Apoftegmele Părinţilor contemporani
Fireşte, şi zicerile şi apoftegmele marilor duhovnici contemporani exercită asupra credincioşilor noştri o atracţie evidentă. Cine nu cunoaşte astăzi, de pildă, cuvântul Părintelui Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”, sau zicerile Părintelui Paisie: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”, sau „Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai”?
Mulţi credincioşi le-au auzit şi le-au ţinut minte, în primul rând pentru că au în ele acea notă de spontaneitate, prospeţime şi dulceaţă specifică rostirii mai mult decât scrisului.
Cînd le citesc de prin cărţi parcă şi aud glasul Părintelui care le-a rostit. Mulţi credincioşi mărturisesc acest lucru. Cel mai adesea mi se întâmplă asta când citesc cuvintele Părintelui Teofil. Vocea inconfundabilă a dânsului le însoţeşte şi parcă le dă o putere şi mai mare. Acesta-i avantajul celor care „culeg” direct de la sursă astfel de ziceri.
La fel putem vorbi şi despre cuvintele Părintelui Arsenie Boca, atât de citite şi citate în ultima vreme. Pe câţi prieteni sau credincioşi nu i-am auzit rostind ziceri de-ale Părintelui, sau în câte predici nu am auzit deja celebrele cuvinte: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”; „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.”; „Mustrarea învinge, dar nu convinge.”; „Cine face curte nu face carte.”; „Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc.”; „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”?
Poate mai mult decât oricare alt duhovnic de la noi, Părintele Arsenie Boca are o mulţime de astfel de cuvinte care au o expresivitate proprie celebrelor apoftegme din Pateric. Oricine a citit măcar o predică a Părintelui, se poate convinge de această realitate. Zicerile, sentinţele Sfinţiei Sale, atât de aparte formulate, îl arată pe Părintele Arsenie ca pe un om cu o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune.1
Acesta este unul din motivele pentru care am socotit ca foarte binevenită realizarea, în partea a 2-a a lucrării de faţă, unei Sinteze a gândirii Părintelui Arsenie Boca, deci relizarea unei antologii, care să cuprindă cu precădere acele cuvinte scrise într-un limbaj aforistic.2 Un alt motiv care m-a determinat să fac această selecţie, este latura practică pe care am avut-o în vedere, adică folosul duhovnicesc al cititorilor.
Zicerile şi fragmentele cuprinse aici au fost selectate din mai multe surse, pe care le voi enumera în cele ce urmează:
Dostları ilə paylaş: |