din momentul în care au fost. acceptate unele postulate de semnificat (Carnap, 1952). un brougham este în mod necesar o trăsură şi un vehicul în timp ce doar accidental are două sau patru roţi10. Totuşi diferenţa între proprietăţi necesare şi proprietăţi accidentale depinde de un fel de efect „optic". Să încercăm să ne întrebăm de ce nici un dicţionar şi nici o enciclopedie, în definirea unui brougham. nu menţionează capacitatea sa de a se mişca, de a fi tras de cai, " Este vorba despre traducerea făcută de Fred Jameson Pentru ediţia americană a eseului nostru despre Un drame bien parisien.
LECTOR IN FABULA STRUCTURI DE LUMI 189
NECi patru sau doua rcţi patru sau doi pasageri acoperiş închis scaun posterior ACCIDENTAL de a fi din lemn şi metal Răspunsul evident este . pentru că aceste proprietăţi sînt incluse din -punct de vederi semantic in proprietatea, explicită, de a fi o trăsură Dacă nu ar exista acest fenomen de includere (un termen îl impiicitează pe aitul .şi acesta la rîndul său, i) impticitează pe al treilea), o reprezentare „detaliată" a brougham-ului ar trebui sâ aibă formatul care urmează trcujliam conţinător, mobil — incluse în vehicul ■incluse in trăsură 4(2) roţi 4(2} pasageri acoperiş închis scaun posterior , La drept vorbind această reprezentare ar trebui să fie şi mai „detaliată", dat fiind câ şi „habitaclu", „mobil" şi „cal" ar trebui să fie, la rindul lor interpretaţi şi aşa la infinit Din fericire, poi avem la dispoziţie un fel de stenografie metalingvistîcă : pentru a economisi timp şi spaţiu evităm să explicităm într-o enciclopedie acele proprietăţi pe care enciclopedia le-a înregistrat deja sub titlui at- caracter hiperonimic (cum e „trăsură"), astfel câ ele pot fi aplicate nu numai la coupe şi la brougham> ci şi la victorie, la berline, la landoun. la căleşti şi la trăsuri Dat fiind ca există semioză nelimitată şi fiecare semn este interpretabil prin alte senine, dat fiind că fiecare termen este o aserţiune rudimentară şi fiecare aserţiune este un argument rudimentar, trebuie să ieşim de aici într-un fel oarecare : şi se stabilesc reguli economice de implicitare. Procedeele de implicitare servesc, deci, la abrevierea listei potenţial infinite de proprietăţi factuale. într-o reprezentare semantică absolut „detaliată" nu ar exista diferenţe între proprietăţi necesare şi proprietăţi faetuale sau accidentale. Aşa cum, în exemplele de postulate de semnificat date de Carnap, constituie deopotrivă un fapt de implicitare a spune că un holtei este un mascul adult necăsătorit sau că corbii sînt negri. Este adevărat că în perspectiva lui Carnap există o diferenţă între L-adevăruri şi adevăruri sintetice, în-ţelegîndu-se prin L-implicitare „un explicatum pentru implicitarea logică sau entailment" (Carnap, 1947 : 11) ; astfel îneît implicitare sau entailment este înţeles ca un caz de adevăr analitic. In acelaşi fel, ar trebui să se spună că un coupe şi un brougham rămîn din punct de vedere analitic, vehicule, în timp ce doar în mod factual au caracter burghez. Dar asupra acestei probleme, ni se pare, că a răspuns, deja, într-un mod excelent, Quine în Tivo dognias of empiricism (1951) cînd şi-a dezvoltat critica faţă de concepţia carnapiană. Că un coupe este o trăsură este tot atît de empiric (tot atît de dependent de convenţiile noastre semantice) ca şi noţiunea istorică în virtutea căreia a fost privilegiat de un public burghez. Quine observa că, dacă prin adevăr analitic se înţelege un adevăr logic de tipul (30) Nessun uomo non sposato 6 sposato (Nici un bărlyat necăsătorit nu e căsătorit) nimeni nu se îndoieşte de adevărul incontestabil al acestei tautologii. Dar este altceva să spui (31) Nessuno scapolo e sposnto (Nici un holtei nu c căsătorit) sau, în cazul nostru nici unui cou]Je nu-i lipsesc proprietăţile de a fi o trăsură. Pentru că într-un asemenea caz 190
LECTOR IN FABULA STHUCTUR1 DE LUMI 191 avem doar înregistrarea lexicografică a unei întrebuinţări semantice curente. Ceea ce contează în a face adevărată sau falsă această propoziţie este sistemul general al ştiinţei care, ca ansamblu solidar, stabileşte care pro-poziţii trebuie să-i constituie centrul (şi de aceea le accepta ca evidente din punct de vedere analitic) şi care constituie periferia, discutabilă, de revăzut, supusă stipu-lărilor tranzitorii : „Ştiinţa în totalitatea sa se aseamănă unui cîmp de forţă ale cărui puncte limita sînt experienţa". Că în Elm Street există sau nu o casă din cărămizi ne apare ca un fapt contingent pentru că nu pare -capabil să deranjeze centrul sistemului. Dar faţă de totalitatea sistemului, nu există diferenţă între o lege fizică şi faptul că în Elm Street există o casă din cărămizi : noi (ştiinţa) decidem căror propoziţii trebuie să le conferim rolul de adevăr, a cărui discutare ar pretinde reorganizarea domeniului global şi cărora, nu u. Cultura părinţilor noştri este un ţesut de enunţuri. In mîinile noastre el se dezvoltă şi se schimbă, prin noi revizuiri şi adaosuri mai mult sau mai puţin arbitrare şi deliberate^prilejuite mai mult sau mai puţin de continua stimulare a organelor noastre de simţ. Este o cultură cenuşie, neagră de fapte şi albă de convenţii. Dar nu am găsit nici un motiv substanţial pentru a trage concluzia că există în ea fire complet negre şi altele complet albe. {Quine, 1963). Legile de implicitare semantică sînt elemente ale unui sistem global de acest tip : „în ce priveşte fundamentul epistemologic obiectele fizice şi zeii diferă doar prin grad şi nu prin natura lor. Atît unul cît şi celălalt tip de entitate intră în concepţia noastră doar ca postulate 11 Ne vine în minte discuţia lui Kuhn (La slruttura deliu rivoluzioni scientijiche, Torino, Einaudi, 1969) ; toţi fizicienii sînt interesaţi de mecanica cuantică „dar nu reţin toţi aceleaşi aplicaţii ale acelor legi şi de aceea nu sînt influenţaţi toţi în acelaşi mod de schimbările care intervin în practica mecanicii cuantice" ; deci o .schimbare care se reflectă doar asupra uneia din aplicaţiile teoriei va li revoluţionară (adică va obliga la revizuirea întregului sistem teoretic) doar pentru o parte din fizicieni. culturale". Orice propoziţie sintetică ar avea dreptul să-devină o propoziţie analitică „dacă am face rectificări suficient de severe în vreo altă parte a sistemului". Este straniu că a trebuit să-l chemăm în ajutor tocmai pe Quine pentru a ajunge la o definiţie a proprietăţii aplicabilă în domeniul unei teorii textuale a lumilor posibile — acolo unde conceptul vine din acea logică modală cu care a polemizat Quine întotdeauna. Dar el poate nu ar fi avut nimic de obiectat acestei noţiuni a lumii posibile. Putem deci să tragem concluzia că diferenţa între sintetic şi analitic depinde de determinarea centrului şi a periferiei unui sistem cultural global şi omogen (oricare ar fi formatul său !). Acum, putem accepta definiţia lui Chisholm (1976 : 6) pentru care o proprietate „devine necesară într-o descriere oarecare". Să luăm din nou în considerare proprietăţile relevante (dar pe care le vom fi neglijat pentru a ne face exemplul mai uşor de manipulat) ale celor trei tipuri de trăsuri menţionate mai sus, potrivit demersului unei analize semantice dintre cele mai simple (în care -j-semnifică prezenţa proprietăţii, — înseamnă absenţa şi O=nedeterminat). Cr-r.ţi- mo- Ca Cu Aioj-f- 2 4 Scaun nii'T di cai roţi riş pas. roţi ant. Închis brougham hansom cab >-'oupe P —
Proprietăţile de la 1 la 6 sînt relevante în contextul Dramei, în timp ce proprietăţile 7 şi 8 nu sînt şi pot fi eliminate (fie de autor, fie de cititor). Dar dacă pentru solicitarea coupe-ului ar apărea directorul Muzeului Trăsurilor, tocmai proprietăţile de la 3 la 8 ar deveni relevante, pentru că el vrea ceva care se deosebeşte atît de o ricşă cît şi de un brougham. în rest, are puţină importanţă dacă coupe-ul care urmează a fi expus funcţionează încă şi poate într-adevăr să adăpostească persoane 392
LECTOR IN FABULA (şi un model de carton s-ar potrivi la rigoare). Fiecare îşi alege proprietăţile sale necesare. Dar e clar că în acest moment termenul de „necesare1 pare ambiguu (şi într-adevăr în 8.15. îl vom folosi în alte scopuri). Spunem atunci că în descrierea proprietăţilor unui individ într-o lume textuală sîntera interesaţi să favorizăm acele proprietăţi care rezultă a fi esenţiale în realizarea scopurilor topicului a. 8.6. Cum se determină proprietăţile esenţiale Esenţialitatea unei proprietăţi este topico-sensibilă. Topicul textual este cel care stabileşte care trebuie să fie structura minimă a lumii pusă în discuţie. Aceasta structură nu poate să fie niciodată globală şi completă, ci reprezintă un profil sau o perspectivă (a lumii în discuţie). Profilul este util pentru interpretarea unei porţiuni textuale date. Dacă soacra mea s-ar întreba : (32) Cosa sarebbe aceaduto se mio genero non avesse sposato mia figlia ?
lagărului de la Da- Yüklə 1,19 Mb. Dostları ilə paylaş:
|