Cum ajungi in Tenerife

Cum ajungi in Tenerife?

Sa-ti placa marea, sa ai un pic de nebunie si ceva bani…

Bucuresti – Barcelona, cu Tarom, e chiar o surpriza placuta. Compania noastra a crescut mult in calitatea serviciilor. Papa bun, dar putin… iar pilotii au tot cautat prin diverse altitudini si atitudini, ca doamnelor gratioase, copasagerelor mele, sa nu li se ridice liftul la ultimul etaj si sa-si bhoraska meniul intr-o zona erogena, pe hainele cele noi si de firma si de inmormantare!
Barcelona, doar aeroportul…
Aeroporte Internatilonal, se pronunta ca atunci cand cazi in cur pe gheata si-ti musti limba, are doua terminale de pasageri si unul de marfa. Eu am fost la Terminalul 1, asa cum meritam. Fiecare terminal are trei sectoare A,B si C, iar fiecare sector cate 56 de porti! Sunt patru piste principale. Abia cand am aflat amanuntul asta am inteles cum poate decola si ateriza cate un avion in fiecare minut. Nu-i ca pe Haethrow – London, dar este bine de vazut. Procedura de informare este una extrem de simpla (din patriotism n-am sa fac nici macar o comparatie cu Otopeni!!!), cat de neumblat sa fii si tot gasesti poarta ceare-ti trebuie. Multe magazine, marfuri la pret de heroina, pravalia FC Barcelona si multe altele. De exemplu, 100 de grame de “hamoss” costa 75 de euro. La noi, mai pui ceva si cumperi un porc.

Am mancat la McDonalds, promitandu-mi sa nu “sparg” mai mult de zece euro. M-am “scos” cu 7,85 – meniu de 9 mc’nuggets, cartofi si Fanta mare, cappuccino si trei servetele. Mc’nuggets cu mult amidon, adica cu paine in loc de panne. Oricum, bun si ieftin, gaurindu-mi la nesfarsit arterele mele doldora de colesterol, d-ala nebun!

In patru ore nu m-am plictisit, problema a fost ca m-au durut ingrozitor picioarele. N-am facut poze, dhashtept, cum ma stiti, am lasat aparatul in bagajele de cala.

“Porta 27”, Air Europa – partenera Tarom, intarzie vreo juma’ de ora, intr-un indubitabil spirit latin. Se spune ca-i pentru siguranta noastra, intarzierea – desigur!...

Zbor, dincolo de nori, prin furtuna tropicala – marca decembrie!
Ma si mir cum am reusit sa prind un loc la cursa asta, ful, intr-atat de plina incat era sa coboare si pilotul ca sa-i faca loc unei doamne grase, mustind de transpiratie. Stewardese mishto, pe bune, chiar mishto! Papa – nada – adica kanci (vedeti cum m-am ferit de cacofonie?!)! Bauturile pe bani, o sticla de apa plata (200 de ml) – 2 euro – cat o vodka la Pescarul. Copii mici, tipete, mame cantand. Frumos, ca pe Arca batranului Noe.

Avionul iese o vreme in Mediterana si apoi traverseaza partea sudica a Spaniei, pana la vest de Cadiz, in Atlantic. Vecinul de peste balta, al Spaniei, Marocul, este o tara neprietenoasa si agresiva, motiv pentru care zborul nu survoleaza nord-vestul Africii, pe drumul cel mai scurt, in linie dreapta. Voiajul dureaza in jur de trei ore si jumatate-patru ore, in functie de conditiile meteo. De unde credeti ca stiu amanuntele??? (Eh!!!)

Inaltimile Atlanticului ne-au intampinat cu ceva zguduieli. Palpitanta a fost ultima parte a calatoriei, inainte de aterizare, cu vreo cincizeci de minute. In plin ocean, la nord de Arhipelagul Canare, destinatia noastra, ne-a fost dat sa trecem printr-o furtuna tropicala.

Am fost in doua situatii limita, la bordul unor aparate de zbor, insa de data asta a fost altceva. Precum pilotii romani, spanilolii au coborat si urcat la diverse plafoane, insa deranjul era atat de mare incat, peste tipetele bietilor copii se auzeau vocile infrante de tutun si de sangria ale barbatilor – “mia madre, por favor!”. Mama lor! Da, mamele lor nu-i auzeau. Recital de vreo douazaci de minute. Io, blocat in scaunal ala mic de pitici, cu centura ajustata cu greu pe talie, tinandu-ma de scaunul din fata, socotind ca Air Europa a facut bine ca nu ne-a dat sa mancam…

Inapoi, pe pamant!
“Hola, estamos en la tierra!!!”. Cu greu imi scot un mc’nagget din nas, calcand acolo unde neam de neamul lui Ghincea n-a mai calcat – Tenerife! “Aeroporte del Norte” este la fel de mare ca si Otopeni, numai ca ceva mai curat… Oops, am zis ca-mi tin gura! Mai este un aeroport in sud, se cheama “Reina Sofia” sau mai simplu “Tenerife Sur”!

M-au preluat niste amici din Tenerife. Am ajuns in sud, acolo unde se afla cele doua mari statiuni turistice – Los Cristinos si Playa de Las Americas. Ploaie, ca tot vorbeam de Noe… Ploaia ramasa in coada furtunii tropicale este o binecuvantare pentru insula. In nord, in zona Santa Cruz nu-i chiar asa seceta, inasa in sud, ploua doar de cateva ori pe an.

Am mancat un hamburgher ranced, insa berea locala, numita “Dorada”, probabil dupa numele celui mai intalnit peste din marile invecinate, este de luat in seama, mai ales ca-i numai 1 euro, pahar de 400 ml. Am dormit prost, am visat ca ma prabusesc in gol si alte d-astea…
Cand un gunoier iti spune, zambitor – Hola (!), nimic nu-i pierdut!
Dimineta “norii s-au mai razbunat”.

M-am imbracat, pe tacute. Si bashti… afara! Mi-am luat camasa cu maneca lunga, pentru ca seara chiar mi-a parut friguroasa, probabil, din cauza oboselii si dansului printre nori. Am luat si jaka mestera la timp de ploaie. Ora locala sapte jumatate. Nimeni pe strazi sau aproape nimeni. M-am bucurat ca memoria inca mai functioneaza, cu nume de strazi, locatii si imagini invatate pe net.

Prima impresie a fost mirosul. Miros de scortisoara proaspat macinata, ca in copilaria mea, in pravalia armeanului Boris, plina de coloniale si… zahar candel. Acolo ma trimetea mama sa cumpar “o litra” de cafea (250 de grame), mai multa nu era bine, ca-si pierdea mirosul. Boris cu fata lui de cal hodorogit imi zambea mereu si ma miluia cu o bucata de zahar candel, sa mai vin si alta data.

acestea sunt niste containare pentru gunoi, stiti de ce nu sunt murdare si nici mizerie pe langa ele…

Sa revenim la Tenerife. Umiditatea cred ca trece usor de 80%, esti ca in baia turceasca. Spre opt si jumate a inceput sa ploua, dar si sa iasa la alergat rezidentii canarioti. Mi-am dat jos jaka, apoi si camasa, am ramas in tricou. Cald, al dracului de cald, dar si de shokant. Tenerife arata mai bine decat in imaginatia mea. Am dat 0,85 euro pe o sticla de apa plata, la un litru. Scump, al dracului de scump, de banii astia cumparam o bere la jumatate.

in ciuda norilor de pe vulcanul Teide, oamenii se aduna pe plaja

Mi-am probat cardul, sa vad daca scoate bani (marea mea emotie, de cand am plecat din tara). A bazait ceva mai mult, dar bancnota albastra s-a ivit, odata cu speranta mea.

Am revenit in camera, ud si fericit. Am facut un dus, m-am schimbat si iar la drum.

Puerto Colon, prima destinatie voluntara, adica plec unde-mi propun si nu acolo unde ma duc pasii. Aproape ora zece. Oamenii incep sa se arate, magazinele deschid, imbulzeala de aseara isi revine, timid, dupa o noapte de odihna.

Puerto Colon, asa cum l-am lasat, in visele mele…

Toate barcile sunt acolo, la fel ca in visul meu. Veliere de toate tipurile, ba chiar si un catamaran. Deasupra portului este o terasa. Fac niste poze si ma asez pe o banca sa-mi aprind o tigara, prima dupa doua ore de la trezire!!! Un gunoier, dintre multii altii pe care i-am intalnit in dimineata asta, ma zareste si-mi spune zambind – Hola! Vreo doua secunde am ramas blocat. Am promis ca nu vorbesc nimic nasol despre tara mea! Asa ca, s-o lasam cum a cazut, cu impresie puternica si cu garantia ca aceasta parte de lume are un capital pe care nu-l poti imprumuta de la nici o banca din lume – bunul simt!

in asteptarea necesarei berii

Am revenit la englezul meu sa-mi mai dea o bere Dorada, de hamburgherul lui ofilit n-am nevoie, cu 18 euro am cumparat de la Mercadona mancare pentru o saptamana. Eh, hai sa zicem 5 zile…

Revin!