CRIMINALISTICA
Notiunea, obiectul, metodele si principiile criminalisticii
-
NOTIUNEA
Apararea ordinii de drept presupune nemilocit combaterea eficienta prin metode stiintifice, pe baza si in spiritul legii, a faptelor antisociale, cu prioritate a celor pe care societatea a inteles sa le sanctioneze prin normele sale penale.
O prima forma de protectie a societatii a reprezentat-o initierea unui sistem de legi prin care se arata si se sanctioneaza ceea ce nu este permis sau considerat periculos.
Nu numai normele de drept sunt suficiente in acest sens dar si conceperea unui mod de actiune in vederea descoperirii actului ilicit si a celor implicati in incalcarea legii.
Pornind de la forme empirice de lupta cu criminalitatea, concepute de catre Vidoq – reprezentand siguranta publica pariziana pe timpul lui Napoleon, au urmat treptat aparitie primelor elemente ale stiintei ce trebuia sa slujeasca adevarului.
Astfel, o serie de profesionisti ai dreptului au inteles ca pentru solutionarea cauzelor penale numai simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta. Penalistii dreptului modern au argumentat cu succes ca trebuie sa se recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realitatii precum si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale. Astfel a devenit necesar crearea unui sistem stiintific coerent, destinat investigarii faptelor penale.
Fondatorul noii stiinte judiciare este judecatorul austriac de instructie HANS GROSS care in anul 1893, „Manualul judecatorului de instructie”, reeditat in scurt timp sub denumirea „ Manualul judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii”.
In acest sens si-a facut aparitia pe langa stiinta investigarii faptelor penale si CRIMINALISTICA. Intemeietorul ei a definit-o ca o stiinta a starilor de fapt in procesul penal.
Din analiza majoritatii punctelor de vedere exprimate in literatura de specialitate, continutul notiunii de criminalistica poate fi definit astfel:Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar care insumeaza un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.
Criminalistica este privita ca o stiinta care este intr-un continuu progres, punand la indemna instantelor civile si penale deopotriva mijloace noi pentru aflarea adevarului, mijloace pe care justitia le foloseste din plin – Ilie Stoenescu si Savelly Zilberstein „ Tratat de drept procesual civil”
-
OBIECTUL CRIMINALISTICII
Conturarea obiectului propriu criminalisticii prezinta importanta pe cel putin 2 planuri:
-
evidentierea aportului sau particular in aflarea adevarului;
-
a sublinia unitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei si anume medicina legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara.
Principalele directii in care actioneaza criminalistica sunt urmatoarele:
-
initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiuni, incepand cu urmele specifice omului si continuand cu cele ale armelor sau instrumentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice in vederea identificarii persoanelor sau obiectelor;
-
studierea si adaptarea la necesitatiile proprii criminalisticii a unor metode din alte domenii ale stiintei cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei si matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activitatii de prevenire si combatere a infractiunilor;
-
elaborarea de reguli si procedee tactice in vederea efectuarii unor acte de urmarire penala;
-
studierea practicii judiciare in vederea valorificarii stiintifice si generalizarii experientei pozitive rezultate din activitatea organelor de urmarire penala pe linia investigarii infractiunilor;
-
analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale pentru stabilirea celor mai adecvate procedee de combatere si de prevenire a lor, inclusiv de identificare a autorilor acestora;
-
perfectionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infractiuni, cu preponderenta a celor care aduc atingere unor valori sociale deosebite, cele care sunt savarsite cu violenta si in general a faptelor penale care prezinta dificultati de investigare;
-
elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.
-
METODELE CRIMINALISTICII
Avand in vedere obiectul propriu de cercetare a acestei stiinte, criminalistica are metode specifice de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte dar aplicate in mod particular,potrivit obiectului sau:
-
La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de cunoastere cum sunt observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului criminalisticii. De ex., metoda comparativa este fundamentala in procesul de identificare a persoanelor si obiectelor, ea constituind baza metodologica a activitatii de expertiza criminalistica.
-
Metodele adaptate la specificul criminalisticii din alte domenii stiintifice, metode de analiza fizico-chimica a urmelor si microurmelor, metodele biologice de examinare a urmelor de secretii, tesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optica in radiatii vizibile sau invizibile, etc.
-
Metode de examinare proprii Criminalisticii care tin de particularitatiile obiectului sau de cercetare: metode destinate descoperirii si examinarii urmelor sau mijloacelor de proba, metode de identificare a persoanelor si cadavrelor semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase, metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute, etc.
-
Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala,elaborate atat pe baza generalizarii experientei organelor judiciare cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psiholodiei;
-
Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand prevenirea falsului, a furtului, etc.
-
CARACTERELE CRIMINALISTICII
Raportata la alte stiinte chemate sa participe la activitatea judiciara, medicina legala, drept penal si procesual penal, drept civil, criminalisticii ii sunt specifice anumite caractere:
-
Caracterul judiciar – are in vedere legatura criminalisticii cu activitatile de cercetare si urmarire penala. In foarte multe situatii activitatea consacrata solutionarii cauzelor penale este precedata de un proces laborios destinat strangerii probelor, clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata chiar a victimei. Astfe, acest proces incepe deseori cu cercetarea la fata locului si continua cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de proba, cat si cu alte acte de urmarire penala.
-
Caracterul autonom – obiectul criminalisticii este deosebit de cel al altor stiinte juridice. Astfel nici una dintre acestea nu-si propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a infractorilor. In domeniul prevenirii savarsirii de fapte antisociale, prezent in politica penala si comun tuturor ramurilor dreptului nostru, modalitatile de realizare se paticularizeaza in procedee sau masuri cu totul specifice criminalisticii.
-
CARACTERUL UNITAR – criminalistica este o stiinta cu o structura complexa, impusa de necesitatea rezolvarii unor probleme dintre cele mai diverse. Pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, criminalistica poate fi structurata in urmatoarele parti principale:
-
Tehnica criminalistica – cuprinzand ansamblul metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor sau mijloacelor materiale de proba;
-
Tactica criminalistica – insumand totalitatea procedeelor si regulilor altele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmarire penale si in general de ancheta;
-
Metodologia criminalistica – vizand cercetarea unor categorii de infractiuni cum sunt infractiunile impotriva vietii, furturile, accidentele rutiere, navele sau aeriene, etc.
-
CARACTERUL PLURIDISCIPLINAR – in activitatea complexa de prevenire a fenomenului infractional, in lupta dusa de organele judiciare pentru descoperirea infractiunilor si identificarea autorilor este necesar a se recurge la mijloace, metode si procedee din ce in ce mai perfectionate si eficiente. Toate acestea nu pot reprezenta decat fie rezultatul cercetarii stiintifice criminalistice fie rezultatul celor mai noi cuceriri din quasitotalitatea domeniilor stiintei si tehnicii.
-
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CRIMINALISTICII
A analiza principiile fundamentale ale criminalisticii presupune in primul rand conturarea acestui sistem avandu-se in vedere specificul obiectului Criminalisticii si in al doilea rand rolul pe care il joaca aceasta stiinta in stabilirea adevarului.
-
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
-
PRICIPIUL LEGALITATII – fundamental pentru sistemul de drept. Acest principiu este stipulat atat in legea fundamentala cat si in normele penale. In acest sens dispozitiile codului penal art. 2 si dispozitiile codului de procedura penala art. 2 prevad ca intreaga activitate procesual penala, in consecinta, si aceea proprie investigarii infractiunilor, se desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii. Art. 2 cod penal prevede ca : „ Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte.” Avand in vedere dispozitiile legale, totalitatea activitatilor de cercetare criminalistica trebuie sa se desfasoare in deplina concordanta cu dispozitiile legii, cu respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, etc.
-
PRINCIPIUL AFLARII ADEVARULUI – Conform dispoz. Art. 3 cod proc. Pen. – „ in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele cauzei precum si cu privire la persoana faptuitorului.” Aflarea adevarului este rezultatul unei activitati complexe de investigare a faptelor si imprejurarilor concrete, obiective referitor la o anumita cauza. Criminalistica pune la dispozitie justitiei mijloace de cunoastere stiintifica a adevarului, descoperirea autorului faptei ilicite si strangerea probelor necesare in acest sens.
-
PREZUMTIA DE NEVINOVATIE – este o regula fundamentala ce guverneaza desfasurarea procesului penal. Astfel, orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal este prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra probele necesare dovedirii vinovatiei. In activitatea complexa de cercetare si analiza a urmelor unei infractiuni sau a mijloacelor materiale de proba, specialistii criminalisti trebuie sa caute elemente care pot stabili vinovatia dar si elemente de dovedire a nevinovatiei. Organele judiciare au datoria de a analiza cu atentie si responsabilitate probele puse la dispozitie, in scopul stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei.
-
STABILIREA UNEI INFRACTIUNI DETERMINA MODIFICARI MATERIALE IN MEDIUL INCONJURATOR – potrivit acestui principiu toate
faptele ilicite ale omului, ca de altfel toate activitatile sale produc modificari care din punct de vedere criminalistic se obiectivizeaza in urme ale infractiunii. Este unanim admisa teza conform careia nu exista infractiune fara urme, dar in practica pot fi intalnite si asa-numitele „crime perfecte”. Trebuie sa definim cateva notiuni.
-
Astfel, prin urma a infractiunii se intelege orice modificare materiala care intervine in conditiile savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Este necesar sa existe un raport cauzal intre fapta autorului si modificarea intervenita. Urma este interpretata nu numai ca o modificare materiala produsa de autorului faptei ci si ca o modificare determinata de victima unei agresiuni, dar ca o consecinta a infractiunii, ca de exemplu: muscaturile, zgarieturile, petele de sange de pe corpul sau imbracamintea agresorului, etc.
-
Notiunea de urma trebuie privita intr-un sens foarte larg , deoarece intelegem nu numai urma formata prin contactul direct a doua corpuri (urmele de maini, picioare, de dinti, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere) ci si urmele formate din resturi materiale (urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse, etc)
Printre activitatile pe care organele judiciare le desfasoara in cadrul procesului penal, aflam activitatea de identificare a persoanelor, obiectelor sau fenomenelor aflate in legatura directa, cauzala cu faptele incriminate de legea penala.
Identificarea – reprezinta activitatea de cautare si valorificare stiintifica a probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza acestei activitati sta principiul identitatii definit ca fiind o activitate prin care se stabileste identitatea persoanelor sau obiectelor pe baza trasaturilor si particularitatilor dinainte cunoscute.
Acest principiu capata anumite valente proprii determinate de natura scopului urmarit prin identificarea subiectilor infractiunii fie activi fie pasivi, cat si prin stabilirea exacta a tuturor faptelor si imprejurarilor in care a fost savarsita o anumita fapta penala.
-
PRINCIPIUL URGENTEI SAU OPARATIVITATII IN EFECTUAREA INVESTIGATIEI PENALE
Necesitatile practice impun celeritate in activitatea de investigare a infractiunilor, in vederea constatarii la timp si in mod complet a faptelor prevazute de legea penala cat si la identificarea infractorilor.
Cercetarea la fata locului se desfasoara cu maxima urgenta pentru prevenirea disparitiei urmelor – toate categoriile de urme – biologice, pozitionale, etc.
Urgenta este impusa in conditiile efectuarii de constatari tehnico-stiintifice sau expertize destinate identificarii unor obiecte ale caror caracteristici exterioare se pot modifica datorita uzurii sau degradarii in timp.
Subliniem importanta ascultarii operative a martorului si invinuitului, martorul putand sa uite anumite elemente semnificative pentru aflarea adevarului sau sa fie influentat iar invinuitul sa isi pregateasca raspunsurile la acuzatiile ce i se aduc.
Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare
Dintre stiintele juridice Criminalistica are cele mai stranse legaturi cu dreptul penal, dretul procesula penal, si criminologia. Legaturile nu se reduc numai la stiintele penale ci si la alte ramuri de drept si anume: dreptul muncii, dreptul transporturilor, dreptul civil etc. De exemplu cercetarea la fata locului in cazurile unor accidente de munca, stabilirea autenticitatii unui testament olograf, etc.
Conexiunea cu dreptul penal- avand in vedere faptul ca dreptul penal „apara valorile si relatiile sociale esentiale ale societatii”, constatam o relatie stransa intre cele 2 stiinte, criminalistica avand rolul specific de descoperire a faptelor prevazute de legea penala, de cercetare si interpretare a urmelor acestora precum si de identificare a autorilor infractiunilor. Practic criminalistica serveste la clarificarea si conturarea elementelor constitutive ale infractiunii – obiect, subiect, latura obiectiva, latura subiectiva.
Conexiunea cu dreptul Procesual Penal – dreptul Procesual Penal priveste studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice reglementate de acestea. Legatura dintre cele 2 stiinte se concretizeaza in domeniul luptei impotriva fenomenului infractional, activitatea criminalisticii servind scopul procesului penal prin descoperirea si punerea in evidenta a probelor necesare aflarii adevarului. Normele de dr.proc.penal au o preponderenta deosebita in intreaga activitate de cercetare criminalistica -initierea si aplicarea regulilor sau metodelor tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala cum sunt perchezitia si reconstituirea sau ascultarea martorilor si invinuitului se fac numai cu respectarea normelor procesual penale. Codul de procedura penala instituie normele juridice care sumt respectate la derularea oricarei activitati specifice criminalisticii incepand cu cerecetara la fata locului si continuand cu celelalte acte de ancheta , cu intocmirea rapoartelor de expertiza sau de constatare tehnico-stiintifica.
Conexiunea cu criminologia – este determinata de scopul general al celor 2 stiinte respectiv combaterea si prevenirea fenomenului infractional. Diferenta dintre cele 2 stiinte consta in specificitatea obiectului fiecareia si anume: criminologia studiaza starea dinamica si cauzele criminalitatii in scopul initierii de masuri destinate prevenirii sau combaterii faptelor ilicite in timp ce criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico-stiintifice si tactice de descoperire si cercetare a infractiunilor, a urmelor acestora precum si de identificare a infractorilor.
Conexiunile cu stiintele judiciare – legatura cu medicina legala, cu psihologia judiciara, conexiunea cu stiintele naturii.
ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI CRIMINALISTICE
Solutionarea in mod legal si temeinic a unui proces presupune in primul rand clarificarea tuturor imprejurarilor de fapt privind cauza penala sau civila. O mare parte din expertizele sau constatarile tehnico-stiintifice solicitate in procesele penale apartin domeniului criminalisticii si medicinei legale.
CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA; ASPECTE PROCESUAL PENALE.
Constatarea tehnico-stiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice legislatiei procesual penale. Potrivit dispozitiilor Cod proc. pen. constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei unor mijloacelor materiale de proba sau de schimbarea unor situatii de fapt.
Constatarea tehnico-stiintifica este efectuata de catre specialisti – tehnicieni criminalisti – care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de cercetare sau de urmarire penala, fara ca acestia sa-si insuseasca atributii de organ de urmarire penala.
In conformitate cu dispozitiile codului de procedura penala constatarea tehnico-stiintifica se dispune numai in cursul urmaririi penale, exceptand cazul refacerii sau completarii acesteia , cand poate fi dispusa si de instanta de judecata.
EXPERTIZA CRIMINALISTICA. ASPECTE PROCESUAL- PENALE
Expertiza criminalistica face parte din categoria expertizelor judiciare, reprezinta un mijloc de proba prin care pe baza unei cercetari fundamentate pe date si metode stiintifice, se ajunge de catre expert la concluzii motivate stiintific privitor la fapte a caror lamurire solicita cunostiinte specializate.
Expertiza criminalistica reprezinta o cercetare stiintifica a probelor materiale in vederea identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii proprietatilor acestora si modificarilor de forma, continut sau structura.
Efectuarea expertizei, in conformitate cu dispozitile art. 116 C pr. Pen. este dispusa de organul de urmarire penala sau o instanta de judecata, in situatia in care pentru lamurirea unor imprejurari sau fapte ale cauzei pentru stabilirea adevarului sunt necesare cunostiintele unui expert.
In ipoteza savarsirii unei infractiuni de omor deosebit de grav ori a existentei unor dubii asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica in baza lui 117 c.proc.pen. este obligatorie.
Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica, la efectuarea expertizei poate participa alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert recomandat de parti.
Expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale.
Mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi atat pentru constatarea tehnico-stiintifica cat si pentru expertiza, asemanatoare fiind si regulile de efectuare, modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor.
Constatarile tehnico-stiintifice ( sublinierea calitatii stiintifice a examinarii) efectuate de catre experti ai organelor de cercetare penala nu sunt incluse in categoria expertizelor criminalistice asa cum sunt ele definite de legea procesuala.
Conturarea domeniului de cercetare al fiecarei categorii de expertize judiciare se face in functie de obiectul cercetarii si de metodele proprii de investigare. Avem astfel o expertiza simpla, dar sunt situatii extrem de frecvente cand nu se mai poate vorbi de o simpla expertiza criminalistica, medico-legala tehnica sau artistica, deoarece imprejurarile cauzei reclama o cercetare multidisciplinara cu participarea expertilor din mai multe domenii.
Astfel de situatii se intalnesc in cazul savarsirii infractiunilor impotriva persoanei, al accidentelor auto sau de munca, al expertizelor operelor de arta, etc.
Sistemul unitatilor si laboratoarelor de expertiza criminalistica
Laboratoarele in sistemul Ministerului Justitiei
Laboratoarele de expertiza criminalistica au fost infiintate in anul 1969. Din acest sistem fac parte Laboratorul Central si Laboratoarele interjudetene de expertize criminalistice cu sediul in Bucuresti si Cluj Napoca.
Laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza la cererea organelor de urmarire penala, a instantelor de judecata, in domeniul dactilosopiei, balisticii judiciare, al cercetarii inscrisurilor si ingeneral cercetarea stiintifica a tuturor categoriilor si mijloacelor materiale de proba, exceptie facand cele care intra in competenta serviciilor de medicina legala.
Laboratorul central efectueaza orice expertiza criminalistica precum si prima expertiza in cazul accidentelor de circulatie, incendii si explozii
La nivelul MINISTERULUI DE INTERNE isi desfasoara activitatea Institutul de Criminalistica cat si laboratoarele de criminalistica din unitatile teritoriale ale politiei.
REGULI TACTICE LA DISPUNEREA EFECTUARII CONSTATARILOR TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE
In efectuarea constarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice trebuie sa fie respectate cerintele legale cat si reguli privind oportunitatea si stabilirea obiectului supus expertizei, formularea clara a intrebarilor adresate expertului, asigurarea calitatii materialelor trimise expertului, toate aceste elemente fiind de natura sa influenteze direct rezultatele expertizelor.
OPORTUNITATEA EXPERTIZEI – reprezinta o prima cerinta ce trebuie respectata de organele judiciare. Avandu-se in vedere probele, datele sau materialele existente in cauza se va stabili oportunitatea unei expertize, utilitatea acesteia. Oportunitatea expertizei se raporteaza si la momentul in care s-a dispus efectuarea acesteia, deoarece consecinte negative pot fi atat in cazul intarzierii efectuarii ei (in aceasta situatie materialele trimise expertului pot suferi modificari, degradari) cat si in cazul efectuarii ei premature (situatie in care datele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii).
STABILIREA CORECTA A OBIECTULUI EXPERTIZEI – are consecinte directe asupra modalitatii de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Obiectul expertizei judiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari ce necesita cunostiinte speciale din diverse domenii vezi art. 116 cod. Proc. Pen., in care se arata ca instanta de judecata poate apela la parerea unor specialisti pentru lamurirea unor imprejurari de fapt. Obiectul expertizei judiciare se limiteaza numai la ceea ce inseamna fapte sau imprejurari si nu la probleme de drept, si anume stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane, stabilirea naturii juridice a unei fapte, etc ( omor sau sinucidere, delapidare sau abuz in serviciu).
FORMULAREA CLARA A INTREBARILOR ADRESATE EXPERTULUI – intrebarile adresate circumstantiaza in mod direct obiectul expertizei si trebuie sa fie formulate cu claritate, concis si precis, evitandu-se exprimari echivoce, neclare, confuze si gresite.
ASIGURAREA CALITATII MATERIALELOR TRIMISE SPRE EXPERTIZA – constituie premisa de baza a obtinerii rezultatelor cele mai corecte si fundamentate stiintific. Expertul va trebui sa aiba la dispozitie urmele, obiectele ce constituie mijloacele materiale de proba cat si modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite la locul savarsirii infractiunii. In legatura cu mijloacele materiale de proba si cu modelele tip ori obiectele suspecte trimise expertului trebuie sa se cunoasca cu certitudine de unde provin iar aceste materiale trebuie sa contina sau sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa se faca identificarea.
Expertului i se vor trimite mijloacele materiale de proba insotite de modelele de comparatie sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fata locului, mentionandu-se carei categorii ii apartine fiecare obiect. La expedierea materialelor trebuie sa se tina cont de factorii care le pot deteriora sau care pot determina distrugerea elementelor caracteristice de identificare.
Dostları ilə paylaş: |