Creaţie şi răscumpărare

Liturgie Cosmique: Maxime le Confesseur (Paris, Aubier, 1947), pp. 204-205; Părintele Balthasar citează Qu. Ad Thalass. 60 şi adăugă că Sfântul maxim ar fi luat partea scotistă în controversa scolastică, totuşi cu o calificaţie importantă: „Maxime de reste est totalment étranger au postulat de ce débat scholastique qui imagine la possibilité d’un autre ordre du monde sans péché et totalment irréel. Por lui la „volonté préexistente” de Dieu est identifique au monde des „idée” et des „possibles”: l’ordre des essences et l’ordre des faits coincident en ce poit suprème” (în ediţia germană, Koschiche Liturgie, s. 267-268). A se vedea Dom Polycarp Sherwood, O.S.B., „Ambigua primară a Sfântului Maxim Mărturisitorul” în Studia Anselmiana (Roma, 1955), fasc. 36, ch. 4, pp. 155ff.

288 Cea mai bună expoziţie a teologiei Sfântului Maxim este oferită de S.L. Epifanovich, Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Teologia Bizantină (Kiev, 1915; în rusă) cf. Capitolele despre Sfântul Maxim din cartea mea, Părinţii bizantini (Paris, 1933), pp. 200-227 (în rusă). Spre adăugare la cartea Părintelui van Balthasar, citată mai sus, am putea cerceta cu mare beneficiu „Introducerea” lui Dom Polycarp Sherwood despre Cele patru sute de capete despre milostenie ale Sfântului Maxim, Scriitori creştini antici, No. 21 (Londra şi Westminister, Md., 1955). Vezi deasemenea Lars Thunberg, Microcosmos şi mediator: antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul (Lund, 1965).

289 A se vedea definiţia „teologumenelor” de Bolotov, Thesen über das „Filioque,” oprima dată publicată fără numele autorului („von einim russischen Theologen”) în Revue Internationale de Théologie, No. 24 (Oct.-Dec., 1898), p. 682: „man kann fragen, was ich es auch eine theologische Meinung, aber eine theologische meinung derer, welche für einen jeden „Katholiken” mehr bedeuten als gewöhnlichte Theologen, es sind die theologische Meinungen der hl. Väter der einen ungeteilten Kirche, es sind die meinungen der Männer, unter denen auch die mit Recht hoi didaskaloi tês oikoumênes gennanten sich befinden.” Nici o „teologumenă” nu poate pretinde mai mult decât „probabilitate” şi nici o „teologumenă” nu poate fi acceptată dacă a fost dezaprobată clar de o pronuncţie „dogmatică” sau autoritativă a Bisericii.

290 „Pururea Fecioria maicii Domnului” a apărut original în Maica lui Dumnezeu, editat de E.L. Mascall (Londra: Tipografia Dacre, 1949), pp. 51-63. Retipărit cu permisiune.

291 „Taina Cincizecimii” a apărut original în Jurnalul Frăţietăţii Sfântului Alban şi a Sfântului Serghei, Nr. 23 (Londra, 1934), pp. 29-35. Retipărit cu permisiunea autorului. „Consensus Ecclesiae” a apărut în Nr. 24 al aceluiaşi.

292 „Despre cinstirea sfinţilor” a apărut original în Jurnalul Frăţietăţii Sfântului Alban şi a Sfântului Serghei (Nr. 2). Retipărit cu permisiune.

293 „Sfintele Icoane” a apărut original ca şi un editorial în Periodicul Seminarului Teologic Sfântul Vladimir, Vol. 2, No. 3 (Primăvara, 1954).

 „Nemurirea sufletului” a apărut mai întâi ca şi „Învierea vieţii” în Buletinul Universităţii Harvard, Divinity School, XLIX, No. 8 (Aprilie, 1952), 5-26. Retipărit cu acordul autorului.

294 L’esprit de la Philosophie Médiévale (2 ed., Paris, 1944), p. 179.

295 Agape şi Eros: Istoria Ideii Creştine despre Iubire (Londra, 1938), II:I, pp. 64 ff.

296 Autorul identificat ca şi Joseph (sau John) Pitts, dar nu se ştie nimic despre om. Numele apare doar în vechile cataloage (de la British Museum) şi bibliografi. Cărţile titlu sunt prea lungi pentru a fi redate aici deplin. Amblele cărţi au fost publicate în 1706. Dodwell şi-a apărat poziţia sa într-o carte: O apărare preliminară a discursului epistolar, cu privire la distincţia dintre suflet şi duh (Londra, 1707). Punctul de început al lui Dodwell pare să fie Sfântul Irineu; s. Dissertationes in Irenaeum, auctore Henrico Dodwello, A.M., etc, Oxoniae, 1689, p. 469 ff. – Tratez aici toată controversa într-un alt eseu de la meu, Problema omului în teologia şi filosofia engleză a secolului al XVII-lea, care v-a fi publicată scurt.

297 Gilson, 179, n. 1.

298 A. E. Taylor, Platon: omul şi lucrările lui, p. 176; cf. J. Leberton, Historie de la Dogme de la Trinité, t. II (Paris, 1928), p. 635 ff.

299 Cf. articolului meu: „Idea Creaţiei în Filosofia creştină,” The eastern Churches Quarterly, VIII, Număr suplimentar: natură şi har, 1949; s. deasemenea Gilson, op. cit., ch- IV: „Les êtres et leur contingence,” p. 63 ff.

300 Gilson, Dumnezeu şi filosofia, 1941.

7^a se poate disputa dacă traducerea (de Cassiodorus) este de încredere.

301 Înregistrarea disputei între Atanasie Caravella, episcop de Hiera şi Neofitus Patellarius, mitropolitul Cretei cu participarea lui Panagiotis Nicosius, celebrul dragoman de Porta care a fost instrumentul publicării „Mărturisirii Ortodoxe” a lui Petru Movilă în Olanda şi a Faptelor Sinodului de la Ierusalim în 1672 a fost publicată de Arhimandritul Arsenie (Ivascenko). „Descrierea Manuscrisului aflat în Biblioteca Mănăstirii Muntelui Sinai,” Khristianskoe Chtenie, 1884, Iulie-august, pp. 181-229.

302 Acest puncta fost tratat foarte bine de Hermann Schultz în valoroasa sa carte: Die Voraussetzungen der christlischen Lehre von der Unsterblichkeit (Göttingen, 1861).

303 Londra: S.P.C. K., 1951.

1^0a Op. cit., p. 70. În ritualul estic Ioan 1: 1-17 este lecţia de Paşti şi nu de Crăciun (ca în Occident).

304 Slujba Înmormântării Morţilor, în Hapgood, Cartea de slujbe a Sfintei Biserici Ortodox-Catolice Apostolice, etc., Ediţie revizuită (New York, Association Press, 1922).

305 Cuvântul καινός după folosinţa Noului Testament nu înseamnă numai ceva nou, ci ceva final, „care aparţine împlinirii finale.” Se pare că acest cuvânt are în întregime un accent eshatologic. Cf. Articolul lui Behm sub voce din Dicţionarul lui Kittel.

306 Sfântul Maxim, Quaest. ad Thalassium, qu. 39, sch. 3, Capita,. Quinquies cent. II. 39. Urs von Balthasar, Kosmische Liturgie: Maximus der Bekenner (Freiburg i.Br., 1941), 367 ff (sau ediţia franceză Paris, 1947, pp. 265 ff). Din nefericire interpretarea lui Balthasar este cel puţin incompletă.

307 „Ultimele lucruri şi ultimele evenimente” a apărut original în Teologia lui Emil Brunner, editat de C. W. Kegley (New York: Macmillan Co., 1962), pp. 207-224.

308 Hans Urs von Balthasar, „Eschatologie,” Fragen der Theologie Hueute. Feiner, Trütsch, Böckle, editorii (Zürich: Köln, 1958), pp. 403-421.

309 Brunner, Eternal hope, (Philadelphia: The Westminister Press, 1954).

310 Brunner, The Mediator (London: Lutterworth Press, 1949), p. 346.

311 Ibid., 346.

312 Brunner, Nădejdea veşnică, p. 138.

313 Ibid., p. 178.

314 Ibid. p. 148.