Crăciunescu Ștefan-Viorel fotbal az momentul 0 2017 cuvânt înainte

Problema specializării:

1. Jucătorii au nevoie de specializare pe posturile pe care dau randament maxim, de aceea veți vedea o greșeală imensă a antrenorilor cu „forțarea” jucătorilor să evolueze pe posturi pe care nu numai că nu sunt obișnuiți, dar, prin calitățile lor, nu sunt recomandați pentru acel post.

Despre specializare vorbim și cazul în care anumiți jucători trebuie să își însușească obligatoriu anumite procedee tehnice.

Cel mai edificator în acest sens avem un alt exemplul negativ din partea lui Guardiola, care alege portarii luând în calcul într-o proporție prea mare calitatea jocul de picior.

Din cauza acestui aspect am văzut goluri primite în urma obsesiei de a juca aproape, riscant, combinativ, în toate situațiile (chiar și în condiții de inferioritate zonală, atât la portari, cât și la fundași sau alți jucători aflați pe faza defensivă).

Aș remarca și o lipsă de proporționalitate în ceea ce privește partea financiară.

Cum poți ca manager să-l achiziționezi pe Claudio Bravo, un portar bun ce-i drept, dar la vârsta de 32 ani (chiar dacă la portari vârsta nu este un criteriu decisiv), la prețul de 18 mil. euro în condițiile în care avem Keylor Navas (Real Madrid) - 10 mil. euro, Marc Ter Stegen (Barcelona) - 12 mil. euro, Hugo Lloris (Spurs) - 12.6 mil. euro, Jan Oblak (Atl. Madrid) - 16 mil. euro, David de Gea (Manchester Utd.) - 25 mil. euro, Manuel Neuer (Bayern) - 30 mil. euro???

Versatilitatea, în primul caz, precum și un joc de picior bun al portarilor, în cel de-al doilea reprezintă plusuri și nu ar trebui în niciun caz să fie aspecte obligatoriu de însușit.

2. Antrenorii. Specializarea constă în bagajul de informații, caracterul, „ochiul format” pe care le au antrenorii (subiectul este dezvoltat separat în cadrul capitolului 2, secțiunea III).

3. Managerii. La nivel de club manageri pot fi „patroni (public sau privat)”, președinți, directori, antrenori, dar și toate tipurile de administratori etc.

Pe lângă aceștia, bineînțeles, avem conducătorii organismelor fotbalistice (F.I.F.A., U.E.F.A., F.R.F., L.P.F. etc.).

FALS se susține, probabil din cauza „modelului Burleanu” că la șefia FRF trebuie să fie un fost jucător. Repet, care este fundamentul???

Uităm oare că sub conducerea unui fost jucător la conducerea FRF s-a ajuns în situația în care din cauza unei dezafilierii îndoielnice a unui club de fotbal s-au stabilit despăgubiri foarte mari de către o instanță judecătorească, fapt ce poate aduce închiderea porților fotbalului din România???

Sau că în această perioadă România ajunsese în afara primelor 50 locuri în clasamentul mondial al națiunilor???

Chiar președinții FIFA și UEFA au ca pregătire de bază dreptul, nicidecum o carieră fotbalistică.

O decizie bizară a cluburilor din România o reprezintă cooptarea (mai ales imediat după retragerea din activitatea fotbalistică) a foștilor jucători, direct pe posturi cu putere decizională, mai ales asupra politicii de transferuri (ex. președinte, manager general etc.).

Totodată întâlnim cazuri în care antrenorului i se aduc jucători (de regulă liberi de contract) asupra cărora acesta nu are un cuvânt de spus, transferul fiind negociat exclusiv pe ruta impresar -„manager”.