Curtea de Apel Cluj Decizii relevante

13.Luare de mită. Elemente constitutive

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27 mai 2015

Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 iunie 2012, i-a condamnat pe inculpaţii:

H.I., în temeiul art. 254 alin,(1) CP, rap. La art. 6 din Legea nr.78/2000, pentru comiterea infracţiunii de luare de mita, la o pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a IIa si lit. b) cp; în temeiul art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit. În temeiul art. 254 alin. 3 C.pen. coroborat cu art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 Euro.

În temeiul art. 353 C.pr.pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului H.I., instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., a achitat pe inculpatul H.I., pt. săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 248 şi 248¹ C.pen., raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.pen.

A luat act că partea vătămată – Municipiul ..., reprezentat prin primar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

(…)

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa [a reţinut] că fapta inculpatului H.I. constând în aceea că în cursul lunii martie 2003 a pretins şi ulterior a primit de la inculpatul S.B.M. bani şi alte foloase, în baza unui raport de evaluare falsificat de inculpatul S.T.M., în scopul de a sprijini demersurile inculpatului S.B.M. pentru a realiza un schimb de terenuri cu Municipiul ..., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. (…)
Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – Biroul Teritorial ... şi inculpaţii (…).

Prin motivele scrise şi orale, procurorii DNA au criticat sentinţa Tribunalului pentru netemeinicie, în privinţa inculpaţilor H.I. şi S.M.T..

Astfel, s-a învederat în privinţa inculpatului H.I., că pericolul concret al infracţiunii de luare de mită rezidă din calitatea de consilier local pe care o avea acesta în Consiliul Local ..., calitate ce presupunea o conduită exemplară, în sensul obţinerii de avantaje pentru comunitatea pe care o reprezenta şi nicidecum pentru sine. De asemenea, suma de 149.455 euro obţinută în urma săvârşirii infracţiunii, precum şi atitudinea procesuală a inculpatului, constând în tergiversarea soluţionării cauzei şi nerecunoaşterea faptelor imputate, justifică aplicarea unor pedepse ferme, în regim de detenţie, care să contribuie la resocializarea sa viitoare, pozitivă.

În privinţa instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 CP rap. la art.248, 248 indice 1 cp, rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) cp şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 cp, procurorii au învederat că soluţia Tribunalului este netemeinică, achitarea inculpatului H.I. dispunându-se prin ignorarea probelor administrate în faza de urmărire penală.

(…)

Prin motivele scrise şi orale, inculpatul H.I. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei Tribunalului şi judecând cauza, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, întemeiată pe inexistenţa acestora, conform art. 16 lit. a) rap. la art. 396 alin.(5) C.pr.pen.; înlăturarea dispoziţiei din hotărârea instanţei de fond privind confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 euro şi ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând acestuia

(…)

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

(…)

În apel, cu acordul său, inculpatul H.I. a fost ascultat la 17 mai 2013, fila 295, acesta nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor, cu aceleaşi motivaţii care au fost învederate şi în faţa Tribunalului Maramureş, susţinând că faptele nu există, şi chiar dacă şi-a vândut imobilele-teren în favoarea firmei SC B.R. SRL – reprezentantă a firmei X., fără să aducă la cunoştinţa consilierilor locali această împrejurare, cu ocazia aprobării schimbului de terenuri din 26 mai 2003, de către Consiliul local, ele nu au conotaţii penale. Astfel, în faţa Curţii, inculpatul H. a arătat că „în anul 2002, firma X. nu a depus cerere pentru dobândirea terenului de pe strada C. din .... Învederează că în perioada 2000-2004 a fost membru în Consiliul Local ..., reprezentând ..., şi membru în comisia de urbanism, având ca atribuţii avizarea tuturor proiectelor de hotărâre, nu numai a celor în domeniul imobiliar. Precizează că în anul 2002 au fost alţi investitori, străini, interesaţi de terenul situat pe strada C. din ..., dar personalul tehnic al Primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, având prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari în baza Legii nr. 18/1991. Învederează că în februarie 2003, având nevoie de lichidităţi, întrucât construia un hotel, a luat legătura cu mai multe agenţii imobiliare, pentru vânzarea terenurilor moştenite, ataşând pe lângă actele necesare şi schiţele terenurilor cu numere topografice şi cu preţurile pe care le dorea, învederând că aceste terenuri erau prevăzute cu toate utilităţile. La finalul lunii aprilie 2003 a fost sunat de către reprezentanta agenţiei P., numita M.C., care i-a comunicat că un investitor din Bucureşti doreşte să cumpere un teren de 3 ha, din cele pe care el le-a scos la vânzare. Precizează că în luna mai 2003 a fost căutat de inculpatul S.B., care era însoţit de o femeie care vorbea limba germană, ei spunând că reprezintă o firmă din Bucureşti, fără a-i comunica denumirea, susţinând că sunt interesaţi de cumpărarea terenurilor deţinute de apelant pe străzile T. şi S. din ..., arătând că informaţiile despre înstrăinarea terenurilor le au de la agenţia imobiliară P.. Inculpatul precizează că în urma negocierilor s-au înţeles să vândă terenurile cu 550.000 euro în suprafaţă de 32.000 mp, revenind 16 euro pe mp. Inculpatul arată că terenul era compus din 3 parcele, dar ultima a vândut-o la 28 mai, prin act adiţional, deoarece era grevată de o ipotecă, dar în realitate, la 16 mai 2003 a înstrăinat întreaga suprafaţă de 32.000 mp, în schimbul sumei de 550.000 euro. Învederează că a aflat despre faptul că inculpatul S. reprezintă firma X., după 16 mai 2003, când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei deţinute pe străzile T. şi S. din ... şi când firma X. a depus o adresă la Consiliul local, în care solicita să se aprobe un schimb între terenurile cumpărate de la apelant, prin intermediul firmei B., cu terenul proprietatea primăriei, fără a se specifica unde este amplasat. Deoarece, din cuprinsul adresei înaintate Primăriei ..., nu rezulta decât că firma X. doreşte terenul de pe strada C., la schimb cu terenurile pe care ei le cumpăraseră de la inculpat, apelantul nu şi-a dat seama că este vorba de terenurile sale, acestea nefiind menţionate cu denumirea şi cu numerele topografice. Precizează că în momentul întâlnirii în luna mai 2003, pe terasa restaurantului său, cu inculpatul S. şi cu reprezentanta firmei X., cei doi nu i-au comunicat apelantului că doresc ca terenurile ce le vor achiziţiona de la el să formeze obiectul unui schimb cu cel aparţinând Primăriei. Cu ocazia întâlnirii din luna mai 2003, de pe terasa restaurantului său, inculpatul H. susţine că nu i-a comunicat inculpatului S. că este consilier în consiliul local şi nici membru în comisia de urbanism.” La 16 mai 2003, prin act autentic, copiii apelantului au vândut terenurile de pe strada T. şi S. în suprafaţă de 26.000 mp, către SC B.R. cu 550.000 euro, menţionând că în această sumă intra de fapt preţul pentru întreaga suprafaţă de 32.000 mp. Inculpatul a precizat că la 19 mai 2003 a fost prezent în comisia de urbanism când a dat şi el avizul consultativ pentru PUD-ul de pe strada C..

Învederează că la 26 mai 2003, s-a aprobat cererea formulată de firma X. şi s-a dispus schimbul de terenuri, între cele deţinute de SC B.R. cu terenul proprietatea primăriei de pe strada C., în urma votului consilierilor prezenţi. La această şedinţă, din totalul de 25 consilieri au fost prezenţi 24. Inculpatul precizează că de la început, le-a spus, că nu participă la vot. În procesul verbal întocmit, s-a menţionat însă că sunt prezenţi 23 consilieri, iar în dreptul numelui său era menţionat „H.”-cifra 1-A. Inculpatul precizează că nu a considerat necesar să le explice celorlalţi consilieri despre vânzarea anterioară a terenurilor sale, către SC B.R., deoarece în mapa fiecărui consilier erau depuse toate actele necesare aprobării schimbului. Precizează că inculpatul S. a fost prezent la şedinţa consiliului local, însă nu ştie dacă a fost de faţă şi la momentul votului. Nu recunoaşte că l-ar fi contactat pe inculpatul S.M.T. în luna mai 2003 pentru întocmirea raportului de evaluare şi nici nu l-a rugat pe inculpatul S. să ia legătura cu inculpatul S.M.T.. Precizează că nu l-a contactat pe martorul C.C. şi nu l-a rugat să urgenteze actele în vederea aprobării schimbului de terenuri din 26 mai 2003. Precizează că la 11 iunie 2003 s-a încheiat şi contractul de schimb în formă autentică, între terenurile deţinute de SC B.R. şi cele aparţinând Primăriei. Menţionează că avocatul cumpărătorului a solicitat ca plata să se facă la un interval de 40 de zile a preţului datorat, împrejurare cu care s-a declarat de acord. Neagă că s-ar fi întâlnit cu avocatul firmei X., înainte de încheierea contractului de schimb în formă autentică. Nu i-a promis inculpatului S. că se va implica în rezolvarea schimbului de terenuri. Susţine că prin faptul necomunicării consilierilor, că acele terenuri care aparţineau la 26 mai 2003 SC B.R., fuseseră ale sale anterior, nu le-a influenţat votul. Menţionează că în februarie 2003, din iniţiativa Primarului, s-a discutat trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenului de pe strada C., în suprafaţă de 12.000 mp, discuţie care, în comisia de urbanism a primit aviz favorabil, dar comisia juridică a amânat rezolvarea acestei probleme. Plenul consiliului însă a amânat soluţionarea iniţiativei pentru luna aprilie 2003, când această problemă a fost tranşată definitiv, dată la care a fost prezent şi a votat pozitiv. Precizează că terenurile sale erau situate în zona 4, pe când cel al Primăriei în zona 2. Precizează că nu cunoştea că inculpatul S. a reprezentat interesele firmei Y. în anul 2001. Afirmă că la 26 mai 2003, nu s-au aprobat rapoartele de evaluare efectuate de inculpatul S.M.T., acesta propunând un raport de schimb de 1 la 2,37 plus sultă, într-o sumă consistentă de 6 miliarde. Precizează că, în schimb, consilierii au aprobat schimbul terenurilor stabilind un raport de 1 la 3, fără sultă. Precizează că votul consilierilor era unul de oportunitate. Precizează că la 16 mai 2003, singur şi-a dat seama că, inculpatul S. reprezintă firma B.R., din preocuparea pe care a avut-o în a cumpăra terenurile sale de pe T. şi S.. Învederează că secretara consiliului B.R. nu a adus la cunoştinţa consilierilor starea sa de incompatibilitate, în care se presupunea că se află, întrucât nu a apreciat necesar.” Inculpatul H. a solicitat prin apărătorii aleşi administrarea de probe noi, atât testimoniale constând în audierea martorilor Fischer Stefan Dietrich, P.M.O.R., S.R., C.C., cât şi înscrisuri constând în copii certificate de pe toate actele în baza cărora s-au achiziţionat bunuri şi s-au efectuat amenajări în vederea deschiderii terasei restaurantului I. în primăvara anului 2003, copia hotărârii privind „punerea la dispoziţia comisiei locale de aplicare a Legilor fondului funciar şi a comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 10/2001 a unor terenuri aflate actualmente în administrarea municipiului ..., precum şi a celor provenite din schimburile efectuate de către municipiul ... în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, precum şi pentru restituirea prin echivalent potrivit art. 24 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 persoanelor îndreptăţite”, adoptată în şedinţa din 26 mai 2003; copia Hotărârii 161 din martie 2003 a Consiliului Local ..., prin care s-au aprobat preţurile de vânzare pe metru pătrat în funcţie de zonă pentru terenurile proprietatea privată a municipiului ....

(…)
Cu privire la apelul inculpatului H. :

Solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza art. 10 litera a) şi 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., sau art. 16 lit. a) C.pr.pen., de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită, susţinând că aceasta nu există, nu poate fi acceptată, deoarece motivul invocat, constând în inexistenţa faptei, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenţei infracţiunii, în condiţiile cerute de latura obiectivă şi subiectivă.

De altfel, pentru a putea invoca achitarea întemeiată pe art.10 lit.a C.pr.pen., inculpatul ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei şi nu neapărat penală.

Ori, în cauză, inculpatul a recunoscut că a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu inculpatul S., fără conotaţii penale, în vederea vânzării terenurilor sale către firma X., astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curţii în justeţea probatoriilor administrate.

Apărările inculpatului H. vor fi examinate punctual, de către Curte, prin prisma motivelor de apel formulate, şi a susţinerilor din faţa instanţei, ţinând cont de întreg probatoriul scris şi testimonial al cauzei. Mai mult, considerentele evocate de către Curte, în tratarea motivelor de apel ale inculpaţilor S. şi S.M.T., îşi păstrează întru totul valabilitatea şi în privinţa inculpatului H., deoarece între infracţiunile imputate celor trei apelanţi, există un raport direct de cauzalitate.

Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului din faţa Curţii, din 17 mai 2013, fila 295, acesta în perioada 2000-2004, a fost membru în Consiliul local ..., reprezentând ..., şi totodată membru în Comisia de urbanism, având ca atribuţii avizarea tuturor proiectelor de hotărâre, nu numai a celor din domeniul imobiliar, repartizate de primar şi secretar. Inculpatul recunoaşte că”în anul 2002 au fost şi alţi investitori străini interesaţi de terenul situat pe str. C. din ..., dar personalul tehnic al Primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, având prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991”.

Cunoscând că demersurile anterioare ale firmei X., prin intermediari, au fost respinse de autorităţile locale, încă din august şi decembrie 2002, inculpatul S.B. M. i-a oferit şi ulterior i-a dat inculpatului H.I. un „folos” în sensul art. 255 C.pen., respectiv a cumpărat de la acesta o suprafaţă de teren de 32.734 mp în schimbul unui preţ de 550.000 Euro, cu 149.455 euro mai mare decât valoarea de piaţă a imobilului, valoarea de piaţă a terenului fiind de 400.545 euro, conform expertizei întocmite de B.Z..

Totodată, acest folos (vânzarea) şi avantajul patrimonial realizat (suma de 149.455 Euro), a fost oferit de inculpatul S.B. M. şi primit de inculpatul H.I., pentru ca acesta din urmă, în calitatea sa de consilier local şi membru în Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local ... să sprijine demersurile primului, în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra terenului situat pe str. C..

Inculpatul S.B. M., în contextul în care reprezenta interesele firmei X. … şi urmărea obţinerea terenului situat pe str. C. din ..., l-a contactat pe inculpatul H.I., ştiind că acesta deţinea funcţia de consilier local şi putea să îl ajute în demersurile iniţiate.

Contrar susţinerilor procurorului şi primei instanţe, în sensul că nu se poate stabili cu exactitate data şi modalitatea în care inculpatul S. a luat la cunoştinţă despre posibilitatea obţinerii terenului de pe str. C. printr-un schimb, Curtea reţine că această împrejurare i-a fost comunicată de către inculpatul H., în perioada 25-26 martie 2003, cu ocazia primei lor întâlniri oficiale, deoarece la data de 24 martie 2003, inculpatul S. devenise angajatul firmei X., conform recunoaşterii acestuia din faţa instanţei de apel.

Faptul că cei doi inculpaţi s-au întâlnit în perioada 25-26 martie 2003 şi au discutat despre cumpărarea terenurilor inculpatului H., urmată apoi de schimbarea lor cu cel al Primăriei, situat pe strada C., cu sprijinul lui H.I., în calitate de consilier local şi membru în comisia de urbanism, este dovedit cu actul depus la fila 377 vol.VI u.p., din care rezultă că la 27 martie 2003, inculpatul B. S., în numele firmei X. ... a adresat Primăriei ... o cerere, prin care se propunea efectuarea unui schimb de terenuri, pentru a dobândi imobilul în suprafaţă de 10.500 mp situat pe str. C. din ....

Curtea reţine că întâlnirea dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa unui restaurant, al unei firme aparţinând inculpatului H..

Curtea reţine fără nici un dubiu, că, cei doi au pus la punct detaliile infracţiunii de luare şi dare de mită, la finele lunii martie 2003, deoarece aşa cum rezultă din probele scrise ale cauzei, la data de 09.04.2003, s-a înregistrat la Primăria ..., adresa (datată 27.03.2003), sub nr.9218, act prin care S.C. X. ... S.R.L. a solicitat să schimbe terenul - proprietatea primăriei - în suprafaţă de 10.500 mp, situat pe str. C., cu o suprafaţă echivalentă valoric, situată în intravilanul municipiului ... (vol.VI, filele 376-377).

Apărarea inculpatului H. din faţa Curţii, în sensul că prima întâlnire dintre el şi inculpatul S., a avut loc în luna mai 2003, întrucât terasa restaurantului I. – proprietatea inculpatului H. - nu era deschisă în perioada 18-30 aprilie 2003, conform actelor ataşate dosarului, nu poate fi primită, deoarece asemenea contacte nu presupun în mod obligatoriu, ca persoanele să stea aşezate la masă, într-un local public, şi să efectueze consumaţii de produse alimentare şi băuturi, fiind suficient ca ele să aibă acces într-un loc ferit, discret, care să le permită purtarea unor discuţii legate de interesele lor.

Ori, inculpatul H., fiind proprietarul localului, este evident că avea acces, pe propria terasă a restaurantului, chiar dacă localul nu era deschis pentru public, pentru purtarea unor discuţii private.

Mai mult, asemenea contacte nici nu puteau să aibă loc în public, datorită calităţii părţilor implicate în contractele ce s-au derulat ulterior, de vânzare-cumpărare şi schimb (consilier local – inculpatul H. şi reprezentantul unei firme comerciale – inculpatul S.), în condiţiile în care solicitările tuturor celorlalte firme, pentru dobândirea terenului de pe str. C., fuseseră respinse.

Pe cale de consecinţă, Curtea va reţine fără dubiu că întâlnirea dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa restaurantului inculpatului H.. Chiar dacă adresa firmei X., prin care solicita aprobarea schimbului are alt număr, şi a fost înregistrată la SPAPLU la 14 aprilie 2003 şi nu la 9 aprilie 2003, acest amănunt nu prezintă relevanţă, câtă vreme s-a dovedit că inculpaţii H. şi S. s-au întâlnit la finele lunii martie 2003, pentru realizarea planului infracţional, respectiv cumpărarea şi schimbul de terenuri, deşi B.R. nu avea în proprietate nici un teren pe raza mun. ..., la acea dată, cumpărarea terenurilor de la familia H. având loc la 16 mai 2003.

Susţinerea inculpatului H., din declaraţia din faţa Curţii, că „la finalul lunii aprilie 2003, a fost sunat telefonic de reprezentanta agenţiei P., numita M. C., care i-a comunicat că un investitor din Bucureşti doreşte să achiziţioneze un teren de 2-3 ha dintre cele pe care el le-a menţionat că sunt de vânzare, este combătută chiar prin declaraţia martorei M. C. din faza de urmărire penală, care „relevă că a aflat de intenţia lui H. de a vinde terenul încă de la 1 aprilie 2003, când a şi încheiat convenţia de intermediere a vânzării”.

Mai mult, martora învederează că la puţin timp după aceasta, în prima decadă a lunii aprilie 2003, a fost contactată de inculpatul S., şi la câteva zile după, şi de inculpatul S.M.T.. Afirmaţia martorei din faza de urmărire penală se coroborează cu recunoaşterea inculpatului S. din faţa Curţii, care arată că „având ca sarcină din partea firmei X. să găsesc terenuri pentru construirea unui supermarket, m-am adresat agenţiei P., la începutul lunii aprilie 2003, după care, la scurt timp am şi contactat agenţia de proiectare a lui D. A., pentru a întocmi proiectul supermarketului şi a face un plan al construcţiei”.

Relevantă pentru nesinceritatea inculpatului H. este susţinerea inculpatului S. din faţa Curţii în sensul că : „Foarte repede, agenţia mi-a indicat nişte terenuri care corespundeau cerinţelor mele, fără să îmi spună că aparţin inculpatului H.”.

Martora M., în faza de urmărire penală relevă: „la rândul meu, l-am informat pe H. că am făcut această ofertă.” Câtă vreme, inculpatul S. şi martora M. au luat contact unul cu altul în prima parte a lunii aprilie 2003, iar martora afirmă că l-a informat şi pe inculpatul H. despre cumpărători, rezultă nesinceritatea inculpatului H. în afirmaţia că a fost contactat telefonic de reprezentanta agenţiei imobiliare, doar la finele lunii aprilie 2003.

În faţa Curţii, martora M. C., la fila 48 din vol. II, învederează că l-a înştiinţat pe H. că are ofertă de vânzare, dar nu i-a spus că inculpatul S. reprezenta firma X., susţinere necredibilă în opinia Curţii, deoarece evident era interesată în perfectarea tranzacţiei pentru încasarea comisionului şi nu dorea să rateze o afacere imobiliară ce urma să se încheie, între doi parteneri potenţi financiar, astfel că este exclus să nu-l fi înştiinţat pe H., cu cine tranzacţionează. Pe cale de consecinţă, susţinerea martorei nefiind veridică, va fi înlăturată sub acest aspect, fiind demonstrat în speţă că interpunerea agenţiei în acest schimb a fost formală.

Rezultă astfel, fără echivoc că întâlnirea inculpaţilor H. şi S. a avut loc la finele lunii martie 2003, iar pentru crearea unei aparenţe de legalitate a convenţiei dintre aceştia, a fost interpusă în tranzacţie agenţia imobiliară „P.”. Astfel, va fi înlăturată ca nesinceră susţinerea inculpatului H. că doar la finalul lunii aprilie 2003 i-a comunicat martora M. că are cumpărător din Bucureşti pentru terenurile sale, câtă vreme s-a probat prin declaraţiile inculpatului S. de la Curte, şi a martorei M. din faza de urmărire penală, că aceştia au luat contact unul cu altul la începutul lunii aprilie 2003, iar firma X. a depus solicitări la Consiliul Local pentru aprobarea schimbului de terenuri începând cu 27 martie 2003, când nu aveau terenuri în proprietate pe raza municipiului ....

De asemenea, martora M. C. a precizat că la începutul lunii aprilie 2003 a primit prin fax o cerere formulată de inculpatul B. S. în numele firmei X. ..., prin care se solicita „punerea la dispoziţie a unui teren situat în intravilan, cu o suprafaţă între 2 şi 3 ha, necesară unui schimb de teren”, ceea ce denotă că deja înţelegerea dintre inculpaţi era realizată (f. 105, vol. II dosar urmărire penală), de la finele lunii martie 2003, pentru că altfel nu avea sens solicitarea inculpatului S., de la începutul lunii aprilie 2003, de a i se pune la dispoziţie un teren, dar pentru un viitor schimb, câtă vreme firma X., la acea dată, nu deţinea nici un teren pe raza municipiului ....

Ulterior, ca urmare a perfectării tranzacţiei între familia inculpatului H.I. şi S.C. B.R. S.R.L., martora M. C. a încasat contravaloarea comisionului de intermediere în cuantum de 100 milioane ROL (f. 119-124, vol. II dosar urmărire penală).

Mai mult, câtă vreme inculpatul S. a solicitat prin fax, agenţiei imobiliare P., punerea la dispoziţie a unui teren, în vederea schimbului, scriptul având antetul firmei X., dublat şi de faptul că acesta s-a recomandat ca reprezentant al aceleiaşi firme, iar conform recunoaşterii martorei că „l-a informat pe H.I. că a făcut această ofertă”, rezultă că inculpatul H. ştia de la finele lunii martie 2003, cu cine a tranzacţionat vânzarea terenurilor sale.

Astfel, nu poate fi acceptată susţinerea inculpatului H. că, la întâlnirea cu inculpatul S. şi T.M., nu cunoştea că aceştia sunt reprezentanţii firmei X. (declaraţia din 17 mai 2013 Curte) câtă vreme informaţiile despre vânzarea terenurilor le aveau de la agenţia imobiliară P..

Corespunde realităţii că în luna februarie 2003, inculpatul H., având nevoie de lichidităţi, întrucât construia un hotel, a apelat la mai multe agenţii imobiliare, pentru înstrăinarea unor terenuri proprietate personală, aspect ce rezultă din scriptele ataşate cauzei, şi declaraţiile martorilor B.M.S., P.L., B.V., F.S., date în faţa Tribunalului la 18 octombrie 2011, dar deosebit de important este faptul că inculpatul nu a dovedit câte suprafeţe de teren a reuşit să înstrăineze în acea perioadă prin agenţiile contactate, cu excepţia celor din str. T. şi S., încredinţate doar agenţiei imobiliare P..

Martorul F.S.D. a fost ascultat în faţa Curţii la fila 47 vol.II, unde a declarat că-şi menţine cele învederate în faţa Tribunalului, susţinând că el a dus actele ce conţineau denumirile terenurilor ce erau de vânzare la agenţia P. şi-l vizau pe inculpatul H.. Confirmă totodată că restaurantul I. aparţinând inculpatului H., a fost accesibil publicului doar de la 1 mai 2003, fiind în renovare în luna aprilie 2003.

Este surprinzător faptul că, după încheierea contractului de comision, între inculpatul H. şi agenţia P., la 1 aprilie 2003, de îndată, inculpatul S. a şi contactat-o exact pe aceasta, găsind terenurile ce-l interesau. Această coincidenţă este relevată şi de martorul G.P.C., în declaraţia din faţa tribunalului, unde precizează „în luna aprilie 2003, inculpatul H. a trimis către mai multe agenţii imobiliare intenţia sa de a vinde terenurile de pe str. T. şi S., însă nu cunosc dacă în afară de B.R. au fost şi alte persoane interesate”.

Ori, este evident că din câte agenţii imobiliare fuseseră contactate de către inculpatul H., pentru vânzarea terenurilor de pe strada T. şi S., inculpatul S. a ştiut exact pe care să o găsească, la scurt timp de la încheierea contractului de comision de către inculpatul H., ceea ce dovedeşte rolul de paravan al acesteia.

Faptul că interpunerea agenţiei a fost formală, rezultă din împrejurarea că, SC B.R., prin inculpatul S. s-a adresat Consiliului local ..., cu o cerere de aprobare a unui schimb de terenuri la 27 martie 2003, când niciunul dintre inculpaţii H. şi S. nu contactaseră agenţia imobiliară P..

Ori, în lipsa unor înţelegeri frauduloase anterioare, prin care lui S. îi era garantată aprobarea schimbului de teren, între cel de pe str. C. şi cele ale inculpatului H., pe care urma să le achiziţioneze, acesta nu putea cere, încă de la finele lunii martie 2003, Primăriei ..., aprobarea unei asemenea cereri, în lipsa terenurilor pe care să le aibă în proprietate.

În plus, angajarea la 2 aprilie 2003, a unei firme de proiectare, pentru realizarea documentaţiei aferente,vizând construirea unui supermarket X., demonstrează, aşa cum s-a mai arătat, că planul infracţional a fost adoptat la finele lunii martie 2003, pentru că altfel, în lisa unui teren pe care firma X. nu-l deţinea la 2 aprilie 2003 pe raza municipiului ..., demersurile inculpatului S. apar absurde şi lipsite de logică.

Nu s-a dovedit că înainte de agenţia P., firma X. ar fi contactat altă agenţie imobiliară din ... pentru achiziţionarea de terenuri. Or, este greu de acceptat că din toate suprafeţele de teren scoase la vânzare, firma X. le-a găsit doar pe cele ale inculpatului H., după 2 zile de la înscrierea lor la agenţie.

Susţinerea apărătorului inculpatului H. că întâlnirea dintre inculpaţii S. şi H. nu putea avea loc în luna martie 2003, pentru că firma X. l-a împuternicit pe inculpatul S. să-i reprezinte interesele doar la 7 mai 2003, nu poate fi primită, deoarece, potrivit propriei recunoaşteri a acestuia din urmă din faţa Curţii, a rezultat că a devenit angajatul societăţii X. la 24 martie 2003, deci, îi cunoştea doleanţele, iar pe de altă parte, depunerea la Primăria ... a unei cereri, de aprobare a unui schimb de terenuri, la 27 martie 2003, când niciunul dintre inculpaţi nu contactaseră agenţia imobiliară P., când B.R. nu cumpărase nici un teren de la familia H., şi deci nu dispunea în proprietate de vreunul, relevă conţinutul infracţional al discuţiei şi întâlnirii dintre cei doi.

Faptul că se susţine că inculpaţii S. şi H. s-au putut întâlni doar în luna mai 2003, când inculpatul S. a fost desemnat să reprezinte interesele firmei X., iar pe de altă parte a fost însoţit şi de T.M., angajată a firmei X., de unde ar rezulta fără dubiu că doar de luna mai este vorba, nu exclude ca cei doi inculpaţi să se fi întâlnit, fără participarea martorei, la finele lunii martie 2003, câtă vreme s-a demonstrat că se cunoşteau din anul 2001, când inculpatul S. era reprezentantul firmei Y., societate comercială care de asemenea a avut contacte cu consiliul local, unde inculpatul H. era consilier.

Nici susţinerea că neindicarea terenului de către inculpatul S., pentru a fi schimbat cu cel al Primăriei ..., probează că întâlnirea dintre cei doi inculpaţi ar fi avut loc în luna mai 2003, nu poate fi acceptată, deoarece menţionarea denumirii străzilor şi a locului situării terenurilor, ar fi dus la deconspirarea înţelegerii infracţionale dintre ei şi a implicării inculpatului H. în această afacere, ţinând cont că el era întreprinzător privat şi consilier, beneficiind de notorietate pe plan local.

Tocmai datorită faptului că se dorea păstrarea confidenţialităţii, asupra calităţii părţilor implicate în tranzacţie, s-a şi apelat în mod fictiv la agenţia imobiliară P..

Cât priveşte susţinerea inculpatului H., din declaraţia din faţa Curţii, în sensul că şi alţi investitori străini au fost interesaţi de terenul situat în str. C. din ..., dar personalul tehnic al primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, cu motivarea că are prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991, Curtea reţine pe de o parte, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.C., din 18 ianuarie 2011, din faţa tribunalului, B.R., din 18 ianuarie 2011, în faţa Tribunalului, A.C. din 14 decembrie 2010 din faţa tribunalului, V. A., din faţa tribunalului, P.M.O.R. din faţa tribunalului şi din conţinutul procesului verbal al şedinţei consiliului local din 31 octombrie 2002, că au fost respinse cererile de vânzare prin licitaţie a terenului situat în str. C., din cauza lipsei disponibilităţii de teren necesar pentru retrocedări, în baza Legii nr. 18/1991, şi a intenţiei iniţiale a municipalităţii de a amenaja un loc de joacă pentru copii.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că, inculpatul H., în calitate de consilier local şi membru al comisiei de urbanism, a aflat de intenţiile investitorilor străini, de achiziţionare a terenului situat pe strada C., dar cunoştea totodată şi refuzul categoric al autorităţilor locale ... de a vinde respectiva suprafaţă de teren, condiţii în care, pentru realizarea interesului material ce-l avea de satisfăcut (dobândirea de lichidităţi pentru construirea unui hotel – declaraţie Curte 17 mai 2013) a acceptat ideea propusă de S., aceea a vânzării terenurilor sale la un preţ supraevaluat, către firma X., urmată apoi de schimbul acestora cu terenul situat în str. C., cu sprijinul său, izvorât din calitatea de consilier.

Această susţinere a Curţii este justificată prin declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care relevă că ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I.”. C.C. afirmă că „H.I. era persoana interesată în realizarea schimbului” şi că „la şedinţa Consiliului local de aprobare a schimbului, nimeni nu şi-a expus vreun punct de vedere”, aspect ce rezultă din procesul-verbal de şedinţă a Consiliului local, pct.62.

Martorul S.I. precizează „principalul iniţiator al proiectului X. a fost H.I., în acea vreme consilier local”.

Existenţa planului infracţional dintre inculpaţii H. şi S., perfectat în perioada 25-26 martie 2003 este reliefat şi prin declaraţia martorului F.B., din faza de urmărire penală, avocatul firmei X. care relevă textual „în cursul discuţiilor pe care le-am avut cu S.B., am înţeles de la acesta că urma să achiziţionăm un teren în ..., după care urma să aibă loc un schimb. Tot B. S. mi-a zis că aceasta era singura modalitate în care puteam obţine terenul.” De asemenea, şi martorul W.A. – administratorul firmei X. ..., susţine în faza de urmărire penală că „ideea achiziţiei urmată de schimb a fost a lui S.B.”.

Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea inculpatului H. că inculpatul S. a aflat de ideea schimbului de terenuri de la martorul F.B., B.R. sau D. A., rezultând fără dubiu că, aceasta i-a aparţinut chiar lui.

Rezultă astfel fără echivoc că inculpatul S., cunoscând faptul că demersurile anterioare ale unor dezvoltatori imobiliari, ce reprezentau interesele firmei X., au fost respinse de către autorităţile locale, i-a învederat inculpatului H., că singura variantă viabilă, în care poate dobândi terenul de pe strada C. este aceea de a achiziţiona în primul rând terenurile sale de pe strada T. şi S., pe care apoi să le schimbe cu cel al Primăriei, mesaj transmis de altfel de către inculpatul S., avocatului şi administratorului firmei X., aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor F.B. şi A.W. din faza de urmărire penală şi apel.

Că ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut în primul rând inculpatului H. şi apoi autorităţilor locale, pe care a reuşit să le influenţeze, rezultă fără dubiu şi din declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care afirmă că „schimbul, de fapt, nu s-a hotărât în cadru oficial, ci a fost decis urmare unui lobby în cadru neoficial”. Martora învederează că inculpatul H. i-a spus chiar direct, când ea pleda pentru vânzarea terenului parohiei prin licitaţie, „suntem în pericol să pierdem investiţia , că alţii, alte oraşe se mişcă mai rapid”. Faptul că martora B., în faţa instanţei, a revenit asupra declaraţiei iniţiale, din faza de urmărire penală, va fi înlăturată de către Curte, nefiind justificată cu nimic, neprobându-se că a fost presată de procuror să efectueze acele menţiuni şi afirmaţii, ea făcându-le de bunăvoie şi sub prestare de jurământ.

De altfel, în declaraţia din faţa Curţii, din 20 septembrie 2013, martora B.R. precizează că „îmi menţin ambele declaraţii date în faza de urmărire penală, atât cea olografă, cât şi cea scrisă pe formular tipizat.”

Susţinerile martorei B.R. din faza de urmărire penală sunt confirmate de declaraţia martorului S.R., din faza de urmărire penală, care relevă că „nu au fost prezentate lucrurile în mod corect consiliului local şi că nu poate explica schimbarea atitudinii consilierilor, faţă de acel teren, raportat la refuzul anterior”. În faţa instanţelor (tribunal şi curte), martorul a revenit asupra celor relatate procurorului, învederând că raportul de schimb propus de consilieri, de 1 la 3, a fost avantajos primăriei, şi a contribuit la aplicarea Legii nr. 18/1991, revenire care va fi luată în considerare de către Curte, numai în privinţa faptului că raportul de schimb stabilit a fost favorabil Consiliului local .... Revenirea în declaraţia de la Curte din 14 iunie 2013, a martorului S. asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală nu este justificată cu nimic, deoarece în momentul în care a fost audiat de organul de anchetă, a avut în faţă actele ce emanau de la Consiliul Local, astfel că nu a putut fi în eroare cu privire la cronologia faptelor şi la modul în care acestea s-au derulat.

Curtea reţine că şi infracţiunea de fals intelectual, comisă de inculpatul S.M.T., este reliefată prin declaraţia martorului S.R., din faza de urmărire penală, care relevă „din documentaţie (raportul de evaluare) nu rezulta că o parte a terenului era ipotecată”.

Astfel, susţinerea inculpatului H. în sensul că autorităţile au refuzat vânzarea terenului de pe strada C., pentru a se efectua retrocedări, conform Legii nr. 18/1991 este dovedită doar parţial, prin adresa nr. 27211/2001 a Serviciului agricol din cadrul Primăriei ..., din care rezultă că „în urma realizării schimbului de terenuri cu SC B.R.” pe acestea s-au făcut puneri în posesie , pentru cetăţenii care au avut reconstituit dreptul de proprietate, conform legilor fondului funciar, şi ale căror foste proprietăţi erau ocupate cu construcţii, drumuri sau alte obiective.

Se constată însă, că au beneficiat de asemenea puneri în posesie, doar 5 cetăţeni, cu suprafaţa totală de 19.784 mp, rezultând astfel că autorităţile nu erau preocupate excesiv de retrocedări, către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum susţine inculpatul H..

Acest aspect este reliefat şi prin declaraţia martorului F.A. din faţa Curţii, din 25 martie 2015, care afirmă textual, la fila 132 vol.IV, că „ne-am pus problema cu toţii din consiliul local, de ce nu au fost reîmproprietăriţi foştii proprietari şi aceştia să facă acte de vânzare-cumpărare cu firma X. şi să nu se opteze pentru schimb”, rezultând astfel că, într-adevăr, Consiliul local nu a avut o preocupare deosebită pentru punerile în posesie în baza Legii nr. 18/1991.

Deşi martorul F.A., în declaraţia din faţa Curţii, a relevat „aspecte infracţionale”, constând în mistificarea proceselor-verbale ale şedinţelor consiliului local, câtă vreme susţinerile sale nu se coroborează cu alte mijloace de probă, iar pe de altă parte, martorul nu a contestat niciodată conţinutul vreunui proces-verbal de şedinţă, Curtea va reţine declaraţia sa, doar în limitele evocate mai sus.

Faptul că în luna mai 2003, inculpatul S., împreună cu martora T.M. s-ar fi întâlnit cu inculpatul H., după contactarea agenţiei imobiliare P., în aprilie 2003, nu exclude faptul întâlnirii celor doi, anterior, singuri, în condiţii de clandestinitate, unde au pus la cale planul infracţional.

În declaraţia din faţa Curţii, inculpatul H. recunoaşte că la 16 mai 2003, a vândut către SC B.R. 32.000 mp cu suma de 550.000 euro, că terenul era compus din 3 parcele, dar ultima nu a putut-o înstrăina la 26 mai 2003, ci numai la 28 mai 2003, prin act adiţional, deoarece era grevată de o ipotecă. Susţine că în realitate, la 16 mai, a vândut către B.R., întreaga suprafaţă de 32.000 mp, în schimbul sumei de 550.000 euro.

Radierea ipotecii doar la data de 13 mai 2003, nu demonstrează însă că cei doi inculpaţi S. şi H., nu s-ar fi întâlnit la finele lunii martie 2003, când au pus la punct detaliile planului infracţional.

Nesinceritatea inculpatului H. în faţa Curţii, dar şi în general în acest dosar este reliefată prin declaraţia inculpatului S., din faţa magistraţilor din apel.

Astfel, în timp ce inculpatul H., în declaraţia de la fila 296 Curte afirmă textual „arăt că eu am aflat că inculpatul S. este reprezentantul firmei X. după data de 16 mai 2003, când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 32.000 mp, teren ce îmi aparţine, când firma X. a depus o adresă la Consiliul local, în care solicita să se aprobe un schimb de terenuri între cele cumpărate de la mine, prin intermediul firmei B.R., cu un teren proprietatea primăriei, fără a se specifica unde este amplasat.”

Mai mult, în aceeaşi declaraţie, inculpatul H. susţine că „din scriptul adresat primăriei nu rezulta decât că firma X. doreşte terenul de pe strada C., la schimb, cu terenurile pe care ei le aveau în proprietate, dar acestea nefiind evidenţiate cu denumire şi număr topografic, nu ne-am dat seama că erau terenurile mele.”

Inculpatul S., în declaraţia din faţa Curţii susţine că „arăt că, la şedinţa consiliului local, când s-a aprobat schimbul terenurilor, eu fiind însoţit de T.M. şi M. C., ne-am deplasat la terasa restaurantului inculpatului H., ocazie cu care nu am aflat că dânsul este consilier local şi nu i-am spus că reprezint firma X..”

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii însă, inculpatul S. revine şi arată că „la 26 mai 2003, în momentul în care l-am văzut pe inculpatul H. în sala consiliului local, unde se discuta schimbul de terenuri ce face obiectul acestui dosar, am realizat că inculpatul H. este consilier”.

Ori, s-a dovedit, prin declaraţia martorei M. C. din toate fazele procesului penal, că agenţia imobiliară P., la 1 aprilie 2003, a încheiat contract de comision, formal, cu inculpatul H., după care, la câteva zile, a fost contactată de inculpatul S., care i-a solicitat prin fax, printr-o adresă emanând de la firma X., şi cu antetul acesteia, punerea la dispoziţie a unui teren, în vederea schimbului, ofertă pe care martora i-a comunicat-o de urgenţă inculpatului H., rezultând astfel că el cunoştea cu cine tranzacţiona afaceri imobiliare, cu mult înainte de data de 16 mai 2003.

Pe de altă parte, chiar dacă firma X. nu a evidenţiat în actul adresat Primăriei ... denumirea terenurilor şi numerele topografice, inculpatul H. nu avea cum să nu-şi dea seama că erau terenurile sale, deoarece nu s-a probat în speţă, că firma X. mai achiziţionase şi altele, de la persoane fizice şi juridice din ....

Nu este reală susţinerea inculpatului H. în sensul că în luna mai 2003, când s-a întâlnit cu inculpatul S. pe terasa restaurantului său, acesta nu i-a comunicat că terenurile ce le va cumpăra, vor forma obiectul unui schimb cu cel al primăriei, ea fiind combătută prin declaraţia martorei M. care arată că „la începutul lunii aprilie 2003, inculpatul S. i-a spus că solicită să-i pună la dispoziţie un teren de 2-3 ha în vederea unui viitor schimb”, ceea ce dovedeşte că inculpaţii H. şi S. se înţeleseseră asupra tranzacţiei, încă din luna martie 2003, apărând astfel ca lipsită de consistenţă apărarea inculpatului H..

Mai mult, şi inculpatul S., în declaraţia din faţa Curţii arată că „în luna aprilie 2003, l-a contactat pe S.M.T., şi i-a spus să efectueze două rapoarte de evaluare, pentru două terenuri ce vor forma obiectul unui schimb”, de unde rezultă că şi inculpatul H., în calitate de viitor vânzător cunoştea acest aspect, pe care, de altfel, inculpaţii S. şi H. îl puseseră la punct la finele lunii martie 2003.

Şi inculpatul S.M.T., în declaraţia din faţa Curţii relevă că „în luna aprilie 2003 a fost contactat de inculpatul S., care i-a spus că este reprezentantul firmei X., şi i-a cerut să întocmească un raport de evaluare pentru două terenuri ce vor forma obiectul unui schimb, rezultând astfel fără dubiu nesinceritatea inculpatului H., fiind astfel imposibil, ca tocmai vânzătorului terenurilor, să nu-i comunice adevăratul scop al tranzacţiei, ci doar, celorlalte persoane care i-au ajutat în realizarea planului infracţional.

De altfel, inculpatul S. în faza de urmărire penală, a precizat că „nu exista intenţia firmei X. de a edifica un magazin pe terenul situat pe str. T. din ..., ceea ce subliniază că imobilul ce urma să fie cumpărat de la inculpatul H., constituia doar obiectul unui viitor schimb”, aspect cunoscut de către acesta din urmă.”

Referitor la deciziile autorităţilor locale, de a nu vinde la licitaţie publică terenul situat în str. C. din ..., vizat de mai mulţi solicitanţi, pentru construirea unui supermarket şi de a trece acest teren din domeniul public în cel privat, în vederea atribuirii lui prin schimb solicitantului acceptat, se reţin următoarele:

Astfel, la data de 31 octombrie 2002, Consiliul Local ..., a respins cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre nr. 44 privind vânzarea la licitaţie publica a terenului in suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „...”, in scopul realizării unui supermarket.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul Municipiului ..., ca urmare a unei cereri formulate de cetăţeanul german H.R., a primit avize favorabile din partea Direcţiei tehnice şi avize nefavorabile din partea Comisiei juridice şi a celei de urbanism.

La data de 19 decembrie 2002, Consiliul local ... a respins cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre nr. 34 privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al mun. ... a terenului în suprafaţă de 0,50 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii ortodoxe ... precum şi aprobarea vânzării prin licitaţie publică a acestei suprafeţe de teren, în scopul realizării unui supermarket.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul municipiului ..., ca urmare a cererii formulate de SC Q.I., a fost avizat favorabil de Direcţia tehnică şi a primit avize nefavorabile din partea Comisiei de urbanism şi a celei juridice.

Curtea reţine că din procesele verbale de şedinţă depuse la dosar, vol. VI Up, filele 156-190, rezultă că acest proiect nu a primit aviz favorabil din partea comisiei juridice.

La data de 27 februarie 2003, Consiliul local ..., cu unanimitate de voturi, a amânat discutarea proiectului de hotărâre nr. 39 privind trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului ..., a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „...”.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul municipiului ..., ca urmare a unei noi cereri formulate de către reprezentanţii SC Q.I. SRO, a fost avizat de Direcţia tehnică şi Comisia de urbanism din care făcea parte şi inculpatul H.I., dar Comisia juridică a amânat acordarea avizului, ceea ce a determinat amânarea discutării acestui proiect în şedinţa Consiliului Local.

În luna aprilie 2003, primarul Municipiului ..., având în vedere că discutarea proiectului anterior a fost amânată, a iniţiat şi promovat un nou proiect de hotărâre care avea 2 puncte: trecerea din domeniul public în cel privat al mun. ... a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C. în vecinătatea Bisericii ortodoxe ..., şi vânzarea prin licitaţie publică a unei parcele din acest teren, în suprafaţă de 0,50 ha în scopul realizării unui supermarket.

În conformitate cu procedura de adoptare a actelor normative, proiectul a fost trimis spre avizare compartimentului tehnic de resort (direcţiei tehnice) şi comisiilor de specialitate ale consiliului local.

Curtea reţine că Direcţia tehnică a avizat favorabil întregul proiect, Comisia de urbanism din care făcea parte şi inculpatul H., întrunită în şedinţă la data de 15 aprilie 2003, a avizat favorabil, doar primul punct al proiectului (aviz favorabil – fără vânzare), iar Comisia juridică întrunită în şedinţă la data de 16 aprilie 2003, a avizat favorabil doar trecerea în domeniul privat. Interesul şi implicarea inculpatului H. în trecerea terenului din domeniul public în cel privat sunt puse în evidenţă, prin avizarea favorabilă - dar fără vânzare - a proiectului de hotărâre, de către Direcţia de urbanism, la 15 aprilie 2003, dată la care înţelegerea dintre inculpaţii H., S. şi S.M.T. era realizată, iar rapoartele de evaluare ale terenurilor, erau în curs de redactare.

Aşa cum arată martora B.R. în faza de urmărire penală, „inculpatul H. a votat în cadrul Comisiei de urbanism. Mai mult, în cadrul Comisiei de urbanism, în contextul adoptării HCL nr. 223/2003, s-a hotărât scoaterea terenului din str. C. din domeniul public şi s-a scos prevederea referitoare la vânzarea prin licitaţie a acestuia. Se vorbea prin primărie, despre tranzacţia inculpatului H.. De altfel, H.I., cu ceva timp înainte a făcut o pledoarie în Consiliul local pentru investiţii, inclusiv X. pe raza mun. .... Aceeaşi pledoarie a avut-o H.I., cu prilejul adoptării Planului urbanistic de detaliu. Mai mult, ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I..”

Că în Comisia de urbanism a fost îmbrăţişată ideea inculpatului H. de a se opune vânzării la licitaţie a terenului este reliefată, fără putinţă de tăgadă, prin declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care arată că „în momentul în care ea pleda pentru vânzarea terenului parohiei prin licitaţie, inculpatul H. i-a spus textual „suntem în pericol să pierdem investiţia, că alţii, alte oraşe se mişcă mai rapid”.”

De asemenea, martorul S.D., în faza de urmărire penală arată că „la baza proiectului hotărârii consiliului local a stat avizul pozitiv al Comisiei de urbanism”.

În faţa Curţii, în declaraţia de la fila 131 vol. II, martorul S.D. arată că îşi menţine declaraţiile date,atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa tribunalului, şi precizează că îşi aduce aminte că în luna aprilie 2003, prin hotărârea Consiliului local s-a hotărât vânzarea la licitaţie a terenului de pe strada C. nr. 10, însă ulterior în Comisia de urbanism această dispoziţie a fost modificată, hotărându-se trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat, prin această declaraţie, martorul confirmând cele susţinute de B.R..

Şi C.C. în faza de urmărire penală a învederat că „în cursul şedinţelor Comisiei de urbanism, la care a participat şi H.I., pe tema investiţiei X., consensul a fost unanim.”

Mai mult, martora I.M. afirmă în faza de urmărire penală „B. S. a fost prezent şi la lucrările Comisiei de urbanism, unde şi-a prezentat propunerile.”

Şi martorul C. E. – consilier local a învederat, în faza de urmărire penală, că „inculpatul H. a votat favorabil în şedinţa Comisiei de urbanism”. În faţa Tribunalului Maramureş, martorul C. nu a fost întrebat cu privire la acest aspect, dar asta nu înseamnă că el nu a existat şi nu s-a petrecut în realitatea obiectivă.

Martorul C. E. a fost audiat la 13 mai 2015, în faţa Curţii, unde a relevat că „inculpatul H. a votat pentru schimbul de terenuri şi că în opinia consilierilor, abţinerea manifestată de apelant, constituie o exercitare a dreptului de vot.” A învederat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală. A susţinut că „din auzite, se ştia că terenurile implicate în schimb aparţinuseră inculpatului H..”

Faptul că martora B.R., în faţa instanţelor, a încercat să revină asupra relatărilor din faza de urmărire penală, nu este justificat cu nimic, (fila 103 Curte, vol. II) deoarece, chiar în cuprinsul aceleiaşi depoziţii a învederat expres că îşi menţine integral ambele declaraţii date în faza de urmărire penală, condiţii în care acestea vor sta la baza pronunţării deciziei magistraţilor în prezenta cauză, prin coroborare cu celelalte probe testimoniale şi scrise ale speţei.

Drept urmare, rezultă fără dubiu din declaraţia martorei B.R. – care este şi secretarul municipiului ..., şi din declaraţia martorului C. E., ambele din faza de urmărire penală şi Curte, că inculpatul H. a fost prezent şi a votat în Comisia de urbanism, ba mai mult, aşa cum arăta şi martorul S.D., „la baza proiectului hotărârii Consiliului local a stat avizul pozitiv al Comisiei de urbanism.”

Aşa fiind, se vor înlătura de către Curte declaraţiile martorilor V. A. şi P.M.O.R. din faţa Tribunalului, în care au susţinut că inculpatul H. nu a fost prezent în cadrul comisiei de urbanism, când s-a discutat situaţia schimbului de terenuri, ele necoroborându-se cu declaraţia secretarei municipiului, B.R., care a fost prezentă la toate şedinţele consiliului local, şi care a învederat că H. a fost prezent şi că a votat în cadrul comisiei de urbanism.

În faţa Curţii, au fost audiaţi atât martorul V. A., fila 80 vol. IV, cât şi P.M.O.R., fila 50 vol. II. În declaraţia sa, martorul V. A. a învederat că îşi menţine cele susţinute în faza de urmărire penală integral, în faţa procurorului arătând că „primăria a avut un beneficiu de pe urma proiectului X., dar nu şi a schimbului de teren.” La întrebarea magistraţilor, dacă susţine şi acea parte din relatare în care relevă că i s-a părut ciudat că în cazul proiectului X. nu s-au luat în discuţie şi alte locaţii decât cele de pe C., alături de afirmaţia făcută tot la procuror că în cazul firmei X. foarte repede s-au obţinut toate aprobările necesare şi anterioare schimbului de terenuri dintre B.R. şi Primărie, sens în care a avut în vedere existenţa interesului unor consilieri locali, a precizat că îşi menţine declaraţiile date la DNA, unde nu a fost forţat să declare nimic, el relatând liber.”

Curtea, la pronunţarea soluţiei, va avea în vedere revenirile martorului V. A., asupra susţinerilor din faza de urmărire penală, înlăturând doar declaraţiile sale din faţa Tribunalului.

P.M.O.R., în faţa Curţii (fila 50, vol.II), a relevat modul nelegal în care s-a procedat în cadrul şedinţei Comisiei de urbanism, acesta afirmând textual: „când s-a terminat şedinţa Comisiei de urbanism, nu s-a încheiat proces-verbal, ora fiind târzie, şi nici nu era trecută pe ordinea de zi problema pentru a fi discutată. Am discutat-o pentru că a fost iniţiată de membrii serviciului tehnic din primărie. … Nu am însuşit raportul lui S.M.T., în ceea ce priveşte sulta”, Curtea reţinând astfel că în privinţa celorlalte menţiuni, s-a aprobat însuşirea lui. La pronunţarea deciziei, Curtea va avea în vedere susţinerile martorului efectuate în faţa sa.

Astfel, Curtea va reţine că inculpatul H., în cadrul Comisiei de urbanism, a votat pentru acordarea avizului favorabil, chiar dacă acest aviz are o natură consultativă pentru consiliul local.

Drept urmare, în şedinţa din 24 aprilie 2003, Consiliul Local ..., cu unanimitate de voturi, a aprobat proiectul de hotărâre nr. 29, privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului ... a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii ortodoxe ..., proiect devenit apoi hotărârea nr. 223/2003 a Consiliului Local al municipiului ....

Corespunde realităţii că solicitarea de trecere în domeniul privat a unei suprafeţe de 1,20 ha, s-a făcut pentru prima oară prin proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a consiliului local, în şedinţa din 27 februarie 2003, proiect avizat favorabil de Comisia de urbanism, în şedinţa din 17 februarie 2003, dar nu trebuie uitat, ceea ce este deosebit de important, şi anume că acest aviz a fost reconfirmat apoi în şedinţa Comisiei de urbanism din 15 aprilie 2003, după ce exista interesul în speţă al inculpatului H., planul infracţional fiind pus la punct, de conivenţă cu inculpatul S., la finele lunii martie 2003, aşa cum s-a demonstrat deja de către Curte, prin coroborarea vastului probatoriu testimonial şi ştiinţific al speţei.

Referitor la susţinerea că inculpaţii H. şi S. nu i-au solicitat inculpatului S.M.T. întocmirea unor rapoarte de evaluare, care să conţină date false şi valori nereale ale terenurilor ce urmau să facă obiectul schimbului, şi că între cei trei inculpaţi nu a existat nicio înţelegere infracţională, Curtea reţine următoarele:

În cursul lunii aprilie a anului 2003, acesta a fost contactat telefonic de inc. S.B., care s-a recomandat în calitate de reprezentant al firmei X.. Încă de la început, inculpatul S.B. i-a cerut lui S.M.T. să-i întocmească un raport de evaluare pentru un schimb de terenuri. Discuţia a avut loc la sediul unui atelier de proiectare, unde urmau a fi întocmite şi schiţele terenurilor.

În ceastă perioadă, inculpatul S.M.T. era angajat al Primăriei ..., în calitate de consilier superior la Serviciul SPAPLU.

Curtea observă, că în luna aprilie 2003, SC B.R. nici măcar nu cumpărase de la familia H., terenurile din strada T. şi S., dar ideea schimbului era evident că va fi pusă în aplicare, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T..

Prin această depoziţie, inculpatul S.M.T. confirmă pe deplin şi fără dubiu, că întâlnirea şi înţelegerea infracţională dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc, la finele lunii martie 2003. Apare, astfel, evident, că în urma înţelegerii ilicite dintre aceştia, din luna martie 2003, privind cumpărarea la preţ supraevaluat, a terenurilor aparţinând inculpatului H., urmată apoi de schimbarea lor cu cel al Primăriei ... – situat pe str. C., cu ajutorul dat, în calitate de consilier, al inculpatului H., în validarea schimbului, inculpatul S. i-a solicitat în luna aprilie 2003, inculpatului S.M.T., să întocmească un raport de evaluare care să confirme preţul convenit de ei, de 550.000 euro, şi care să stea la baza unui schimb de terenuri cu Municipiul ....

Pe de altă parte, Curtea având în vedere data documentelor trimise la Primăria ... de către X. (cererea de cumpărare), precum şi data hotărârilor de consiliu local, reţine că este indubitabil că discuţia dintre cei trei inculpaţi, cu privire la raportul de evaluare, ce trebuia întocmit, în vederea schimbului de terenuri, a avut loc în luna aprilie 2003, potrivit recunoaşterii inculpaţilor S. şi S.M.T., când B.R. nu avea în proprietate, nici un teren în ..., lipsind astfel, chiar „obiectul material” al schimbului.

Recunoaşterea inculpatului S.M.T., din faza de urmărire penală, se coroborează perfect cu declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care a învederat că solicitantul S.B. era „grăbit” să se realizeze investiţia.

Probele scrise ale dosarului şi chiar susţinerile inculpatului S.M.T., relevă că acesta, la 15 mai 2003, a predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., primind drept plată, aşa cum arată în faza de urmărire penală „suma de 20.000.000 ROL prin bancă” (fila 87, vol. III).

În faţa Curţii, afirmă textual că inculpatul S. i-a achitat în numerar, suma de 1666 lei, pentru care i-a eliberat chitanţă, în schimbul rapoartelor de evaluare predate.

În fapt, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţie chiar de inculpatul S.M.T., plata pentru activitatea de evaluare prestată s-a făcut în numerar de către inculpatul S.B., în două tranşe, în sumă de 1666 lei.

Este important de relevat, că cele două tranşe în care a primit banii, au fost fiecare, a doua zi după depunerea raportului (16 mai 2003) şi respectiv după şedinţa Consiliului Local din 26 mai 2003, bani proveniţi în numerar, de la inculpatul S..

Curtea reţine, din actele dosarului, că nici ziua de 15 mai 2003, nu a fost fixată întâmplător, de către inculpatul S., deoarece peste o perioadă scurtă, urma să aibă loc, şedinţa comisiilor de specialitate, în Comisia de urbanism fiind membru, inculpatul H..

Falsul intelectual comis de inculpatul S.M.T. este relevat de conţinutul rapoartelor de evaluare.

În ordine cronologică, Curtea reţine că activitatea ilicită în care a fost implicat inculpatul S.M.T., s-a derulat astfel:

La 22.05.2003, la Serviciul administrarea patrimoniului local şi utilităţi, S.C. X. ... S.R.L., prin adresa datată cu 16.05.2003 (înregistrată la Serviciul de Administrare a Patrimoniului Local şi Utilităţi sub nr.3207/12.05.2003) a solicitat aprobarea schimbului de teren, conform documentaţiei de urbanism şi documentaţiei de evaluare (vol.VI, fila 370). La 26.05.2003, prin H.C.L. nr.267 s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea X., planul fiind întocmit de S.C. M.U. S.R.L., firma lui D. A. (vol.VI, fila 299). În aceeaşi zi, prin H.C.L. nr.297 s-au aprobat rapoartele de evaluare întocmite şi depuse de inculpatul S.M.T., atât pentru terenurile din străzile T. şi S., cât şi pentru terenul de 10.895 mp, proprietatea privată a Primăriei .... Totodată, s-a aprobat schimbul de terenuri între S.C. B.R. şi Primăria Municipiului ....

Curtea reţine, conform probelor scrise şi testimoniale ale dosarului, că la 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate numai 26.257 mp şi nu 32.734 mp, cum apare în H.C.L.

Suprafaţa diferenţă de teren, până la 32.734 mp urma să fie dobândită de B.R. abia la 28.05.2003, când la Biroul Notarului Public C.N., sub nr.1635, s-a autentificat actul adiţional, la contractul de vânzare-cumpărare nr.1474 din 16.05.2003.

Conform acestui document, H. P.A. şi H. A., prin mandatarii H.I. şi H. S., transmit către S.C. B.R., în considerarea preţului iniţial plătit şi un teren în suprafaţă de 6.477 mp, rezultat ca urmare a parcelării suprafeţei de 14.477 mp, fapt materializat în actul de parcelare autentificat sub nr. 1636/28.05.2003, la acelaşi birou notarial.

Curtea reţine că explicaţia acestui fapt rezidă în existenţa unei ipoteci asupra acestei suprafeţe de teren, în favoarea Băncii …. Astfel, rezultă că inculpatul S.M.T. a prezentat în rapoartele de evaluare, date nereale: respectiv, că terenul era în proprietatea B.R. integral, la data schimbului, iar pe de altă parte, ipoteca existentă diminua valoarea terenului. Actele dosarului relevă că o suprafaţă de 6.477 mp din terenul de pe str. T. şi S. era ipotecată la data întocmirii raportului, de către familia H., pentru garantarea unui credit.

Falsurile săvârşite de inculpatul S.M.T., sunt puse în evidenţă, chiar prin declaraţia secretarei municipiului ..., din faza de urmărire penală, B.R., ce relatează că a fost indusă în eroare legat de situaţia juridică a suprafeţei de 6.477 mp, întrucât, atât din schiţa de dezmembrare, cât şi din raportul de evaluare, rezulta că aceasta era proprietatea S.C. B.R.. Mai mult, în rapoartele de evaluare, inculpatul S.M.T. atestă nereal că „terenul este liber de sarcini” (suprafaţa totală de 32.734 mp).

Actele scrise ale dosarului, relevă că terenul intabulat în CF 118116 cu nr. topo 2747/17/12/15/1 are un număr parcelar inexistent la 15 mai 2003, astfel cum rezultă din acte, dezmembrarea terenului şi atribuirea numărului topo sus-menţionat au avut loc la data de 28.05.2003, iar raportul a fost depus la 15.05.2003, inculpatul S.M.T. neavând de unde să ştie, ce număr urma să primească parcela, la 13 zile după depunerea documentului.

În faza de urmărire penală, inculpatul S.M.T. nu a oferit nicio explicaţie legat de acest aspect (vol.III, fila 89), arătând doar că pe el „nu-l interesa succesiunea transmiterii dreptului de proprietate", iar în faţa Curţii, nu a menţionat nici un fel de apărări, cu privire la aceste învinuiri de fals.

Curtea reţine că, indicarea unui număr parcelar ce nu exista la 15 mai 2003, arată fără echivoc, că asupra rapoartelor de evaluare, inculpatul S.M.T. a făcut menţiuni, ulterior datei de 28 mai 2003.

Faptul că raportul de evaluare a fost lipsit de obiectivitate, este demonstrat de menţiunile nereale cuprinse în acesta, el fiind întocmit, aşa cum rezultă din probele testimoniale şi scrise ale cauzei, în baza dispoziţiilor şi indicaţiilor date de inculpaţii S. şi H., care, aşa cum relevă inculpatul S.M.T., în faza de urmărire penală „l-au contactat personal”. Mai mult, în faţa Curţii, inculpatul S.M.T. afirmă „nu am întocmit nici un proces-verbal care să ateste că am predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., predarea având loc la ....”

De altfel, Curtea reţine că dacă inculpatul susţine că a făcut un raport de evaluare corect, acesta nu avea cum să nu cunoască, din studierea documentelor cadastrale, şirul dobânditorilor succesivi.

Rezultă astfel, din actele dosarului, că raportul de evaluare trebuia să disimuleze mita, într-o tranzacţie corectă. Curtea reţine că în condiţiile în care inculpatul S.M.T. cunoştea că firma X., prin S.B., urmează să cumpere de la inculpatul H. terenuri, care apoi să fie schimbate cu cele ale Primăriei ..., acesta a procedat la stabilirea unor valori mai mari decât cele reale pentru terenurile aparţinând inculpatului H.I., într-o manieră menită să asigure aprobarea schimbului în cadrul Consiliului Local.

În concret, inculpatul S.M.T. a stabilit o valoare de 465.573 Euro pentru terenurile situate pe str. T. şi str. S., deşi conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert B.Z., acestea aveau o valoare reală de piaţă de 400.545 Euro.

Deşi argumentată şi justificată de către inculpatul S.M.T., prin aplicarea unor coeficienţi tehnici de specialitate, stabilirea în mod nereal a valorii menţionate a fost de natură să sprijine activitatea infracţională a inculpatului H.I. şi să asigure obţinerea hotărârii de aprobare a schimbului de terenuri.

Reiese, din aceleaşi probe, că, echivalarea celor două terenuri, s-a făcut de către inculpatul S.M.T., tot pentru urgentarea schimbului, el propunând un raport de schimb de 1 la 2,37, cu sultă, ulterior însă, Consiliul Local a decis un raport de schimb de 1 la 3 , în favoarea municipiului ..., respectiv în schimbul unui metru pătrat cedat la B.R., municipiul urma să primească 3 mp.

Practic, Consiliul Local, prin Hotărârea 297, „a aprobat raportul de evaluare efectuat de S.M.T.”.

În sinteză, Curtea reţine că „la data adoptării HCL nr. 297, consilierii locali au aprobat efectuarea unui schimb de terenuri, în condiţiile în care copermutantul, nu era proprietar al întregii suprafeţe de teren. La data de 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate 26.257 mp, diferenţa obţinând-o la 28 mai 2003.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că inculpatul S.M.T., fiind presat şi grăbit – de inculpaţii S. şi H. la întocmirea rapoartelor de evaluare, până la 26 mai 2003, aspect ce rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală, acesta a omis amănuntul că, data raportului este 15 mai 2003, iar transmiterea dreptului de proprietate, s-a făcut în două etape, la 16 mai 2003 şi 28 mai 2003.

În sinteză, la 15 mai 2003, inculpatul S.M.T. i-a predat inculpatului S.B. rapoartele de evaluare a terenurilor situate în ..., str. T. şi respectiv, str. C. (f. 351, 384, vol. VI dosar urmărire penală).

Potrivit acestora, terenul situat pe str. C. şi înscris în CF 8460 ... nr. topo 2708/1060 şi CF 10307 ... nr. topo 2693/29/39/7, în suprafaţă de 10.895 mp avea la data de 15.05.2003 o valoare de 13,79 miliarde ROL, respectiv 367.356 Euro şi 33,72 Euro/mp.

Totodată, terenul situat între străzile S. şi T., în suprafaţă de 32.734 mp, identificat în CF 13040 ... nr. topo 2747/17/12/14; 2747/17/12/15/1 şi 2747/17/12/16 avea la aceeaşi dată o valoare de 17,477 miliarde ROL, respectiv 465.573 Euro şi 14,22 Euro/mp.

Conform menţiunilor cuprinse în raport, pentru stabilirea valorii de piaţă, inculpatul S.M.T. a folosit două metode de evaluare, cea a experţilor tehnici prevăzută de H.G. nr. 834/1991 şi cea a comparaţiei prin bonitare (f. 357, vol. VI dosar urmărire penală).

Curtea reţine că din declaraţiile martorilor C.C. şi I.M., ambii funcţionari în cadrul SPAPLU, din subordinea Consiliului Local ..., a rezultat că